Romeo Dunca achită toate cheltuielile cu transportul din propriul buzunar. Nu decontează nici combustibilul, nici service-ul. Deși ar putea foarte bine, atâta timp cât multe din drumurile acestuia sunt în interes de serviciu, deplasându-se de cele mai multe ori pentru a verifica lucrările din județ. Este probabil singurul președinte de consiliu județean din țară care își achită singur cheltuielile de deplasare. Plătește și nu îl interesează bârfele care se confecționează pe la spate.
Romeo Dunca știe un lucru: pentru ca județul să prospere, el, președintele Consiliului Județean, trebuie să se miște repede. Cât mai repede. Pentru că are de recuperat 30 de ani în care PSD a înfundat județul. PSD a secat Caraș-Severinul de bani. Pe când liberalul Romeo Dunca este opusul pesediștilor. El nu a venit aici să facă bani. Îi avea deja. Firma lui, Dunca Expediții, este una dintre cele mai tari din țară. Transportă marfă în toată Europa și flota lui auto bate patru milioane de kilometri pe lună.
Deci, Romeo Dunca o ducea foarte bine înainte de a deveni președinte de CJ. Dar vrea să se revanșeze față de societatea și comunitatea care l-au ajutat să prospere. O spune chiar el: „Eu nu am venit aici să mă îmbogățesc, eu cu fiecare zi ce trece sunt mai puțin avut decât am fost la începutul mandatului. Vreau să redau societății înapoi din ceea ce eu am primit de la ea, pentru că mă consider norocos prin muncă și prin stăruința de a face lucruri bune”. https://www.youtube.com/watch?v=MQX7vF5rhoE
Da, și asta e adevărat: de când a devenit președinte de Consiliul Județean, nemaiavând voie și nici timp la dispoziție să se ocupe de afacerile sale, profiturile anuale ale business-ului său au scăzut. Dar Romeo Dunca nu se plânge. Din contră. Știe că are suficient de mult și știe că în viață trebuie să câștige toată lumea, iar acum e rândul cărășenilor să căștige de pe urma experienței, priceperii și dedicării lui.
Deci, Romeo Dunca și PNL, partidul pe care îl reprezintă, sunt cele mai bune opțiuni de vot. În 9 iunie, puneți ștampila pe ei!
P. E.