15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
sorin cîmpeanu

Practic, mai mult s-a stat la taclale în fața tabletei și a telefonului și mai puțin în bănci. În aceste condiții ne-am fi așteptat ca rezultatele la simularea probelor din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a să fie pe măsură. Și, totuși, surpriză. Rezultatele comunicate de minister relevă faptul că există minuni în Postul Paștelui. Și nu orice fel de minuni, ci unele demne de marea sărbătoare a Învierii. Per total, 65,6% dintre elevii prezenți la simulare au obținut medii mai mari sau egale cu 5. De ce e o minune? Pentru că în 2016, procentul a fost doar de 44,05%, anul următor de 51,47%, în 2018 de doar 47% și de 53,1% în urmă cu doi ani, în condițiile în care nu știam cu ce se mănâncă acest Covid-19.

Asta se întâmpla pe vremea guvernării PSD, când credeam că vom avea o generație care să-semene Veoricăi Dăncilă. Dar iată, vine pandemia care ne pune economia pe butuci, ne închide școlile, părinții sunt revoltați că odraslele lor nu mai învață , copiii reclamă că nu înțeleg nimic din lecțiile predate online, profesorii acuză sistemul și, cu toate astea, la simularea de care vorbeam, guvernarea liberală a ministrului Cîmpeanu raportează cel mai mare procent din ultimii cinci ani. Care cum ar veni: Trăiască Cîțu și ai lui. Ba, și Orban, că și el s-a zbătut săracul pentru binele țărișoarei noastre.

Bă, ești prost? De ce, bă? Cum, de ce? De unde dracului ai procentele astea de te iau cu amețeli: București-82%, Cluj-77,6%, Argeș și Brăila-71%. Până mai săptămâna trecută ni se spunea că elevii de-a VIII-a sunt tămâie, și dintr-o dată stabilesc recorduri în deșteptăciune. De unde, bă, și până unde? Cum de unde, bă? De la declarațiile din iarnă ale ministrului Educației care spunea la vremea respectivă că are în vedere mai multe variante la examenele din anul ăsta: subiecte foarte uşoare, elevii sunt lăsaţi să copieze, procentul de promovare va fi 20-30%, sau se anulează examenele naţionale. Ultima variantă a picat, rămân în picioare primele două, ceea ce ar putea explica minunea din Postul Paștelui de la simularea Evaluării Naționale.

Pentru cei care nu cred în astfel de scenarii avansate în iarnă, redau o declarație făcută în iarnă de ministru Cîmpeanu: „Calitatea actului educaţional a scăzut foarte mult, din motive structurale, predarea online, şi din motive circumstanţiale, acces dificil la tehnologie. Ambele cauze au generat pierderi mari care trebuie recuperate în cea mai puternică măsură cu putinţă… Pierderile sunt mari şi foarte mari. Sunt diferenţe între şcoli, între clase şi între elevi. Este foarte greu de crezut că vom putea recupera tot.”

Dacă nici ministru nu știe ce vorbește, atunci, cine? Sau te pomenești că elevii s-au pus să îngrașe porcul înainte de examene?