Mi s-a pus pe suflet. Pentru că mi se tot repetă de către alții, știu că abia suntem la început de nebuneală. Că va fi un vârf al pandemiei, undeva pe la Paști, că isteria va continua chiar și după ce guvernul va câștiga bătălia cu acest virus păcătos. Dar până atunci, televiziunile îmi vor toca nervii, așa cum le este în fire. La știrile de la ora 5, la emisiunea aia cu ascces în direct, la Teo și Capatos, în jurnalul de seară. Îmi vor face viața un calvar, având grijă să-mi reamintească fiecare clipă de teamă și de confuzie pe care le trăiesc acum.
Să ne amintim cum a fost în trecut. Au început cu Elodia, și timp de vreo trei ani ne-am tot întrebat unde o fi ascuns-o Cioacă, apoi au continuat cu Dincă, monstrul din Caracal, iar cu Vulpița, am crezut că au pus batista pe țambal. Dar m-am înșelat. Era nevoie de ceva nou pentru a ține trează atenția celor izolați în case de măsurile prinse în starea de urgență. A apărut Covid-ul ăsta și s-a dus dracului liniștea noastră. Se va vorbi despre el ca despre cel de-al Doilea Război Mondial și peste o jumătate de veac.
Atent la declarațiile responsabililor și la comentariile oligofrenilor ce apar pe toate canalele media, care au ajuns în aceste zile să creadă că se pricep la toate, am trecut pe lângă niște momente pe care nu aveam voie să le ratez. De pildă, la faza cu caisul din fața blocului, când nici nu știu când a înflorit. Pur și simplu m-am trezit cu el năpădit de floare. Sau, la cea cu tufănelele, viorelele și celelalte floricele răsărite pe lângă bloc. A venit primăvara, deși am înțeles că iarna se întoarce, și nu m-am bucurat deloc. Mâine, poimâine vin berzele și celălalte păsărele călătoare din țările calde și… nimic. Sau poate e și ăsta un semn că virusul ăsta m-a tâmpit de tot.
Sper să nu ratez întâlnirea cu echinocțiul de primăvară, ăla de poimâine. O cunoștință apropiată și dragă mie, își sărbătorește ziua de naștere, și cum restaurantele și-au ferecat afacerile, m-a invitat la ea acasă, la un festin culinar, cu produse tradiționale din bucătăria românească: ciorbă de urzici acrită cu borș moldovenesc, friptură de porc, cu salată de leurdă amestecată cu ceapă verde și, ca desert, budincă cu spanac. E adevărat, nu sunt baș bunătăți demne de MasterChef, dar sunt buruieni proaspete, la prima mână, gustoase și sănătoase. Iar dacă stropim totul cu un păhărel de țuică, înainte, și unul cu vin, după, voi putea o vreme să vorbesc cu prietenii și altceva în afară de coronavirusul ăsta care a ajuns să-mi ocupe tot timpul meu.