În schimb, România se poate lăuda cu cel mai ciudat președinte. Lăsăm la o parte serialul cu miștourile ce s-au făcut pe seama sa, la lecțiile de pantomimă pe care ni le predă de fiecare dată când ține vreun discurs, la refuzul de a ne spune numele donatorilor(de bani) din campania electorală, ori faptul că-i place să trăiască în concubinaj, deși are doi copii care, mâine, poimâine, se vor întreba: „bă, de ce pe tata îl cheamă într-un fel și pe mama într-alt fel?

Ultima ciudățenie e legată de cât de des se uită copiii săi la televizor, laptop ori pe telefon: „Au voie când și când, la niște filme pe calculator” Atât, nicio secundă în plus. Bine, am înțeles că privitul prea la televizor dăunează grav, sau mai puțin grav, sănătății, mai ales în cazul copiilor, dar când l-am auzit spunând că nu mai mult de două ore pe săptămână au voie, mi-am zis că acu să vezi glume la adresa președintelui. Că în loc să-l felicite că nu-și expune copiii la nu știu ce raze emise de ecranul televizorului, ei îl vor lua în șuturi. Două ore împărțit la șapte zile fix 17 minute pe zi, interval pentru un serial, un desen animat și mai știu eu ce. Ăsta da, părinte responsabil, dar cui să spui una ca asta, fără să fii luat peste picior până și de copiii de grădiniță?

A, era să uit, Nicușor al nostru are de gând să se mute din locuința în care stă cu chirie, cu o cameră și două dormitoare la mansardă. Cel mai probabil o va face în vară, când vor lua și copiii vacanță iar el și consoarta sa, concediu. Că, vorba aia, e greu cu trambalatul mobilei dintr-o parte într-alta, cu zugrăvitul, cu curățenia etc. Nu, nu gândește la vreo vilă de protocol, și tot din cauza copiilor care nu ar avea cu cine să se joace, ci mai degrabă ar opta pentru o locuință de cartier, cu plata administratorului, a femeii de serviciu. Exact ca El Pepe Mujica, președintele Uruguayului care după programul de lucru merge la ferma sa de lângă Montevideo unde cultivă flori și legume pe care le vinde, banii ajungând în casele săracilor.

Numa’ să încerce Nicușor să se apuce de agricultură, c-o să vezi atunci bancuri și reel-uri pe Facebook cu dânsul!

Întrebat zilele trecute dacă nu-i sare muștarul la câte înjurături ia și la câte minciuni se spun pe seama sa de către pesediști, Bolo, premierul acestei țări, Ilie Sărăcie, cum îl alintă pensionarii care nu se mai satură de bani, a răspuns calm, simplu și memorabil, după cum susțin surse liberale: „Când te înjură unii, e ca o binecuvântare!” Tare asta, dom’le. Până acum n-am mai auzit pe nimeni să spună una ca asta. Vă dați seama, la fiecare înjurătură îi crește adrenalina, poate chiar și testosteronul. Cine știe!

Dacă e adevărat ceea ce a spus la întâlnirea cu camarazii săi, atunci, cu siguranță, Ilie Sărăcie este cel mai binecuvântat român al vremurilor pe care le trăim. Binecuvântat pentru că e înjurat și de pensionari, și de primari, și de bugetari, și de mamele cu mulți copii, dar și de persoanele cu dizabiltăți, de dascăli, șomeri, de tăietorii de frunze la câini, de copiii cu țâța-n gură, de aia cu barba sură. Până și ai lui din partid îl înjură și i-o trag ori de câte ori au ocazia. E drept, pe la spate, dar ce mai contează.

