15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
știri caransebeș

Până nu de mult, a fost membru al Pro România, însă a renunțat la această formațiune politică în momentul constituirii Alianței de Stânga, Pro Caraș-Severin, considerând că scopul ei e de natură politică și nicidecum nu vizează bine oamenilor.

 „Datorez cetățenilor comunei noastre o explicație privind schimbarea partidului cu care am început umila mea activitate politică – PRO România – cu formațiunea politică PMP. Motivez aceasta prin neacceptarea de a renunța la candidatura și idealurile mele, în mod neprincipial și inuman, în favoarea unei alianțe efectuate în județul nostru între partidele PSD, PRO România și ALDE”, „Din respect pentru dumneavoastră și pentru mine nu pot să-mi încalc promisiunea de a candida ca slujbaș al dumnevoastră și nicidecum nu pot să accept jocul politico-economic prin care am fost îndepărtat de această alianță, în speranța că actualul primar va câștiga alegerile locale, prin renunțarea mea”, explică Sergiu Toma trecerea sa la PMP.

Ionuț Popovici, președintele PMP Caraș-Severin, îl asigură pe tânărul candidat de tot sprijinul său în această primă confruntare de anvergură din viața lui:„Voi fi alături de Sergiu Toma, bazându-mă pe experiența acumulată în cei 4 ani în care am ocupat funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin“.

Lista pentru Consiliul Local Rusca Montană este alcătuită din:

1.Sergiu Adrian Toma
2.Gheorghe Ilioni Savoiu
3.Silviu Vicea
4.Narcis Dumitru Nistor
5.Georgiana Maria Petcu
6.Camelia Stetco
7.Cosmina Iuliana Jura Sirbu
8.Vasile Tentea
9.Maria Daniela Ichim
10.Andrei Jura
11.Liviu Zanzinger
12.Adnana Mihaela Petcu
13.Livius Piess
14.Raimund Laurentiu Pribil

P. E.

Astăzi, adică mai zilele trecute, nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că ai dat like la o postare pe Facebook a lui Romeo Dunca. Nu contează ce scria candidatul liberal la șefia Consiliului Județean, ci gestul pe care l-ai făcut. De la brațul lui Dragnea și îmbrățisarea părintească a Veoricăi, la like-ul de pe Facebook. Se poate, doamnă deputat? Păi, nu vă este jenă să faceți asta, după ce v-ați înfruptat ani buni din poamele PSD-ului? PSD pe care acum îl huliți. De ce îl hulești, Luminița dragă, că dacă nu ar fi fost el și ăla pe care l-ai făcut păpușarul șef de la Pro România ai fi rămas precum o scrisoare anonimă pe care nimeni nu o ia în seamă. Dar așa, ei te-au învățat să faci cafea, să conduci o organizație de femei, o cancelarie de Prefectură, un Serviciu pe la Consiliul Județean, slujbe primite pe ochi frumoși, nicidecum prin concurs. Iar tu acum te-ai întors împotriva lor. Păi, de ce? Partidul te-a împins de la spate să faci ce ai făcut în timp ce nouă ne vorbeai de cinste și corectitudine? Păi, datorită partidului te-ai pricopsit cu trei dosare penale? Întreb și eu.

Și după ce le-ai tras-o vârtos liberalilor în timp ce erați la Putere, îi dai like lui Romeo Dunca și te bate gândul să te învârți de un post călduț, de city manager la Primăria Reșița? Asta da, tupeu. Cum, nu îți mai amintești, dragă Luminița cum îi bălăcăreai pe liberali? Pe bune? Lasă că îți amintesc eu.

„Cine sunt acești oameni, care au dat dovadă că nu își pot depăși condiția de păpuși aflați la dispoziția păpușarului șef de la PRO România, asumându-și pe față interesul propriu, în dauna interesului cetățeanului din Caraș-Severin? Numele lor nu merită rostit, așa cum părtași ai «rușinii magistrale» au fost și ceilalți consilieri județeni de la PNL și PMP, «șacalii» care nu au ratat momentul și au sărit la halca de carne ce nu le revenea de drept“.

Ce bine le ziceai aici tuturor, doar erai șefa PSD-ului, nu-i așa?

Mai departe: 

„Domnule Stan, dincolo de frustrările pe care le aveţi şi dumneavoastră şi ştiţi despre ce vorbesc, frustrări pe care nu mă străduiesc să le înţeleg, chiar am pretenţii dacă nu de la omul Dan Stan, măcar de la avocatul care nu poate împroşca chiar aşa uşor cu noroi în cineva“.

