Potrivit spuselor lui Silviu Hurduzeu, unul dintre obiectivele mele majore în această campanie electorală este să ajungă în fiecare localitate din judeţul Caraş–Severin. Și aceasta, din două motive:
„1. Ca să arăt că fiecare cărăşean contează. Fiecare localitate trebuie sprijinită pentru a-şi atinge potenţialul.
2. Ca să dovedesc că voi fi un preşedinte de Consiliu Judeţean mereu printre oameni, spre deosebire de cel aflat acum în funcţie, pe care mulţi nu l-au mai văzut la faţă din 2020 şi până acum.”, a explicat deputatul cărășean.
Candidatul PSD la șefia CJ Caraș-Severin a mai spus că Dănuţ Oană, primarul comunei Doclin, a reuşit să mobilizeze comunitatea şi, în felul acesta, a avut o discuţie pozitivă şi serioasă despre viitorul comunei lor şi al Caraşului.
„Sunt optimist că, pe 9 iunie, cărăşenii mei vor vota în favoarea unei construcţii serioase, bazate pe un plan concret şi coerent, în detrimentul scandalului perpetuu din ultimii ani.”, a concluzionat Silviu Hurduzeu.
P.E.