Până nu de mult, credeam că Nicușor e cel mai binecuvântat român. Făcând analiză pe text, mi-am dat seama că lucrurile stau cu totul altfel. Chiar dacă și el e înjurat uneori, (știți cum e românul când nu-i dai ce-i trebuie și cât îi trebuie) președintele e mai mult comediant. Nu neaparat circar, clown cu alte cuvinte. Adevărul e că îl prind bine rolurile de pantomimă din filmele mute, alea din epoca lu’ Chaplin. Că uitați-vă la dânsul cum dă din mâini, cum se screme să scoată un cuvânt din el, cum dă ochii peste cap, cum pășește ca un robot la ceremoniile oficiale. Cei mai mulți râd de el, dar cel mai binecuvântat dintre români rămâne Ilie Sărăcie, motiv pentru care fiecare dintre noi ar trebui să-și ridice pălăria în fața lui.

În orice oraș normal, în locul său ar fi trebuit imediat scos pe traseu un alt mijloc de transport, înmatriculat, cu oglindă retrovizoare, asigurarea și revizia tehnică la zi, cu volan pe stânga, autotaxare ș.a.m.d. Ăla de rezervă cum ar veni. În cazul de față nu s-a întâmplat așa, și nu pentru că Herculane nu ar fi un oraș normal, departe de mine gândul, ci pentru că în cea mai veche stațiune balneo-climaterică din lume și cea mai vestită din Europa, nu există decât un bus. Unul singur și ăla vai de mama lui.

De bun simț, reprezentanții primăriei și-au cerut scuze, scriind, cu mâna tremurândă, un mesaj către localnici și foștii oameni ai muncii, astăzi pensionari, veniți din toată țara la odihnă și tratament: „Stimați cetățeni, Vă informăm că, din cauza unei defecțiuni tehnice neprevăzute care împiedică utilizarea mijlocului de transport, serviciul de transport public este temporar suspendat până la remedierea situației.” Asta cu „defecțiunea tehnică neprevăzută” e totală. Cum ar veni, și fierul cât e de fier, tot cedează într-o zi: ori îl mâncă (!) rugina, ori se duce dracului vreo piesă care trebuie comandată în China. Și cum China nu este peste deal la Isverna…

De aici s-a iscat o adevărată polemică între susținătorii primarului Orza și simpatizanții ideilor futuriste ale lui Doru Coșei. Că unde s-a mai pomenit serviciu public cu doar un singur autobuz în dotare, și ăla vai de el? Că la numele și renumele stațiunii ar trebui să fie cel puțin două, iar dacă nu se poate și nu se poate, măcar un tractor artizanal, din seria Universal 650, tractând două remorci prevăzute cu bănci învelite cu preșuri, precum la nunțile de odinioară.

Pe de altă parte, vorba unuia de-al locului, la ce-ți trebuie dom’le autobuz? Ce, acu’ două mii de ani romanii veneau cu autobuzul la odihnă și tratament? Să fim serioși. E adevărat, ăia mai înstăriți călătoreau cu carele alea cu roți pătrate, dar plebea venea pe jos sute de kilometri dus-întors. Făcea mișcare și nu se mai plângea de lipsa condițiilor decente ca ăștia din ziua de astăzi. La urma-urmei, și reprezentanții primăriei au dreptate: „Bă, dacă aveți bani să veniți la băi, atunci aveți și pentru o cursă cu taxi din stația de la cârciuma lu’ Don Ghiță Orza la gară”

Acest moment aniversar, cu puternice ecouri mondiale, a generat o adevărată emulație în rândul celorlalte națiuni, care mai de care încercând să-și arate respectul și recunoștința față de tot ce înseamnă astăzi America cazinourilor, Super Bowl-ului și a lu’ Tom și Jerry. Mai ales că această sărbătoare aproape că se suprapune cu ziua de naștere a lui Trump. Ce alt prilej mai minunat ca acesta să-ți arăți dragostea nețărmurită și necondiționată pentru cea mai puternică țară și cel mai brav apărător al păcii din această lume dezbinată? E adevărat, nu toți liderii politici din lumea largă  au acceptat să intre în hora asta a osanalelor aduse poporului american și, mai ales, conducătorilor acestuia. Iranul, de pildă, Rusia, o parte din Liban și lista rămâne deschisă.

