Admit că o fi existat vreunul ce nu s-a acomodat cu fișa postului, sau că altul avea o problemă cu rămasul după programul de lucru, că așa e în orice colectiv dar, bă, niciunul să nu fi fost bun? Niciunul din șase? Asta mi se pare prea de tot. Măcar unul, unul singur să fi corespuns cerințelor unui spital plin de datorii, dar așa…
Pe cale naturală ori de consecință nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva spitalul ăsta e bântuit de oarece spirite malefice. De sufletul unuia căsăpit de bisturiu ori al unei femei ce-o fi făcut avort din motive doar de ea știute. Că de unde atâtea arierate, atâtea paturi goale, atâta încrâncenare între medici, conducere și doctori, scandaluri în și dincolo de porțile lui, acolo unde Romeo Dunca vrea să monteze un sistem de supraveghere electronic pentru medicii, asistentele și brancardieri? Să vadă el când vin și când pleacă din spital. Bă, chiar niciunul să nu fi fost bun? Eu nu cred. Ceva, ceva trebuie să fi fost la mijloc. Trebuie să existe o explicație. Dar cine să ne-o dea, să înțelegem și noi, să nu rămânem proști? Fiecare cu adevărul său. Cu siguranță că au existat și directori medicali care au muncit pe brânci, ca treaba să meargă brici. Cum la fel de adevărat e că au existat directori pe care i-a durut în pix de ce se se întâmpla acolo. Dar dincolo de asta stă trista realitate: șase directori medicali, cu ăsta șapte, în doi ani și un pic. E ceva demențial, demn de Las Fierbinți!
Și uite așa, în timp ce conducerea spitalului schimba directorii precum țiganii caii, pacienții se prezentau la internare cu borseta plină de aspirine, piramidoane, pansamente și cartea cu psalmi, rugându-se la Dumnezeu să mai prindă Paștele, Crăciunul și alte evenimente din viața lor.