Da’ e adevărat Romi că nu tu erai la volan, ci doamna ta, așa cum au post pe Facebook cei de la Vocea Timișului? Acum nici nu mai contează cine o fost. Fapta e fapta, nu mai poți să faci nimic. Ghinion curat, ce să zic. Trei accidente în mai puțin de un an. Prima dată ți-a sărit ție în fața Touaregului CJ nu știu ce animăluț somnambul, de ți-a băgat mașina în service. A doua oară, tot cu mașina CJ și tot cu tălică la volan, a dat peste tine un TIR-ist, iar acu, în Timișoara. Puiucule, parcă ești blestemat, nu alta. Se țin belele scai de tine, că-ți vine să te duci în lumea largă cât vezi cu ochii. Ba, în CJ, ba în particular. După ce n-ai avut zăpadă toată iarna și în CJ e ca la balamuc, vine și necazul ăsta.

Părerea mea, dacă vrei să ții seama de ea, e ceva necurat la mijloc. Eu zic că ar fi bine să te duci la o vrăjitoare să-ți descânte pe un obiect din casă. O vreme ar fi bine să stai mai aproape de Doamne, Doamne. La început, mai o lumânare aprinsă, mai un Tatăl Nostru rostit seara în loc de postările alea cu Popovici, Mocio și Hurduzeu, mai câte un drum la Muntele Athos, ca mai apoi, să te duci să demolezi cabana aia de pe munte, iar în locul ei ridică acolo o monostire, cum alta nu a fost în Banatul de Munte.

Lasă, bă, Robi, nu mai fi supărat. Am văzut că s-a dus dracului planetara, direcția, roata și ce-o mai fi fost pe acolo, important este că sunteți bine, sănătoși, voioși, voinici. Pardon, voioși, nu, dar sănătoși, da. Îți repari tancu’ pe asigurare, iar dacă nu se poate, cumpără altul, că nu te-o făcut pe tine 90.000 de euroi. Acum, ce să-i faci dacă te-au postat băieții pe Facebook și ai atâtea like-uri și comentarii. Asta știu, asta fac. Nu-i băga în seamă, sunt niște cârcotași și frustrați, nimic altceva. Și, ascultă la mine, mai mult rău îți faci dacă pui la suflet toate rahaturile astea! Așa că, capul sus și, tot înainte!

Romi, în cărțile tale de lectură, altele decât „Punguța cu doi bani”, „Al Baba și cei 40 de hoți” și „Cățeluș cu părul creț” ai întâlnit personaje de acest gen? Care, într-un moment de luciditate, să meargă în public, să-și recunoască neputința? Să-și toarne ce și-o turna în cap (orice, în afară de minte că pe aia i-o dă Dumnezeu)? Nu? Dar tu ai fi în stare, puiucule, să te duci într-o joi seară la Banat TV să te spovedești în direct? Cu cuvintele tale. Ceva de genul: „Dragi liberali și prieteni de la alte partide, în afară de PSD, USR și AUR, vă rog să mă iertați că v-am dezamăgit și v-am chinuit cu prostiile postate de-o râs tot Facebook-ul. Dumnezeu îmi este martor că eu bunăvoință am avut, exact câtă dragoste am de Muntele Mic, m-am zbătut, am alergat de ici-colo (dovadă sunt cele două accidente cu Touaregul CJ), dar mai mult de atât  nu am putut să fac pentru acest județ. Și nici nu cred că voi putea de acum încolo, drept pentru care, vin în fața dumneavoastră să vă cer iertare dacă v-am greșit cu ceva, că de mâine îmi dau demisia și mă duc sus pe munte să-mi demolez cabana așa cum a hotărât instanța. Mă fac copil de treabă.”.

 Ce zici, ai fi în stare puiucule să faci una ca asta? Ca nenea Spirache din Titanic vals: „Vă rog să nu mă votați.”. Bine în cazul lu’ tălică nu se mai pune problema de vot, ci de demisie. Onorabilă demisie, prin care ți-ai spăla greșelile, precum și obrazul pătat al bravului partid care te-a făcut președinte. La început, toți vor fi consternați, vor încerca să te convingă să nu demisionezi, te vor lua cu lugu-lugu, gen: „hai, mă, Romi, nu te lua după alde Stanciu și Nafiru, fii bărbat, ce dracu”, după care te vor lăsa în pace. Fă-o și scapă odată de umilințele la care te supune John Crina, de articolele din Express de Banat, de pamfletele mele. Știu că ți-ai da demisia, dar te gândești că ai, totuși, o responsabilitate, că nu se face să dai bir cu fugiții. Nu te gândi la asta, Romi, dragă. Te asigur că nu-ți va simți nimeni lipsa în Consiliul Județean. Dimpotrivă, s-ar putea să ne meargă mult mai bine fără tine.

