https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
– Sunteți unul dintre oamenii de afaceri cărășeni care au acceptat propunerea autorităților ca în locațiile pe care le au în proprietate să fie cazat personalul de asistență socială, dar și lucrătorii ISU și SMURD din Oravița. Cum am putea explica gestul dumneavoastră?
Am considerat că este de datoria mediului de afaceri pentru a ajuta comunitatea din care face parte într-o perioadă atât de complicată. Din păcate, distanțarea socială ne face să ne sălbăticim și, atunci, eu am fost unul care a ales să lucreze. Unii poate comentează faptul că eu merg pe drum, merg pe jos. Trebuie să merg între locații, trebuie să merg să verific, iar eu am ales să lucrez și să încerc să țin cât mai mulți oameni din câți am avut și, atunci, am ales să îi ajut. Primul instinct ăsta e, să ajuți un om. Dacă ești de bună credință, nu pui problema de bani sau de alte interese personale.
– Mă gândesc, totuși, că ați făcut acest lucru și din interese pecuniare, ca orice om de afaceri
S-ar putea să vă dezamăgesc, așa cum s-a întâmplat și în cazul altor persoane care au văzut doar partea frumoasă a „afacerii“, care nu e deloc profitabilă. Totul s-a făcut la înțelegere cu cei de la județ, cu responsabilii care ne-au spus că au un buget limitat: 16 lei pe zi, pentru trei mese – mic dejun, prânz și cină – și 50 de lei cazare pentru fiecare om. În total, 66 de lei cu care trebuie să asigurăm cazare și masă la o persoană. Am fost de acord să facem aceasta, fiindcă așa am crezut că trebuie să ne scoatem măcar cheltuielile, dar și să încercăm să ajutăm să aibă unde să stea pentru că altfel nu aveau alternativă, în altă parte nu vroiau să meargă, condițiile sunt foarte proaste oriunde ar fi oferit primăria sau altcineva față de aici unde sunt, totuși, condiții de hotel de trei stele.
– Vreți să spuneți că, deși au apelat la înțelegerea dumneavoastră, autoritățile s-au dovedit zgârcite?
Vreau să spun că una se vorbește în spațiul public și alta este în realitate. Nici vorbă de sumele alocate pentru cazarea și masa unui carantinat, parcă 300 de lei, vehiculate peste tot. V-am spus, a trebuit să le asigurăm hrana din 16 lei pe zi.
– Din câte știm, în afara personalului Centrului de Îngrijire și Asistență Oravița aveți cazați și lucrători ISAU și SMURD. Aceleași probleme le-ați întâlnit și în cazul lor?
Pe lângă cei 22 de angajați ai Centrului, avem cazați și personal ISU și SMURD din Oravița. Recunosc, la început nu m-am gândit la plată, însă, ulterior, i-am întrebat dacă au alocat ceva bani în acest sens, măcar să plătească curentul pentru ceea ce foloseau acolo, fiindcă încălzirea a fost în primele săptămâni pe bază de curent electric. Mi-au spus că nu au nici un ban, nu aveau nimic alocat și atunci am înțeles că trebuie, că e datoria mea să fac ceva pentru ei.
– În concluzie…
V-am spus, nu este o afacere profitabilă, după cum mulți cred.
În principal, vorbim de peste 300 de bătrâni internați în aceste centre. În opinia vicepreședintelui CJ, Ionuț Popovici, la eforturile depuse de angajați, persoanele asistate au răspuns cu aceeași monedă respectân întocmai sfaturile primite.
