Cică, un prieten de-al său, și ăla un barosan (e plină Armata Română de generali), l-ar fi rugat să facă cumva, să vorbească cu ăia de la Ministerul Educației să suplinească la Facultatea de Educație Fizică 20 locurile fără plată, să poată intra și fie-sa, nepoată-sa, ceva în genul ăsta. Că fata-i deșteaptă și frumoasă, domnișoară de toată isprava, cuminte și la devreme acasă, doar că pe 100 de metri plat scotea un minut, un minut și ceva, în loc de 15, 20 de secunde. Gheorghiță, zic procurorii, nu s-a lăsat rugat de două ori: „Stai liniștit, că te rezolv. Dacă nici noi generalii nu ne ajutăm între noi…” Că bine o zis.

Să-mi spuneți mie un politician care nu și-a pus obrazul pentru un amic, o nepoată de verișoară, pentru fi-su. Până și Baba Novac ar fi intervenit pe lângă Mihai Viteazul să-l facă căpitan pe un nepot de-al său care rămăsese corigent la latină și la greaca veche și care nici măcar nu știa să tragă cu flinta. De aia zic, dacă tot ești unde ești, ar fi păcat să nu profiți de foncție, de respectul de care te bucuri când apari la televizor ori când ajungi la inspecția de front. Că, după ce nu mai ești, toți pe care i-ai refuzat o să-ți bată obrazul.

Discuția dintre generali ar fi avut loc nu săptămâna trecută, nici acum două luni, ci în urmă cu un an. Atunci, nimeni n-a comentat. Nimeni n-a observat ce puneau la cale generalii. Și nu pentru că vigilența se afla în stare de somnolență accentuată, ci pentru că cineva considerase că nu era momentul să acționeze. Oricum, acel cineva îi avea pe generali la mână. Ceea ce s-a și adeverit. Gheorghiță se jură că e nevinovat. Chiar mai nevinovat decât nea Nicu Ciucă acuzat de plagiat și de o gaură de 2 milioane de euro în bugetul partidului, dar nu neagă că și-ar fi pus obrazul pentru fata sau nepoata prietenului său general. Lasă doar să se înțeleagă că, dacă n-ar fi fost întâmplarea aia păcătoasă cu drona de la Galați și Programul SAFE…

Dincolo de dacă și cu parcă, s-ar impune niște clarificări: de ce i-am crede pe procurori și nu pe Gheorghiță? Sau invers. De ce ar avea dreptate Gheorghiță și nu procurorii DNA?

Că l-o chemat Bolo pe ministrul la el și i-o vorbit cât se poate de serios: „Dragoș, fă-ți timp și pleacă în delegație la Bruxelles și discută cu ăia, că nu e de glumit cu creșterile astea salariale. Pentru tine, pentru mine, cinci, șase sute de euro în plus la salariu nu e cine știe ce sumă. E un fleac, ca să zic așa, dar pentru amărâții ăștia care tot aruncă cu noroi în noi, e ceva.” Degeaba i-a explicat ministrul că nu e vorba de o creștere de salariu ci de o reașezare a grilei de salarizare ceea ce e cu totul o altă mâncare de pește, Bolo, nu și nu: „Îți faci delegație și te duci unde te-am trimis eu. E clar?”

De ce vorbești așa, nea Ilie? Că dincolo de orice s-ar spune despre tălică sau altul din guvernul pe care îl conduci, eu cred că meritați această reașezare a grilei de salarizare. Că vorba matale, ce mi-e 800 de euro în plus la salariul pe care îl ai în prezent? Sau 500 și un pic la cel de ministru? Un mizilic la cât muncești pentru țară și popor. La cât se zbat miniștrii, fără nicio deosebire, de la Oana Țoiu și până la Cătălin Predoiu, ca nouă să ne fie bine. „După muncă și răsplată.” Asta ar trebui să fie deviza care să vă călăuzească pașii în lumea asta plină de oameni răi, nu să te uiți în gura cârcotașilor. Lasă-i pe ei să muncească moca atunci când vor ajunge la putere.

