15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
subiectiv.net

Rareș Bogdan nu reprezintă o noutate în acest sens. Să ne amintim că de-a lungul anilor în Parlamentul României au ajuns unii care, în afară de faptul că se numeau Irina Loghin sau Dolănescu nu aveau nimic în comun cu politica. Astăzi, PNL anunță candidați la șefia consiliilor județene oameni precum Dinu Iancu Sălăjan, cunoscut mai degrabă pentru șlagărul „Drumul gării din Beclean“, și Romeo Dunca care recunoaște că este orice, numai politician, nu.

Spre deosebire de aceștia, Rareș Bogdan vine dintr-o zonă în care a avut de-a face cu animalele politice. La televiziunea la care a lucrat era ca o fiară și nu se uita pe cine avea în față. Asta la început, pentru că mai târziu a a cârmit-o la dreapta și uite așa a ajuns astăzi europarlamentar pe listele PNL. Sincer, până acum dinspre Bruxelles nu am auzit ceva bubuitor cu care Rareș Bogdan să fi ieșit în față. De vină o fi pandemia asta nenorocită, sau poate astenia de primăvară. Poate amândouă sau niciuna.

În schimb, nu se sfiește să ne arate că a rămas ziarist. În urmă cu câteva zile făcea o remarcă vizavi de românii întorși acasă în aceste luni, aproape un milion, spunând că n-avea ideea cu ce s-au ocupat aproximativ 70.000 dintre ei în afara granițelor. Mai mult, își dădea cu presupusul ca până în 10.000 să fi fost prostituate și proxeneți, iar 2-3.000 hoți de buzunare. Adică, vorbea despre acea diaspora care, și cu prostituate și șuți, a pus umărul la rezultatul alegerilor de la europarlamentare și prezidențiale câștigate de liberali. Ca ziarist, lumea i-ar fi dat dreptate și l-ar fi umplut de respect pentru curajul de a spune pe nume unor lucruri de care, oficial, ne ferim să vorbim. Numai că, această dată vorbea politicianul și nu ziaristul.

Nu știu ce s-a întâmplat după aceste declarații – l-o fi chemat Ludovic Orban la ordin ori și-o fi dat seama că o astfel de afirmație nu dă bine la imaginea partidului aflat la guvernare. Cert este că,  două-trei zile mai târziu a revenit cu precizări, într-o încercare de a drege busuiocul. M-am așteptat să o facă cu eleganță. Nu neaparat să-și fi cerut scuze celor 70.000 de anonimi și 10.000 de curve și proxeneți despre care făcea vorbire. Dimpotrivă, politicianul-ziarist s-a dezlănțuit împotriva a celor pe care îi numește: „Cei mai nenorociți pesediști și goarnele lor din presă, lipsite, oricum, de credibilitate, goarne de o ticăloșie cumplită“, care „rostogolesc un fake-news ordinar împotriva mea. Acreditează ideea că am jignit diaspora!“

Cine știe, maître, poate ai dreptate. Ăștia de care povestești că au scos din context toate vorbele ce ți se pun în gură or fi chiar pesediști. Dar de aici și până a-i face „Cei mai nenorociți pesediști și goarnele lor din presă“ este o cale lungă. Una care ține de educație, de bun-simț și de respect pentru electorat, pentru că aici nu vorbește ziaristul, ci europarlamentarul Rareș Bogdan.

M-am prefăcut surprins de ce auzeam, spunându-i că, în urmă cu câteva zile, premierul Orban asigura poporul că nu a existat niciodată o dispoziţie în sensul de a se da amenzi la kilogram, că nu există un plan pentru așa ceva. S-a uitat lung, de parcă ar fi vrut să mă întrebe de unde atâta naivitatea la anii mei, apoi a replicat: „Dacă șefii mei dau un Ordin să nu mai facem asta ori dacă șterg prevederile din ordonanțele militare, atunci așa va fi…“ Ce rezultă din ce v-am spus? Fie că polițiștii doar atât au înțeles să amendeze, pentru că asta știu să facă decând lumea, fie că Ludovic Orban una vorbește la televizor și declară ziariștilor și alta face prin spate.