Noi românii, de fapt, unii dintre noi, am achiesat prompt ideea. Și nu oricum, trimițând coșuri cu flori la Casa Albă cu mesajul: „Să ne trăiți, iubite prieten, Donald Trump” ori telegrame de genul: „Fratelui nostru alb, scump și drag, cu stimă și mândrie!” Nu, conducătorii noștri s-au gândit la ceva măreț care să intre în istoria omenirii, ca parte a unei povești globale întru veacurile ce vor urma să vină de amu înainte.

Și uite așa s-a născut ideea într-un colț de București. În numele prieteniei ce animă atât poporul român, cât și pe cel american, recte Casa Albă și Sectorul 4 al Capitalei, primarul roșu la obraz, inimă și carnetul de partid, Daniel Băluță, a decis ca parcul ce se amenajează în aria de responsabilitate a dânsului să poarte numele de „Donald J. Trump.” Până în vară parcul va trebui să fie gata, chiar dacă pentru asta vor fi sistate lucrările la alte investiții. O construcție măreață, cu alei și gazon, ca-n America, cu băncuțe și toalete prevăzute cu pișoar, tot ca în America. Ceva deosebit, de stă pisicul în coadă, nu alta.

Cică Trump ar fi lăcrimat când auzit una ca asta. „Cum, dom’le să nu lăcrimezi când te vezi că un urmaș al marelui Burebista s-a gândit la mine, iar pe înaintașii mei și ai noștri din Irlanda îi doare la bască!” Și a dat de înțeles că ar vrea să vină la inaugurare, să taie panglica cu președintele Nicușor și Băluță, să asiste la o serbare câmpenească, cu Salam, Minune și alți lăutari renumiți, să se înfrupte cu mici de Deva, ciorbă românească dreasă cu dragavei, să bea horincă de Zalău și vin de Jidvei. La rândul său, Băluță ar fi zis că dacă vine Trump la inaugurare îl face cetățean de onoare al Sectorului 4 și îi dă și loc de veci, gratuit, în Cimitirul Metalurgiei, că la Bellu sunt ocupate toate.

Așa-s obiceiurile lăsate, lucru valabil pentru  toate lumea. Inclusiv pentru pensionarii, pardon, seniorii patriei noastre dragi, pentru familiile defavorizate, pentru cei cu veniturile mici și foarte mici că, între noi fie vorba, Hristos a fost Mântuitor și pentru unii, și pentru alții, nu numai pentru cei bogați, șmecheri și ciorditori. La asta s-a gândit și Guvernul lu’ Bolojan când a hotărât să-i sprijine, în două tranșe, cu bani pe cei amărâți, pe ăia cu pensiile și veniturile care depind, în principiu, de ajutoare de la stat. „Le dăm și lor niște bănuți în plus, să se bucure de sărbători. Că și ei sunt suflete”, ar fi zis Bolo pe care l-am putea bănui de orice, dar nu și de empatie față de cei amărâți.

Zis și făcut, doar că, s-au tot căcăit domnii din guvern, gândindu-se la cum să facă să fie bine, legal și să nu afecteze inflația și deficitul bugetar, până când au rămas cu propunerea netrecută în buget. „E groasă, fraților. Groasă și cu păr. De unde să scoatem bani să le dăm ajutoare înainte de Paște? Că nu putem să luăm de la gura altora să le dăm lor, că ne-ar acuza ăștia de la AUR de mită electorală. Și nu sunt puțini cei care așteaptă ceva bănuți în plus. Sunt câteva milioane. La urma, urmei, așa ne trebuie, domnilor colegi, că i-am învățat rău să le tot dăm, de parcă guvernul ăsta are o fabrică de căcat bani și nicidecum de dat ordine, dispoziții și ordonanțe.” Și toți au fost de acord cu acele vorbe înțelepte.