Deci, nea Ilie, părerea mea e să nu fii fraier, să renunți la un drept salarial. Că doar nu-l însușești prin furăciune, ci ți-l dă legea. Legea salarizării unitare. Și unde-i lege, nu-i tocmeală. Cu ce ești matale de vină că eu, vecinul meu, Gogu și fra’su mare nu suntem demnitari? Pe noi nu ne-a dus capul să ne facem politicieni, ăsta e adevărul. Noi am avut alt principiu: sărac, dar cinstit. Cică e mai sănătos decât ale celor care ne conduc. Pe dracu. Și mai e ceva: Când lu’ țața Ioana i s-a mărit pensia cu 30 de lei, nu v-am auzit pe niciunul să vociferați, că ei i-a crescut și vouă nu. Nu ați fost invidioși. Dimpotrivă. Ea de ce ar fi acuma? Așa că, nu-l mai trimite pe Dragoș Pâslaru la Bruxelles să negocieze cu ăia de la Comisia Europeană…

În mai toate sondajele de opinie din luna mai, PNL a trecut înaintea PSD la intenția de vot a românilor. În unele, chiar cu trei procente, în altele cu mai puțin.Trei procente n-ar fi chiar o tragedie doar că, pentru un partid ca PSD, e, totuși, mult. Singurii care îi plasează pe pesediști în fața liberalilor sunt cei de la CURS. Și nu o singură dată, ci în două rânduri, semn că intervievații CURS sunt mai altfel decât cei ai INSCOP-ului, de exemplu.

La prima vedere lucrurile par ciudate. Cu un premier contestat, chiar demis, cu măsuri anti populare pentru majoritatea românilor și a mediului de afaceri, PNL încă are susținători, chiar mai mulți decât PSD, după cum o arată sondajele de opinie. Cu siguranță că mulți s-ar fi așteptat ca PNL să se prăbușească sau măcar ca unii să se revolte și să-l lase cu ochii în soare pe Bolojan. Este adevărat, au fost și din aceia care i-au cântat prohodul, amintindu-ne de soarta țărăniștilor din urmă cu 30 de ani.

Nimic din toate acestea. Dimpotrivă, cei care par să aibă probleme sunt social-democrații. Paradoxal, în loc să-i înalțe pe cele mai înalte culmi ale politichiei mioritice, moțiunea de cenzură anti Bolojan i-a băgat în ceață. Electoratul tradițional s-a prins (că doar nu e prost cum ar crede unii), realizând că nu doar PNL, USR și Bolojan sunt de vină pentru măsurile luate (și) împotriva lor. Că dacă n-ar fi fost așa, PSD, partid al sărmanilor, fie n-ar fi trebuit să facă alianță cu PNL și USR, fie trebuia să plece mult mai de mult de la guvernare. Nu să rămână și să o lălăie ca lăutarii la spartul petrecerii.

Până una, alta, PSD ar trebui să aibă grijă pe unde circulă pe drumul mare. Azi, încă e pe banda de urgență, însă mâine nu se știe dacă nu va veni altul să-l tracteze pentru mai multă siguranță.

Decizia luată e strâns legată de situația economică cu care se confruntă țara. Și pentru a arăta că e gata să sufere împreună cu poporul (slogan furat de la Bolojan), a început cu îmbuibații din aparatul pe care îl conduce: cabinet, cancelarie, ministere. Adică de la el în jos și nu invers. Același lucru le-a cerut și parlamentarilor: „Bă, 19.500 de euro/lună e deja prea mult. Ajunge.” Ungurii de rând l-au aplaudat și ovaționat în picioare la fel ca pe Dominik Szoboszlai, mijlocașul naționalei de fotbal ce joacă la Liverpool, nu ca românii care aprind lumânări ori de câte ori intră în biserică. „Dacă un prim-ministru de la București se descurcă cu 5.000 de euro/lună, (tot brut) eu de ce nu m-aș descurca cu 10.000?”, ar fi zis Petrică al ungurilor.

