15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
razboi

Fără să le ceară cineva, românii au purces de îndată spre vămi, ducând cu ei ce aveau prin casă: o bucată de carne, o gogoașă, un sandviș, o sticlă cu apă sau o pătură. Nu le-a zis nici primarul și nici prefectul: „bă, duceți-vă și vedeți cu ce îi puteți ajuta pe amărâții ăia”. Dar nici nu au așteptat să-i vadă pe oamenii ăia bătându-le în poartă pentru o cană de apă sau o bucată de pâine. Au făcut-o pentru că așa au simțit. Cu credință în Dumnezeu, cu inimile deschise.

În acele momente, nu s-au gândit nici la trecutul istoriei, cu pământurile românești anexate în mod samavolnic și nici la faptul că liderii de la Kiev interzic școlile cu predare în limba română. Una e una, ala e alta. Dintotdeauna opinca nu a gândit la fel ca și vlădica. Pentru ei, imaginile de la televizor, cu bătrâni și femei cu copilași în brațe fugind din fața războiului au fost suficiente. În locul lor puteau fi ei, copiii sau nepoții. Suferința și durerea i-a adus la un loc în acele momente și o vorbă bună, chiar dacă era rostită în altă limbă, le-a dat curaj celor plecați în bejenie.

Oamenii aceia simpli, din satele Moldovei, au predat o adevărată lecție despre solidaritate și empatie tuturor celor care încă mai privesc România ca pe o țară din categoria de mâna doua. Localnici ori voluntari, unii veniți de la veniți de la sute de kilometri au făcut dovada ospitalității pe care mult timp am socotit-o ca pe o vorbă aruncată în vânt. Nu aștept nici recunoștința liderilor care conduc destinele popoarelor și nimic nici altceva din partea celor care, repet, ne așază în rând cu tot ce e second-hand în această Europă.

Așa e, Romi dragă? În loc să vă vedeți de treaba voastră la Consiliul Județean (tu și ai tăi), să găsiți soluții pentru problemele pe care nu le-a rezolvat nici dracu de 30 de ani, sau să vă îngrijorați din pricina războiului, să vă duceți la biserică și să vă rugați la Maica Precistă să nu scape vreo rachetă spre noi, vouă vi s-a pus pata pe Alina Stancovici, managera spitalului județean. S-o demiteți, să vă puneți unul de-al vostru în locul ei. Nu țineți seama de faptul că războiul e la jumătate de oră de România ori că rahatul, la propriu, a ieșit la plimbare pe holurile Staționarului II. Nu, voi o țineți pe a voastră, aia cu: „Am o dambla la viaţa mea// Să n-ascult de nimenea.

Bine, o dați jos pentru că vi s-a urcat puterea la cap, că e femeie, că nu e din partidul vostru, dar știi Romi ce nu înțeleg eu? De ce mama dracului n-ai făcut asta la începutul mandatului, atunci când vuia presa și internetul de imaginile alea de la Staționarul III. De ce? Că dacă îți aduci aminte bine, în dimineața aia promiteai să o dai afară și să razi clădirea aia, iar pe locul ei să pui panseluțe, ochiul-boului și coada șoricelului. Apoi te-ai schimbat, după care te-ai întors din nou. Știi tu ca cine. De ce, Romi, de ce? Sau, azi nu poți să-mi răspunzi. Că azi e vineri, zi scurtă la voi la CJ. Dacă e să dăm urechea la cârcotași, pentru tine ziua de vineri nici nu există. Zi în care, e de înțeles, gândul ți-e mai mult la weekend, la Muntele Mic, la cum să faci cât mai mulți bani. Să ne înțelegem, bani pentru tine, nu pentru noi.

Dar, totuși, poate ne spui dacă este adevărat că ai de gând să pui în locul Alinei un bărbat aflat în concediu de paternitate. Adică, în concediul ăla pentru creșterea copilului mic. Hai, mă, Romi, nu fi rău,  că m-ai făcut curios din cale afară!  

