De asta nici n-am prea mai fost la ședințele convocate de Hurduzeu. Prea multă liniște, prea puține replici tăioase, scandal nici atât. Atunci, la ce să mă duc? Pe vremea ta, fiecare ședință era ca o sărbătoare, ca un spectacol, haiul de pe lume, pe când acum e atâta plictiseală… Consilierii nu nu se mai fac ghiolbani și moftangii, nu-și mai dau la gioale, nu se mai amenință cu plângeri penale.
Dar mă bucur, bă, Romi, că de câteva săptămâni ai început să-ți revii. Să prinzi roșu în obraz, să-ți revină glasul. Să fii iarăși cel dinainte. Să o iei pe arătură când ți-e lumea mai dragă. Să dai cu oiștea în gard, susținând pancartele suveraniste cu „Apa, aerul și fraierul!” Să-i faci pe oameni să râdă și să-ți scandeze numele: Romi! Romi! Când te-am văzut la televizor în stânga lu’ Jorjel, nu mi-a venit să cred. M-am frecat la ochi, m-am ciupit de ureche și l-am sunat pe Gogu să fiu convins că nu visam. Apoi am sărit în sus de bucurie, zicându-mi: „No, mă, ăsta-i Romi pe care îl așteptam. Cu aberațiile de care numai el e în stare să ne facă să zâmbim, să ne veselim.”
Puiucule, mai rău de atât, nici că se putea. Dă-o dracu de treabă. Eu înțeleg că ai suferit lunile astea în care ai fost rezervă și ai făcut tușa la ultimele alegeri, dar parcă prea ai sărit calul. Să spui că cu Jorjelu președinte, cu Călin File din poveștile de adormit copiii, consilier, și nea Ilie Bolojan premier, doar așa țara asta poate fi salvată e de noaptea minții. Cred că până și liberalii au râs de tine până s-au cufurit în pantaloni. Pe bune. Nu fac mișto, că știi cât de mult începusem să țin la tine în ultimul timp.
Dragă Romi, nu știu de unde îți vin toate prostiile astea. Poate de la mesele neregulate, de la tranzitul intestinal incoerent ori de la turbulențele atmosferice din primăvara asta. M-am tot întrebat de unde le scoți, dar nu am reușit să înțeleg. Că dacă omul se uită la tine face to face, cu siguranță nu-și dă seama că ți-ar lipsi ceva. Două mâini, două picioare, doi ochi. Că afaceri de afaceri ai, de bani să nu mai vorbim. Altceva îți lipsește, Puiucule, ca să fii și tu în rând cu lumea. Iar dacă nu-ți dai singur seama ce-ți lipsește, e belea mare.