Dincolo de toate acestea, trebuie să recunoaștem că România în epoca coronavirusului își confirmă renumele de stat polițienesc. Și nu mă refer la intervențiile din zilele de Paști în comunitățile de țigani, acolo unde se impunea acest lucru, ci la zelul oamenilor în uniformă. Mulți dintre ei se poartă, de parcă ar vrea să ne confirme convingerea că nu îți trebuie multă școală să ajungi polițist. Că odată îmbrăcată uniforma, ești buricul pământului. Cine sunt ca ei în aceste zile? Patrulând țanțoși, ca niște curcani prin orașul pustiu, la vânătoare de amărâți care încalcă legea nu cu rea credință, ci pentru că nimeni nu le-a explicat ce înseamnă să se plimbe în jurul locuinței. Nu le-a explicat fie pentru că nu există interes, fie pentru că ar fi o pierdere de timp pentru niște slujbași ai statului care, oricum nu ar înțelege mare lucru și care fac doar ce au învățat până acum: să te ardă cum te prind. Dacă nu este cum spun eu, înseamnă că România este un stat de infractori unde, zilnic, se dau amenzi de 3,5 milioane de euro, doar pentru nepurtatul măștii de protecție, a plimbărilor în natură și a altor încălcari ale prevederilor ordonanțelor militare. Or fi românii cum or fi, numai infractori în masă, nu.

În schimb, există purtători de chipiuri la care se potrivește de minune zicala: „De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.“

Este de prisos să spunem reacția pe care a avut-o Rosell în acel moment. Acolo, în pușcărie, nu mai era președintele cu care Guardiola, Messi, Xavi, Iniesta și Bousquet câștigaseră nouă trofee, ci unul a cărui identitate umană se transformase într-un simplu număr strigat ori de câte ori gardianul făcea apelul.

Nu știu dacă deținuții din închisorile românești primesc și ei prezervative și vaselină când pășesc dincolo de zidurile „brodate“ cu sârmă ghimpată. Cert este că, povești „de amor“ între deținuți există. Că cei slabi de îngeri sau neajutorați devin „fetițe“ pentru cei cu condamnări grele, care fac legea în pușcărie. Sigur, lucrurile astea nu se spun și nici măcar nu sunt recunoscute oficial. Tăcerea e ca mierea, de la cea mai proaspătă „fetiță“, până la comandantul pemitenciarului. Din când în când, la un pahar în libertate, unui fost „student“ la Popa Șapcă, îi mai scapă câte-o vorbă despre „comediile“ ce au loc dincolo de zidurile închisorii.

Unii le privesc ca pe o pedeapsă binemeritată pentru faptele săvârșite de condamnat, mai ales în cazul violurilor, alții, ca pe o neputință a statului de a ține sub control fenomenul. În plină pandemie de Covid-19, senatorii, la îndemnul Alinei Gorghiu, au votat proiectul de hotărâre privind executarea pedepselor, de până la 7 ani, la domiciliu. Dacă în locul gardienilor ar exista în această situație  brățările electronice, este evident că nu s-ar mai vorbi nici de „marfă proaspătă“ în penitenciare.  În principiu, o lege „bună“ în condițiile în care chiar dacă condamnatul nu părăsește locuința pe timpul executării pedepsei, tot nu este ca în închisoare.

Nu știu la ce s-o fi gândit senatoarea liberală când a promovat proiectul cu „7 ani de închisoare acasă.“ Cert este că, imediat au sărit cu gura pe ea până și colegii din partid în frunte cu Ludovic Orban, pe motiv că românii sunt încurajați să devină infractori. Au făcut-o praf, promițând că așa ceva nu se va mai întâmpla în Camera Deputaților, acolo unde este așteptat să ajungă proiectul respectiv.