Hai, nu mai sta pe gânduri, ia aici pixul și coala asta de hârtie și fă ce trebuie!

Ce dracului ai făcut, bă, Romi, că am auzit că la ședința asta a fost ca într-o piesă de-a lu’ Nenea Iancu. Aia, cu D’ale carnavalului.  Ai citit-o în liceu sau nu? Spune adevărul, că nu-ți ia nimeni capul. Dacă nu ai citit-o, vorbește cu directorul Ionescu, de la Teatrul de Vest, să o pună în scenă. Special pentru tine. Florin e un tip mișto și îți va înțelege dorința ta de culturalizare. Dacă nu merge cu vorba bună, dă-i ordin, că de aia plătești teatrul din banii Consiliului județean. Și ca să-i arăți că ești barosan, pune-i pe actori să joace piesa în sala de ședințe a CJ. Ar fi haiu’ de pe lume dacă ai face asta. Aș avea ce scrie o lună de zile.

Bă, Romi, ai fost varză. Cel puțin așa am citit la colegii mei. De nicio culoare și că John Crina te-a făcut să te simți mic și neputincios. Numai că nu te-a umilit. Că la un moment dat ai vrut să iei bani de la spital (Doamne, Alina Stancovici îi creează insomnii) să-i dai la Cultură. Cum, dracului vine asta, bă Romi? Cum ți-a putut trece prin cap așa ceva? Ai văzut cum au încercat unii să-ți explice că bugetul ăsta nu e ca portofelul tău. Să faci ce ți se scoală ție. Nu știu dacă ai înțeles ceva, deși Crina ți-a explicat ca la copilul mic cum e cu administrația asta. Sincer, m-aș mira să fi priceput ceva din lecția predată de opoziție. Prea multe de înțeles într-un timp atât de scurt. Dacă nici măcar consilierii tăi liberali nu au înțeles nimic, ce să mai vorbim…  Și-au făcut oamenii cruce și și-au scuipat în sân. De când e Consiliul Județean nu a mai fost atâta prosteală ca acum.

Bă, Romi, lasă dracu prostiile tale legate de postările pe Facebook noapte de noapte, pune-te cu burta pe carte și învață și tu administrație cât mai ai de stat acilea. Că ce faci tu în ședințele astea de CJ e circ. Vorba lui Darian Ciobanu:  „Asta nu-i administrație! Nu faceți spectacolul ăsta! Ne facem de râsul lumii.” Ce de râsul lumii, de râsul curcilor, bă, Romi, așa să știi!

A, și încă ceva, să nu uiți să-i dai berea promisă lui John Crina, că te-o salvat și data asta de la ridicol!

Da, bă, aveți dreptate, pentru o mică atenție să intre biata femeie în belele? Hai, înțeleg, spagă de mii, zeci de mii de euro, cum au luat ăia cu măștile anti Covid, dar nu pentru un rahat de 3.500 de lei și 100 de euro primiți într-o săptămână de la 39 de pacienți. Nici măcar 1.000 de euro, ce dracu. Ce-i aia 100 de lei de bolnav? Să fim serioși. Pe lângă câștigul ei lunar de 5.000 de euro, 100 de lei e ca 50 de bani în portofelul pensionarului. Și ce poți să faci cu 50 de bani în ziua de astăzi? Nimic. Absolut nimic. Până și cerșetorul te înjură dacă îi lași 50 de bani. „Uite calicu’, dracului, se zgârcește și la 1 leu.”

Așa și cu oncoloaga noastră. Și o cred că nici măcar nu știa când primea mită. Că și ăștia șmecheri, plasau banii cu discreție ca dânsa să nu se prindă și să se supere. Săraca de ea, numai  se trezea cu plicul pe masă sau în buzunarul halatului  după ce plecau pacienții. De unde știm noi că ’mneaei nu se simțea jignită și revoltată de gestul lor? Dar ce să fi făcut? Să fi dat sunat la Poliție să reclame cazul? Să fi ieșit după ei, să-i fi dojenit pentru asta? „Hei, mamaie, vino și ia-ți plicul, că cu suta aia de lei nici măcar nu am curajul să ies din casă.” Păi nu putea să o facă că, vorba aia, era într-un spital și nu într-o mahala cu țațe și spoitori.  Cum? Un pacient i-ar fi dat dublu pe motiv că ar fi avut două cancere? Nah, ce să zic, o mai fi greșit și ea, că oameni suntem cu toții, dar nu din vina ei, ci, repet, a bolnavilor care nu sunt „sănătoși” până nu-i dă un bacșiș doctorului.

