15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Felix Borcean

Mi-am amintit de această poveste, demnă de telenovelele sud-americane și turcești, când am aflat că și primarul Caransebeșului, Felix Borcean, are, începând de ieri, calitatea de inculpat într-un dosar penal. Pe scurt, lui Borcean i se impută că ar fi permis să se execute o lucrare, pavarea curții Sinagogii, în condițiile în care aceasta nu aparține administrației locale. Altfel spus, primarul nu a plecat acasă cu vreun leu din valoarea lucrării, nu a fost mituit de constructor să-i încredințeze lucrarea în valoare de 17.400 de lei, și nici nu și-a dus la bloc pavelele rămase.

Personal, nu cred în niciunul dintre scenariile pe care băieții le și pregătesc. Nu cred pentru că niciodată nu mi l-am imaginat pe copilul Felix la furat de cireșe. Sau de mere ori de prune din livada altuia. Unul care nu a furat măcar un pumn de cireșe pe când era copil, nu are cum să pună mâna pe ceea ce nu este al lui, atunci când va crește. Apoi, nu cred în astfel de scenarii și pentru faptul că Felix Borcean are la bază  educație solidă, formată și cizelată nu pe genunchi, ci pe băncile școlii. Poți să spui despre primarul Caransebeșului că a avut momentele lui de naivitate când a acceptat să intre în politică, sau când i se spunea în campania din 2016 că „eu sunt succesul, tu ești succesorul“, și că a luat de bună zicala cu „tot ce zboară, se mănâncă“, dar nu pot să mi-l imaginez furând. A, că a mutat banii primăriei de la un capitol la altul, lucru interzis de lege, se prea poate. Dar asta nu înseamnă că este hoț. La suma asta de bani trebuie să fii tâmpit să te pui să faci șmecherii cu banii statului. 

Magistrații vor stabili dacă este sau nu vinovat. Dacă fapta sa este atât de gravă ca să ajungă la fel ca și Cătălin Cherecheș în spatele gratiilor. Cu siguranță, mulți adversari din propriul partid în care mai este doar cu numele, vor jubila la aflarea veștii, dacă nu cumva au și început. Unii, poate au și pus deja șampania la rece pentru orice eventualitate. Și, cu siguranță, tot dintre cei cu care a făcut campania electorală din 2016, acum îi vor râde în față pentru și se vor bucura de răul ce a dat peste el.

Este treaba lor de foști camarazi cum înțeleg să o fac, dar și a lui Felix Borcean care, în loc să fi pavat curtea Sinagogii, mai bine vindea un deal, o vale, și oarece terenuri din averea municipiului, că ar fi fost cu mult mai câștigat și mai liniștit astăzi.

După ce l-a avertizat o dată, și încă o dată să-și bage mințile în cap și să deschidă piața de pe Dâlmă, pe care o închisese de teama coronavirusului, în baza hotărârii Comitetului Local pentru Situații de Urgență, format din 37 de membri, iată că ieri prefectul a trecut la fapte, iar primarul Caransebeșului n-a mai avut încotro. În timp ce uzinele și fabricile, școlile și întrecerile sportive, locațiile cu aglomerații umane își închid porțile, iar Iohannis, Orban și Vela ne sfătuiesc să stăm în casă sau să circulam doar între anumite ore, și atunci purtând măști și mănuși și doar în baza unei declarații pe propria răspundere, de astăzi, se redeschide Piața Gugulanilor. E ca într-un film cu proști, demn de noaptea minții. Toți fug din calea virusului, se ascund care cum pot, numai la Caransebeș se deschid porțile, să-l primească cu brațele deschise. Cine să mai înțeleagă ceva? Și se întâmplă cu dispoziție de la județ, iar ambițiile unora par să nu țină seama de pericolul infectării în masă a locuitorilor. Ambiții politice, mărunte doar la prima vedere, ale potentaților momentului pe care îl consumăm triști, închiși în casă.

Dacă tot a insistat să se deschidă piața, ne-am fi așteptat ca prefectul  să fi avut și curajul să semneze Ordinul prin care să-l fi obligat pe Borcean să facă asta. I-ar fi arătat de cine ar trebui să asculte. Cine este cu adevărat jupânul. Dar, nu, Cristian Gâfu ne-a demonstrat că nu este în stare nici măcar de așa ceva. S-a ascuns ca un fricos după fusta muierii și i-a băgat la înaintare pe cei din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. O mișcare curvească pentru ca, în cazul în care piața se va transforma într-un focar de infecții, să se spele pe mâini cu dezinfectantul de la intrare în piață oferit gratuit de conducerea pieței..  

Ar fi multe de spus, dar chiar nu mai contează. Important este că, prin deschiderea Pieței Gugulanilor, Gâfu a trecut la răboj cea mai mare realizare de până acum din mandatul de prefect, faptă pentru care ar trebui să primească considerațiile împărăției, de a cărei bunăvoire depinde și scaunul său de vătăjel.