Chiar crezi că Dan Stan, subsecretarul de stat din ministerul de Interne, a uitat vorbele astea? Eu nu cred!

Continui cu o altă declarație:

„Dacă PNL ar ajunge să guverneze, după cum în repetate rânduri au susținut economiștii lor de bază, consilieri a lui Orban, ajutoarele sociale de orice tip, ar fi suspendate, reevaluate și multe dintre ele anulate, potrivit politicii și intențiilor anunțate de PNL. Este o diferență fundamentală de viziune și de soluții strategice între PSD și PNL“.

Wow, tare chestia asta, cu diferența fundamentală, drept dovadă că i-ai dat dracu pe ăia de la PSD și flirtezi cu ăștia de la PNL.

Și închei cu o declarație ce se potrivește perfect cu zicala: Gura păcătosului, adevăr grăiește. „În cele trei luni de guvernare liberală, românii nu au văzut nimic bun“. Și, tocmai că nu ai văzut, le dai like, iar mâine, poimâine poate îi ei locul Tudoriței Nicula în fruntea organizației liberale de femei.

În loc de comentarii, mă gândesc la ce ar spune un pesedist care a stat la mâna Luminiței un an și ceva. Ce i-ar spune el lui Nelu Popa-Tăițelu sau lui Marcel Vela. Chiar și lui Dunca pe care Luminița nu a apucat să-l ocărască în gazetă: „Bă, dacă vă place de ea, luați-o la voi“.

Să vă pricopsiți cu ea, nu de alta!

În vârstă de 41 de ani, Voina este reșițean, născut, crescut, educat și format pe băncile Liceului de Arte „Sabin Pauța” din Reșița. Este bsolvent al Academiei de Muzică „Ciprian Porumbescu”din București, specialitatea „Interpretare muzicală“. După terminarea studiilor s-a întors acasă în Reșița, obținând titularizarea la Liceul de Arte ca profesor de specialitate-instrument. Este căsătorit și are un copil.

Sorin Lucian Voina a acceptat această provocare nu doar pentru a se afla în treabă, ci bazându-se pe acumulările din administrație adunate în timp.

„Cred că am dobândit experiența necesară acestei funcții prin prisma faptului că am ocupat vremelnic funcția de viceprimar al Reșiței, 2014-2016, dar și ca absolvent al unui master în administrație publică. Daca mai pun ambiția, determinarea, consecvența, perseverența și seriozitatea ce mă caracterizează, zic eu că avem ingredientele unui candidat numai bun de votat pentru primăria Reșițaׅ“, mărturisește candidatul PMP, al cărui slogan de campanie este: „Cu Reșița în suflet!“         

Ce-și doresc Sorin Lucian Voina și colegii săi aflați pe lista de candidați la Consiliul Local Reșița?               

O administrație centrată pe nevoile cetățeanului;

Cresterea calității vieții în municipiul reședință de județ;

O infrastructura rutieră demna de secolul XXI, inclusiv în cartierele aparținătoare Reșiței;         

Sprijinirea micilor întreprinzători privați și a asociațiilor de proprietari;           

Continuarea proiectelor demarate cu finanțare europeană;         

Înființarea unei orchestre simfonice, Reșița având un trecut demn de luat în seama în sensul acesta.         

Sorin Lucian Voina ne asigură că acestea sunt doar o parte din inițiativele lui și ale echipei sale, pe care și le dorește implementate ca și proiecte.

P. E.

Grindeanu spunea că a fost tot timpul alături de Torma și că a ținut mereu legătura cu el pe parcursul disputelor din instanță.

„Am vorbit aproape zilnic cu Adrian Torma în ultima perioadă, scopul fiind acela de a încerca să ne opunem tentativei celor din partea Dreaptă, aceea de a nu-i lăsa pe cetățenii din Moldova Nouă să aleagă oprind candidatura lui Adrian Torma, fapt care nu v-ar fi dat dumneavoastră posibilitatea să-l alegeți pe cel mai bun. Astfel de lucruri nu se pot face prin birouri la Reșița, Timișoara sau București – așa cum au încercat ei. Cetățenii din Moldova Nouă trebuie să își aleagă primarul și acel primar va fi în continuare Adrian Torma cu sprijinul dumneavoastră și eu cred că va avea o victorie la scor, aici, în Moldova Nouă, pentru că merită acest lucru”, a mărturisit Grindeanu.

Fostul premier i-a salutat și pe primarii din Clisură prezenți la întâlnire, mulțumindu-le pentru faptul că, în ciuda tuturor tentațiilor nu au părăsit PSD.

