S-a văzut acest lucru (oare pentru a câta oară?) și săptămâna trecută când, timp de trei zile a bătut cu pasul județul, alături de Silviu Hurduzeu și de echipa de campanie a acestuia. Mai mult de atât, l-a convins și pe Marcel Ciolacu, președintele PSD și prim-ministrul țării, să vină în județ.
Cu amărăciune, Sorin Grindeanu avea să recunoască că: „După revoluție, județul acesta a devenit din ce în ce mai bătrân. De ce spun asta? Pentru că tinerii în mare parte ori au plecat în afară la muncă, ori au plecat la Timișoara, cum am făcut și eu. Pentru că acolo au găsit de muncă. Marile uzine și combinate din județul nostru s-au închis majoritatea. Vă spunea primul ministru că am fost și la Oțelu Roșu și la UCMR. La Oțelu Roșu, vă vine să plângeți dacă intrați în acea hală. Au tăiat tot laminorul, toată topitoria. Absolut tot și au vândut la fier vechi.”
Cu toate acestea, ministru Transporturilor se declară optimist în privința viitorului, bazându-se pe fapte, nu pe vorbe:
„Noi avem o șansă în județul nostru, pentru că Caraș-Severinul este județul meu. Avem o șansă dacă redeschidem aceste mari combinate să avem locuri de muncă pentru tineri. Se va redeschide la Oțelu Roșu, pentru că în câteva săptămâni se va clarifica situația juridică. Da, un român, e adevărat, care construiește autostrăzi, Umbrărescu, dar construiește foarte bine, probabil că va intra în câteva săptămâni și va redeschide. Hidroelectrica a cumpărat UCMR. Hidroelectrica este cea mai valoroasă companie românească, le va da de lucru, își vor dubla – tripla angajații. De asemenea, Arsenal, o altă fabrică din Reșița, începe să aibă comenzi pe ceea ce produc ei, pe domeniul de apărare.”
Iar concluzia unui ministru și politician tânăr are darul de a transmite speranță și încredere în viitorul Banatului de Munte.
„Asta este cheia prin care ne ținem copiii acasă. Nu mai pleacă nici în Franța, nici în Italia, nici la Timișoara. În modul acesta, având de lucru, locuri bine plătite, așa ne creștem și noi nivelul de trai. Dar să nu uităm un lucru. Pentru fiecare din aceste probleme, avem rezolvări mai mari sau mai mici.”, explică Sorin Grindeanu.
P. E.