P.S. Se spune că în ziua în care a dat de pământ cu Alina Gorghiu, pârnăiașii au sărbătorit cu manele și i-au făcut dedicații lui Ludovic Orban fără număr, fără număr.

„Tot încerc să nu gândesc și nu îmi reușește… Tocmai am citit statistica ultimilor zece decedați în ziua de 19 aprilie. Adunând vârsta celor zece îmi dă taman 745 de anișori… Mai adun încă o dată, și tot 745. Până și calculatorul îmi dă același rezultat. Bun! Fiecare avea între 3-6 boli de care mai suferea, unele cronice, altul mort după o operație de ulcer… No… Încerc să bag mintea în izolare, dar nici asta nu îmi iese. Eu stau de 12 zile, dânsa refuză și bună pace. Ba, își amintește că în 2015 Bill Gates spunea că următorul inamic nu va fi un conflict mondial ci un virus… Mare prooroc, nu? Mai mult la Summitul de la Davos s-a făcut un exercițiu în acest sens. Să fie Bill un clarvăzător? La Davos se știa deja ceva? Și cel mai important: cum se face că majoritatea cazurilor de deces sunt bătrâni, media celor decedați în România, duminică 19 aprilie, fiind de 74,5 ani? Până și cel de 98 de ani, cu alte 3 boli cronice a murit frate de coronavirus. Este ceva ce ne scapă? De ce suntem ținuți în case? În schimb, aflu stupefiat, că pentru nerespectarea regulilor impuse în privința deplasării, tot în 19 aprilie, anul de grație douăzeci-douăzeci, s-au aplicat amenzi totale de aproape 12 milione lei, pe înțelesul tuturor 120 de miliarde vechi. Și mintea, hop, să calculeze ea, cât vine la cele patru sute și ceva de cazuri… Aproximativ pe la 3.000, adică 30 de milioane/ indisciplinat. Deci cu bugetul stăm bine. De ce să mai muncim, dăm amenzi. Tot mintea mea nătângă întreabă: „Cine și de unde le plătește?“ Ridic din umeri iar ea, obraznică scoate limba și pleosc cu răspunsul: „Li se vor lua casele, pământurile, caprele, purceii, păduchii, apa de ploaie și aerul“. România va fi confiscată, vor rămâne doar românii, unii plecați slugi în occident, alții robi pe viață ai guvernului. Asta într-o țară „normală“ condusă de minorități. Că și hoții sunt tot minoritate, nu? Întreb, voi cum rezolvați războiul cu propriile minți? Îmi recomandă cineva un leac?”

Al vostru izolat (cu trupul) n.g.

Sincer, m-aș fi așteptat ca la miezul nopții, să văd zeci, sute de oameni, tineri și bătrâni în balcoanele sau la ferestrele blocurilor din cartierul meu, cântând la unison: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând“. Să asist la acel moment emoțional de descătușare, generat de interdicția participării la slujbele de la biserică, când ți se face pielea de găină și simți că lacrimile stau să-ți spele obrazul. Mă așteptam să văd sute de lumânări și candele aprinse care să ne fi anunțat Minunea Învierii Mântuitorului. Eram convins că așa va fi și că pe acea noapte o voi purta în mine, până la sfârșitul vieții, ca pe una specială.

Aproape nimic din toate acestea. Nu știu de ce și nici nu-mi explic. Până sâmbătă seara, se făcuse o campanie asiduă pe site-urile de socializare în care credincioșii erau îndemnați să fie măcar așa alături unii de alții într-un astfel de moment nemaiîntâlnit în istoria Bisericii. Mesajele au curs întruna, la fel și îndemnurile la solidaritate. Să arătăm credința noastră în Mântuitor, în valorile spirituale ale acestui popor de care facem vorbire de câte ori avem ocazia. Aveam în față modelul italian, cel cu intonarea imnului național în plină pandemie de coronavirus, din balcoanele clădirilor. Mă gândeam că și noi vom face la fel în Noaptea de Înviere, uniți în glas în fața morții.  