„La nivelul Consiliului Județean Caraș-Severin s-au o serie de măsuri aplicabile sistemului de protecție socială al jude țului. Fie că vorbim de centrele pentru copii, fie de cele pentru persoane vârstnice, ne-am consultat cu factorii de decizie de la nivelul acestora și am făcut tot ce este posibil să nu avem persoane infectate cu coronavirus. Două dintre aceste măsuri au fost solicitate Direcției de Sănătate Publică a județului, în sensul că beneficiarii sau potențialii beneficiari să fie testați, tocmai pentru a ține la distanță acest inamic nevăzut, dar foarte periculos. La fel și în cazul angajațiilor care, potrivit Ordonanței Militare nr. 8, jumătate dintre ei au fost izolați la locul de muncă, iar cealaltă la domiciliu, pentru a nu fi luați prin surprindere. Răspunsul DSP a fost unul negativ, refuzând solicitările noastre. Cu toate acestea, datorită mobilizării și a măsurilor luate, în acest moment în niciunul dintre centrele de asistență socială din județ nu există, și nici nu asui existat, cazuri de îmbolnăviri cu Covid-19“, ne-a mărturisit vicepreședintele Popovici.
M-am prefăcut surprins de ce auzeam, spunându-i că, în urmă cu câteva zile, premierul Orban asigura poporul că nu a existat niciodată o dispoziţie în sensul de a se da amenzi la kilogram, că nu există un plan pentru așa ceva. S-a uitat lung, de parcă ar fi vrut să mă întrebe de unde atâta naivitatea la anii mei, apoi a replicat: „Dacă șefii mei dau un Ordin să nu mai facem asta ori dacă șterg prevederile din ordonanțele militare, atunci așa va fi…“ Ce rezultă din ce v-am spus? Fie că polițiștii doar atât au înțeles să amendeze, pentru că asta știu să facă decând lumea, fie că Ludovic Orban una vorbește la televizor și declară ziariștilor și alta face prin spate.
Dincolo de toate acestea, trebuie să recunoaștem că România în epoca coronavirusului își confirmă renumele de stat polițienesc. Și nu mă refer la intervențiile din zilele de Paști în comunitățile de țigani, acolo unde se impunea acest lucru, ci la zelul oamenilor în uniformă. Mulți dintre ei se poartă, de parcă ar vrea să ne confirme convingerea că nu îți trebuie multă școală să ajungi polițist. Că odată îmbrăcată uniforma, ești buricul pământului. Cine sunt ca ei în aceste zile? Patrulând țanțoși, ca niște curcani prin orașul pustiu, la vânătoare de amărâți care încalcă legea nu cu rea credință, ci pentru că nimeni nu le-a explicat ce înseamnă să se plimbe în jurul locuinței. Nu le-a explicat fie pentru că nu există interes, fie pentru că ar fi o pierdere de timp pentru niște slujbași ai statului care, oricum nu ar înțelege mare lucru și care fac doar ce au învățat până acum: să te ardă cum te prind. Dacă nu este cum spun eu, înseamnă că România este un stat de infractori unde, zilnic, se dau amenzi de 3,5 milioane de euro, doar pentru nepurtatul măștii de protecție, a plimbărilor în natură și a altor încălcari ale prevederilor ordonanțelor militare. Or fi românii cum or fi, numai infractori în masă, nu.
În schimb, există purtători de chipiuri la care se potrivește de minune zicala: „De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.“
Mai precis, managerul Institutului „Matei Balș” din capitală a venit cu două idei noi pentru a limita și mai mult răspândirea coronavirusului: bătrânii să fie izolați complet, iar dacă asta nu e posibil la ei în casă, atunci să fie luați și duși prin hoteluri sau alte unități de cazare, iar cei din grupa de vârstă 40-65 care pot lucra de acasă sau care au rămas fără serviciu din cauza pandemiei vor rămâne și ei „arestați” la domiciliu. Total!
La un calcul simplu, cei de 40+ sunt copiii celor de 65+. Și uite așa, două generații vor rămâne la mâna celor tineri. Că doar nu suntem atât de naivi încât să credem că vor exista suficienți voluntari din partea primăriilor și a altor instituții, ONG-uri și ce mai vreți voi care să ducă mâncare și medicamente la atâția oameni. Acum să vezi cum se vor înghesui nepoții, răzvrătiții ăia de 20-30 de ani, să facă piața și să bată farmaciile până găsesc leacul despre care bunicul sau bunica a zis că-i musai să-l aibă în casă.
