Se duc ca să-și facă declarații de dragoste, să se plimbe cu gondola, să admire podurile alea celebre, Ponte di Rialto ori Ponte dei Sospiri pe care, așa cum îi spune numele în limba dacilor liberi, ea suspină romantic sub clar de lună, în murmur de mandolină: Un gondolier cânta o melodie// De dragul unor ochi frumoși ai nu știu cui. Se duc la Veneția pentru ca el să o ceară de nevastă ori ca ea, jună galeșă, picioare până în gât, fustița de două palme, posterior bombat, sâni generoși,  blondă ori brună, să-i amintească berbantului de anii tinereții. Într-un cuvânt, se duc în numele iubirii, a jurămintelor, gen: „până când Satana își va băga coada”, a amorului care dă în clocot, indiferent de vremea de afară.

Dar ce te faci când, în loc de un el și o ea, vezi pe un el și un… el, ținându-se de mână, de după umeri, mă rog, de ce le trece lor prin cap? Un el și un el nu pe Podul Suspinelor, ci pe Ponte del Diavolo? Ce-ați gândi dacă cineva v-ar spune că unul dintre ei e o cunoscută față bisericească de pe la Oradea, (chiar foarte cunoscută) iar celălalt e cavalerul (era să zic juna domnișoară) care-i ține de urât acestuia? Ați scuipa în sân și ați striga în gura mare: piei, Satano? Păi de ce ați face una ca asta? Doar pentru o fotografie nevinovată cu cei doi surprinși, în ținută civilă, ochelari de soare, buze moi și subțirele la Veneția, orașul îndrăgostiților, fotografie care, din greșeală, a fost distribuită pe un grup al slujitorilor Domnului?

Ciorbă reîncălzită, mon cher, ar zice unii care știu că scandalurile cu homălăii îmbrăcați în straie preoțești sunt „antice și de demult” în Episcopia Oradiei. Că e un popă acolo, mă rog, unul caterisit sau pe cale de a se îmbrăca civil, care promite că nu se lasă până nu se va face lumină în hățișurile acestor practici de care se îngrețoșează numa’ când se gândește la una ca asta. Da, o ciorbă reîncălzită, cu pulpiță fragedă de amanți, morcovel proaspăt, călugări, consilieri eparhiali, preoți de tot felul. Altfel spus, de la opincă, până la vlădică, să nu se supere careva. Și dacă ar fi să dăm crezare „meniului” care circulă pe un grup preoțesc, obligatoriu trebuie spus că există o postare către „Preafericita Patriarhie”, din care spicuim doar atât: „Cu fiască supunere, vă anunțăm că aveți la Cancelarie foto/video cu prea… preaispravnicul (…) de la păsărica Oradiei în timpul unui act sexual de expresie homosexuală”

Asta, ca explicație la poza cu el și… el de pe Ponte del Diavolo din Veneția, orașul în care, când doi se iubesc nu mai contează nici măcar sexul!

Ai văzut și tu de câte ori l-am avertizat să o lase mai moale cu „Turul 2 ânapoi”, „hrană, apă, energie și prostie”. Să stea dracu’ pe curul lui și să nu se mai ia în gură cu  ăștia de la guvernare, că nu e bine. Că la ei e pâinea și cuțitul. El, nu și nu. S-a crezut Prâslea cel Voinic și merele de aur, din tezaurul de la Moscova. Ba, la un moment dat se compara cu Greuceanu care, dacă o fi adevărat, s-a bătut cu zmeul-zmeilor, medaliat cu aur la mondialele de trântă, dublu campion olimpic, național și balcanic, cu zgripțuroaica, muma zmeului, cu nu știu câți dragoni, ca să spargă lacătele buncărului  în care lighioanele pădurii ascunseseră soarele și luna. I-am și zis odată: „Bă, (Că)Căline, tu ești întreg la cap? Că, după cum te porți, eu zic că îți lipsește ceva. Du-te, fratelo, la un service, scuze, la un doctor. la Bălăceanca, să vadă ce-i cu mansarda ta. Tu cu ăștia te pui?” El, nu și nu. Că e sănătos, dar că așa îi vine lui câteodată și că de partea sa are tot ce mișcă-n țara asta, râul ramul, muștele și rahatul turcesc. Mai mult de atât, ce să-i fi făcut, Gogule, să se potolească? Că până la urmă, cu toți boții și trolii lui, uite că ajuns la bulău.

Nu doar că a ajuns, dar nici nu s-a potolit. A dat-o înainte cu nebuniile lui: ba că vorbise cu Ștefan cel Mare la Podul Înalt, ba că Mihai Viteazul l-a căutat personal într-o sâmbătă la piață, să-l întrebe ce tactică să aplice dacă mai dau vreodată turcii năvală în Țara Românească și câte și mai câte tâmpenii de genul ăsta. Ăia, din celulă cu el, l-au ascultat cât l-au ascultat, au mai făcut bâză, l-au provocat la mișto, dar când au văzut că o luase rău pe arătură, au sesizat cazul gardienilor. Și, ce crezi, Gogule, băieții (procurorii, carevasăzică) s-au scremut și nu s-au lăsat până nu l-au încălțat cu un nou dosar. Cică, la vila de la Mogoșoaia, (Că)Călin a angajat un specialist care să-i instaleze nu știu ce aparatură electronică menită să descopere și să bruieze microfoanele și camerele de luat vederi ascunse în casa lui de procurori.

