Mișto poveste. Un domnitor și un președinte. Mă rog, președinte de un singur tur. Amândoi călare, umăr lângă umăr la Podul Înalt. Pe de-o parte, un viteaz, un strateg, un salvator al creștinătății, iar pe de altă parte, un vizionar, autor de SF al istoriei neamului. „Nea Fane, (așa-i spunea el domnitorului din Apus de Soare, din respect pentru sprâncenele lui a la Mircea Albulescu), părerea mea e să inundăm locul, să-i lăsăm pe turcaleți să se afunde în mocirlă, după care, coborâm noi repede de pe coștise și îi luăm pe la spate.”

Domnitorul a încruntat sprâncenele și ar fi răbufnit: „Spurcăciuni de astea niciodată, Căline. Înțelegi? Niciodată! Decât așa, mai bine mort” Până la urmă a înțeles și Domnul Moldovei că a fost o interpretare greșită legată de luatul pe la spate. La sfârșitul zilei agențiile de presă din toată Europa-non UE consemnau cea mai strălucită victorie din palmaresul Moldovei în meciurile cu turcii lui Sinan, Suleiman, Mahomed ori Fatih Terim.

Sâmbătă, la sfârșit de iulie, Călinuț are programată de data asta o întâlnire cu Mihai Viteazul. La Călugăreni. Oficial, se duce la iarmarocul de la marginea satului, unde se va interesa de prețul roșiilor, ardeilor și vinetelor, oilor, porcilor, iepurilor de casă, în timp ce el le va explica oamenilor importanța plenarelor, conferințelor, tezelor și cincinalelor în patru ani și jumătate, în dezvoltarea păioaselor, legumelor și plantelor oleaginoase. După care se va retrage pe malul stâng al Neajlovului să se întâlnească cu Mihai Viteazul, să-i ceară sfaturi legate de strategia viitoarelor campanii electorale. Astfel de întâlniri vor continua până la căderea brumei. Până acum au răspun favorabil Mircea cel Bătrân, Radu cel Frumos și Domnul Tudor. Vlad Țepeș are agenda full de conferințe, simpozioane și congrese internaționale și a anunțat că regretă că nu va putea să se întâlnească cu Călin Georgescu. În lipsa sa, îl recomandă pe medicul său de familie, specialist în tratarea tulburărilor psihice.

Dunca. Romeo Dunca. E un exemplu. Muncește de-i sar capacele. Și nu de ieri, de azi, ci de la grădiniță. Atunci, hrănea rățuștele și puișorii de găină. Cu timpul, a trecut la lucruri mai serioase. Omul ăsta nu știe altceva în afară de muncă. Politică? Pe dracu. Politica a fost o chestie pe care i-au băgat-o unii în cap, încercând să se folosească de naivitatea lui. Și a pus botu’. Când și-a dat seama că politica nu era pentru el, a făcut un pas lateral. Unii spun că a fost în spate. Ce mai contează când dezamăgirea i-a fost cât Casa Poporului.

A părăsit politica, deși unii zic că ea l-a părăsit pe el, și a rămas cu munca. Om bun la toate, care nu știe să spună nu când e solicitat. Se ridică de la masă, de lângă nevastă, de la nuntă și pleacă să-și facă datoria. În copilăria mea exista un serial, „Calul Fury” de care stăpânul său era nedespărțit, chiar și atunci când mergea să bea o bere. Puiucu nu are un cal, nu că nu și-ar permite. El are un elicopter. Nu știu dacă elicopterul ăsta are un nume, cert e că face bani cu el. Bani mulți din așa-zise activități de maxi-taxi. De pomină e episodul cu nunta de rromi de la Bocșa când Romi, președinte al Consiliului Județean la vremea respectivă, a transportat nuntașii de la Reșița la Bocșa, lăudându-se că aveau pilot pe cel mai de seamă om al județului. Puiucu nu s-a jenat și nici nu s-a rușinat. Vorba cuiva: banul să iese, pupa-ți-aș gurița ta.