Despre ai noștri? Ei ce să mai zică, săracii? Vai de capul lor că au ajuns de râsul Europei. Bolo are salariul cel mai mic dintre toți premierii din UE. Mai mic chiar decât al unui fotbalist de la FCSB sau Craiova. Și vorba aia, Bolo e Bolo, nu nu un terchea-berchea. Până și ăla al bulgarilor câștigă mai bine decât el. Să nu mai vorbim de cei din Elveția, Franța și Germania. Numai Bolo e la limita de jos. În zona de retrogradare. Și, atunci, de unde să mai taie bietul Bolo? Că de muncit de-a moaca, nu cred că e nimeni prost să o facă. Vorba aia, are și el familie de întreținut, cheltuieli cu apartamentul din Oradea, taxe și impozite de plătit. Știu că oameni lu’ Jorjel și Sorinel l-ar vrea la salariul minim pe economie (brut), dar asta nu se poate. Nu se poate la câte face pentru noi zi de zi, ceas de ceas.

Bă, deștept e Magyar ăsta. Cum le știe el pe toate, ca un om bătrân. Un lucru îl intrigă, și nu doar pe el, ci și pe alți politicieni din UE: Cum dracului se face, bă, că din salariul ăsta prăpădit, demnitarul român, fie el prim-ministru, ministru, secretar de stat, director șef de nu știu ce agenție guvernamentală reușește minunea să cumpere terenuri la munte și la mare, acțiuni la tot felul de companii, să înființeze firme trecute pe numele viilor și morților din arborele genealogic, bașca un cont, două în bănci și ceva pus la ciorap? Vă spun eu, dacă nu știți: leul nostru, tată, e mai puternic decât euroii lor, dar asta nu o spun cei de la putere, să nu ni se urce la cap. Să nu mai vorbim de forintul ungurilor. Întrebați-l pe Isărescu și o să vedeți că am dreptate!

De data asta, totul pleacă de la o fotografie cu o polițistă pozată în afara locului de muncă. De fapt, lucrătoarea, îmbrăcată corespunzător în uniformă, se afla la locul de muncă, dovadă fiind condica de la IPJ Vâlcea semnată dimineața, doar că, băieții (cel mai probabil, tot colegi de-ai săi) au surprins-o la fereastră, cu jumătate din corpul mlădios la locul de muncă (în birou) iar cu cealaltă jumătate, în afara locului de muncă, dincolo de fereastra de termopan.

Unii s-au grăbit să spună că își făcea selfie, să fie mai șic în postările pe Facebook, alții, că s-ar fi aflat în pericol, încercând în felul acesta să se salveze. Oameni nebuni și cu imaginația scăpată de sub control. Cum să facă, dom’le așa ceva? Familistă convinsă, exemplu de cinste și corectitudine, de hărnicie chiar, polițista ieșise în decor să șteargă geamul murdar. Bine, nu era plătită să șteargă geamul, să ia păianjenii, să măture sau să dea cu mopul în birou, dar nici să stea în mizerie. Asta e clar. Poate că femeia de serviciu era în concediu sau prinsă cu alte treburi, situație în care organul a executat ce ar fi făcut orice gospodină. Că vorba aia, nu-i pica coroana dacă freca geamul și-l făcea lună.

În loc să fie evidențiată, felicitată și dată ca exemplu pentru celelalte colege, conducerea IPJ Vâlcea a demarat o anchetă disciplinară. Că ce a căutat cocoțată în afara biroului, că treaba ei e să prindă hoții nu să șteargă geamul. De ce a ieșit fără acordul inspectorului-șef în decor, pe pervazul ferestrei, fără să se asigure măcar cu o sfoară legată de calorifer, dacă nu cu o centură. Și câte și mai câte acuze legate de încălcarea normelor de tehnica securității muncii. La finalul anchetei se vor trage concluziile, în funcțiile de like-urile, miștourile și bancurile puse pe seama pozei apărute pe Facebook. Mai mult ca sigur, doamna sau domnișoara polițistă va fi sancționată. Să se învețe minte, ca altădată să nu mai măture gunoiul, ci să-l bage sub preș ori să pună sare pe el.