Și tot discutând ei acolo, în ședință de guvern, întorcând problema pe toate fețele, unul mai deștept (bine, toți miniștrii sunt deștepți, însă ăsta e mai deștept decât toți) ar fi zis: „Bă, decât să încălcăm legea ori să provocăm o criză economică din care să nu mai ieșim zece ani de acu’ încolo, nu credeți că ar fi mai bine să le dăm prima tranșă din banii ăștia după Paște? Să mai aibă și ei puțintică răbdare două, trei săptămâni. Că n-o fi foc și nici nu s-o face gaură în cer dacă nu primesc bani înainte de Paște. Eu știu că frumos ar fi fost să le dăm, dar de unde, bă, dacă țara e săracă lipită pământului? De unde? De la noi de acasă? Din pușculița noastră, aia cu porcul de porțelan? Că între noi fie vorba, ce faci, bă, cu 2-300 de lei în plus? Cu  sau fără banii ăștia, mare brânză nu fac.” S-au uitat lung unii la alții și au aplaudat propunerea, exact ca în faza aia cu: „trăiască idiotul.” Deci, „Pachetul de solidaritate” rămâne valabil, dar prima tranșă nu vine de Paște, ci după Înviere.

Bă, nu v-ar fi rușine obrazului, ghiolbanilor ce sunteți. O fi frig afară, mai ales dimineața și seara, mai ninge la munte, că de aia e primăvară, mai suflă vântul ca pentru cod galben, însă cu toate astea nesimțirea e în floare în țara asta. Cum să-i dai bă, amărâtului banii în luna mai, după ce trec sărbătorile? Voi sunteți întregi la scăfârlie? Cum ați putut, bă, deștepților lu’ pește prăjit să vă treacă prin cap una ca asta? Doar la voi vine Paștele? N-ar pune și el pe masă un cozonac, un ou roșu sau măcar un picior de miel fript la cuptor? Să vă fie rușine, bă, că v-ați gândit doar la burdihanele voastre. Rușine, bă, azi, în Joia Mare. Rușine!  

La început la fel am crezut și eu, chiar dacă presa vuia despre dosarele penale ale lui Voiculescu, ăla care s-a încurcat în numărarea dozelor de vaccin anti-Covid, și ale lu’ madame Clotilde. Că i-am zis și lu’ Gogu meu stând într-o dimineață la cafea și o gogoașă în loc de croissant: „Oameni răi, bă, Gogule, oameni răi. Mai ales ăștia de la PSD care nu suportă oamenii cinstiți și corecți, care nu ar ciordi niciun capăt de ață. Oameni iubitor de țară, munți și văi, ape și păduri, trotinete electrice și biciclete fără lanț, care, printr-un proiect european, vor să facă din România grădina Maicii Domnului.” Și Gogu mi-a dat dreptate: „Da, nene, așa e cum zici. Sunt cei mai brava dintre bravii conducători de astăzi: Nicușor la Cotroceni, Țoiu la Externe, prietenă bună chiar și cu Trump, Miruță la Apărare. Ce mai, oameni de toată isprava. Poa’ să vorbească pesediștii cât or vrea, că o fac degeaba.”

Bă, și pe fondul ăsta de încredere totală în forța USR-ului în coaliția asta de guvernare, ăștia răi, care toată ziua dau din clanță, bagă bățul prin gard. Că un userist a făcut nu știu ce, că altul a ocolit legea, că doamna aia de la Păduri și Mediu ar vrea să-l schimbe pe șeful de la Romsilva pe motiv că n-ar fi câștigat examenul cine ar fi trebuit. Numai și numai tâmpenii de genul ăsta, cu scopul de a destabiliza guvernarea și discredita Uniunea. Chestii pe care nici copiii nu le mai cred.

Mai nou li s-a cășunat pe amărâtul de Irineu. Irineu Durău de la Economie. Cum că ministrul ar fi favorizat-o pe una de-a lor. În câteva zile, doamna respectivă a sărit de la postul de funcționar public de execuție și consilier parlamentar, la cel de funcționar public special, fără să susțină vreun examen. Și că de fapt, ea conduce ședințele la minister cât timp ministrul e prins cu probleme la partid. Ea îi prelucrează pe angajați, de la secretari de stat în jos. Și ce e rău în asta? O face pentru că e capabilă, altfel domnul Irineu nu ar lăsa-o de capul ei.

