Între oaspeții de seamă, Sorin Grindeanu, președinte al PSD și fiu al satului Borlovenii Vechi, prefectul Ioan Dragomir, deputații Silvia Mihalcea și Marius Isac, senatorul Luca Mălăiescu, președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, primari din tot județul. Ps Lucian Mic, episcopul Caransebeșului, a oficiat slujba de sfințire a lucrărilor exterioare.
Localnicii, în frunte cu primarul Simona Miclău, i-a întâmpinat cu bucurie, onoare și emoție pe oaspeți.
Emoționat, Sorin Grindeanu a ținut să mărturisească: „Sunt momente în care simți, mai mult decât oricând, cât de important este să nu uiți niciodată de unde ai plecat și unde îți sunt rădăcinile. Restul sunt doar zgomote”
La rândul său, deputata Silvia Mihalcea a spus: „Un moment de bucurie, credință și comuniune sufletească, alături de sute de credincioși, în cadrul slujbei oficiate de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, într-o comunitate în care tradițiile și valorile creștine sunt păstrate cu sfințenie. Felicitări doamnei primar Simona Ienea-Miclău pentru implicarea și eforturile depuse în înfrumusețarea acestui sfânt lăcaș.”