De data asta, n-a mai fost la fel. Dar nu la noi pe la Ceatalchioi ori Chilia, ci în Estonia, acolo unde F-16 al nostru se află în cantonament cu alte F-16 din NATO. Cum a apărut drona, cum pilotul nostru a luat-o la țintă, exact ca la orele de instrucție din poligon. „Bum-bum!” și din nou „Bum-bum” a răsunat valea și un cor de urale a însoțit căderea în picaj, marcând în același timp o premieră pentru Armata română: prima dronă inamică doborâtă de un militar român, ceea ce, cu siguranță i-ar fi făcut mândri până și pe Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân și Ioan Vodă cel Cumplit.

Mai marii Armatei, în frunte cu șeful ei, soldatul neinstruit Radu Miruță, au destupat sticlele cu șampanie și s-au gratulat ca de Revelion: „Le-am tras-o, bă, rușilor. Le-am demonstrat că și noi putem să doborâm drăcoveniile alea lor. Să nu se pună cu noi că nu se știe. Să stea în banca lor, atât le zic, că nu se știe.”, ar fi exclamat responsabilul cu Logistica. „De ce să nu putem, frate, că doare n-or fi ucrainenii mai deștepți decât noi.”

Și pentru că marțea este ziua celor trei ceasuri rele, bucuria a fost umbrită de vestea că, de fapt, drona doborâtă nu era una rusească, ci una ucraineană, deviată din drumul ei spre tranșeele dușmane de interferențele electronice rusești. Dați dracului rușii ăștia, dom’le. Ce le-o trecut prin cap să facă. Dar pentru asta, o să și-o ia ei pe coajă de la oamenii lu’ Zelenski, că nici ăia nu sunt proști. Să le rămână datori. Kievul și-a cerut scuze, Moscova a fost înfierată cu mânie proletară, estonienii au cerut întăririi din partea NATO, iar Miruță a anunțat că îl va decora pe pilotul român. Și ce cadou mai frumos putea primi comandorul Costel Pavelescu, cel care mâine va da de băut de ziua onomastică?

Lăsați, bă, omul în pace să facă ce simte și nu-l mai… aia la cap. Să facă ce crede că e bine pentru noi toți. Că de aia l-am ales președinte. Să ia deciziile cele mai competente și cele mai corecte, nu să-l cicăliți toată ziua, bună ziua. Nu mai departe de săptămâna trecută. Ați făcut mișto la Summitul B 9, deși, dragul de el s-a străduit din toate puterile să iasă totul ca la carte. Și a ieșit, chiar dacă nu vreți să recunoașteți asta. A fost degajat, s-a salutat amical cu invitații, s-a pupat cu toată lumea. Mereu cu zâmbetul pe buze, vesel, pus pe șotii. Și tot n-a fost bine. I-ați găsit nod în papură din miri ce.

Sau cu vizita aia la expoziția dedicată industriilor de apărare și aeronautice, securității naționale, securității private și securității cibernetice, care are loc o dată la doi ani, în București. Că de ce l-a luat pe ăla micu cu el. Să-l fi lăsat, dom’le, acasă, cu doamna Mirabela, să se fi jucat cu mașinuțele de tablă, cu avioanele de plastic, cu găletușa la groapa cu nisip. Auzi la ei, frate, la ce să duci un prunc la o expoziție cu tehnică de război? Ca să viseze noaptea urât? Sau, ce să înțeleagă copilul dintr-o expoziție ca asta, cât timp nici ta-su nu pricepe mare lucru?

Cârcotașii lu’ pește prăjit au mers și mai departe. Cică, nici măcar lu’ Mihai Viteazul nu i-ar fi trecut prin cap să-și fi dus copilul, pe Nicolae, la vernisajul unor astfel de expoziții. Și, vorba aia, vorbim de Mihai Viteazul nu de un terchea, berchea trecut prin istorie ca gâsca prin apă. Pe atunci, Gogule, chiar era necesar să te deprinzi de timpuriu cu arcul, buzduganul, flinta și sabia. Chiar cu ghioaga și parul, când de la buget nu se repartiza mai mult de 5% pentru înarmarea Țării Românești. Cu toate astea, câștigătorul luptei de la Călugăreni ar fi spus „pas”. Copilul trebuie să stea acasă, lângă fusta lu mă’sa, Doamna Stanca, să pregătească temele pentru a doua zi, să repete la greaca veche și latină ori să învețe menuetul sau boleroul lu’ Ravel.

