Timp de zece zile, publicul de toate vârstele este invitat să participe la activități diverse, să descopere meșteșuguri tradiționale, să se întâlnească cu literatura și artiștii și să se bucure de spectacole și momente culturale speciale. Evenimentul este găzduit de Casa de Cultură Moldova Nouă, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Moldova Nouă.
În ziua de 20 octombrie, ora 11.00, la Casa de Cultură, va fi vernisată expoziția „Povești cusute în Clisură. De la lucrul de mână la firul computerizat”, dedicată broderiei, cusăturilor, goblenurilor și artei textile realizate de creatori din Moldova Nouă și Clisura Dunării.
A doua zi, miercuri, 21 octombrie, tot de la ora 11.00, localnicii sunt invitați la „Meșteșug și măiestrie în lemn”, o demonstrație și expoziție de panoplii semnate de Ventel Mleziva din Bigăr.
Joi, 22 octombrie, este ziua activităților culturale în unitățile de învățământ din localitate: Școala Gimnazială „Alexandru Moisi”, Liceul Teologic Baptist Reșița – locația Moldova Nouă și Liceul Tehnologic ,,Clisura Dunării”, pe parcursul programului școlar.
Vineri, 23 octombrie, începând cu ora 10.30, la Centrul Multicultural Moldova Nouă, va avea loc loc inaugurarea Bibliotecii Orășenești și a Centrului Multicultural, alături de o incursiune în istoria Zilelor Culturii, o întâlnire cu literatura și scriitorii, în cadrul ceasului aniversar.
Sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 12.00, tot la Centrul Multicultural, tema „Despre sănătate, pe înțelesul tuturor” aduce în prim-plan întâlniri și dialoguri cu medici din Moldova Nouă.
Sfârșitul de săptămână, duminică, 25 octombrie, ora 18.00, la Casa de Cultură, cinefilii sunt invitați la proiecția filmului „Întâlnire de gradul trei” (1977), în regia lui Steven Spielberg.
Luni, 26 octombrie, de la ora 18.00, urmează spectacolul de teatru „Noroc să ai”, prezentat de Teatrul „Masca” din București și trupa „Țais”.
Marți, 27 octombrie, ora 18.00, muzica jazz va fi în centrul atenției prin concertul susținut de JazzyBIT din Timișoara.
Miercuri, 28 octombrie, ora 18.00, publicul este așteptat la proiecția filmului „Hopperi” (2026), în regia lui Daniel Chong.
Joi, 29 octombrie, ora 11.00, la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, va avea loc expoziția filatelică „O călătorie filatelică prin Banatul Montan”, cu exponate din colecțiile Erwin Tigla și Gustav Hlinka, precum și prezentarea ștampilei poștale ocazionale dedicate ediției a 50-a și a materialelor filatelice jubiliare.
Vineri, 30 octombrie, ora 18.00, sărbătoarea se încheie cu un spectacol folcloric extraordinar, susținut de Adrian Stanca, Ramona Vița și invitații, acompaniați de Orchestra Profesionistă „Semenicul”.
Organizatorii îi invită pe toți locuitorii orașului și pe cei din împrejurimi să participe la evenimente și să se bucure de această ediție aniversară. Accesul este liber la evenimentele menționate pe afișe, iar pentru proiecțiile de film, spectacolul de teatru, concertul de jazz și spectacolul folcloric din 25–30 octombrie este necesară rezervarea prealabilă, conform programului anunțat.





