Pentru a putea beneficia de legitimația de călătorie gratuită, persoanele care solicită aceasta trebuie sa se încadreze într-una din următoarele categorii:
• Veterani și văduve de război, în conformitate cu prevederile Legii nr.44/1994.
• Persoane persecutate din motive politice, în conformitate cu prevederile decret-legii nr.118/1990,
• Luptători în Revoluția din decembrie 1989, în conformitate cu prevederile Legii nr.341/2004
• Persoane cu grad de handicap grav și însoțitorii acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 448/2006.
• Pensionari și orice alte persoane cu vârsta de peste 65 ani.
• Minori
• Elevi
• Studenți
• Șomeri
Actele necesare pentru eliberarea legitimației de călătorie gratuită, în funcție de categoria din care faceți parte, sunt:
• Copia certificatului de naștere.
• Copia cărții de identitate.
• Documentele doveditoare a statutului de veteran, luptător al revoluției din 1989 sau persoană cu handicap.
• Cuponul de pensie
• Adeverința de elev/student sau carnetul de elev/student vizat de unitatea de învățământ pentru anul școlar în curs.
• Carnetul de șomer.
De precizat că, legitimația de transport nu este transmisibilă și este obligatorie prezentarea ei conducătorului auto la urcarea în mijlocul de transport sau la cererea acestuia pentru control.