Autobuzele au fost achiziționate printr-un proiect cu finanțare europeană, în valoare de 24 milioane de lei, depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, care mai prevede amenajarea a 16 stații de autobuz și a unui depou, precum și modernizarea trotuarelor și asfaltarea străzilor pe care vor circula mijloacele de transport.
„Sunt încântat să văd realizat și acest obiectiv. Este încă un pas important pentru noi, pentru dezvoltarea comunității. De astăzi, locuitorii zonelor limitrofe nu vor mai fi nevoiți să-și utilizeze propriile autoturisme pentru a ajunge la serviciu sau pentru a-și rezolva probleme administrative, ci vor avea la dispoziție aceste mijloace de transport în comun moderne”, ne-a mărturisit fericit primarul Dumitru Ursu.