Bă, frustraților care sunteți, de unde știți voi toate astea? De la un stră-stră-strănept de-al Fraților Buzești care are o întreagă stradă cu numele ăsta și un liceu în Craiova? Zău, mă? Ia lăsați,-l, bă, pe Nicușor să respire și nu vă mai legați de viața lui. Că dacă face, de ce face, că dacă nu face, de ce stă ca momâia și o freacă la rece? Vedeți-vă de-ale voastre și nu vă mai băgați nasul unde nu vă fierbe nasul. Ei, drăcia dracului!

În ziua de astăzi, Gogule, nu mai contează că ești sârguincios, docil, respectuos. S-au dus vremurile alea când pentru astfel de calități erai lăudat la gazeta de perete a instituției, primeai o primă de 100 de lei ori o majorare de salariu. Nu, astăzi, pentru orice fleac, dau buzna peste tine procurorii, mascații, trupele anti tero și te umflă fără nicio explicație. Nu înainte să anunțe televiziunile, presa în general, să te facă de comedie seara la televizor. Cum ar veni, stai cu frica-n sân tot timpul. Trâcnești ori de câte ori auzi sirena poliției ori îți bate cineva în ușă. Cam asta e în ziua de azi viața unuia care chiar ar vrea să facă ceva pentru țărișoara asta, dar nu e lăsat de unii, cum ar fi procurorii ăștia de care îți vorbeam.

Cum a pățit, de exemplu, directorul executiv al Autorității Vamale. Omul ăsta, adică Mihai Savin, a fost numit șeful Vămii la începutul anului, chiar de către Bolo. Nu contează că e liberal sau flirtează cu PNL. Ar fi putut fi pesedist, aurist ori neafiliat politic. Atâta timp cât chiar nea Ilie Reformatorul l-a pus acolo, e clar că dumnealui e un tip foarte capabil și are toate expertizele necesare, că altfel Bolo nu și-ar fi pus obrazul pentru el. Logic, nu? Și cu toate astea, vameșul a fost reținut de procurori. Slavă Domnului, vorba purtătoarei de cuvânt a Guvernului, nu pentru fapte de corupție, ci pentru niște chestii pe care nicio comisie de control intern ar lua-o în seamă. Prostii, doar ca să-l facă de cacao pe bietul om.Și nu o spun doar eu, Gogule, ci și madame Dogioiu, că una e ca un om al guvernului să ajungă la DNA și alta când fapta este doar de competența Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Dureros e că un om cu calități excepționale, cu merite incontestabile și rezultate remarcabile în mandatul său de 40 și ceva de zile în fruntea Vămii, cum bine spune aceeași doamnă purtătoare de cuvânt, a ajuns să fie călcat de procurori. Mama lor de bandiți. Și pentru ce? Pentru ce, Gogule? Că doar n-a furat ca alții să facă averi și nici nu și-a bătut joc de bugetul statului când a venit vorba de cheltuieli. Doar pentru că a semnat nu știu ce ordin de deplasare? Doar pentru atâta lucru să fii acuzat de fals și uz de fals?

Gogule, în ce țară am ajuns, bă, să trăim, dacă până și pentru așa ceva te saltă procurorii?

Nicușor s-a străduit să fie amabil cu toată lumea, inclusiv cu cei pe care nu i-a văzut în viața lui. S-a întreținut cu ei, interesându-se de prețul motorinei și benzinei la ei în țară, cu cât se vinde kilu’ de roșii și dacă nu cunosc un politician de ispravă pe care să-l transfere la București pentru a forma un nou guvern în România. S-a îmbrățișat cu toți, s-a pupat, le-a strâns mâinile, i-a bătut amical pe spate, a spus bancuri, a râs, a glumit, s-a pozat lângă panoul oficial, a ținut microfonul invitaților când aceștia erau intervievați. Dar ce nu a făcut… La un moment dat i-a plimbat prin grădina Palatului Cotroceni, lăudându-se cu English rose, Chimonanthus praecox, Callicarpa japonica, Lagerstroemia indica și, bineînțeles, cu crinii, bujorii, ochiul-boului, talpa-gâștei, garofițele și panseluțele provenite din sera palatului.

