Interviu cu Ioan Crina, liderul grupului de consilier județeni.
– Chiar așa, domnule Crina?
– Chiar așa.
– Vorbiți de destructurarea unui grup infracțional, de hoție pe față…
„Vechiul aparat s-a defectat. Firma care-l exploata avea bani ca să-l repare, dar a făcut un raport că nu mai poate fi pus în funcțiune, că e vechi etc. RMN-ul vechi a fost vândut la altă firmă și acum funcționează undeva în județul Călărași. De la sine putere, managerul spitalului a luat hotărârea să facă un contract de vânzare a aparatului cu 10.000 de euro, a încasat banii și a semnat procesul verbal de predare-primire”. Asta cum se numește, în condițiile în care aparatul respectivfusese evaluat la mult mai mult, undeva la 343.000 de lei?
– V-am auzit vorbind în plenul ședinței de CJ de fapte penale, de data aceasta legate de noul aparat RMN. De fapt, cum stau lucrurile în realitate?
– Cei care acum fac RMN nu au contract cu CJAS pentru că nu au medic angajat, iar interpretarea investigațiilor se face on-line de cineva de pe la Craiova. „Eu eram curios să văd cum s-a făcut achiziția, dar achiziția nu este pe SEAP. S-a încercat să se urce pe SEAP un contract de studii imagistice în valoare de peste nouă milioane de lei pe an, timp de zece ani. Asta ține de penal”.
– Continuați să fiți supărat pe activitatea președintelui Dunca până în ultima zi din acest mandat…
– Nici nu pot să fiu altfel, când văd câte prostii a a făcut acest om la con ducerea CJ. Romeo Dunca, a inițiat discuțiile cu șefii de secții pentru ca aceștia să spună ce aparate le sunt necesare. Până acum însă, pe poarta spitalului nu a intrat nicio nouă achiziție deși județul are disponibili 82,6 milioane lei din excedentul bugetar pe anul trecut. În această sumă sunt prevăzute și aparatele necesare spitalului însă acestea întârzie să apară. Toate aparatele pe care le avem prinse în buget sunt pentru spital dar nu ați mișcat un deget. Pentru spital n-ați pornit nici măcar o achiziție, nu faceți nimic acolo. Eu am solicitat celor care se ocupă de achiziții publice și-mi spun că n-au primit nimic de la dumneavoastră”
P. E.