15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
teatrul mihai eminescu

Potrivit unui coimunicat de presă, Regio-POR în Regiunea Vest pune în valoare bijuteriile ascunse ale regiunii. Mai precis ale Teatrului „Mihai Eminescu” din Oravița, care a intrat în restaurare printr-un proiect cu finanțare europeană.

Obiectivul general al proiectului este creșterea atractivității turistice a orașului Oravița prin restaurarea și valorificarea durabilă a acestui obiectiv de patrimoniu de clasă A, care să contribuie astfel și la dezvoltarea economică a zonei.

De asemenea, pe lângă restuararea și conservarea Teatrului „Mihai Eminescu”, care ar urma să fie inclus în circuitul turistic local, regional și național, investiția mai cuprinde și amenajarea parcului din fața teatrului.

Valoarea totală a proiectului depășește 10 milioane de lei, din care 9,28 milioane lei finanțare nerambursabilă, asigurată prin # Regio-POR 2014-2020

Beneficiarul investiției – „Lucrări de restaurare, conservare și dotare la Teatrul Mihai Eminescu – Clădire monument istoric LMI CS-II-M-A-11154 și amenajarea peisagistică a parcului adiacent” este Primăria Oravița.