Până astăzi, în urmă cu trei ore și ceva, când, prietenul meu, și al multora dintre dumneavoastră, Romeo Dunca, zis Romi, alias Puiucu’, ne-a înștiințat că intrase în Capitală, călare pe elicopterul lui, bineînțeles, ca să-l susțină, moral, pe George Simion la depunerea candidaturii pentru Cotroceni. Că, tocmai în acele momente își căuta un loc unde să-și parcheze elicopterul. Ce să facă, bă? Să-și parcheze vehiculul cu care călătorise. Lasă, bă, asta cu parcarea, am întrebat că n-am înțeles bine; ce să facă, bă, la București? Să-i țină în brațe dosarele cu semnături? Să se pozeze în fața BEC-ului cu Jorjelu? Alo, SMURD, pregătiți o ambulanță, chiar două, că nu e de glumă cu ce se întâmplă în politica de azi.
Bă, ești, prost? Bă, ești nebun? Puiucule, ce faci, bre? Ai luat-o de tot pe arătură? Stai, frate, că încă nu e de intrat cu plugul pentru culturile de primăvară. Așa ai ajuns, să-i cari geanta lu’ Jorjelu? Tu, care o viață întreagă ai fost liberal, ai tocat PSD-ul ca pe vrejii de dovleac pe care îi dai la rățuște, te dai acum cu suveraniștii? Cu Moscova? Cu Piața Roșie bre? Și nu oricum, tras la patru ace, spreiat, șpilcuit, pensat. Cu pantalonii călcați la dungă, cu freză impecabilă, cărare pe stânga, cu cravată de patron, nu de proletar, pantofi făcuți pentru comandă la cel mai mare șuster din București. Până și cămașa ți-e era băgată în pantaloni, să nu te recunoaștem. Îți mai lipsea floarea albă de mire prinsă în piept că, în rest, păreai scos din cutia aia cu cadouri de Crăciun. Pardon, din oul Kinder, că tot se apropie Paștele. Și zâmbetul ăla cu care ai umplut tot ecranul televizorului…
Cine o fost ca tine, Romi? Când ai ieșit pe ușa de la BEC, umăr la umăr cu marele Jorjel, cotațiile la bursă au luat-o razna. Mai mult, i-ai băgat în boală pe toți liberalii. Ai umplut UPU cu ei. Inclusiv pe Marcelino de la Armeniș, despre care spuneai că te-a vândut PSD-ului ca pe un sac cu cartofi. Da, bă, ca pe un sac, dar ce sac! Sac cu cartofi unu și unu, din pământul nostru românesc și suveran al Ținutului Secuiesc. Când te-or fi văzut, de invidie, mulți și-or fi dat cu brifta între picioare. Să-și dea bă, să-și dea, dacă sunt fraieri și nu știu să se orienteze ca și tine. Că tu nu ești ca gloata ce merge spre apus. Și ai dreptate, că lumina de la răsărit răsare. Iartă-i Romeo, ce știu ei…
Puiucule, sincer, mă bucur pentru tine. Ce ai făcut tu astăzi e un gest de reflecție pentru toți cei care habar nu au ce înseamnă politica, cu ce se mănâncă și la ce e bună ea. Chiar și pentru prietenii tăi care au tot încercat săracii să facă oarece din tine, dar n-au reușit. Apropos de prieteni: Înainte de a pleca la Capitală i-ai spus lu’ Nelu Popa ce vrei să faci? Și el ce-o zis? Că Hadrian Popescu a fost clar: „E suficient de matur, ca să-și asume un astfel de gest.” Oare, așa să fie? Întreb, nu dau cu parul!