Cu chestia asta, chiar ai dat-o în bară, (Că)Căline dragă. Că iar te-o mâncat în cur. Și ce dacă e casa ta? Dacă ei vor să te monitorizeze te monitorizează și în cavoul din cimitirul Sf. Vineri, chiar dacă te dai tu Prâslea, Țugulea ori Greuceanu. Ai înțeles? Ai înțeles pe dracu!

Bă, voi vă dați seama ce nebunie a fost la A3, dacă au dat de nu știu câte ori faza cu Ilie în fața urnei? Ca la un meci de fotbal, cu reluări peste reluări la un gol înscris de Ianis Hagi! Scuze, ăsta mi-a venit în gând. A fost ceva în genul lu’ Caramitru și Dinescu la revoluție, în studioul televiziunii române, când urlau din toți rărunchii: „Dictatorul a fugit. Am învins!” Numai că, spre deosebire de dictatorul lui Caramitru și Dinescu, Ilie Sărăcie nu dăduse bir cu fugise, ci abia își votase dușmanii de clasă. La vedere, să nu se creadă că e caterincă.

Nu doar ei au fost fericiți. Asta din ce am văzut eu la Televizor. Nicușor era și dânsul numai zâmbete. Mai, mai să sară într-un picior de bucurie. A dat mâna cu toți, cu unii chiar de două ori, s-a fotografiat cu toată lumea, a dat autografe, a făcut schimb de telefoane cu cei pe care nu-i cunoștea. Nu m-aș mira ca după momentele solemne să se fi lăsat  cu un mic protocol: un bufet suedez cu o măslină, chifteluțe, roșii umplute cu salată de vinete, pui cryspi, șampanie, vin, apă minerală, apă plată, suc cafele, scobitori. Totul pe muzică de Vivaldi, că aia cu Salam și Guță nu face bine la digestie. Unii zic că l-ar fi auzit pe președinte vorbind la telefon cu doamna dânsului: „Muiere, gata, o făcurăm și pe asta. Ne chinuirăm cât ne chinuirăm, dar până la urmă trecu Guvernul. Mai avem de pus varza la butoi, dar asta sâmbătă când mergem în piață, la Obor, că acolo e 1,30 lei kilu, apoi poa’ să vină, iarna, Crăciunul și popa cu Botezul… Da, draga mea, n-am uitat. Până la sfârșitul anului o să mai mergem o dată la Paris, cât mai e Emma președinte. Că ai văzut și tu cât e de generos cu noi.”   

Dacă mă uit la numărul de voturi, îmi vine să cred că până și unii de la AUR, SOS și USR  s-au îmbătat aseară de fericire. Au petrecut în Centrul Vechi, la Carul cu Bere sau în locuințele de serviciu. De bucurie că au scăpat de o belea. Că Sfânta Parascheva (adică moaștele preacuvioasei) le-a ascultat rugămințile. Cum, nu e adevărat? Bă, nu v-ar fi rușine obrazului să nu recunoașteți după ce luni de zile v-a țâțâit curul de emoții și de teama anticipatelor. Hai sictir!

Românii n-au uitat vremurile de demult, dovadă că după revoluție acele apucături s-au transmis copiilor și nepoților. Ălora care lucrează la stat, căci la privat e mai complicat să dai cu jula. Cum, necum,  povestea a ajuns și în cămara Armatei. A ministerului condus de Miruță. Cu ochii după dronele rusești și cele ucainene și cu gândul la viitorul său politic, Răducu n-a băgat de seamă că rațiile de luptă ale soldaților noștri se vând pe internet. Așa ceva numai la noi se putea întâmpla.

Pachetul ăla cu mâncare (cu friptură de vită, pui byriani, biscuiți, gem, cafea, băuturi izitonice, fructe, etc.) reprezintă rația unui soldat pentru 24 de ore în timpul unor exerciții militare sau situații de urgență. El se vinde pe internet, fără jenă. De către cine?  De soldatul român, mereu neinstruit, și rudele acestuia. Valoarea unui astfel de pachet, care cântărește 3 kilograme, e de 200 de lei. Dacă tot îl primește moca, soldatul mai lasă la preț, ca la piață, și-l vinde cu 140 de lei. Ba, unii au întocmit liste cu doritori. Scuză există, dacă tot nu sunt situații de urgență ori exerciții militare de ce nu s-ar vinde, să facă și sergentul român un ban de buzunar.

