În această privință, Voina se dovedește un optimist incurabil, pentru că vede în cetățeni și, mai cu seamă în tinerii Reșiței, resurse imense de energie și de viitoare proiecte.
„Ei sunt principalii sau primii afectați de deciziile administrației și eu îi văd cumva parte componentă în actul de administrație și nu spun asta doar așa ca să mă aflu în treabă, vreau să văd o societate civilă mult mai activă, vreau să văd simț civic la cetățenii din municipiul nostru și la tineri cu precădere pentru că până la urmă toate ideile bune care pot prinde o formă de hotărâre de Consiliu Local nu poate să aducă decât plus valoare per ansamblu în toată societatea în care trăim noi“, este de părere Lucian Sorin Voina.
În opinia sa, orice administrație rebuie să-i ofere cetățeanului trei lucruri, pentru ca acesta să se simtă respectat și protejat în același timp: acces la educație, sănătate și o infrastructură bună.
P. E.