„Țin de asemenea să îi salut pe primarii din zonă. Această zonă este o zonă, așa cum se spunea mai devreme, social-democrată și care va rămâne social-democrată, un bastion al nostru pe care nu o să-l cedăm. Dar mai vreau să vă spun un singur lucru legat de candidatura lui Silviu Hurduzeu. Bătălia pentru Consiliul Județean este extrem de importantă. Silviu Hurduzeu, la fel ca Adrian Torma, are o bătălie cu liberalii, mai bine zis cu un liberal nou apărut prin Caraș-Severin, cu un liberal care a apărut vrând să facă afaceri pentru că nu are nicio treabă cu județul. De fapt, vrea să aibă mai multă treabă ca să pună mâna pe Muntele Mic. Vă spun cât se poate de direct că unul a pus mâna pe Muntele Semenic, celălalt vrea să vină să pună mâna pe Muntele Mic. Probabil, peste patru ani, să vă așteptați toți, dacă astăzi nu-i oprim și la alegerile din 27 septembrie, să vină un domn deștept din ăsta și să pună mâna pe Clisură. În acel moment, tot ceea ce înseamnă Caraș-Severin va fi un joc închis pentru că pe acești oameni nu-i interesează decât afacerile și cum să își ducă înainte business-urile pe care le dețin”, a concluzionat Grindeanu.

P. E.

Școala, veche de peste 50 de ani, a intrat într-un amplu proces de reabilitare și s-a început cu unul dintre cele două corpuri ale clădirii, acolo unde funcționa grădinița. De un an și ceva se lucrează ca în Balada Meșterului Manole. Lipsește doar Ana, ca povestea să fie completă.

Cel de-al doilea corp, cel principal, a intrat în reabilitare prin luna mai, iar primarul Mihai Maralescu era convins că lucrările vor fi terminate până la începerea școlii. Povești de adormit copii. Acum, în campania electorală, spune că ar mai fi de lucru cel puțin o lună, dar cine îl mai crede.

Până atunci, copiii de grădiniță și elevii din ciclul primar vor învăța în sala de mese a unei biserici, în timp ce elevii claselor V-VIII, 60 la număr, vor face naveta, 2 km, la Turnu Ruieni, asigurându-li-se un microbuz ca mijloc de transport. În condițiile în care trebuie respectate normele sanitare, în microbuz nu vor putea intra mai mult de 10 copii, ceea ce înseamnă că este nevoie de șase curse pentru a-i transporta pe toți.

Acestea sunt premisele unui început de școală pe care, cu siguranță, copiii din Borlova nu îl vor uita vreodată și totul datorită unei administrații locale incapabilă să se adapteze cerințelor vremii.

În opinia sa, nu s-ar fi impus o decizie ca aceasta, în condițiile în care măsurile de protective împotriva noului coronavirus sunt mai mult pe hârtie, iar tabletele mult promise vor ajunge abia în două-trei luni la elevii ce provin din familii nevoiașe.

„Nu am văzut niciodată, după revoluție, un guvern mai incompetent și mai corupt decât Guvernul Orban! Corupt, nu o spune Sorin Grindeanu, o spune Curtea de Conturi. Incompetență?! Vă dau exemplu, incompetența legată de deschiderea anului școlar. Faptul că în acest moment nu avem măști, nu avem tablete, profesorii nu au fost testați. Erau lucruri esențiale. Toată greutatea acestui proces de deschidere de an școlar a picat pe umerii autorităților locale. Am doi copii și îmi este frică de ceea ce se va întâmpla în zilele următoare! Ne lovim de iresponsabilitatea lui Iohannis și a lui Orban!”, a răbufnit Sorin Grindeanu.

P. E.

La fel crede și candidatul PMP la șefia Primăriei Bocșa, Eugen Cismăneanțu, actualul edil-șef al orașului. Un primar care a făcut multe lucruri bune pentru Bocșa, care a atras fonduri europene și guvernamentale în mandatul ce stă să se încheie.

