Cât despre bărba-su, cu care se luase din dragoste și nu din interese pecuniare, ce ar fi de spus. În primul rând, eu nu cred că tipul era întreg la cap. Scuza cu visul, cum că peretele ăla nu se va ridica până nu va fi zidită o femeie în el, este o mare prostie. Când spun asta, mă gândesc la faptul că Manole folosea cărămidă de proastă calitate, ieftină, refuzată la export, care nu era certificată ISO 9001. Pe piață se găsea și cărămidă bună, dar mai scumpă, ceea ce lu’ Manole nu-i convenea pentru simplu fapt că nu mai avea de unde să plătească șpaga de 10-15% pentru încredințarea directă a lucrărilor.
Manole trebuia reținut pe loc (criminal fără dubiu) și dus la un control psihiatric pentru a se stabili daca a avut sau nu discernământ în momentul săvârșirii crimei, consumase etnobotanice ori alte droguri de mare risc. Că oricât de mult ai crede în horoscoape sau ghicitul în cafea, în zodii și vise, nu poți să fii impasibil la lacrimile femeii cu care te-ai drăgălit, te-ai iubit, i-ai scris poezii și mai știu eu ce i-ai făcut într-o căsnicie, fericită până în acel moment, și pe tine să te doară la bască. Că știți cum se văita săraca: „Bă, Manole, tu chiar ești plecat cu sorcova. Ho, potolește-te, bă că mă doare țâțișoara, coastele și toate cele. Gata, termină cu gluma.” Iar bruta de Manole, o tot zidea, numa’ ca el să dea bine în balada populară, marcă înregistrată.
Pe de altă parte, și salahorii pe care îi coordona, trebuiau și ei reținuți pentru 24 de ore, duși la judecător cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile și puși sub acuzația de complicitate și de tăinuire. Că oricât de fioros și periculos ar fi fost Manole, tot ar fi trebuit ca unul dintre ei să-l fi tras de mânecă, cu riscul pierderii locului de muncă și trecerii în șomaj: „Șefu’ ce faci, dom’le? Cum să iei viața unui om pentru un amărât de zid care se tot dărâmă noaptea? Bă, oameni buni, voi nu vă dați seama că suntem părtași la o faptă nelegiuită?” Dar ei au tăcut și n-au zis nici pâs, bucuroși că în locul Anei nu erau nevestele lor. Iar dacă ei ei n-au zis nimic, diliul de Manole a continuat să toarne mortar împrejurul Anei care țipa ca din gură de șarpe. Și uite așa, balada populară și-a urmat cursul firesc, până a ajuns să fie studiată în manualele școlare, iar fapta odioasă s-a prescris între timp.
Cam așa se întâmplă și în ziua de astăzi: unul, barosan, (nu mă deranjează dacă ar fi chiar politician) fură, distruge fabrici, uzine, flote, râuri și păduri. Ăia din preajma lui văd, dar nu se bagă, (nu-i treaba atâta timp cât îmi merge bine) dosarele zac prin sertare, judecătorii le plimbă de ici, colo până ies la pensie ori se prescrie fapta. La urma-urmei, și faptele astea tot la crimă cu premeditare pot fi încadrate, deși nu mai sunt săvârșite de Manole, despre care nu vom ști niciodată dacă a fost sau nu întreg la cap!
