Deputatul PNL de Caraș-Severin, Dumitru Rujan, spune că investițiile contractate sunt partea practică a proiectului de țară „România Educată”, lansat de președintele Klaus Iohannis. Partea normativă se regăsește în pachetul Legilor Educației, conceput de către PNL și care a intrat deja în vigoare.
„Semnarea contractelor de finanțare a investițiilor în unitățile de învățământ, inclusiv pentru unele din județul Caraș Severin, este unul dintre cele mai importante momente din istoria învățământului românesc, fiind vorba despre cea mai mare investiție care a avut loc vreodată în România în acest domeniu.
Totalul sumelor se ridică la peste un miliard de euro, fonduri alocate creșterii calității a peste 5600 de unități de învățământ. Cu acești bani proveniți din PNRR, sălile de clasă vor fi dotate cu mobilier nou, materiale didactice specifice, echipamente digitale, iar sălile de sport și atelierele de practică vor avea parte de renovări substanțiale.”, precizează deputatul liberal.