Mă gândeam. Dar m-am înșelat. Chiar dacă cronicarul ne spune că „de la Râm ne tragem“, noi nu suntem ca și italienii. Suntem ca noi, lucru dovedit nu o dată: vorbim mult și facem puțin!

Am citit cu stupoare în această dimineață două informații care m-au întristat. Prima dintre ele: o femeie din Reșița, care spune despre ea că activează ca voluntar, a dat de pământ cu cei care au fost însărcinați să-i aducă Lumina Sfântă. Cum, dom’le, să nu stea omul ăla să coboare mama ei să-și aprindă o lumânare?! Adică ce-ar fi vrut însărcinatul, să stea omul în fața scării de la ora 20 până îl uită Dumnezeu?! Acum eu nu zic, o avea Lumina asta rolul ei, dar sigur nu e ăla de a ne întoarce unul împotriva celuilalt. Și până la urmă, sunt convinsă că cei mulți care n-au luat Lumină anul ăsta nu vor atrage asupra lor necazurile pământului. O fi și Dumnezeu înțelegător în anul acesta virusat, mai mult decât este de obicei.

A doua informație, de astă dată din categoria fake news-urilor, vorbește despre pâinea tradițională de Paște distribuită tot prin voluntari, despre care unii spun că ar fi fost stropită mai ceva ca răsadurile de cartofi împotriva gândacilor de Colorado. „Nu mâncați, nu vă atingeți, că doi copii au murit deja în Ialomița de la pâinea sfințită anul ăsta!” Poliția Română, ageră și pe timp de sărbătoare, s-a grăbit să le amintească naivilor că răspândirea de informații false se pedepsește.

Și uite așa, Lumina și pâinea de Paștele ăsta pe unii i-au dezbinat, în loc să-i unească. Și atunci mă întreb: am fi murit un an fără tradițiile astea, în condițiile în care oricum nimic nu mai e cum a fost?

Având în vedere bâlbele și gafele guvernanților, în principal cele legate de semnarea protocolului între ministerul de Interne și Patriarhia Română, nu surprinde deloc faptul că 33% dintre cei intervievați au încredere foarte multă în secretarul de stat, Raed Arafat, și doar 10% în premierul Ludovic Orban. Între cei doi, se plasează președintele Klaus Iohannis, cu 14%, și Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, cu 11%.

Interesant este faptul că în această perioadă grea pe care o parcurgem cu toții, românii ar accepta cu bucurie să-i aibă vecini de casă pe romi, lucru de neimaginat în alte vremuri, doar să nu se învecineze cu: consumatorii de droguri ușoare (61,4% dintre cei intervievați au spus aceasta), persoane eliberate din închisoare – 58,20%, consumatori de alcool – 57,50%, bolnavi de HIV/SIDA – 54,20%, infectați cu Covid-19 – 52,90%, iar 51,60% au recunoscut că nu și-ar dori vecini homosexuali.

În ciuda pericolului pe care îl reprezintă infectarea cu Covid-19, 48,3% dintre persoanele participante la sondaj au declarat că sunt foarte puține șanse, sau deloc, ca ele și famiile lor să se îmbolnăvească, 10,5% cred că este puțin probabil acest lucru, iar 30% au susținut că este foarte probabil să se întâmple.

Pe lângă măsurile obișnuite de prevenție-folosirea măștii și a mănușilor chirurgicale, respectarea programului de circulație, spălatul și dezinfectarea mâinilor, 34% dintre intervievați înclină să creadă că usturoiul și ceapa reprezintă bune remedii naturale în lupta cu virusul, iar 7,1% au aceeași percepție despre consumul de alcool.

„Îmi pare rău să constat că nici măcar ai noștri nu pot aprecia capacitatea dumneavoastră de a va gândi atât la siguranța românilor, cât și la nevoile lor spirituale, care nu pot fi ignorate într-un moment de așa grea încercare. V-ați achitat de datoria față de prezentul cetățenilor acestei țări, ați dovedit considerație față de identitatea și trecutul acestei națiuni, înseamnă că sunteți un lider și de viitor, un îndreptățit viitor președinte de țară. România se simte în siguranță sub apărarea și conducerea dumneavoastră, ne sunteți dator să ne apărați și conduceți în continuare, în pofida piedicilor ce vi se pun, în pofida slăbiciunilor mai marilor care se împiedică în ele!”

