La procedura de atribuire/licitaţie pot participa locatarii imobilelor arondate parcării care nu s-au încadrat în termenele procedurii principale, locatarii imobilelor nearondate parcării (situate la o distanță mai mare de 30 m ), locatarii care au în proprietate/folosință un al doilea autovehicul, chiar dacă dețin și un garaj construit pe terenul municipiului Caransebeș. Tariful de bază/prețul de pornire al licitației este de 160 lei/an.
Solicitarea de atribuire va fi însoțită de următoarele documente:
1. Documente privind domiciliul, respectiv reşedinţa: B.I./C.I;
2. Certificatul de înmatriculare al autovehiculului/autovehiculelor deţinute în proprietate sau în folosinţă, cu inspecţia tehnică periodică valabilă;
3. Documente privind dreptul de folosinţă (utilizare) al autovehiculului dacă solicitantul nu este proprietarul acestuia: contract de leasing, act de donaţie, act de moştenire, comodat, etc. În cazul autoturismelor înmatriculate în altă ţară, va fi prezentată o traducere în limba română a certificatului de înmatriculare (efectuată de un traducător autorizat). Dreptul de folosinţă al unui autovehicul se dovedeşte cu acte autentificate notarial, cu excepţia contractului de leasing;
4. Certificat de încadrare într-o grupă de handicap (dacă este cazul).
Solicitările pentru atribuirea unui loc de parcare de reședință se depun doar prin sistemul informatic de gestiune al parcărilor, în perioada 09.10.2023, ora 8.00 – 20.10.2023, ora 13.30 , iar cele care nu îndeplinesc condițiile impuse prin regulament vor fi respinse.
ATENȚIE: Obligațiile bugetare includ: taxa de parcare aferentă perioadei 01.01.2023-03.09.2023 (se achită de către foștii titulari ai locurilor de parcare până la data depunerii cererii, dacă este cazul), impozite și taxe datorate de către proprietarii locuinței de domiciliu sau de reședință, impozite și taxe datorate de către persoanele care își au domiciliul sau reședința în imobilul pentru care se atribuie locul de parcare, sume datorate în baza unor contracte de închiriere, de concesiune sau licențe, drept de folosință, despăgubiri stabilite prin hotărâri judecătorești, amenzi.