De data asta, n-a mai fost la fel. Dar nu la noi pe la Ceatalchioi ori Chilia, ci în Estonia, acolo unde F-16 al nostru se află în cantonament cu alte F-16 din NATO. Cum a apărut drona, cum pilotul nostru a luat-o la țintă, exact ca la orele de instrucție din poligon. „Bum-bum!” și din nou „Bum-bum” a răsunat valea și un cor de urale a însoțit căderea în picaj, marcând în același timp o premieră pentru Armata română: prima dronă inamică doborâtă de un militar român, ceea ce, cu siguranță i-ar fi făcut mândri până și pe Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân și Ioan Vodă cel Cumplit.

Mai marii Armatei, în frunte cu șeful ei, soldatul neinstruit Radu Miruță, au destupat sticlele cu șampanie și s-au gratulat ca de Revelion: „Le-am tras-o, bă, rușilor. Le-am demonstrat că și noi putem să doborâm drăcoveniile alea lor. Să nu se pună cu noi că nu se știe. Să stea în banca lor, atât le zic, că nu se știe.”, ar fi exclamat responsabilul cu Logistica. „De ce să nu putem, frate, că doare n-or fi ucrainenii mai deștepți decât noi.”

Și pentru că marțea este ziua celor trei ceasuri rele, bucuria a fost umbrită de vestea că, de fapt, drona doborâtă nu era una rusească, ci una ucraineană, deviată din drumul ei spre tranșeele dușmane de interferențele electronice rusești. Dați dracului rușii ăștia, dom’le. Ce le-o trecut prin cap să facă. Dar pentru asta, o să și-o ia ei pe coajă de la oamenii lu’ Zelenski, că nici ăia nu sunt proști. Să le rămână datori. Kievul și-a cerut scuze, Moscova a fost înfierată cu mânie proletară, estonienii au cerut întăririi din partea NATO, iar Miruță a anunțat că îl va decora pe pilotul român. Și ce cadou mai frumos putea primi comandorul Costel Pavelescu, cel care mâine va da de băut de ziua onomastică?

Lăsați, bă, omul în pace să facă ce simte și nu-l mai… aia la cap. Să facă ce crede că e bine pentru noi toți. Că de aia l-am ales președinte. Să ia deciziile cele mai competente și cele mai corecte, nu să-l cicăliți toată ziua, bună ziua. Nu mai departe de săptămâna trecută. Ați făcut mișto la Summitul B 9, deși, dragul de el s-a străduit din toate puterile să iasă totul ca la carte. Și a ieșit, chiar dacă nu vreți să recunoașteți asta. A fost degajat, s-a salutat amical cu invitații, s-a pupat cu toată lumea. Mereu cu zâmbetul pe buze, vesel, pus pe șotii. Și tot n-a fost bine. I-ați găsit nod în papură din miri ce.

Sau cu vizita aia la expoziția dedicată industriilor de apărare și aeronautice, securității naționale, securității private și securității cibernetice, care are loc o dată la doi ani, în București. Că de ce l-a luat pe ăla micu cu el. Să-l fi lăsat, dom’le, acasă, cu doamna Mirabela, să se fi jucat cu mașinuțele de tablă, cu avioanele de plastic, cu găletușa la groapa cu nisip. Auzi la ei, frate, la ce să duci un prunc la o expoziție cu tehnică de război? Ca să viseze noaptea urât? Sau, ce să înțeleagă copilul dintr-o expoziție ca asta, cât timp nici ta-su nu pricepe mare lucru?

Cârcotașii lu’ pește prăjit au mers și mai departe. Cică, nici măcar lu’ Mihai Viteazul nu i-ar fi trecut prin cap să-și fi dus copilul, pe Nicolae, la vernisajul unor astfel de expoziții. Și, vorba aia, vorbim de Mihai Viteazul nu de un terchea, berchea trecut prin istorie ca gâsca prin apă. Pe atunci, Gogule, chiar era necesar să te deprinzi de timpuriu cu arcul, buzduganul, flinta și sabia. Chiar cu ghioaga și parul, când de la buget nu se repartiza mai mult de 5% pentru înarmarea Țării Românești. Cu toate astea, câștigătorul luptei de la Călugăreni ar fi spus „pas”. Copilul trebuie să stea acasă, lângă fusta lu mă’sa, Doamna Stanca, să pregătească temele pentru a doua zi, să repete la greaca veche și latină ori să învețe menuetul sau boleroul lu’ Ravel.

Bă, frustraților care sunteți, de unde știți voi toate astea? De la un stră-stră-strănept de-al Fraților Buzești care are o întreagă stradă cu numele ăsta și un liceu în Craiova? Zău, mă? Ia lăsați,-l, bă, pe Nicușor să respire și nu vă mai legați de viața lui. Că dacă face, de ce face, că dacă nu face, de ce stă ca momâia și o freacă la rece? Vedeți-vă de-ale voastre și nu vă mai băgați nasul unde nu vă fierbe nasul. Ei, drăcia dracului!

