15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
upu

S-a oprit locului, apoi a intrat în vorbă cu un muncitor tinerel, care își expunea la soare bustul gol „a la Ronaldo“. „Bă, taică, ce lucrați voi aici“, l-a întrebat curios nea Ilie de la Sculărie. Șmecher, puștiul l-a scanat din cap până în picioare, apoi i-a răspuns ironic: „Tataie, facem și noi ce putem. Mai stăm, mai lucrăm, iar mai stăm, că nici Dumnezeu nu a făcut lumea într-o singură zi“ „Asta văd, i-a întors vorba nea Ilie, dar ce lucrați?“ „Facem un UPU, i-a replicat acesta zâmbind. Știi ce-i ăla un UPU? UPU, nu LUPU“ Bătrânul nu s-a lăsat luat peste picior că, vorba aia, nu degeaba muncise o viață întreagă la Sculărie. „UPU, UPU, dar ce faceți cu el? Că spitalul ăla nou îl face la dracu-n praznic, iar pe ăsta vechi îl închideți, că așa vrea Dunca. Așa că, din UPU ăsta faceți muzeu sau ce altceva?“.

Cum tinerelului i se terminaseră răspunsurile, nea Ilie de la Sculărie a plecat în treaba lui bombănind: „Cum să bagi bă, bani în ceva ce peste câțiva ani nu-ți va mai fi de folos? Că, vorba aia, nu poți să primești pacienții în UPU de pe Strada Făgărașului și să-i trimiți pe secțiile noului spital județean, la peste un kilometru distanță. Bă, trebuie să ai numai avioane în cap ca să faci una ca asta.“ Sau să te scarpini ca olteanu’. Că bine le zicea Dunca pesedeilor lipsiți de imaginație, la ce să bage bani în lucrările de reparații la cele trei staționare, când în capul lui zace un spital nou? Așa și aici, la ce bun un UPU nou, dacă tot te muți în Triaj?

Nea Romeo, ce zici, n-are dreptate nea Ilie de la Sculărie? Eu cred că are, dar mai cred că și matale ai, doar că de la atâtea avioane, pardon, idei care îți trec prin cap zi și noapte, uneori ți se încurcă circuitele. Ca să nu se ardă, ia-l pe nea Ilie consilier personal la cabinetul matale. Te asigur că face cât toți ceilalți consilieri la un loc, că nu degeaba a lucrat la Sculărie, unde se lucra cu capul, nu cu curu’!