În contextul valului de căldură intensă care afectează zona, Primăria Moldova Nouă a deschis un punct special de prim ajutor pentru zilele de 4 și 5 august 2026, în intervalul orar 11.00–17.00, pentru a veni în sprijinul populației și a reduce riscurile generate de temperaturile extreme.
Punctul este amplasat în incinta IMPERIAL Market SRL, din zona centrală a orașului, unde locuitorii și persoanele aflate în tranzit vor primi apă îmbuteliată gratuită și vor beneficia de servicii medicale de bază.
Personalul medical din cadrul Liceului Tehnologic „Clisura Dunării” Moldova Nouă va asigura măsurarea tensiunii arteriale și a indicelui glicemic, fiind pregătit să intervină prompt în cazul unor urgențe medicale provocate de caniculă. Punctul este destinat în special protejării persoanelor vulnerabile, precum vârstnicii și cei care suferă de afecțiuni cronice.
Autoritățile locale recomandă cetățenilor să evite deplasările în intervalul 11.00–17.00, să poarte îmbrăcăminte ușoară, pălării sau șepci și să se hidrateze constant.
„Prin această inițiativă, administrația locală își reafirmă preocuparea pentru siguranța și sănătatea comunității, oferind un sprijin concret în perioada de caniculă.”, susțin reprezentanții Primăriei Moldova Nouă.





