În urmă cu treizeci de ani, în fiecare zi număram TIR-urile venite cu ajutoare din Europa. De la două, trei la început, la fără număr mai târziu. La vremea respectivă nu conta că era vorba de alimente, haine, medicamente, mobilier pentru casele de copii ori aparatură medicală. Păream atât de săraci, sau poate alții aveau grijă să transmită lumii lucrul ăsta, încât nu ne mai uitam la ceea ce găseam în sacii plini cu haine și mâncare. Pe de-o parte slăveam Occidentul pentru generozitatea lui, iar pe de altă parte, trăiam umilința la care era supusă o întreagă națiune. În timp ce unii deplângeau situația în care ajunsesem, alții s-au îmbogățit de pe urma acestor ajutoare din care ei făcuseră o afacere.
Toate astea se întâmplau în vremurile în care ne redescopeream identitatea europeană, sau cel puțin așa ne amăgeam și imaginam, de parcă până atunci trăisem în alt colț de lume. Spun asta pentru că, iată, la treizeci de ani de la Revoluția din decembrie Occidentul continuă să vină spre noi cu TIR-uri încărcate cu ajutoare. Ce e rău în asta, veți spune? Nimic, la prima vedere. Dureros, dacă stăm și gândim că lucrurile nu s-au prea schimbat. Că, sub o formă sau alta, sărăcia a rămas, dovadă că ăștia cu ajutoarele nu se duc spre Ungaria, Cehia sau Polonia, ci spre noi, săracii Europei de atunci și de acum.
În astfel de condiții, nu poți să nu te întrebi: Ce ai făcut tu stat român în tot acest timp? Cu ce ți-ai umplut timpul ăsta în care rudele tale bogate din prin alte părți s-au mișcat și nu au stat degeaba? Ce ai făcut? Îți spun eu, nimic sau aproape nimic. Te-ai căciulit în fața ălora care ne trimiteau mii de TIR-uri cu vechiturile care ne-au umplut magazinele. Te-ai bucurat că nemții, franțujii, batavii și vikingii au avut grijă să-ți doteze creșele, căminele de bătrâni și casele de copii cu mobilier pe care ei oricum îl aruncau. Ai fost încântat că ți-ai văzut femeile și bărbații pe plantațiile altora și la șters curul moșilor și babelor. Ne-ai aburit cu comunicate de presă, mulțumind în stânga și în dreapta, invocând mereu și mereu greaua moștenire a trecutului. De fiecare dată te-ai scos cu Ceaușescu și regimul lui. Asta ai făcut. În treizeci de ani nu ai fost în stare de mai mult. Ai preferat să stai la mila ălora la care visam în 90, să ne înveți și pe noi să întindem mâna și nicidecum să face ceva pentru noi.
Cum să nu-ți vină dracii, să nu-ți ieși din pepeni când vezi că la noi anii tot trec și nu se întâmplă nimic bun? Să te uiți cum alții, de pildă cei de la asociația daneză „Dansk International Hjaelp“ îți trimit și acum ajutoare umanitare, pentru că văd că tu, stat nu ești în stare pentru bolnavii din Spitalul Județean de Urgență Reșița să cumperi niște pijamale, câteva lenjerii de pat și saltele cu huse impermiabile. Să nu mai vorbim de aparatură medicală. Nu ești în stare de nimic.
Repet, nu este rușinos și nici rău că românii din Danemarca, și nu numai ei, ne trimit ajutoare, însă ce este prea mult strică. De treizeci de ani tu, stat român stai mereu cu mâna întinsă și nu e bine. Niciodată nu ai avut curajul și decența de a pune piciorul în prag și să spui: Ho, până aici! Și atunci ne mirăm că în sacii cu ajutoare găsim în continuare izmene și chiloți, pungi cu orez și cutii cu macaroane!