Zilele trecute l-am văzut la Nibiru, cea mai în vogă stațiune de pe litoral. Când a fost solicitat de nu știu cine să dea câteva rotocoale cu elicopterul, nu a stat un minut pe gânduri. Chit că doamna lui a rămas cu ochii în soare, întinsă pe șezlong, cu paparazzi la doi pași de ea.. Banu-i ban, vorba lu’ Gogu, care mereu se scotocește în buzunare când e să-și cumpere o bere, ceea ce Puiucu n-ar face asta niciodată. Și nu pentru că nu-i place berea, ci pentru că el muncește chiar și atunci când se odihnește. La mare, la soare…

Sunt convins că înainte de acest moment, mulți dintre ei nici măcar nu auziseră de cel pe care aveau să-l facă cetățean de onoare. Cu atât mai puțin, nu-i știau meritele ce-l recomandau pentru un astfel de titlu. Și nu pentru că ei n-ar fi suficient de deștepți, ci pentru că dr. Corneliu Diaconovici e trecut la cele veșnice de mult, foarte mult timp. Ca să vă faceți o idee, s-a născut în iarna în care s-a făcut Mica Unire. Adică, acum un secol și jumătate. La aproape o lună după ce Al. Ioan Cuza a devenit domnitor. În aceste condiții, nici măcar nu mai găsești pe cineva care să-l fi cunoscut, ca să-ți vorbească despre dânsul.

De asta zic, n-ai cum să le ceri consilierilor să știe cine a fost respectivul deși, unii dintre ei, cu memorie bună, și-au amintit că în Bocșa există o stradă cu numele ăsta și că „Bastilia”, liceul ăla din Reșița, se numește și Diaconovici. Diaconovici Tietz și s-au gândit că cei doi cu acelașli nume or fi fost verișori, nepot de soră sau mai știu eu ce. Cert este faptul că, inițiatorii acestui demers și-au atins scopul, acela de „Recunoaștere și prețuire a contribuției remarcabile pe care dr. Corneliu Diaconovici a avut-o la dezvoltarea culturală și intelectuală a Banatului și a județului Caraș-Severin.”

Păi bine, bă, fraților, dacă am ajuns să acordăm astfel de titluri bazate pe tot felul de merite datând din perioada în care județele nici măcar nu existau, de ce n-am proceda la fel și cu Eftimie Murgu? Mai ales că acesta a fost și participant la revoluția din 1848, și încă unul activ, fără să fi cerut pentru el certificat de revoluționar. De ce? Sau cu generalul Dragalina, eroul din Primul Război Mondial? Că dacă nici ăștia doi nu au scris istorie pentru România… Credeți că Împărăteasa Sissi nu ar merita să primească un astfel de titlu? Că ea una, două venea la Herculane la distracție și tratament. Și nu doar că venea, le aducea localnicilor tot felul de suveniruri de la Viena, primind în schimb, la plecare, slana de două degete și răchie de Teregova, pentru împărat, părădaise, morconi și leuștean, compot de mere și magiun de prune, pentru ea. Post-mortem, e adevărat, dar dacă unii ajung cetățeni de onoare după moarte, de ce nu ar ajunge și alții? Dacă tot e să votăm fără să știm ce…votăm.

Marcel Vela? Ce-i cu Don deputat? Că nu a aprins și pentru el o lumânare și nu s-a rugat ca pentru ceilalți doi? Bă, ce cârcotași mai sunteți. În primul rând, Dorul nu a avut bani decât pentru o singură lumânare, (inițial avusese pentru două, numai că de astăzi prețul lumânărilor aproape că s-a dublat) iar cardul îi era gol, că nu-i băgaseră ăștia de la Consiliul Județean indemnizația lunară pentru ședință. Aia de 1.000 de lei. În plus se și grăbea, să ajungă la timp la ședința de consiliu. Unde mai pui că Don deputat Marcellino, care locuiește la doi pași de mănăstire, își poate aprinde singur o lumânare și se poate ruga cât vrea și la oricare icoană poftește.

Dorule, dincolo de răutățile oamenilor, ai celor care vor să te îmbârlige la Marcel, unii cred că ai greșit. Că, vezi tu, comentariul tău la postarea cu domnul deputat cosind iarba în cadrul bucolic dintr-o livadă a Armenișului, exact ca într-o poezie de George Coșbuc, pardon, de Octavian Goga, nu i-ar fi picat baș bine. De pe Gugu s-a simțit ironia cuibărită în cuvântul ăla neaoș pe care l-ai rostit și postat pe Facebook: „Maistor.” Te-o mâncat în cur, maitre, și te-ai scărpinat în văzul tuturor, fără jenă. Sau, ce ți-ai zis: „lasă că-i arăt eu cine sunt.”