„Eu mă aștept la orice și îi anunț pe această cale (pe contracandidații săi, n.r.) că am disponibilitatea de a mă lupta cu toți. De a mă lupta în sens politic cu toți acești contracandidați care nu înțeleg că Bocșa nu mai are nevoie de asemenea practici, drept dovadă sunt faptele lor din Consiliul Local și voturile pe care le-au dat atât consilierii PNL cât și consilierii PSD care, de multe ori au fost împotriva dezvoltării orașului. Acest fapt pe mine mă duce cu gândul că cei doi competitori și listele lor de candidați pe care nu și le fac publice au ceva de ascuns, au alte gânduri decât ceea ce spun în spațiul public, pentru că nici pe acest domn, Dănilă Emanuel, de la PNL, nu l-am văzut să facă, deși putea să facă acest lucru, să vină în sprijinul bocșenilor. Am avut n situații și «n» probleme în oraș unde el ar fi putut să intervină. Din contră, nu răspundea la telefon, deci nu pot să cred că acum dintr-o dată, peste noapte, îi pasă de cetățeni. Nu cred că în momentul de față are o sensibilitate vizavi de oraș în condițiile în care cam tot ce are, are de la orașul Bocșa. Și aici mă refer la cariere de piatră, mă refer la autobaza în care este acum, mă refer la mai multe proprietăți pe care dumnealui le deține și care tot împreună și pe mandatul domnului Pascu le-a obținut“, spune Cismăneanțu.

Candidatul PMP consideră că în alegerile locale partidele contează puțin. Cel care dă greutate prin faptele, experiența și implicarea sa este cel care candidează.

„Ce ai făcut și ce te recomandă de a deține o funcție de demnitate publică într-un oraș? Aceeași întrebare o adresez tuturor celorlalți candidați. Se știe, Cismăneanțu a făcut, începând din anul 2003, extraordinar de multe lucruri pentru cetățeni. M-am implicat fără a cere absolut nimic de la orașul Bocșa. Am fost prezent tot timpul când au fost probleme, tot timpul când am avut posibilitatea să ajut nici măcar nu am stat pe gânduri. Întrebare: ceilalți candidați, în afară de a lua de la orașul Bocșa ce au făcut și ce îi recomandă pentru această funcție? Nu au venit, nu au fost prezenți. Când ne-a fost greu, au dat bir cu fugiții. Acum toți vin. Unii vopsesc un gard, alții un tomberon, alții pun nu știu ce pe Facebook, alții își manifestă intențiile, dar, în realitate nu au făcut nimic!“, concluzionează Eugen Cismăneanțu.

P. E.

Miniștrii liberali au ținut să sublinieze implicarea pe care Guvernul Orban o va avea în viața socială și economică a județului Caraș-Severin. Într-un comunicat remis presei se arată:

„Domnul ministru Virgil Popescu a anunțat că datorită eforturilor făcute de Guvernul Orban de susținere a mediului de afaceri în timpul pandemiei mai multe firme multinaționale au decis să-și relocheze unități de producție în România. Cătălin Tischer a anunțat faptul că Sumimoto Bornetze va crea peste 1.000 de noi locuri de muncă.

În urma analizei la nivel de potențial și susținere cu reprezentanții guvernului, între 300-400 de locuri de munca dintre acestea se vor crea în Caransebeș, apreciind și relația deosebită pe care o are de 10 ani de zile cu fostul primar al Caransebeșului din 2010, Marcel Vela.

Andra Pleșa a garantat, ca și candidat liberal, susținerea locală pentru întreprinzători și a prezentat și proiectul de înființare a unui parc industrial la Caransebeș, cu facilități și condiții avantajoase pentru toți investitorii care crează noi locuri de muncă.

Miniștrii Virgil Popescu și Ion Marcel Vela au mai făcut referire la decizia guvernamentală prin care Hidroelectrica va prelua UCM Reșița.

UCM Reșița are o veche tradiție și experiență în producerea utilajelor pentru sistemul hidro-energetic. Virgil Popescu a subliniat și faptul că Guvernul PNL a reușit să scoată inclusiv Hidro Serv din insolvența lăsată de PSD.

În intervenția sa, Romeo Dunca a constatat că Guvernul PNL a luat o serie de măsuri concrete pentru dezvoltarea Caraș-Severinului, esențiale pentru crearea de locuri de munca, cum sunt și începerea construcției magistralei de gaze naturale Orșova – Caransebeș, cu racord în Valea Almăjului spre Moldova Nouă și a demarat proiectul Autostrazii A6, care va lega Lugojul de Calafat.

Marcel Vela a reamintit totodată și faptul că în cei 12 ani cât a fost Primar al Caransebeșului a avut ca prioritate crearea de noi locuri de munca, lucru pe care îl va susține și în continuare, alături și împreună cu noul Primar al Caransebeșului, Andra Pleșa și noul Președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca“.

P. E.

La prima sa ieșire publică în această campanie electorală, Ion Mocioalcă a ținut să spună că, după 20 de ani de „politichie“ dâmbovițeană a ajuns să creadă în două lucruri: prietenie și alianțe politice. Pentru că acest lucru s-a văzut ieri, secretarul general al Pro România le-a mulțumit celor doi colegi mai tineri pentru înțelepciunea de care au dat dovadă în crearea unei alianțe la nivel de Caraș-Severin.

