În vara anului trecut, partidul se zbătea în mocirla celor 8 procente în care îl afundase Fritz, Drulă, Armand și Moșteanu. Și-a suflecat mânecile taiorului, și s-a apucat de treabă. L-a scos la suprafață, l-a spălat la cur, l-a pudrat, că era tot iritat sărăcuțul, i-a tăiat unghiile, l-a parfumat, iar în toamnă l-a dus la 16 procente înaintea alegerilor parlamentare. Și atunci turma a behăit la unison. „Să ne trăiești, Lenuța noastră, să-ți dea Dumnezeu sănătate și fericire, ție și familiei tale, rudelor și prietenilor, dar și muscelenilor, fără votul cărora noi nu te-am fi cunoscut vreodată.” E adevărat, au existat și vreo doi, trei berbeci și tot atâtea oițe rătăcite, dar per ansamblu, turma era fericită. Măgarii se liniștiseră și ei, rumegând în tihnă, dar cu gândul la vremurile ce aveau să vină.
Astăzi, Ilenuța trăiește drama politicianului român ajuns pe covorul roșu al politichiei dâmbovițene. Să afle de la televizor și de pe rețelele de socializare că nu mai e șef de partid. Că așa au hotărât adevărații bărbați din USR, care i-au transmis un mesaj răspicat: „Du-te la mânăstire Ofelia…” Pardon, Elena, că ăla cu Ofelia e a lui Shakespeare. În săptămâna patimilor, s-a trezit Iuda din ei și ce ce și-au zis: „Haideți, bă, cu Mucușor, că pentru binele țării, al nostru și ale amantelor noastre, Dumnezeu ne iartă păcatul trădării”
Zis și făcut. În plin marș pentru cucerirea Cotroceniului, Fritz, Drulă, Moșteanu și ai lor au cârmit-o către Mucușor. „Ce nesimțire, bă. Voi cu mine vă puneți?, ar fi replicat Ilenuța. „Băbăieți, puteți să stați în cap și să faceți tumbe că tot degeaba. Că voi nu suferiți de astenie de primăvară, cum vă plângeți, ci de prostie.”
Dacă e cum zice Ilenuța Cosânzeana, atunci e de rău băbăieți, că astenia trece, dar prostia rămâne.
