15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Bogdan Amalia

Medicul Crisatian Răchitan este specializat în naturopatie, o ramură a medicinei alternative care valorifică remedii naturale, precum apa, aerul sau soarele pentru tratarea bolilor. El este considerat ca fiind unul dintre primii cinci diagnosticieni din lume. Cu atât este mai merituos ceea ce face, cu cât românul este nevăzător de 30 de ani. În vârstă de 65 de ani, acesta este stabilit de trei decenii în America. Într-un interviu acordat Cristinei Liberis, de la Transilvania Reporter, Cristian Răchitan a mărturisit că, încă de la începutul carierei a fost pasionat să descopere cauza bolilor.

În urmă cu 11 ani, și-a închis cabinetul din New York, care este frecventat de marile personalități ale lumii, între care Barbara Streissand, Mel Gibson, dar și de politicieni de primă mână, pentru a demara un proiect despre care crede că reprezintă misiunea vieții sale. Proiectul îi conferă libertatea de a călători și să spună lumii ce e viața, lucru pe care, după cum singur recunoaște, l-a aflat întâmplător căutând cauza bolilor. „Modul nostru de gândire ne îndepărtează de planul vieţii, nimic nu este întâmplător, aşa apar cauzele bolilor. Noi suntem îmbolnăvitorii noştri şi tot noi putem fi vindecătorii. Cele mai multe boli sunt cauzate de tulburări în structura organismului. Medicamentele utilizate în tratament au doar o eficacitate temporară; eu cercetez sursa bolii și încerc să o elimin de pe toate palierele existențiale ale pacientului“, este convins medical roman.

Ion Stepanescu, administratorul fundației care îi poartă numele, ne-a mărturisit că îl cunoaște de mai mult timp foarte bine pe dr. Răchitan. „Domnul Răchitan, născut în Gura Văii, aproape de Severin, dar și de Banatul Montan,  a plecat în Asia și a stat mulți ani acolo, învățând, investigând șiu încercând să înțeleagă modalitățile străvechi de a se adresa sănătății omului. A studiat medicina orientală, medicina ayurvedica, homeopatia. În Asia, a studiat toate religiile de acolo și a văzut cum gândesc și cum se raportează  la Dumnezeu. Întors acasă, în SUA, a studiat mai multe specialități, cu dorința de a găsi cauza bolilor și astfel a ajuns în timp să-și creeze notorietate“, mărturisește Ion Stepanescu.

Doctorul Răchitan călătorește și ține, gratuit, conferințe  în toată lumea. Nu acceptă să fie plătit, singur își plătește și cazările, și drumul. „Mă simt foarte împlinit și îmi place foarte mult ceea ce fac“, susține acesta în interviul acordat Cristinei Liberis.

FOTO: Avantaje.ro

În opinia sa, toți parlamentarii, indiferent de partidele pe care le reprezintă, ar trebui să lase la o parte culoarea politică și să se gândească cum să ajungă la un consens, pentru a demonstra că au ajuns în Parlament pentru a apăra interesele românilor.

„În urma întâlnirii pe care a avut-o cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, premierul Florin Cîțu a arătat că România face progrese în ceea ce privește reformele. România va depune un PNRR pe toată suma de 29,2 miliarde euro, bani ce înseamnă investiții masive în domenii precum: infrastructura rutieră și feroviară, spitale, educație sau sprijin pentru mediul privat.

Totodată, asta înseamnă că se vor dezvolta și comunitățile locale, pe care fiecare dintre noi le reprezentăm. Pentru că, prin PNRR se va înfiinţa un fond de rezilienţă pentru localităţi, al cărui scop stă în reducerea disparităţilor teritoriale la nivel regional, intra regional şi intra judeţean, prin intervenţii integrate în infrastructurile din zonele mai puţin dezvoltate. Se va crea un fond de împrumut pentru implementarea proiectelor comunitare. Eu sunt încrezător că asta va fi o șansă mare și pentru dezvoltarea județului Caraș-Severin, pe care îl reprezint ca parlamentar“, se arată în declarația deputatului liberal.