„Cred cu tărie că această Alianță PRO Caraș-Severin este formula câștigătoare în alegerile din Caraș-Severin. Iar asta și datorită faptului că avem un candidat credibil! Așa cum îl cunosc de foarte mulți ani, pot afirma că Silviu Hurduzeu nu este omul care să tragă țepe, nu este omul interesului, nu este omul care să-și îngroașe conturile personale din politică. De aceea nu cred că la aceste alegeri cetățenii din Caraș pot fi cumpărați de un candidat ca și Romeo Dunca sau pot fi intimidați de un ministru de interne ca Marcel Vela. Chiar dacă Marcel Vela are la dispoziție un aparat, să zicem, de represiune, chiar dacă Poliția nu ar trebui să fie un astfel de aparat în momentul de față și chiar dacă pe alocuri și în anumite momente au existat încercări de intimidare în Caraș-Severin în ultima perioadă“, a mai spus Ion Mocioalcă.

P. E.

Conferința de presă din Parcul Tricolorului i-a avut invitați pe Adina Deaconu, candidata Alianței USR PLUS la Primăria Vermeș, pe Daniel Toma și Andrei Plujar, candidații Alianței la Primăria Reșița, respectiv Președinția Consiliului Județean Caraș-Severin.

Adina Deaconu a vorbit despre importanța implicării femeilor în politică: „Eu sunt o femeie puternică, eu candidez la Primăria Comunei Vermeș și cred că pot să schimb comuna Vermeș începând de la Primărie”.

Referindu-se la momentul alegerilor locale, Daniel Toma, candidatul Alianței USR PLUS la Primăria Reșița, mărturisea: „Eu cred că în politică este vorba despre a face bine societății, a face bine oamenilor pe care-i reprezinți, a da dovadă de normalitate și a lăsa deoparte aroganța. Prin echipa pe care o avem aici, la nivel local, dar și sprijinul de care ne bucurăm la nivel central cred că vom reuși împreună ca în perioada următoare stradă cu stradă să schimbăm Reșița, Caraș-Severin, România”.

La rândul său, Andrei Plujar, candidatul la Președinția Consiliului Județean Caraș-Severin, remarca cu bucurie creșterea numerică a organizației pe care o conduce.

„Mă bucur să vă spun că Alianța USR PLUS numără astăzi în Caraș-Severin peste 1.000 de membri și că avem candidați în 90% din UAT-urile din județ, lucru care părea imposibil în 2016 când am făcut o campanie la parlamentare în șapte oameni. Iată că astăzi Alianța USR PLUS este o forță și în Caraș-Severin și aceasta arată că și cărășenii își doresc cu adevărat o schimbare în ceea ce privește clasa politică. Putem să facem din județul Caraș-Severin «Casa Noastră», o casă pentru toți, nu doar pentru hoți!”.

Prezent pentru a doua oară în Caraș-Severin, Dacian Cioloș, copreședinte al Alianței USR PLUS, a remarcat faptul că: „Județul Caraș-Severin este o zonă cu potențial care, din păcate, este rămasă în urmă din multe puncte de vedere pentru că e și izolată, e foarte puțin conectată la infrastructura regiunii sau infrastructura națională. A fost prea puțin interes de a căuta soluții pentru a atrage investitori în această zonă, de a oferi oportunități pentru ca investitorii să vină aici”.

Referindu-se la moștenirea naturală unică și la potențialul turistic de care dispune Caraș-Severin, Caraș-Severin, Dacian Cioloș mărturisea: „Puține județe din România au patru parcuri naturale. Dar dacă ne uităm la drumurile de acces la aceste patru parcuri vedem că n-a existat cu adevărat preocupare de a le conecta la rețeaua turistică. Ca să nu vorbesc de faptul că unele dintre aceste parcuri (Semenic) încă nici nu au un plan de management. Asta ce înseamnă? Că putem tăia păduri la greu”.

În Caraș-Severin au alternat la conducere două partide, cu anumiți sateliți, candidații au trecut dintr-o parte în cealaltă, de multe ori primari ca să își păstreze posturile, dar cam acolo am rămas și acum vedem care a fost potențialul celor 30 de ani și al celor două partide. Deci este vorba și despre o schimbare de atitudine, nu doar de a alege omul cel mai bun“, a mai spus Dacian Cioloș, adăugând faptul că Alianța USR PLUS și-a propus să creeze o breșă în administrația publică și să transparentizeze cât mai mult deciziile care se iau, inclusiv în cheltuirea banilor publici.

P. E.