Potrivit vicepreședintelui Asociației Columbofile Caraș-Severin, Ion Cioată, expoziția va avea loc în cadrul sălii de sport a Școlii Gimnaziale „Romul Ladea”, în intervalul orar 10-015. Vor fi prezenți un număr de 30 de membri ai Asociației, care vor aduce cu ei peste 100 de exemplare, premiate anul trecut la concursurile naționale.
Expoziția este organizat de Asociația Columbofilă Caraș-Severin, în parteneriat cu Primăria Oravița și are loc în Pentru femei și copii, intrarea este gratuit, în schimb, bărbații vor plăti 10 lei pe bilet.





