15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
nicoleta moise

Adevărul este că sunt atâtea zile pe care e musai să le sărbătorești sau să le onorezi cu prezența într-un an, că nu mai știi cum să te împarți. „Ziua pământului”, „Ziua ursului”, a pădurii, a auzului, a buburuzei, a zonelor uscate, a zăpezii, a nopții, a ploii de vară, a nostalgiei, a sărutului, a ghiocelului, a dragostei, a mamei, a bărbatului, iar de vreo câțiva ani, colac peste pupăză, Ziua Culturii Naționale. Altă treabă n-au avut ăștia decât să programeze sărbătoarea asta peste ziua de naștere a lui Eminescu, ca să-i bage de tot în ceață pe unii,  să nu mai știe omul la care dintre ele să se ducă: la parastasul Luceafărului ori la Ziua Culturii Naționale. Aceasta trebuie să fie singura explicație pentru care sub egida Culturii cărășene nu s-au organizat vreo manifestare, ia managera instituției nu a fost văzută de cei care, din respect pentru bădița Mihai, cum ar fi spus Creangă, se mai ocupă și de chestii de astea culturale. Ca să nu supere nici pe unii, nici pe alții a ales să stea acasă.

Transbordată politic de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului la cea de Cultură, Nicoleta Moise este dovada vie a ceea ce mulți dintre noi s-au întrebat măcar o dată în cei 32 de ani de capitalism românesc „ce are sula cu prefectura și cucu, pardon, unii CU CUltura?” Nimic fraților, nimic. Imaginați-vă două drepte paralele care nu se vor întâlni niciodată în viața lor, pentru a înțelege mai bine despre ce vorbim. În cele nouă luni de șefie, aceasta a mai ratat două ocazii similare cu cea de săptămâna trecută, ambele generate de susținerea examenului pentru ocuparea funcției de manager. Recomandările și susținerile venite din partea unui important personaj s-au dovedit insuficiente. Ar mai fi fost nevoie de câta cultură, dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere…

Bă, nene, când decidentul ăsta politic spune că e așa, păi așa rămâne, indiferent  de realitate. Să luăm exemplu șefei de la Cultură, instituție ce aparține de ministerul cu același nume. Sincer, mi-e și rușine să tot scriu despre Nicoleta Moise. O fac pentru a treia oară și, mă jur, nu am nimic cu această femeie, pe care nici nu știu cum arată la față, cum de altfel nici ea nu are nimic în comun cu actul de cultură în afara a două-trei povești citite în școala primară. Singura tangență cu funcția pe care o deține e  asigurată de mama soacră, fostă primăriță în Dognecea, care ani la rând a servit „cauza liberală”, iar astăzi, „cauza liberală” îi întoarce serviciile făcute în timp.

Pe scurt, în luna mai, a.c., Nicoleta Moise a fost luată de la Direcția Generală de Asistență socială și Protecția Copilului, unde se ocupa de achiziții (de la morcovi, crumpi, pătrunjei și alte bunuri alimentare și materiale ) și pusă, interimar, în fruntea Culturii, până la ocuparea postului prin concurs organizat la București. Examene s-au tot ținut, doar că Nicoleta Moise și-a dat cu stângu-n dreptul de fiecare dată că, vorba aia, „de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere”.

Când i-a expirat interimatul, în 7 noiembrie, mulți s-au bucurat și au  zis „bă, ce bine că scăpăm de asta”. Ei, știți și voi cum e cu schimbarea domnului și bucuria, să nu spun a cui… Însă, fără niciun fel de jenă, Nicoleta Moise s-a înscris la al treilea concurs în șase luni, gândindu-se că doar, doar o să-l ia. Surpriză, însă, în ziua, la ora și în locația aleasă, doamna respectivă nu se prezintă. Bag seama, nu pentru faptul că era tobă de literatură de specialitate, de monumente istorice ori proiecte europene. Nu s-a prezentat la concurs, dar nici să nu vă mai imaginați că a plecat de la cultură. Loc călduț, remunerație pe măsura funcției, cum să pleci, fratelo, de acolo?

Gata să ajute neputința, și nevoile și neamul „cauza liberală” își arată mușchii și de data asta și intervine la București, că de aia e la putere, cerând să-i prelungească mandatul pe încă șase luni. Ăia de la minister scot legea din sertar, ba chiar și normele de aplicare a ei, unde stă scris negru pe alb că în acest caz mandatul nu poate fi prelungit cu mai mult de două luni. „Cauza liberală” insistă, dar în zadar. Până la urmă se mulțumește și cu atât, decât cu nimic.

Sunt curios ce se va întâmpla peste alte două luni pentru că, nu-i așa?, nu te poți pune cu „cauza liberală” când vine vorba de cultura unui județ.

