15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
autobuze electrice

Primarul Mirel Pascu nu pare foarte optimist în privința aceasta, în condițiile în care până acum au fost anulate două licitații.

„Au fost vreo două licitații anul trecut, și ambele au fost anulate. Am reluat problema când am ajuns primar, iar la această oră ne aflăm în procedură de licitație pentru achiziția a patru autobuze electrice, printr-un program european. Avem deja oferte depuse pentru ele, după care intrăm în perioada de evaluare a acestora. Sper ca măcar una dintre ele să fie conformă și să îndeplinească toate condițiile cerute în caietul de sarcini, pentru că după încheierea contractului cu firma câștigătoare și până la livrarea autobuzelor vor mai trece luni bune. Pentru astfel de autobuze, comenzile se fac dinainte, este o treabă puțin mai complicată, decât la celelalte.”, spune Mirel Pascu.

În opinia edilului-șef, în locul celor patru autobuze electrice ar fi fost suficiente câteva microbuze, în condițiile în care numărul de călători nu este unul foarte mare, în jur de 150 pe zi, în orașul Bocșa.

Autobuzele au fost achiziționate printr-un proiect cu finanțare europeană, în valoare de 24 milioane de lei, depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, care mai prevede amenajarea a 16 stații de autobuz și a unui depou, precum și modernizarea trotuarelor și asfaltarea străzilor pe care vor circula mijloacele de transport.

„Sunt încântat să văd realizat și acest obiectiv. Este încă un pas important pentru noi, pentru dezvoltarea comunității. De astăzi, locuitorii zonelor limitrofe nu vor mai fi nevoiți să-și utilizeze propriile autoturisme pentru a ajunge la serviciu sau pentru a-și rezolva probleme administrative, ci vor avea la dispoziție aceste mijloace de transport în comun moderne”, ne-a mărturisit fericit primarul  Dumitru Ursu.