Dumitru Rujan a mai amintit faptul că, proiectele de investiții de care are nevoie România vor fi abordate din toate cele trei surse de finanțare la dispoziție: PNRR, fondurile europene clasice din cadrul financiar 2021-2027, bugetul de stat.

„Important e ca proiectele care sunt eligibile pe PNRR să acopere întreaga sumă. Alte investiții vor fi finanțate din fonduri europene sau de la bugetul de stat. Așa că succesul PNRR va fi și succesul nostru, iar prin susținerea noastră a acestui proiect vom arăta că suntem preocupați pentru binele românilor, care ne-au dat votul.

Stimați colegi, hai să dăm dovadă de înțelepciune politică și să nu vă numărați printre cei care pun piedici definitivării și adoptării acestui document extrem de important“, a fost îndemnul lui Dumitru Rujan lansat de la tribuna parlamentului către colegii săi din toate partidele.

Iată că lucrurile încep să se schimbe, conducerea primăriei, prin Direcția de Întreținere a Patrimoniului,  intervine în aceste zile pentru a reface rigolele de pe marginea drumului care leagă municipiul de Caransebeș, și pentru a îndepărta vegetația crescută ani la rând în mod necontrolat. Însă lucrul cel mai important este că administrația locală a dat undă verde demolării construcțiilor ridicate fără autorizație.

„Este inadmisibil ca, la nici măcar un metru de un drum național, unele persoane să ridice construcții ilegale. Pe lângă problema de estetică pe care orice om civilizat o observă la poarta de intrare în oraș, există și un adevărat pericol în cazul unor accidente. Nu degeaba este interzis prin lege să construiești la distanță de minim 10 metri de un drum național, chiar dacă terenul este proprietate privată. Astfel, îi rog pe cei care se știu în astfel de situații să înceapă să își desființeze construcțiile ilegale. În perioada următoare o să facem controale pe această temă și, chiar dacă acest demers nu este unul care are ca scop aplicarea de amenzi, cei care nu respectă legea vor plăti“, ține să precizeze primarul Ioan Popa.

PSD nu este de acord cu aceste numiri, liderul formațiunii, Marcel Ciolacu, declarând că formațiunea pe care o conduce le va contesta la Curtea Constituțională.

La rândul său, deputatul cărășean, Silviu Hurduzeu, susține că aceste numiri s-au făcut cu nerespectarea regulamentului ședințelor comune.

„Sunt patru state europene într-o anchetă a Comisiei Europene pentru schimbările abuzive de la televiziunile publice din ţările respective. PSD va contesta la CCR aceste numiri interimare de la radio şi de la TVR. Este vorba de proceduri, nu avem nimic cu persoanele respective. Nu vrem să atacăm pe nimeni personal. Vom ataca şi la CCR, vom scrie şi la Comisia Europeană şi cred că nu vor mai fi patru state investigate, o să fie cinci state investigate, inclusiv România. Nu poţi să pici un raport, rămâne instituția fără director şi să spui că într-o oră ţinem comisie şi haideţi să facem propuneri. Cine a auzit aşa ceva? A fost ceva anticipat, deja aranjat, de aceea PSD nici nu a avut propuneri”, spune Hurduzeu.

Conducerea SC Aquacaraș SA își cere scuze clienților afectați de această avarie, pentru disconfortul și inconveniențele create prin întreruperea furnizării apei.

Abonații sunt sfătuiți ca după ora 12 să sesizeze orice neconformitate a caracteristicilor organoleptice ale apei, la dispeceratul central al operatorului județean de apă și canal, sunând la tel: 0255/21 56 43; 0766 341 274 sau la Punctul de lucru din Oțelu Roșu al societății: 0255 530 201.