Deocamdată planul lui Streinu-Cercel e doar la stadiul de plan, numit parcă ironic „Vacanța mare”, că altfel nu-i văd prea bine pe mulți dintre români. Noroc că a fost deja Paștele care le-a mai umplut mesele, că presimt că urmează o nouă perioadă de post pentru mulți dacă treaba asta va fi pusă în aplicare.
„Deși dezastrul înca nu a venit pe deplin, aproape 1 milion de oameni productivi acum nu mai produc nimic. Ei consumă din osânză. Timp în care sunt zero bugetari disponibilizați sau zero salarii ori fente de sporuri diminuate. Bugetarii trebuie plătiți foarte bine, dar numai aceia care sunt strict necesari și care cu adevarat își respectă fișa postului cu competivitate și cinste. Iar o restructurare drastică a posturilor se impune de urgență. Bineînțeles că actualul guvern nu poate face în această situație și acum mare lucru, dar asta nu îndulcește starea de azi care pe zi ce trece se va înrăutăți în urmatoarele două luni. Despre aceste lucruri am scris. S-a comentat mult, dar un aspect ridicat în special de postaci plătiți probabil de alții, ori venind de la oameni ce nu înțeleg nimic, m-a deranjat. Și anume că, decât să comentez, mai bine să donez și eu. Nu o să mă apăr cu cât am donat sau ce fapte bune am mai făcut. (…) Pentru cei pe care îi f… grija, aflați că, așa cu țârâita, sponsorizarea mea pentru țara aflată la greu a însemnat, plata în mai multe tranșe, deși puteam să nu o fac, și pentru luna martie a 1.330.000 RON!”
Adevărul este că ne-au luat ca din oală pe toți. Au venit într-o seară la televizor și ne-au citit o Ordonanță Militară. Cu inflexiuni grave și accente dramatice, ca la un miting electoral desfășurat pe scena Casei de Cultură din Caransebeș. Din acel moment, s-a dus dracului liniștea noastră. Până atunci șușotem la serviciu, pe la colț de stradă, dar fără să ne fi făcut mari griji. Văzusem la televizor imaginile ale din China și cei mai mulți dintre noi au crezut că erau o făcătură. Propagandă capitalistă. Începând din acea seară, am rămas și fără fotbal, și fără întruniri publice, ba chiam am renunțat să ne mai plimbăm în grupuri mai mari de trei persoane. Apoi, ne-am lăsat târâți într-un scenariu ce s-ar fi vrut apocaliptic: milioane, zeci de milioane de oameni infectați, sute de mii sau chiar milioane de morți. Imaginile vzute seară de seară la televizor cu cadavre în căminele de bătrâni, cu spitale devenite neîncăpătoare, cu medici infectați, cu guverne incapabile erau parte al aceluiași scenariu. De două luni în Europa nu se mai moare nici de cancer, și nici de infarct. Nimeni nu mai vorbește de diabet, obezitate ori scleroză în plăci. În aceste zile, dacă nu mori de Covid, înseamnă că ai trăit degeaba până acum. Dar nu dispera, au grijă autoritățile să fie totul bine, să-l scoată vinovat pe acest coronavirus.
Revenind la bancul cu Bulă, coronavirusul ăsta mi se pare că este ca o gogoașă. Pudrată sau glazonată pe dinafară, ambalajul contează, și goală înăuntru. Nu aș vrea să se creadă că totul este un mare fâs, dar nici să mă întorc la vremurile de altădată în care la modă era șlagărul: „Cu gogoși, cu minciunele, te făcuși vornic, mișele“. Una peste alta, tot mai mulți sunt cei care preferă langoșii în locul gogoșilor făcuți din aluatul înghețat pe care am ajuns să-l importăm. Și asta e un prim pas spre normalitate.
Ne-a închis școlile, ne-a trimis acasă de la seviciu, a pus lacăt pe restaurante, baruri, mall-uri, magazine secon-hand, agenții de turism, prăvălii de cartier, jocuri de noroc. Ne-a scos din biserici și a băgat zânzania în noi. Ne-a alungat din parcuri, din fața blocului, din piața de vechituri. Este peste tot și niciunde. Este teroristul number one, pe care oricât de mult ai vrea să pui parul ori să-i găurești țeasta, nu vei reuși. Este abil și, cel puțin până acum, știe să ne țină la respect. Nu-i pasă nici de acatistele înălțate de preoți, și nici de lacrimile de pe obrazul mamei, copilului, femeii ori bărbatului.