Și chestia cu concursul, asta e culmea, atâta timp cât chiar ministrul i-a înlesnit avansarea, ar mai fi fost nevoie de vreun concurs? Mai ales că acum se aude că i-ar fi cerut lu’ nea Ilie Sărăcie s-o numească secretar de stat. Și nici nu-l poți bănui de nu știu ce pe domnul Irineu că vorba lui: „În Economie (unde dânsul e ministru) nu se lucrează cu scenarii politice.” Că bine le spui, dom’le, dai din matale ca dintr-un om bătrân și înțelept.

Ca un făcut, de parcă nu ar fi fost de ajuns că suntem vai de curu’ nostru, cu pensii tăiate, salarii la stat ciopârțite, cu prețuri la benzină și motorină de te iau cu amețeli, pierdem în primă instanță procesul cu Pfizer în dosarul dozelor de vaccin anti-Covid, achiziționate, dar neplătite. Prin 2021, România a comandat 52 de milioane de doze Pfizer și Mondena, dintre care jumătate au rămas neplătite. De ce neplătite? Aici răspunsul e greu de dat chiar și de  cei ce gestionau pandemia la vremea respectivă. Cu dobânzi cu tot, suma pentru care amărâtul ăsta de stat e bun de plată se ridică la vreo 650 de milioane de euro. Și cu Pfizer nu te pui. Te execută cât ai zice pește.

Cine va achita acești bani  dacă pierdem ca și naționala de fotbal toate celelalte etape ale procesului? Hai, să vă văd dacă știți răspunsul. Dar, vă rog, să nu vă gândiți la Cîțu, la Vlad Voiculescu, Ioana Mihăilă, ăștia trei au semnătură olografă la DNA, la nea Nicu Ciucă, ori la Alexandru Rafila. Ei doar au condus țara după indicațiile prețioase transmise de la Bruxelles. Și dacă ar fi vinovați vreunul sau toți la un loc, cum să plătească, dom’le? Unde s-a mai pomenit așa ceva în România? Să pui la plată, pentru prostie, favorizare ori șpagă un ministru, un premier sau o întreagă guvernare? Că doar nu trăim în pădure, între sălbatici.

Dacă din povestea asta tot mai avem o mică speranță fără să achităm banii ceruți de Pfizer, în privința dronelor englezești, comandate în 2021, nu există nici cea mai mică șansă. Și știți de ce? Pentru că o minte luminată (la fel de luminată ca și cele din dosarul vaccinului) a plătit deja achiziția în valoare de 400 de milioane de euro, încă de acum patru ani, fără ca în hangarele armatei române să fi ajuns dronele respective. Măcar una, una singură, lângă care generalii cu patru stele să-și fi făcut selfie.  Englezii au motivat faptul că între timp a intervenit o urgență într-o altă parte a lumii, cu conflicte militare, și au direcționat dronele în direcția respectivă.

A, și ne-au mai spus să avem nițică răbdare, că doar n-au intrat zilele în sac. Răbdare pe banii noștri. 400 de milioane de euro. Nu mai mult. De patru ani așteptăm poștașul să ne aducă înștiințarea despre  sosirea în gară a primului colet cu drona comandată pe vremea premierului britanic Boris Johnson. Așteptăm că altceva mai bun de făcut nu avem doar că, la ce se cere în ziua de astăzi în materie de războaie gen Ucraina, Iran, Israel și Liban, nu ar fi exclus ca dronele britanicilor să le fie bune doar la evenimente speciale, nunți, botezuri, la promovarea echipei de fotbal Steaua București în prima ligă ori la ieșirea la pensie a câte unui general al bravei Armate Române. Decât deloc, e bine și atât!

