Pe timpul desfășurării festivalului, vor fi luate câteva restricții de circulație, așa cum se arată în comunicatul de presă al primăriei.
Astfel, În Piața Hercules, sensul de circulație de întoarcere (dinspre biserica catolică înspre podul de piatră) va fi închis.
Circulația în Piața Hercules se va desfășura pe sens unic de la podul de piatră înspre hotelul Roman, întoarcerea fiind permisă doar pe drumul forestier.
Parcarea pe acostament în Piața Hercules, pe lângă hotel Apolo, nu va fi permisă.
Parcarea pe acostament, de la hotel Versay înspre Băile Venera, va fi permisă numai autocarelor și microbuzelor care aduc artiștii la scenă.
Recomandăm tuturr celor care doresc să participe la spectacol să vină din timp pentru a găsi locuri de parcare și pentru a nu bloca circulația. Pe cât posibil, vă rugăm să evitați să veniți cu mașina mai sus de hotel Cerna, cu intenția de a o parca.
Autovehiculele celor care doresc să vină la festival vor putea fi parcate în limita locurilor autorizate, disponibile în parcarea de la Casa Piticilor (izvorul de apă plată), și în fața hotelului Hercules, pentru cei care vor prefera să vină pe Strada Zăvoi.
Pe durata festivalului, microbuzul local va circula până la ora 23,30!