În ziua de astăzi, Gogule, nu mai contează că ești sârguincios, docil, respectuos. S-au dus vremurile alea când pentru astfel de calități erai lăudat la gazeta de perete a instituției, primeai o primă de 100 de lei ori o majorare de salariu. Nu, astăzi, pentru orice fleac, dau buzna peste tine procurorii, mascații, trupele anti tero și te umflă fără nicio explicație. Nu înainte să anunțe televiziunile, presa în general, să te facă de comedie seara la televizor. Cum ar veni, stai cu frica-n sân tot timpul. Trâcnești ori de câte ori auzi sirena poliției ori îți bate cineva în ușă. Cam asta e în ziua de azi viața unuia care chiar ar vrea să facă ceva pentru țărișoara asta, dar nu e lăsat de unii, cum ar fi procurorii ăștia de care îți vorbeam.

Cum a pățit, de exemplu, directorul executiv al Autorității Vamale. Omul ăsta, adică Mihai Savin, a fost numit șeful Vămii la începutul anului, chiar de către Bolo. Nu contează că e liberal sau flirtează cu PNL. Ar fi putut fi pesedist, aurist ori neafiliat politic. Atâta timp cât chiar nea Ilie Reformatorul l-a pus acolo, e clar că dumnealui e un tip foarte capabil și are toate expertizele necesare, că altfel Bolo nu și-ar fi pus obrazul pentru el. Logic, nu? Și cu toate astea, vameșul a fost reținut de procurori. Slavă Domnului, vorba purtătoarei de cuvânt a Guvernului, nu pentru fapte de corupție, ci pentru niște chestii pe care nicio comisie de control intern ar lua-o în seamă. Prostii, doar ca să-l facă de cacao pe bietul om.Și nu o spun doar eu, Gogule, ci și madame Dogioiu, că una e ca un om al guvernului să ajungă la DNA și alta când fapta este doar de competența Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Dureros e că un om cu calități excepționale, cu merite incontestabile și rezultate remarcabile în mandatul său de 40 și ceva de zile în fruntea Vămii, cum bine spune aceeași doamnă purtătoare de cuvânt, a ajuns să fie călcat de procurori. Mama lor de bandiți. Și pentru ce? Pentru ce, Gogule? Că doar n-a furat ca alții să facă averi și nici nu și-a bătut joc de bugetul statului când a venit vorba de cheltuieli. Doar pentru că a semnat nu știu ce ordin de deplasare? Doar pentru atâta lucru să fii acuzat de fals și uz de fals?

Gogule, în ce țară am ajuns, bă, să trăim, dacă până și pentru așa ceva te saltă procurorii?

Nicușor s-a străduit să fie amabil cu toată lumea, inclusiv cu cei pe care nu i-a văzut în viața lui. S-a întreținut cu ei, interesându-se de prețul motorinei și benzinei la ei în țară, cu cât se vinde kilu’ de roșii și dacă nu cunosc un politician de ispravă pe care să-l transfere la București pentru a forma un nou guvern în România. S-a îmbrățișat cu toți, s-a pupat, le-a strâns mâinile, i-a bătut amical pe spate, a spus bancuri, a râs, a glumit, s-a pozat lângă panoul oficial, a ținut microfonul invitaților când aceștia erau intervievați. Dar ce nu a făcut… La un moment dat i-a plimbat prin grădina Palatului Cotroceni, lăudându-se cu English rose, Chimonanthus praecox, Callicarpa japonica, Lagerstroemia indica și, bineînțeles, cu crinii, bujorii, ochiul-boului, talpa-gâștei, garofițele și panseluțele provenite din sera palatului.

Dom’le, fără nicio exagerare, omul ăsta a fost precum titirezul, varianta românească a lu’ Speedy Gonzalez din desenele animate pentru copii. Să-l fi văzut cum râdea ori de câte ori își amintea de poznele făcute în mandatul ăsta, cum le explica ălora tot felul de chestii, desenând în aer geometrice de tot felul, de la linii drepte și frânte, la paralipipede, cercuri și piramide, cum alerga de la un invitat la altul să se asigure că nu le lipsea nimic, dacă se simțeau bine sau aveau nevoie de ceva. „Acolo e bufetul suedez cu produse tradiționale românești, alături e și un snack bar cu băuturi, sucuri, bere, apă minerală. Serviți-vă, nu vă fie rușine. Simțiți-va ca la voi acasă.”, i-a îndemnat Nicușor pe fiecare în parte.

