Senatorul Ion Mocioalcă spune că impozitarea progresivă este un model implementat în toate economiile dezvoltate, iar acolo unde ea a fost implementată, există o clasă de mijloc foarte puternică.
„Aceasta este direcția spre care trebuie să ne îndreptăm, deoarece cota unică a crescut decalajele sociale din România. După aproape două decenii de cotă unică, 85% dintre salariații români câștigă sub nivelul salariului minim.
Cota progresivă înseamnă taxe mai mici pentru cei cu venituri mici și taxe mai mari pentru cei care obține venituri mai mari. Este premisa pentru formarea unei clase de mijloc puternice, care reprezintă motorul cel mai puternic al economiei.”, este de părere parlamentarul cărășean.
În opinia PSD, cota unică este un model depășit. Niciuna dintre marile economii nu o aplică. Modelul a fost popular, după încetarea războiului rece, pentru fostele state din blocul sovietic, însă multe dintre ele au revenit însă la cota progresivă. Chiar și Rusia a făcut un prim pas de la cota unică către cea progresivă din 2021!
„Singurele economii din UE care mai au cota unică sunt România, Bulgaria, Estonia.”, mai spune Ion Mocioalcă.