Acest lucru va fi posibil ca urmare a contractului de finanțare semnat de Primăria Bocșa cu ADR Vest, contract în valoare de 3,5 milioane de euro.
De reținut faptul că, în momentul de față, clădirile Liceului „Tata Oancea” nu sunt izolate termic, tâmplăria este veche, șarpanta și învelitoarea sunt parțial sau total degradate, instalațiile termice, electrice și sanitare sunt în stare necorespunzătoare sau inexistente în unele corpuri, finisajele interioare necesită renovare, iar pardoselile, parchetul și gresia sunt deteriorate parțial.
Lucrările de reabilitare vor contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, va fi încurajată utilizarea energiei regenerabile, ceea ce va reduce consumul de energie primară și a emisiilor de CO2 cu 76% pentru unul dintre corpurile de clădire ale școlii și până la 96% pentru celelalte trei.
Totodată, se vor reduce costurile de întreținere și se va asigura un mediu sănătos și confortabil pentru elevi și profesori.
Valoarea totală a proiectului este de 3,5 milioane euro, din care aproape 1,8 milioane euro reprezintă finanțare nerambursabilă.
Perioada de implementare este de 24 de luni.