Ce maistor, bă, Dorule? Tu așa vorbești cu șeful tău de partid care a sperat că va face din tine un politician de nădejde când te-a propus pe listele PNL? Auzi la el, când toți ceilalți l-au felicitat, i-au dat like-uri, și i-au share-uit postarea, comparându-l cu Emil Boc, alt liberal care nu a uitat de unde a plecat odată, tu îi spui maistor, ca la tine la Pecinișca. Bă, chiar la miștouri de astea de doi bani s-a ajuns la voi, la liberali? Măcar un pic de respect, Dorule față de șeful tău, că de rușine, ce să mai vorbim. Cred că tu ai fost plecat în munți, să marchezi potecile montane și să culegi fragi și mure când s-o împărțit rușinea în Băi. Altfel n-ai fi scris una ca asta.

Acum așteaptă-te la ce e mai rău. Că dacă Marcel rămâne șef peste voi toți la județ, nu mai pupi tu listele de peste doi ani cu candidații la Consiliul județean. Ca să nu mai vorbim de primăria din Herculane. Ce să-ți fac, Dorule, capul face, capul trage. Dar nu dispera și nu te mai consuma atât. Când te întorci astăzi acasă, uită-te pe card să vezi dacă ți-a intrat indemnizația de consilier. Dacă nu, împrumută și tu niște bani de la camarazii tăi. Te oprești la Piatra Scrisă, cumperi o lumânare, cea mai galbenă dintre toate, și aprinde-o. Știi tu pentru cine. Apoi te rogi. Pentru sănătate, minte și iertare. Iertare de la cine? Ei, mai întrebi de la cine. Ce dracu, bă, Dorule, eu chiar te credeam consilier județean…

Sau poate va mai fi, dar nu prea curând. Rezultatele obținute de elevii care învață în școlile din comunele și satele uitate de vreme și de autorități par să-mi dea dreptate. Evoluția la examenul național de evaluare este una catastrofală, deși mediile obținute de aceștia în clasele V-VIII sunt mai degrabă demne de premianți cu coroniță. Un exemplu, un elev de la o școală dintr-o comună cărășeană, s-a prezentat la examen cu media celor patru ani de gimnaziu, de 9,01. Cu o asemenea medie, elevul respectiv visa să intre la unul din cele două colegii din Caransebeș. Pe dracu, media de la evaluare, a fost de 5 (cinci!). Un alt școler, a terminat gimnaziu cu media 9,45, însă la evaluare a obținut doar 5,05! Și încă un exemplu: 5,12 la evaluare, 9,16 media celor patru ani de studiu în școala de la sat.

Acești copii au fost norocoși, pentru că mulți alți colegi de-ai lor n-au reușit la evaluare să obțină nici măcar un amărât de 5. Un elev cu 9,50 (!) în clasele V-VIII, la evaluare a avut media 4,57. Un altul, cu 9,48 a fost notat la evaluare cu 4,22. Alte exemple: 7,68 media V-VIII, 1,95 evaluare; 7,65-2,15; 8,23-2,45; 8,08-2,40. Și, dacă vreți, putem continua cu alte sute de exemple. La evaluare, repetent, în timp ce în gimnaziu a fost printre copiii foarte buni din clasă. Elevi cu medii „umflate” în timpul celor patru ani de gimnaziu, dar care în realitate nu știu nici înmulțirea, nici împărțirea, poate doar adunarea și scăderea.

Cine e vinovat pentru aceste rezultate? Școala, familia sau autoritățile locale care se mulțumesc doar să-i vadă pe copii strânși într-un loc în care să nu-i plouă, să nu-i ningă, să nu-i bată vântul ori soarele? Sau poate e de vină elevul care a avut ghinionul ca familia să-i fie plecată la muncă în străinătate, care nu are acces la internet, la un computer, o tabletă sau un telefon mobil. Și, mai ales, ce trebuie făcut într-o astfel de situație? Să ungem școala cu slănină, să o mănânce câinii sau să-i sancționăm pe dascăli cu tăierea salariului pentru lipsa performanței? De ce toate aceste întrebări? Pentru că din rândul acestor copii, mâine, poimâine se vor naște o parte din nulitățile care vor conduce România.