Este diabolic, demn de un scenariu de film, ne insuflă teama, panica și isteria colectivă. Ne-a schimbat viața, ne-a transformat în niște zombi, creaturile alea din credința Voodoo. Nu-i pasă nici de ăia de la Putere-prinți, președinți, premieri-și nici de ăia cu bani mulți. În fața lui toți sunt la fel, nu contează culoarea pielii ori limba vorbită. Măcar de cei mulți, de-ai necăjiți să-i fi păsat, dar nu-i din ăla milostiv cu frică de Dumnezeu.
E mai iute decât Usain Bolt și Speedy Gonzales la un loc, nu știe ce-s alea granițe, nu are nevoie de vize de deplasare dintr-o parte în alta, iar pe unde trece, ca gândul și ca vântul, lasă prăpăd în urmă. Făcând haz de necaz și vorbind în argou, e cel mai tare din parcare. Până acuma s-a dovedit mai deștept și decât Trump, Macron, Iohannis, Viktor Orban și Giuseppe Conte al italienilor la un loc. Mai abil decât toți virusologii și microbiologii școliți la Cambridge, Yale, Oxford.
E perfid și lipsit de minima decență. E chiar nesimțit. Nu e ca în povestea aia cu „țineți-vă copiii în casă să nu vină țiganii să vi-i fure“. Nu, că pe el, din câte se pare, îl interesează mai mult bătrânii. Ăia neputincioși, cu care statul doar cheltuie și nu câștigă nimic. Pe ăia, pe care doctorii din Spania i-a abandonat în cămine, fugind să-și salveze pielea. Pe ei i-ar vrea.
Știu că acum sunt neputincios în fața lui, și din cauza asta continui să privesc lumea de la etajul III al blocului în care locuiesc, fie zi, fie noapte. Ca mine sunteți și voi care ați ajuns să circulați în lume în baza unei declarații pe propria raspundere. Să nu ne pierdem speranța, va veni și ziua în care vom pune mâna pe această potaie pe care o vom chinui așa cum ne chinuie ea pe noi în aceste vremuri. Apoi, o vom face bucățele, bucățele să ne răzbunăm pentru toți morții de până acum, pentru toate durerile chircite în suflet, pentru îndoielile ce ne-au cuprins trupurile, teama care s-a făcut stăpână peste mintea noastră, nopțile nedormite, lacrimile mamelor, bunicilor și copiilor.
Așa să știi, nemernicule, îți vom veni de hac!
Și nu doar noi, oamenii de rând, suntem într-o astfel de situație, ci și instituțiile statului care au obligația de a veghea la menținerea stării noastre de sănătate. Cu un sistem de sănătate bolnav, subfinanțat și măcinat de corupție am ajuns în situația de a se apela la subscripțiile publice pentru achiziționarea de aparatură și echipamente medicale de strictă necesitate, la donații de măști, mănuși și costume de protecție pentru cadrele medicale. Altfel spus, statul a ajuns la mila publică. Da, acel stat care de ani și ani ne jecmănește fără rușine. Ne bagă mâna în buzunare și ne sufoacă cu taxele și impozitele sale nesimțite. Chiar și așa, românii au înțeles că este vremea iertării și au pus mână de la mână din sărăcia lor. Jos pălăria pentru fiecare leuț adunat la un loc, pentru fiecare gest de solidaritate de care au dat dovadă acești oameni simpli.
Aș fi vrut să spun același lucru despre companiile de lângă noi, despre oamenii de afaceri pe care Camerele de Comerț, Industrie și Agricultură îi premiază la sfârșit de ani ori despre politicienii care huzuresc pe banii noștri. Cu mici excepții, nu am auzit să se fi întâmplat așa ceva. Și nu mă duc la București pentru a da exemplul lui Ion Țiriac, despre care presa centrală spune că nu are informații că ar fi donat ceva din averea sa de 2 miliarde de euro, ci mă opresc aici, la noi acasă, în Reșița în care trăiesc alături de voi toți.
