După atâta carne, cârnați și alte porcării de sezon, m-am gândit să trec la o cură cu legume și fructe din producția toamnă-iarnă. Și ca orice român care se respectă de mai bine de treizeci de ani cu tot ce a râvnit pe vremea comuniștilor, am intrat într-un supermarket în care doar etichetele și vânzătorii sunt de-ai noștri.
Am intrat cu gândul să cumpăr juma’ de kil de spanac, cantitatea standard pentru rețeta pe care o folosesc de ani de zile. În fața standului cu legume și fructe, spanacul meu, „Baby”, trona pe raft într-o pungă vidată. Să-l fi mâncat din ochi nu alta. Mă uit la preț și îmi frec mâinile bucuros. Pe etichetă stătea scris mare un 5,49 lei. Chilipir curat, nu alta. Nici astă-vară nu costa atât de puțin. Simt că am făcut o afacere pe cinste, cu o economie la bugetul personal. Bucurie de scurtă durată. Iau o pungă, dau să plec, când, un alt preț, scris mult mai mic, ca pentru ochelarii de vedere, îmi atrage atenția: 43,5 lei kg. Mă uit când în stânga, când în dreapta și mă întreb care este prețul corect.
Dacă aș fi fost la emisiunea lui Virgil Ianțu, aș fi sunat un prieten să mă lămurească. Dar așa… Așa că întreb o tanti, angajata supermarketului. Intrigată că nu mă duce capul să citesc o amărâtă de etichetă, duduia mă lămurește pe loc: „ce nu înțelegeți? E 43,5 lei kilul, așa cum scrie aici.” O privesc amuzant și o întreb: „Și cu ăsta 5,49 lei, ce e?” Vine rândul ei să se amuze: „5,49 lei e suta de grame. (de fapt, erau 120 de grame). Și e la promoție, că până săptămâna trecută s-a vândut cu 5,79 lei”. Bă, ce noroc pe mine. Eu, care în viața mea nu am avut parte de nicio promoție, mai, mai s-o pup de fericire pe tanti, angajata Supermarketului, zicându-mi în sinea mea că „asta înseamnă să fii din Reșița, să prinzi spanacul la promoție”.
Dar în loc să o pup, am dat cu șapca de pământ. Cum să ceri, bă, 5 lei și ceva, aproape 6, pe câteva frunze de spanac? Trebuie să fii tare nesimțit să faci una ca asta. E jecmăneală pe față și, vorba aia, nu te fac la buzunar speculanții din piață cu carnet de producător ștampilat la zi, ci ăia de afară pentru care cinstea și corectitudinea stau la loc de cinste. Păi, bă, spanacul nostru nu este bun? Ce mama dracului, n-are destulă clorofilă comercială sau concentrația de fier din el e cea după STAS-ul nostru și nu după standardele europene? Bă, voi chiar ne luați de fraieri până și cu buruienile voastre? A, nu știm să ne vindem marfa? De ce nu spui, bă, așa, să știu și eu. Să nu mor prost.
Până la urmă am plecat acasă cu suta aia de grame de spanac adus de unde a înțărcat dracu’ copilul, că altfel nu-mi explic prețul, a mai luat o o pungă cu șorici și o alta cu urechi de porc și, gata, am ieșit afară de frică să nu-mi fi cheltuit toată pensia. Nu înainte de a-i face o urare supermarketului cu super oferta la spanac: Hai sictir, men! Stați-ar frunza aia de spanac în gât în ziua de Crăciun!