De asta și apreciez gestul de spontaneitate, fraternitate și fermitate pe care și le-au permis cei 96 de colegi care au trimis la instanță susținerea și considerentele lor în acest caz: nu doctorița a greșit, ci pacienții acesteia. Asta ca să ne fie clar nouă, tuturor, care, de-a lungul anilor, am uitat numărul plicurilor pe care le-am dat la doctor, funcționarul public ori administratorul de cimitir.  

Și uite așa, încet, încet a apărut nevoia de a le asigura un habitat corespunzător, un mod de viață adaptat la noile cerințe, care includeau o alimentație sănătoasă, plimbări în natură, expoziții și târguri de frumusețe. De aici și până la apariția și înmulțirea magazinelor cu hrană, a cabinetelor veterinare și a saloanelor canine de înfrumusețare n-a mai fost decât un pas. Cu alte cuvinte, o adevărată industrie de pe urma căreia toată lumea a avut de câștigat. Toate bune și frumoase până când unii au realizat că pe seama câinilor abandonați se poate pune de o afacere profitabilă. Și așa au apărut ONG-urile care, mai cu ajutorul ălora din afara țării, mai cu bani de la buget, s-au pus în slujba drepturilor acestor câini ai nimănui. Au lătrat în stânga și-n dreapta și au încasat banii mulți, însă câini au rămas tot ca înainte, în padocurile mizerabile în care se sfâșie între ei.

Și tot după revoluție, în România a apărut o categorie socială, mai puțin (re)cunoscută în regimul comunist: oamenii străzii. Spre deosebire de câinii fără stăpâni de care vorbeam, față de ei nu s-a manifestat aceeași preocupare din partea autorităților sau a ONG-urilor. Oameni fără căpătâi care au ajuns să doarmă pe sub poduri, în canale, în sălile de așteptare ale gărilor sau pe holurile spitalelor. Spre exemplu, în Caraș-Severin există un singur adăpost pentru oamenii străzii. Cel de la Caransebeș. Cum să aduci un om al străzi la Caransebeș, pentru o noapte, două, tocmai de la Moldova Nouă, Bocșa sau Oravița?  Și, mai ales, cu ce să-i transporți? Cu mașinile primăriilor? Cu dubele Poliției? Cu elicopterul SMURD-ului?

În schimb, avem cel puțin șase ONG-uri care se ocupă de padocurile din județ. 1 la 5, acesta este raportul. Cu siguranță că și numărul câinilor vagabonzi e cu mult mai mare. Dar asta nu este o scuză că oamenii străzii  sunt lăsați de izbeliște. Cine ar trebui să se ocupe de așa ceva? Consiliul județean. Dar cine să o facă? Romeo Dunca? Să fim serioși. El mereu va invoca lipsa banilor și va fi mereu preocupat de scandalurile cu Ionuț Popovici, Hurduzeu și Mocioalcă. Oamenii ăștia, mai la urmă, că și așa votul lor nu se va regăsi la alegerile din 2024.

În căința mea sinceră, de bun creștin ce sunt, l-aș întreba pe senatorul Vela, cel cu inițiativa legii privind protecția animalelor, dacă am făcut sau nu bine întinzându-i o capcană bietului șocâte? Dacă ar fi fost în locul meu ar fi procedat la fel ori s-ar fi prevalat de alte considerente prinse în lege? „Nea Marcel, spune bre, dacă am procedat corect sau am încălcat vreun paragraf, articol ori literă din legea matale? E adevărat, șoricelul nu e un animal domestic, precum calul, câinele, pisica, porcul și alte orătănii, gen găină, rață și bibilică, dar tot trăiește pe lângă casa omului, dovadă că l-am găsit în apartament. Acum câțiva ani, când nu exista legea asta, am mai avut niște șoricei în casă, dar atunci m-a salvat prietenul nostru Vio Lolea, consilierul județean. Cu soluția de la firma ’mnealui am scăpat  una, două de ei. Pe atunci mă înțelegeam bine cu «frățiorul», azi, doar: „salut”, „salut” și cam atât.”