Receptivi la tot ce e nou, noi l-am inventat pe Călin Georgescu. Alții i-au scos la interval pe Zelenski și Lamine Yamal. Noi am mers pe mâna lui Călin Georgescu. Am mizat pe elementul surpriză, că până în urmă cu un an și jumătate, doi, mulți nici nu auziserăm de el. Cine o fi, cine o fi? ne întrebam curioși și surprinși la like-urile fără număr la postările sale despre aer, apă, energie, ciupercuțe, fructe de pădure. Practic, l-am scos din jobenul Tik Tok-ului, acolo unde tot ce zboară se mănâncă, iar prostia e ridicată la rang de virtute. Cu el la cârmă, am sperat să ne calificăm la un campionat european sau mondial, să nu ne mai poticnim în fața lu’ Kosovo, Andora și Malta.

Dar vorba cântecului doinit de Traian Jurchelea: „Omul bun și pomul copt, ăștia n-or avut noroc!” Prea deștept pentru vremurile noastre, prea temerar și prea direct Călin a ajuns să fie luat în derâdere, să facă lumea bâză de dânsul, să fie apreciat mai degrabă ca un actor de stand-up comedy, decât unul la fel de vizionar precum Petrache Lupu din Maglavit. Să râdă până și copiii de el. Și cum să nu se amuze lumea când îl aude debitând enormități de genul: „Vom funcționa cât de curând, nu cu telefoane, ci prin telepatie, așa cum funcționează păsările, animalele și este absolut firesc să fie așa. Exact cum funcționa viața pe vremea lui Ștefan cel Mare. Adică, ne vom întoarce la rădăcini.”

Alo, don Călin, chiar e adevărată chestia asta cu Ștefan cel Mare? Da? Ce tare, dom’le, ce tare! Deci, tălică ai informații clare și precise că în viața lor de zi cu zi răzeșii lui Fane Babanul (scuze, așa e alintat de popor marele domnitor) nu stăteau toată ziua în cârciumi, ci mai și munceau. Că își deschiseseră SRL-uri și AF-uri cu profil de parapsihologie? Adică vrei să spui că renunțaseră la telefoanele clasice și comunicau telepatic, la fel ca ciorile, veverițele, cintezoii, urșii? Bă, ești tare rău. Acum înțeleg de ce te-au împiedicat ăștia să ajungi președinte. De ce toți îți sunt potrivnici. Că ești mai deștept decât ei toți la un loc.

Auzi, don Călin, când ți-o făta mintea, dă-mi și mie un pui.

Evaluarea din acest an ne arată că vor mai trece ceva ani până vom apela la sintagma de „analfabeți, analfabeți”. Deocamdată suntem la faza de analfabeți funcționali. Adică, te uiți ca pisica în calendar și nu înțelegi nimic din ce citești. Dar nu-i bai, chiar și așa, tot se mai găsește un post călduț pentru posesorul unui astfel de apelativ, pentru o nepoată, o verișoară, o amantă.

Ca de fiecare dată, nu toți copiii și-au dat silința să se trezească cu noaptea în cap, să se mai uite încă o dată peste tematică înainte de a intra la simulare. Nu, unii nici măcar nu s-au sinchisit să pună ceasul să-i trezească dimineață. Au preferat să trândăvească în pat, să se scarpine în cur sau să citească pe Facebook, Tik Tok și Instagram postările cu divorțul lui Armin. Armin Nicoară,, biscuitul în dungă, cum l-au numit unii, care se visează șeic înconjurat de cadâne. Și n-au fost puțini care au ales varianta asta. Vreo 40.000. Aproape o treime din numărul total. O altă treime, nu a reușit să ia un amărât de 5 la limba română și mate, în timp ce 14% s-au dovedit elevi de cel mult nota 6!

Dacă la simularea asta de evaluare nu au excelat, la postările alea cu divorțul lui Armin au înroșit net-ul, încurajându-l pe licuriciul ăla să trăiască ca-n Dubai, însurat cu șapte neveste și înconjurat de tot atâtea amante și cămile. La așa ceva nu-i întrece nimeni. Sunt cei mai prima. Idealul lor în viață, unul ca Armin ori ca Puștiu Minune, înconjurați de femei, bani, mașini bengoase, De aici și până să ajungă prost grămadă, unui astfel de elev nu-i mai trebuie mult.