Pentru a evita situațiile din trecut, când s-a constatat utilizarea improprie și deteriorarea repetată a suprafețelor de joacă, folosirea terenurilor se va putea face doar prin închiriere, pe bază de logare cu datele personale ale utilizatorilor.

„Persoanele ce doresc să închirieze terenurile pot accesa site-ul www.primariaresita.ro, își creează un cont de utilizator pe platforma www.agrement.primariaresita.ro respectând următorii pași:

Se introduce numele utilizatorului, datele din fotografia de pe actul de identitate, adresa de e-mail și o parola aleasă;

După ce a fost creat contul, se alege terenul dorit, data și perioada de utilizare. Plata pentru perioada de timp rezervată se face cu un card bancar valid;

După validarea plății se primește pe adresa de e-mail atașată contului de utilizator, un cod din patru cifre. Acesta se introduce pe tastatura de la ușa de intrare a terenului;

Codul de acces trebuie folosit doar de persoana de pe al cărui cont s-a închiriat terenul. Aceasta este direct răspunzătoare în cazul în care terenul sau echipamentele din interior suferă deteriorări pe perioadă utilizării;

Daca se depășește timpul de joc pentru care a fost făcută plata, alarma pornește automat și se alertează Poliția Locală“, se precizează în comunicatul de presă al primăriei.

Pe terenuri sunt montate ceasuri care arată timpul rămas până la finalizarea perioadei închiriate. Codul de acces funcționează doar pentru data și perioada pentru care a fost făcută plata. Terenurile sunt monitorizate constant de Politia Locala cu ajutorul camerelor de supraveghere.

Suprafețele de joc disponibile sunt în Parcul Siderurgistului, cu un teren baschet cu suprafață de joc modulară și un teren pentru fotbal, fotbal american, rugby, tenis cu piciorul sau volei cu suprafață de joc din gazon sintetic.

Parcul Tricolorului- teren de baschet cu suprafață modulară și Strada Retezat- teren de baschet cu suprafață modulară.

ORARUL DE FUNCTIONARE

LUNI-DUMINICĂ 9-22

TARIFELE

9:00 – 18 – 20 lei/ora, 18 – 22 – 30L lei/ora

Vor fi afectați abonații casnici și economici de pe străzile Sf. Varvara și Mathias Hammer. Operatorul de apă și canal își cere scuze pentru disconfortul și inconveniențele create clienților săi,  prin întreruperea furnizării apei potabile.

„Ulterior reluării furnizării apei, vă rugăm să ne semnalați orice neconformitate a caracteristicilor de aspect și miros, ale apei, la Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643 sau 0766 341274 si la Punctul de Lucru Anina,tel. 0255/240093“, se arată într-un comunicat de presă al SC Aquacaraș SA.

Ba chiar, oamenii își vor putea programa online ziua cununiei civile sau vor putea completa cereri digitale în vederea eliberării anumitor documente, cum sunt autorizația de construire sau certificatul de urbanism.

Primarul comunei Măureni, Brian Filimon, își explică decizia și îi îndeamnă totodată pe localnici să utilizeze cu încredere platforma: „Pentru mine este extrem de important ca problemele cetățenilor să se rezolve repede și conform legii. Prin această platformă, Primăria Măureni vine în ajutorul cetățenilor, oferindu-le posibilitatea de a rezolva, exclusiv online, orice problemă de ordin administrativ. Este o alternativă mai eficientă și mai confortabilă, prin care oamenii își pot efectua diverse operațiuni (depuneri de cereri, achitare taxe și altele), fără a mai fi necesar să se deplaseze la  primărie. Comuna Măureni este prima unitate administrativ-teritorială din Caraș-Severin care pune la dispoziție locuitorilor ei o primărie smart, digitalizată și în acord cu necesitățile curente. De aceea, îi îndemn să utilizeze cu încredere noua platformă!”.