Recunosc și îmi fac mea culpa, am luat viața unei ființe. Îmi pare rău, dar nu am avut încotro. La fel aș fi procedat și cu haita de câini care a sfâșiat-o pe Ana, femeia aceea din București, dacă m-aș fi nimerit în preajma ei în acele momente. Deși iubesc câinii, nicio lege din lume nu m-ar fi oprit să fac așa ceva. Nu de alta, dar uneori punem preț mare pe alinierea la directivele europene, cu gândul la ce-o să zică lumea civilizată dacă nu facem ca ea, și scăpăm din vedere esențialul, factorul uman, cum se spunea în vremurile de tristă amintire. Ana este un exemplu în acest sens pe care, din nefericire, îl vom uita peste două, trei săptămâni când, poate, vom vorbi despre o altă întâmplare nefericită…

Acum, nu te mai întreb de ce l-ai dat afară (și nu numai pe el), că sigur o să-mi spui că trebuia să o faci pentru că era omul lui Știka, Hurduzeu, Mocio, Ciolacu, Grindeanu sau simpatiza cu grupul socialiștilor din Parlamentul European. Bun, te-am înțeles, toți fac la fel când vin la putere, îi mătrășesc pe cei de dinainte și-și pun faliții lor pe posturile rămase libere. Cu sau fără susținerea unui concurs, nu mai contează. Dar, măi Romi, dragă, te întreb amu după ce instanța nu a fost de acord cu tine, cine îi plătește omului salariile din urmă? Că n-or fost deloc puține. Numa’ vreo 20.000 de euro, după cum am citit eu în Zeitung. Hai, că pe angajat înapoi, îl angajezi, dar cine îi dă banii ăștia? Că cineva trebuie să o facă. La asta te-ai gândit sau doar te pui să postezi cum ți-e obiceiul despre instanțe și judecătorii ăștia care au ce au cu tine?

Cum? Statul să plătească? Păi de ce? Că a fost angajat la stat? Iete la el! De unde ai scos-o și pe asta, puiucule? Pă ce, statul l-a dat afară sau tălică? Lu’ stat i-o plăcut de el până ai venit matale la CJ. Omul și-a văzut de treaba sa, a muncit ca toți ceilalți. Până ai venit tu, domnișorule, și ai început să tai și să spânzuri, crezându-te Romică fără frică. Ți-ai făcut legea ta, ca la privat, crezându-te șef de autobază sau responsabil cu pârtiile de ski și potecile de pe Muntele Mic. De asta zic, dacă atunci te-ai dat grozav și ai făcut ce-a vrut pixul tău de trei lei, normal ar fi ca acum să-i plătești omului salariile pe ultimii doi ani. De ce să plătească statul din taxele și impozitele noastre pentru prostiile pe care le faci tu, domnișorule?

Nu mă uitasem la transmisiunea de la Iași unde Ciucă și Ciolacu au împărțit frățește huiduielile mulțimii adunate în piață. „Bă, nene, scandau ăia ca galeria Rapidului când arbitrau la centru Salomir sau Aurel Bentu: «Hoții!», «Hoții!».” Parcă nu-mi venea să cred că moldovenii au făcut una ca asta. Hai, pe Ciucă ca pe Ciucă, că-i liberal și în Moldova lu’ Ștefan cel Mare ăștia nu au prea fost iubiți de răzeși, dar și pe don Marcelo? Cu el ce-o fi avut, că e de-al lor, din popor. Pesedist din tată-n fiu. De pe vremea FSN-ului. Ba, chiar și mai de dinainte. „Și, cum Gogule, au scandat ca la peluză?” „Ce dracu, bă, nene, din «Hoții!» «Hoții!» nu i-a scos, pe niciunul dintre ei.” „Dar de ce au strigat așa, bă, Gogule, că nu de mult le-a mărit și pensiile amărâților. Le-a dat ajutoare pentru încălzire ălora săraci. Ce le mai trebuie acum?” Gogu, oarecum revoltat: „Păi astea pensii cu care să trăiești în ziua de astăzi?’ „Și ce ai vrea, să câștige mojicu’  cât Marcel și nen-tu Nicu? Nu-și mai cunoaște lungul nasului? Să fi intrat în politică, ce mama dracului. Să se fi zbătut pentru binele țărișoarei, nu să stea mereu cu mâna întinsă, să strige toată ziua «Hoții!», «Hoții!».”

Până la urmă, și Gogu meu are dreptatea lui. Ce, astea sunt pensii? Înainte de a ne despărți, mucalit cum îl știți, Gogu mi-a povestit plin de haz: „Dar nici ei nu s-au lăsat. S-au dat jos de la tribună și duși au fost. Nu s-au mai prins în horă lângă hauriștii lui Simion. Nu că n-ar fi vrut, dar pe Ciucă îl rodea rău călcâiul de la pantofi cumpărați cu două zile în urmă, iar Ciolacu se grăbea să se îmbrățișeze cu Oprișan la Focșani. Așa, ca de Ziua Unirii!”