Nici nu-i de mirare că la sfârșitul summitului Nicușor a picat frânt. Abia își trăgea picioarele, iar zâmbetul îi cam dispăruse de pe față. S-a văzut asta mai ales în momentul în care ziariștii l-au întrebat dacă avea să se ducă sau nu la concertul lu’ Metallica, de pe Național Arena: „Am copii acasă, deja stau prea puțini cu ei…” Iată doamnelor și domnilor un răspuns de președinte responsabil, implicat, familist convins (chiar dacă e însurat doar pe jumătate) care nu-și pierde nopțile prin cârciumi și la petreceri cu lăutari, așa cum o făcea Băselu pe vremurile alea cu Elena Udrea în pole position la Cotroceni.

Potrivit libretului, adaptat vremurilor actuale, Nicușor trebuia să traverseze lacul, dar nu înotând lin, grațios, pe sub sălciile pletoase, ca-n poeziile lu’ Bădia Mihai, ci pe poante, pășind pe o sârmă întinsă deasupra apei. Ce regizor absurd, dom’le! Cum dracului să-i ceri cuiva, fie el și lebădoi, să facă una ca asta? Să facă balet, fără să fie asigurat cu sfoară de siguranță? Hai, treacă, meargă dacă ar fi fost încălțat cu teniși sau cipici, dar așa? Că cu poantele alea riști să-ți sucești glezna până și pe loc drept.

Riscurile meseriei pe care, lebădoi, pardon, Nicușor al nost’ și le-a asumat atunci când ne-a asigurat că vom avea în continuare un guvern pro-occidental care transcede celui pro-european. Dar pentru asta trebuie să facă echilibristică, să nu-i supere nici pe ăia, nici pe ceilalți. Să fie echidistant tot timpul, chiar dacă va fi nevoit să facă șpagatul la finalul spectacolului. Altfel spus, nu-i deloc ușor să interpretezi un astfel de rol. Să te huiduie ăia de la galerie, să-ți bată obrazul și alde Bolo, Miruță sau Fritz. Să te ia în șuturi toți cronicarii de pe Facebook și Tik Tok plătiți de agenturile străine. „Bă, oameni buni, bă, fraților, bă, pupa-v-aș tălpile voastre, nu vă mai încordați, bă mușchii și haideți să facem ceva să ieșim din rahatul ăsta în care singuri ne-am băgat. Lăsați dracu’ gâlceava și supărările, că dacă o ținem tot așa, ajungem la anticipate și o să fie vai de curu’ vostru”, a fost replica (singura de altfel) pe care lebădoiul trebuia să o rostească în tot spectacolul.

Și, până la urmă Nicușor a executat șpagatul? Și cum au reacționat Siegfrid, Odette, Rotbart, Odile și celelalte lebede și lebădoi? Bă, sincer, nu știu. Taman atunci m-am trezit și nu am apucat sfârșitul. Da’ la noapte, poate că-l visez din nou și o să vă povestesc mâine dimineață dacă a făcut sau nu șpagatul!

Și dacă o fi, ce? Cum? Să se întoarcă Bolojan în fruntea guvernului de liberali, useriști și unguri? Așa de capul lui? Ca să le arate pesedeilor că el pot orice dacă își încordează mușchii? A, nu chiar așa? Dar cum? Cu binecuvântarea CCR, aceeași care a anulat alegerile prezidențiale din 2024. Adică, să ne fie clar, CCR care l-a stopat pe Georgescu H2O să intre cu ceata lui de panduri în Palatul Cotroceni îi dă acum undă verde lu’ Nicușor să-l confirme pe Bolo din nou prim-ministru. Să continue reformele începute? Și asta, dar mai ales să se țină seama de faptul că Bolo cunoaște mai bine ca oricare altul Palatul Victoria, sala de ședințe, că are un dulăpior făcut la comandă în care își ține laptopul, pix-urile, mapele de ședințe și toate propunerile pentru OUG-uri. Și mai e ceva, cică pulimea s-a obișnuit cu tăieri, disponibilizări, creșteri de prețuri, de inflație, de TVA. Și că ar fi păcat să vină un alt prim-ministru să dea dea totul peste cap. Să întoarcă reformele din drumul lor firesc.

Bă, cu drone deasupra capului, cu sula bruxelleză în coaste, cu vara asta care nu mai vine, cu Nicușor care face show pe unde ajunge și cu scandalul meciurilor viciate de arbitraj în Superliga de fotbal, noi visăm cai verzi pe pereți. Că se întoarce Făt-Frumos din lacrimă, din război, din vacanță, din ce vreți voi, mai înțelept, mai altruist și mai înțelegător. Vă dați seama în ce țară am ajuns să trăim din moment ce până și unui deputat, liberal, îi trece prin cap una ca asta? La cum gândește ăsta, chiar merită să fie făcut cetățean de onoare al Spitalului 9, dr. Obregia!