În urmă cu două săptămâni, a fost inițiată o campanie de donații pentru Spitalul Județean de Urgență Reșița. Mesajul a fost clar, reșițenii au donat fiecare după posibilități, sume plecând de la 20 de lei. În general, media a fost de 100 de lei, dar au fost și dintre cei cu dare de mână care nu s-au uitat la 250 sau 500 de lei ori la 2-300 de euro. În câteva zile s-au strâns vreo 100.000 de lei, bani cu care s-au cumpărat cele necesare Unității de Primire Urgență.
Dar nu despre acești oameni simpli, care merită tot respectul nostru, este vorba, ci despre bogații Reșiței. Milionarii Reșiței care au făcut averi și pe spatele nostru și care acum ne dovedesc că fac parte din acea categorie umană care și-ar mânca din cur, de zgârciți ce sunt. Niciuna dintre companiile de top, conduse de așa-ziși capitaliști autohtoni, nu se regăsește pe lista, aflată la vedere, a celor care au donat bani spitalului. Niciuna, de parcă au intrat toate în faliment. Toți acești pseudo-patroni s-au dat la fund, iar de acolo din văgunele în care s-au ascuns continuă să facă ceea ce știu mai mai bine, adică să scoată bani din sărăcia celor mulți care le-au trecut pragul magazinelor, restaurantelor sau barurilor. Niciunul dintre acești milionari nu s-a învrednicit să bage mâna în buzunar să scoată măcar un leu, un singur leu.
E o odovadă că nu le pasă de comunitate care i-a făcut nu doar bogați, ci și nesimțiți. La acest lucru încercați să vă gândiți pe viitor, înainte de le trece pragul magazinelor, restaurantelor ori barurilor.
Dar pe lângă boală, altceva ne șochează în momentul în care pășim în prăvălia de cartier sau în supermarket. Ceva care ține de educație, de caracter, de altruism. La urma-urmei, și chiar de cei șapte ani de acasă. În ciuda îndemnurilor la cumpătare, unii dintre noi s-au transformat în hârciogi, după zicala românească: „Dacă tot e să mor, atunci să mor sătul“. Altfel nu se explică cum, peste noapte, de pe rafturi au dispărut unele produse care până nu de mult stăteau acolo până le expira termenul de valabilitate.
Nu vreau să scriu mai mult, dar nu pot să nu mă opresc la un comentariu pe care l-am întâlnit zilele acestea pe Facebook. Unul nesemnat, dar încărcat de adevăr. Pentru analiza corectă și mesajul pertinent pe care îl transmite autorul anonim, am considerat de cuvință să preiau și eu acest text, în speranța că vom deveni mai înțelegători față de nevoile altora.
„Este trist ce se întâmplă. Foarte trist. Și nu mă refer la pandemia prin care trecem. Pentru că va trece. Ma refer la TINE. Care nu ai făcut o pâine în viața ta, dar ți-ai luat drojdie pentru 1000 de pâini. Mă refer la TINE. Care nu te speli cu zilele, dar ți-ai luat dezinfectant pentru 10 ani. Mă refer la TINE. Care ai luat toate măștile și spirtul iar acum le vinzi la dublu. Cică «să ajut» pe alții. Îi ajutai. Lasandu-le pe raft. Să le cumpere la un preț «normal». Mă refer la TINE. Care ai un ABC amărât unde vinzi pâinea de 5 ori mai scump. Că doar oamenii o cumpără și așa. Din moment ce nu mai au drojdie. Mă refer la TINE. Care ai venit din Zona Roșie. Și în loc să stai în carantină, ai infectat 10 oameni. Care vor infecta alți 100. Acest mesaj este pentru TINE. Care ai făcut NIMIC pentru aproapele tău . Care vei sta în fața Dumnezeului tău…fiindu-ți rușine de ce ai făcut în aceste momente. Doar că va fi târziu. Spală-ți mâinile…Că sufletul rămâne așa….“
Câtă dreptate ai, anonimule!
