M-am bucurat ca un copil când l-am auzit pe mutu, ăla de la Sibiu, nu fotbalistul, dându-ne vestea cea mare la televizor. Calm, senin și încrezător în viitorul nostru: „Bună ziua. Am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România.” Un salut scurt și la obiect, care s-a încadrat fix în zece secunde. Ar fi putut să o facă mai repede, dar ce rost ar fi avut să se grăbească, vorba aia, mai sunt doi ani de mandat…
L-am ascultat cu maximă atenție, aproape că i-am sorbit fiecare cuvânt rostit, iar la sfârșit de tot i-am răspuns, în gând, plin de recunoștință: „Danke schön.” Și când să fi zis și eu „Doamne Ajută”, Gogu al meu mi-o tăiat elanul și bucuria: „Asta cu starea de alertă s-o crezi tu. Scăpăm de o belea, dăm de alta. Tu nu vezi, vine războiul, alte griji, alte nevoi.”
La început mi-a fost necaz când am văzut că s-o băgat ca musca-n lapte, zicându-mi: „o ajuns și Gogu ăsta mare sculă pe basculă de-mi ține lecții despre răzbel”, dar după aia mi-am dat seama că are dreptate. Dacă întri în prăvălie să-ți cumperi o pâine, nu te lasă inima până nu iei și două-trei baxuri cu ulei, măcar 10-15 kile de zahăr și făină, conserve de toate felurile, macaroane, orez și câte or mai fi la vânzare. Am uitat de hârtia igienică, dacă tot ne aprovizionăm ca pentru o companie de infanteriști. De ce? Păi dacă ceilalți cumpără en-gros, tu de ce nu ai face la fel? Ca să creadă unii că ești mai sărac și mai prost decât ei? Lasă să fie în casă că nu strică, iar dacă ai în plus una, alta, faci schimb cu vecinul, cu colegul că, fii sigur, și ei or început să strângă ca furnica.
Și după ce s-o termina războiul? Ne invadează maimuțele, extratereștrii și alte gângănii. Stați liniștiți că au grijă și rușii, și americanii, și chinezii și care or mai fi să nu ne plictisim.