Și asta nu e totul. Și unii, și alții par pregătiți de opoziție. Constructivă, cum altfel. Să vadă tanti Ursula von den Leyen și tanti Roberta Metsola cât sunt ei de pro-occidentali, vorba lu’ Nicușor, ceea ce e mult mai mult decât a fi pro-europeni, și chiar mai mult și mai semnificativ din toate punctele de vedere. Bolo le-a transmis ălora care au de gând să-i încalce poruncile și să se întâlnească pe ascuns cu pesediștii: „Ascultați ce vă spun: vă rup picioarele dacă aud că vă întâlniți pe ascuns cu ăia. Sau bateți palma cu banditul ăla de la Cotroceni. Vă ologesc, de o să mergeți în cârje și o să vă plimbe în scaunul cu rotile, ca să mă țineți minte toată viața.” Și a făcut o pauză scurtă, și-a încruntat sprânceana și și-a rotit privirea în sala BPN-ului, arătând cu degetul: „Și tu… Și tu… Și tu…” Nu a dat nume, dar toată lumea liberală a înțeles ce era de înțeles.

Și pesediștii ar trece în opoziție (deși ei sunt de ceva vreme acolo), dacă prin gestul lor România ar deveni cu adevărat acea grădină a Maicii Domnului, în care să crească nu doar flori și floricele pe câmpii (talpa gâștii, coada șoricelului, ochiul boului), ci și bucurie, bunăvoire și armonie între ei, așa cum a fost pe vremea lu’ Ciucă și Ciolacu, când împărțeau frățește sandvișul în ședințele de la guvern, după care mergeau împreună la un șpriț. Ar vrea și la guvernare, dar fără Bolojan că, vorba lu’ Olguța de la Craiova: „Ne-am săturat de Ilie ca de mere pădurețe.”

Singurii care spun da guvernării sunt ungurii. Ei nu văd o altă variantă și nici măcar nu-i interesează numele, prenumele, vârsta, locul de naștere, domiciliul, naționalitatea, pregătirea politică, educația ș.a.m.d. a viitorului premier. La UDMR consensul vine de la primele vizite făcute de popoarele migratoare în Transilvania și de la primul schimb de vorbe pe care Decebal l-a avut cu un prunc care păștea marvele pe tăpșan: „Cum te numești, fiu de dac?” „Attila, domnule!” Tocmai de aceea, Corala parlamentarilor conduși de Kelemen Hunor au reluat repetițiile la celebrul cântec, pe două voci: „Noi de acilea nu plecăm, nu plecăm acasă!”

Ce să se întâmple, neică? Ce s-a întâmplat și până acuma. Vorba lu’ Grindeanu: „Va fi viață și după moțiunea de cenzură”. Că se retrag în munți liberalii de unde vor continua mișcarea de rezistență anti PSD? Așa zic unii, dar eu nu cred. Poate useriștii pe care pesediștii nu i-a vrut de la început la guvernare, nu și liberalii. Că sunt gata să mănânce pâine cu ceapă și să bea apă doar o dată în zi și pregătiți până în pânzele albe să-l susțină pe Bolo? Iete, fleoșc. Pe de-o parte, ce nu zice omul la supărare. E ca la priveghi unde despre mort se va vorbi numai de bine. Nimeni nu o să spună despre răposat că a fost al dracului, curvar, hoț, bețivan, șmenar sau mai știu eu cum. Nu, la priveghi ne amintim doar de faptele sale bune, chiar dacă acestea pot fi numărate pe degetele de la o mână.

După ultima lopată de pământ aruncată peste scriul acoperit cu flori, se vor găsi destui să zică în gândul lor: „Viii cu viii, morții cu morții.” Și să ia aminte vorbele unui fost prim-ministru: „Politicienii să negocieze până cad sub masă!” Pe dracu, maitre! Nu poți să-i ceri așa ceva unuia ca Bolo care, între noi fie vorba, poate fi făcut oricum, numai negociator, nu. Să nu crezi că, atunci când a anunțat unitatea de monolit a liberalilor, nu s-a gândit că undeva, într-un ungher al marelui partid, există cineva care o să spună, cu responsabilitatea patriotică izvorâtă din ce trei mandate de premier pe care le-a ocupat în cariera sa: „Nu trebuie să abandonăm guvernarea!” Și ce-o să te faci, dragă Bolo? Că vorbele ăstuia sunt ca pietricica din asfalt care atinge parbrizul mașinii. Și este doar un început care, în cele din urmă, va conduce la înlocuirea acestuia. Să nu crezi că în politică este altfel. Primii care vor cere schimbarea parbrizului vor fi, ai ghicit, Bolo, tocmai ai tăi care te-au pus la volanul mașinii.