Până ieri, Alina Stancovici conducea detașat ostilitățile. Cel puțin pe cele de natură mediatică, spre deliciul cititorilor de presă online. Parcă o văd pe domnișoara manager aplecată peste biroul președintelui, cu privire acvilină, șuierându-i printre dinți, ca într-o scenă de film clasic: „Nu îmi e frică de tine, Romeo Dunca… bărbații proști și slabi fug de femeile deștepte și puternice”. 

Și ca scena să rămână memorabilă l-a ironizat ca într-o replică demnă de marea actriță franceză, Michel  Morgan: „Fă-o până la capăt, Romeo, nu te face de râs în fața colegilor și a mentorilor tăi, nu te împiedica în fusta unei femei ca să dovedești că ești președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. E trenul tău, nu îl rata! Oricum, altceva nu se vede după tine, așadar măcar aburește-i, chiar dacă nu ești tu locomotiva județului, că ai câștigat pentru moment bătălia cu o femeie că, oricum, războiul nu s-a terminat! Și iată, așa ai făcut și tu ceva și nu ești tolerat în această funcție degeaba!”.

Tare, nu-i așa? La conferința de presă de miercuri, m-aș fi așteptat ca barosanul să răspundă cu aceeași monedă, apăsat și grobian, mai cu seamă că, la un moment dat, i-a spus-o fără menajamente „Hai doamnă că nu ai condus în viața dumitale nici un chioșc de ziare și vrei să conduci un spital.Între noi fie vorba, nici nu se putea așa ceva, în condițiile în care ziarele au cam dispărut de pe tarabe, iar în Reșița mai sunt două-trei chioșcuri. Surpriză, însă, Romeo Dunca părea din alt film. Din personajul ăla rău și dur din „Terminator” cu care ne obișnuisem până atunci, se transformase subit în personajul cel hâtru și bun la suflet din „Un surâs în plină vară.” Mă așteptam să fi dat din nou cu barda ori cu mucii în fasole, dar n-a fost să fie. Bine, spre deosebire de alte dăți, l-a avut lângă el pe primarul Reșiței, Nelu Tăițelu, care numai că nu i-a zis: „Romeo, stai pe curul tău, aici suntem la o conferință de presă, nu pe Muntele Mic.”

În cinci minute de citire, Dunca a spus ceea ce altădată o făcea într-o oră: „De ce nu s-a implementat programul de monitorizare a programului de lucru al întregului personal din spital? De ce nu a fost schimbat sistemul de achiziție a medicamentelor, sistem care să permită cumpărarea de medicamente cu același conținut, dar mai ieftine? De ce pe fondul sărăciei face achiziții de medicamente în valoare de 5 milioane de euro cu tot cu TVA? De ce nu facem licitațiile pe sume mai mici, astfel încât să le putem repeta? De ce nu a fost informat Consiliul județean, cel care a alocat banii pentru instalația de oxigen de la Staționarul 3, că acolo lucrarea este de proastă calitate; cine a făcut licitația, cine a făcut recepția și cine a făcut plata și de ce a fost aleasă o societate din Severin, care în obiectul de activitate are amenajări de terenuri de golf?

Ptiu, mă uitam la el și nu-mi venea să cred. Mi-am ciupit nasul, urechea, am întrebat colegul, și el uluit. Cine ar fi intrat pe ușă și nu l-ar fi cunoscut, cu siguranță s-ar fi întrebat: „Domnule, ăsta chiar e Romeo Duncă? Așa de calm și de jovial?” Deci, nea Romeo, se poate și așa. Să te și lăudăm pentru faptele bune, dar nu știu cât o să te țină. De aceea, mi-am luat bilet și la următorul film de la matineu, să văd dacă într-adevăr te-ai schimbat sau ieri a fost doar o întâmplare.

Romi, dragă, nu mă dezamăgi, atât îți spun!