Șică Mandolină e necruțător. Pe când îl consilia la Cotroceni, ar fi vrut să facă din el cel mai bun președinte. Să-l fi așezat în rând cu marii voievozi și domnitori ai neamului. Că i-ar fi zis Ralucăi Turcan pe când aceasta se întorcea euforică de la ziua de naștere a baronului von Brukenthal: „Bă, Raluco, să nu mă mișc din locul ăsta și să-mi sară ochii dacă te mint: pentru el am mi-am pus la bătaie onoarea și cele două procente de la Forța Dreptei, am renunțat la șprițurile și chefurile de la școala de vară din acel an, și tu știi bine ce însemnau astea pentru mine, și uite ce-mi face el acum. Ascultă la mine, fato, ăsta nu e în stare de nimic. N-ar viziune, n-are nicio gândire și nicio treabă cu președinția. N-o să desemneze în veci un premier, pentru că nu e capabil. Capul lui e la altceva, nu la asta. E paralel cu tot ce se întâmplă în jurul lui, ascultă la mine ce-ți spun. ”
Acum. Acum e după ce Neicușor i-a dat de înțeles să-și ia catrafusele, inclusiv mandolina și cele două procente cu care se tot laudă, să plece și cânte la altă masă., Dar înainte, înainte cum era Neicușor? Ei, înainte! Ce întrebare! Înainte era: „Un om serios, un om așezat, un om echilibrat, un om modest, un om care nu este prizonierul nici unui clan politic, nu trebuie să favorizeze nici o grupare, este un om care a reușit să demonstreze că face instituțiile să funcționeze și că are capacitatea de a asigura o conducere echilibrată într-un stat democratic”.
Așa e Șică? Sau vorbele astea le-ai rostit tot la un șpriț și acum nu se mai pun?