Amintiți-vă de scena cu „Dragă Stolo”, din 2004, interpretată magistral de Traian Băsescu, plângând, la propriu, pe umărul Theodor Stolojan, despre care se știa că va fi candidatul PDL la președinția României. Atât de dramatic și-a jucat rolul, încât chiar am crezut că Stolo era pe moarte. A trebuit să treacă ani și ani pentru ca românii să înțeleagă că fuseseră fraieriți de cel care îi saluta cu „Să trăiți, bine!”

Că n-am învățat nimic din fățărnicia celor doi, avem dovada acestor zile în care pandemia de Covid-19 guvernează țara. Pe de-o parte ni se tot spune să stăm în casă, dacă tot nu avem de unde să cumpărăm măști de protecție, iar pe de altă parte, guvernanții își fac imagine pe seama dramelor unora și trăirilor emoționale colective. Ministrul de Interne, Marcel Vela, zboară cu elicopterul de la București, de parcă ar fi al lui personal, și aterizează la poarta cimitirului din Măureni, cu o coroană de flori, omagiu adus preotesei decedate în Spitalul Județean de Urgență Reșița. Respectăm durerea familiei, poate este un caz aparte, dar au mai murit oameni în împrejurări nefericite și nu am auzit ca al doilea om în stat, cum este Vela în acest moment, să fi luat elicopterul din curtea ministerului, să aducă coroana la Măureni. Putea să vină cu trenul, cu mașina, cu orice, nu cu elicopterul statului. Este adevărat, putea să vorbească cu ai lui de la Reșița sau Caransebeș să-i fi cumpărat o coroană din partea sa și să o ducă la cimitir. Da, dar în cazul ăsta, ar mai fi fost atâtea postări pe Facebook cu ministrul în cimitir?

Doar o zi a trecut de la acest episod pe care l-aș fi dorit uitat cât mai repede și, iată, ministrul Vela „a recidivat”, continuând să-și facă neobosit selfie la guvernare. A încheiat un protocol cu Patriarhia și a dat undă verde românilor să ia Lumina Învierii de la girofarele mașinilor Poliției. Aceasta în condițiile în care și Biserica, și guvernanții anunțaseră măsuri drastice în noaptea sfântă. Blat pe față, ca la o partidă de fotbal de pe vremea lui Mitică Dragomir, când meciurile se trânteau pe bani grei. De data aceasta, nu e vorba de bani, ci de tămâie, smirnă și voturi!

Este încă o dovadă că România continuă să fie bătaia de joc a unor politicieni care se cred veșnici. De aici și întrebarea pe care ne-o punem de ani și ani: ne vom mai face  bine vreodată?

„Nu pot să comentez cele întâmplate foștilor colegi din PSD (Luminița Jivan, Ionuț Chisăliță și Mirel Pascu, n.r.), pentru că la data faptelor respective eram de mult plecat din acest partid. Ei știu ce au făcut, e treaba lor și tot ce pot să spun, e că sper să-și dovedească nevinovăția în instanță. Nu este plăcut pentru organizația județeană din care fac parte a cărei imagine a avut de suferit. Indiscutabil, este trist că s-au întâmplat asemenea lucruri, îi cunosc pe cei trei, am lucrat împreună, dar mai mult de atât nu pot să comentez. E treaba lor să-și rezolve problemele pe care le au. Pe mine și pe colegii din Pro România ne interesează ce avem noi de făcut în această perioadă grea pentru toți. Înainte de declanșarea acestei crize, am venit cu un proiect în zece puncte pe care l-am sugerat guvernanților dar, din păcate au fost luat în seamă decât foarte târziu, lucru care se răsfrânge în prezent asupra stării economice a țării”.