Conducerea Armatei, Sectorul de Intendență, anunță senin: „Dragi români și tovarăși de arme. Din depozitele Armatei nu lipsește niciun pachet dintre cele care se vând pe Facebook, Tik Tok și Instagram. Așa că, nu avem ce să le facem celor care le vând, iar celor ce le cumpără nu putem decât să le urăm, că așa e frumos, «poftă bună» și să le «fie de bine.» În replică, cumpărătorii vor exclama în cor: „Armata e cu noi! Armata e cu noi!”

Mâine, din aceleași depozite e posibil să se vândă armament. Că dacă războiul din ziua de astăzi se poartă cu drone, la ce ne mai trebuie puștile și gloanțele? Și vorba aia: „Armata e cu noi!”

PSD a anunțat că va face curățenie generală în birourile useriste (încă) ocupate de alde Miruță, Țoiu, Darău și Buzoianu, că tot se apropie sărbătorile de iarnă. Peste tot. Șters praful, dat jos păianjenii de pe la colțuri, curățat faianța, gresia și podelele, schimbat clanțele și aparatele de făcut cafea. Ce mai, deratizare și dezinsecție totală, să nu rămână nici urmă ori miros de ei. Operatorii privați așteaptă doar  semnalul, dacă Guvernul Luca Niculescu trece în Parlament. Valabil și pentru teritoriu, acolo unde Fritz reușise să-l convingă pe Bolo să-i numească oamenii în prefecturi, direcții județene, consilii de administrație. În replică, useriștii au strigat în cor: „Vai de măiculița voastră, bă. Cu voi, România se va duce în cap. Până în primăvară e kaput.”

Înțeleg că își plătesc unii altora polițe mai vechi și mai noi, că PSD și USR nu s-au iubit nici măcar în vis, dar să spui că România se va duce în cap, că  își va scrânti un picior sau o mână, ar trebui ca țărișoara să cadă de la înălțime. Cel puțin de la înălțimea faptelor mărețe făurite de mâinile dibace ale celor care astăzi spun „pa” și „pu”, cel puțin pentru o perioadă de timp, politicii mari. Ce succese, ce fapte mărețe? E ca și cum Fritz și ai lui ar fi lăsat podul casei plin cu clisă, cârnați, mălai, răchie și alte bunătăți. Or, după ei rămân pensii tăiate, taxe și impozite majorate, datorii peste datorii, o echipă națională de fotbal de toată jena, cu varza la 5 lei kilu, Dunărea fără apă, mămici și copii supărați, umor fără… umor, acatiste și lumânări aprinse în biserică.

Și atunci, cum să cazi în cap, să-ți frângi gâtul, stând în cur și uitându-te în jurul tău la alții care nu se mănâncă între ei pentru o bucată de ciolan? Că de la nivelul la care a lăsat țara ultima guvernare, n-ai unde să te duci mai jos. Eventual, să-i sapi groapa.

Ce om de ispravă, frate, a fost moșul ăla „sclerozat”!. Vorba lu’ Gogu al meu. Din bucata lui de pâine a hrănit tot neamul: nevastă, băiat, fiică, noră, nepoți, cumnat de mână, care pe la APIA și AFIR, care prin Zootehnie și Agricultură. Pe unde a putut și el, că vremurile erau grele și acum cinci sau zece ani și dușmanii erau toți cu ochii pe tine care aveai o țâră funcție. Nu puteai să faci o șmecherie, o mișcare greșită, că era gata pita ta: DIICOT, DNA, Parchet, televiziuni, presă online, Facebook.

Dar nea Pătru nu numai cu neamurile a fost omenos. Amintiți-vă ce frumos vorbea despre oaia, comparând-o cu o statuie vie. „În străfundul analizei către fiecare vezi ce-i mai bun într-un animal. Uitați-vă pe o pășune să vedeți cât de frumos este acest animal pe pășunile verzi ale Țării Românești, cât de reprezentativă a fost, e și va rămâne brand de țară alături de frunza codrului” Câte eseuri a trebuit să scrie despre oița năzdrăvană, câte poezii nu a recitat pe unde s-a întâlnit cu specialiștii ogoarelor, pădurilor și pășunilor până i-a convins că oaia merită pusă pe o bancnotă specială, cu care să cumpărăm doar produse agricole.

Bă, degeaba râdeți, că omul ăsta a făcut numai bine. Amintiți-vă de războiul lui cu cormoranii care ajunseseră să-ți mănânce din farfurie. Cum întorceai capul, cum îți goleau blidul de mâncare. După studii și cercetării științifice, nea Pătru ajunse la concluzia că ale dracului de păsări înjumătățiseră fondul piscicol al Deltei Dunării. Că din cauza lor falimentase și fabrica de conserve de la Tulcea. S-a luptat cu colegii săi deputați și senatori, mai ceva ca Avram Iancu în Parlamentul de la Viena, până i-a convins să se voteze legea care permite vânătoarea de cormorani.

De asta zic, ce om de ispravă, dom’le și, totuși, să-l dai uitării, parcă nu se cade. Dar cine știe, Poate îl vedem și în guvernul ăsta. Dacă nu ministru, măcar consilier al lui Luca Niculescu pe probleme de stârci, bâtlani, guvizi, stavrizi, hamsii și alte viețuitoare marine.