Mi-am amintit de această poveste, demnă de telenovelele sud-americane și turcești, când am aflat că și primarul Caransebeșului, Felix Borcean, are, începând de ieri, calitatea de inculpat într-un dosar penal. Pe scurt, lui Borcean i se impută că ar fi permis să se execute o lucrare, pavarea curții Sinagogii, în condițiile în care aceasta nu aparține administrației locale. Altfel spus, primarul nu a plecat acasă cu vreun leu din valoarea lucrării, nu a fost mituit de constructor să-i încredințeze lucrarea în valoare de 17.400 de lei, și nici nu și-a dus la bloc pavelele rămase.
Personal, nu cred în niciunul dintre scenariile pe care băieții le și pregătesc. Nu cred pentru că niciodată nu mi l-am imaginat pe copilul Felix la furat de cireșe. Sau de mere ori de prune din livada altuia. Unul care nu a furat măcar un pumn de cireșe pe când era copil, nu are cum să pună mâna pe ceea ce nu este al lui, atunci când va crește. Apoi, nu cred în astfel de scenarii și pentru faptul că Felix Borcean are la bază educație solidă, formată și cizelată nu pe genunchi, ci pe băncile școlii. Poți să spui despre primarul Caransebeșului că a avut momentele lui de naivitate când a acceptat să intre în politică, sau când i se spunea în campania din 2016 că „eu sunt succesul, tu ești succesorul“, și că a luat de bună zicala cu „tot ce zboară, se mănâncă“, dar nu pot să mi-l imaginez furând. A, că a mutat banii primăriei de la un capitol la altul, lucru interzis de lege, se prea poate. Dar asta nu înseamnă că este hoț. La suma asta de bani trebuie să fii tâmpit să te pui să faci șmecherii cu banii statului.
Magistrații vor stabili dacă este sau nu vinovat. Dacă fapta sa este atât de gravă ca să ajungă la fel ca și Cătălin Cherecheș în spatele gratiilor. Cu siguranță, mulți adversari din propriul partid în care mai este doar cu numele, vor jubila la aflarea veștii, dacă nu cumva au și început. Unii, poate au și pus deja șampania la rece pentru orice eventualitate. Și, cu siguranță, tot dintre cei cu care a făcut campania electorală din 2016, acum îi vor râde în față pentru și se vor bucura de răul ce a dat peste el.
Este treaba lor de foști camarazi cum înțeleg să o fac, dar și a lui Felix Borcean care, în loc să fi pavat curtea Sinagogii, mai bine vindea un deal, o vale, și oarece terenuri din averea municipiului, că ar fi fost cu mult mai câștigat și mai liniștit astăzi.
Coșmarul Petrov continuă să facă ravagii!