foto: libertatea.ro
De ce-o fi fost dat Ordonanța asta, nu știu. Poate doar, așa, să se afle în treabă domnul ministru. Că mare lucru nu am înțeles din ea. Și nu numai eu am fost greu de cap, ci mulți alții care au așteptat cu sufletul la gură două ore și ceva ca proștii în fața teveului până să apară tripleta Situațiilor de Urgență: Vela-Arafat-Despescu. A, mint. Am înțeles, totuși, că putem circula pe stradă, pe timp de zi, dar nu în grup mai mare de trei persoane. Și nu ca să ne plimbăm, ci pentru rezolvarea unor probleme serioase. Corect și felicitări pentru această inițiativă, domnule ministru, dar întreb, pentru un prieten care e consilier în București, la metrou e voie să se circule în grupuri mai mari de trei persoane? Părerea mea e că regula asta nu se aplică aici, căci metroul nu are trotuare și nici nu e autobuz să meargă pe stradă, el un fel de tren care circulă sub stradă, ceea ce tehnic e cu totul altceva. Eu i-am spus părerea mea, dar el nu e convins și de asta întreb să fim siguri că nu e grupul de care face vorbire în Ordonanță. Pe undeva îl înțeleg, e supărat că nu știe unde și-a pus legitimația de serviciu, or fără ea, ce să facă noaptea pe stradă, că vin oamenii lui Despescu și-l bagă la izolare, nu-i așa? A, să aibă la el o declarație cu subsemnatul, nume și prenume, domiciliat în…. Carte de identitate, număr și serie, CNP, în care să treacă motivul pentru care a ieșit din casă? Bine, o să-i spun. Da, pentru chestii serioase, nu pentru țigări, vizite la prieteni.
Și ce n-am mai înțeles sunt chestiile astea legate de înmormântare și nuntă unde este permis să participe doar opt persoane. În primul caz, după rânduiala Bisericii obligatoriu ar fi nevoie de un popă, un crâsnic, patru gropari și defunctul. Ce ne facem în situația în care din familie vin cel puțin două rude să-l conducă pe ultimul drum? Că deja avem o problemă, depășim cu o persoană numărul limită admis prin Ordonanța Militară. Ca să împăcăm și capra, și varza, n-ar fi bine să facem înmormântarea fără mort, să ne ocupăm doar de pomană, să mulțumim pe toată lumea, inclusiv Ordonanța? Ce ziceți? Nu e obligatoriu, doar o recomandare.
La fel și în cazul nunților: un popă, o nașă, un naș, mireasa, mirele, socrii mari și socrii mici. Na, că și aici am depășit numărul permis de Ordonanța Militară. Sunt deja nouă, e prea mult. La cine am putea să renunțăm? La popă? Nu, că el dă binecuvântarea și așază pirostriile pe frunțile mirilor. La nași? Exclus, unde s-a mai văzut nuntă fără nașii care să țină lumânări? La unul dintre socrii? Ar fi o glumă, nu-i așa? Atunci, rămâne varianta ca miroii să fie cununați pe rând. La ore diferite. Când unul e la altar, celălalt e afară la o țigară și o cafea. Și invers. Mai greu va fi la restaurant, unde obligatoriu trebuie o guristă, măcar doi lăutari care s-o acompanieze, un fotograf, șoferul de pe furgon, cum, nu știți ce e furgonul? Furgonul e dubița aia cu care se transportă mâncarea la nunți atunci când bucătăria localului e în carantină. Un cameraman, un bucătar, doi ospătari și… gata. De dragul petrecerii, se sacrifică mirii, care vor rămâne acasă, unde vor petrece, în mod sănătos, luna de miere, departe de ochii coronavirusului.
După ce am citit și recitit textul Ordonanței Militare, cu recomandări și tonuri blajine, nu pot să nu zic și eu ca și ministrul Vela: „Dumnezeu să binecuvânteze România“, că numai de la el ne vine salvarea!