Lume bună, organizatori, juriu, alcătuit din cunoscuți oameni de cultură, poeți, scriitori, publiciști, eseiști ș.a.m.d. Și, totuși, cineva a lipsit de la această întâlnire. A, să nu vă gândiți la politicieni. Exclus așa ceva, deși, Nelu Tăiețelu mai apare pe la astfel de evenimente. De data aceasta, fiind plecat din țara, a avut un reprezentant al primăriei. Bine, nici de la Romeo Dunca nu s-ar fi așteptat cineva să-l vadă acolo, chit că, anul trecut pe vremea asta se apucase să citească un volum al dr. Paul Purea. Nu știu dacă a apucat să-l termine, la vremea respectivă povestea că reușise să citească 9 (nouă) pagini din cele peste 900 ale cărți. O performanță, totuși, pentru un președinte de Consiliu Județean, care e mai mereu pe drumuri și în aer. De la acest moment festiv a lipsit taman „capo di tutti capi al culturi cărășene”: Nicoleta Moise, managerul Direcției Județene de Cultură.

Ne-am uitat după dânsa pe scenă, în sală, la balcon, unde sunt reflectoarele, în foaier, ba chiar și pe sub scaune, dar degeaba. „Ce să fi cutat femeia asta aici?” și-au zis cârcotașii. Și aveau dreptate, acolo se adunaseră oameni care citiseră mai mult de o carte cu basme, scriseseră măcar o poezie în viața lor și care scoseseră cărți la viața lor. Și, atunci, ce să fi făcut șefa Culturii cărășene într-un astfel de loc? Să fi întrebat în stânga și-n dreapta care e Costel Stancu ori Gheorghe Jurma? Sau, dacă Constantin Rupa e sau nu frate cu Radu Cernătescu? Să-l fi confundat pe Nae Sârbu cu Mario Balint? Ce dracului, despre ce vorbim? Așa că, mai bine că a stat acasă că, vorba aia, câte nu are de făcut o femeie seara, după terminarea programului de lucru: să gătească, să spele rufe, să calce, să se uite (de ce nu?) la serialele turcești, să-și dea cu ojă pe unghii… Prin absurd, chiar dacă ar fi venit, cu siguranță că ar fi trecut neobservată, și nu pentru că ar fi avut cineva ceva cu dânsa, ci pentru că nimeni nu ar fi recunoscut-o căci, nimeni, sau aproape nimeni nu o văzuseră la față în cele șapte luni de la numirea sa pe funcție!

Poate că noua guvernare îi va curma chinul bietei femei și îi va arăta calea pe care trebuie să o urmeze spre biroul de achiziții publice al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, de unde a plecat să poarte în lume flacăra vie a culturii cărășene.

Ce era de așteptat să se întâmple în astea șase luni de interimat? Nimic în afară de faptul că nou-numita la conducerea Culturii ar fi trebuit să susțină un examen pentru ocuparea funcției de director, manager ori cum s-o numi funcția respectivă. Așa spune legea. Și l-a susținut. Nu o dată, ci de două ori. Vă imaginați rezultatul, dacă s-a dus de două ori la minister pentru același lucru. Ultima dată în 30 august. Un amic îmi spunea cândva: „Bă, ăștia sunt atât de slabi, încât nici când sunt ai lor la putere nu sunt în stare să ajungă șefi”. Atunci l-am contrazis, acum îi dau dreptate. Prima dată am zis că se mai întâmplă să dai greș din cauza emoțiilor, a stresului, a faptului că nu te-ai odihnit pe tren sau că te-a durut o bătătură mai veche, dar a doua oară ce să mai invoci, când tu iei 36 de puncte din cele minim 70 pentru câștigarea examenului? Aici nu mai este loc de pardon, de muște bâzâind în sala de examinare, ci de neștiință.

Deci, în mai puțin de șase luni două examene susținute la Ministerul Culturii și tot atâtea eșecuri, repet, cu ai tăi la putere. Ce faci, madame, pleci și te întorci de unde ai venit ori aștepți să se împlinească alea șase luni de interimat, că doar, doar, se va organiza un nou examen? Nu știi ce să faci? Te cred, ești complet dezorientată. Ai renunța și nu prea. Așa e când te împing unii de la spate ca să te facă mare șefă și începe să-ți placă când lumea ți se adresează cu „doamna directoare.”

Dacă mă întrebi pe mine, Nicoleta Moise, că despre matale este vorba în această poveste, ți-aș recomanda cu multă căldură să citești noile rețete de zacuscă și murături apărute pe site-urile gastronomice. Ori pe cele de prăjituri de casă, din curcubete și mere, gustoase și pufoase. Că și asta e tot un fel de cultură, una mai accesibilă nouă, celor mai puțin familiarizați cu monumentele istorice, clădirile de patrimoniu ori cu Palia de la Orăștie. Și te asigur că vei fi mai câștigată, iar noi mai fericiți.