Dom’le, fără nicio exagerare, omul ăsta a fost precum titirezul, varianta românească a lu’ Speedy Gonzalez din desenele animate pentru copii. Să-l fi văzut cum râdea ori de câte ori își amintea de poznele făcute în mandatul ăsta, cum le explica ălora tot felul de chestii, desenând în aer geometrice de tot felul, de la linii drepte și frânte, la paralipipede, cercuri și piramide, cum alerga de la un invitat la altul să se asigure că nu le lipsea nimic, dacă se simțeau bine sau aveau nevoie de ceva. „Acolo e bufetul suedez cu produse tradiționale românești, alături e și un snack bar cu băuturi, sucuri, bere, apă minerală. Serviți-vă, nu vă fie rușine. Simțiți-va ca la voi acasă.”, i-a îndemnat Nicușor pe fiecare în parte.

Nici nu-i de mirare că la sfârșitul summitului Nicușor a picat frânt. Abia își trăgea picioarele, iar zâmbetul îi cam dispăruse de pe față. S-a văzut asta mai ales în momentul în care ziariștii l-au întrebat dacă avea să se ducă sau nu la concertul lu’ Metallica, de pe Național Arena: „Am copii acasă, deja stau prea puțini cu ei…” Iată doamnelor și domnilor un răspuns de președinte responsabil, implicat, familist convins (chiar dacă e însurat doar pe jumătate) care nu-și pierde nopțile prin cârciumi și la petreceri cu lăutari, așa cum o făcea Băselu pe vremurile alea cu Elena Udrea în pole position la Cotroceni.

Potrivit libretului, adaptat vremurilor actuale, Nicușor trebuia să traverseze lacul, dar nu înotând lin, grațios, pe sub sălciile pletoase, ca-n poeziile lu’ Bădia Mihai, ci pe poante, pășind pe o sârmă întinsă deasupra apei. Ce regizor absurd, dom’le! Cum dracului să-i ceri cuiva, fie el și lebădoi, să facă una ca asta? Să facă balet, fără să fie asigurat cu sfoară de siguranță? Hai, treacă, meargă dacă ar fi fost încălțat cu teniși sau cipici, dar așa? Că cu poantele alea riști să-ți sucești glezna până și pe loc drept.

Riscurile meseriei pe care, lebădoi, pardon, Nicușor al nost’ și le-a asumat atunci când ne-a asigurat că vom avea în continuare un guvern pro-occidental care transcede celui pro-european. Dar pentru asta trebuie să facă echilibristică, să nu-i supere nici pe ăia, nici pe ceilalți. Să fie echidistant tot timpul, chiar dacă va fi nevoit să facă șpagatul la finalul spectacolului. Altfel spus, nu-i deloc ușor să interpretezi un astfel de rol. Să te huiduie ăia de la galerie, să-ți bată obrazul și alde Bolo, Miruță sau Fritz. Să te ia în șuturi toți cronicarii de pe Facebook și Tik Tok plătiți de agenturile străine. „Bă, oameni buni, bă, fraților, bă, pupa-v-aș tălpile voastre, nu vă mai încordați, bă mușchii și haideți să facem ceva să ieșim din rahatul ăsta în care singuri ne-am băgat. Lăsați dracu’ gâlceava și supărările, că dacă o ținem tot așa, ajungem la anticipate și o să fie vai de curu’ vostru”, a fost replica (singura de altfel) pe care lebădoiul trebuia să o rostească în tot spectacolul.

Și, până la urmă Nicușor a executat șpagatul? Și cum au reacționat Siegfrid, Odette, Rotbart, Odile și celelalte lebede și lebădoi? Bă, sincer, nu știu. Taman atunci m-am trezit și nu am apucat sfârșitul. Da’ la noapte, poate că-l visez din nou și o să vă povestesc mâine dimineață dacă a făcut sau nu șpagatul!