Astăzi, dacă îndrăznești să ridici mâna la copil, riști să sune ăla mic la 119 și ai belit-o. Nu mai e ca înainte, copilul are drepturi, are tupeu, are Facebook, are aplicație pe telefonul mobil, are de toate. Numai să încerci să-l cerți că a luat notă slabă sau că a chiulit, că stă toată ziua cu nasul în telefon, că-i gata pita ta de părinte. Te dau la ziar, la radio și televizor și te fac de menune pentru pretențiile pe care le aveți ca și părinți.
La fel era și la școală. Veneai cu lecția neînvățată, te prindea profesorul copiind, șopteai colegului din fața ta ori făceai vreo prostie în pauză erai pregătit cu mâna întinsă să primești binecuvântarea liniarului sau a nuielei care, obligatoriu, făcea parte din parte din categoria materialului didactic. Nu crâcneai și nici nici prin cap nu ți-ar fi trecut să-l întrebi pe dascăl de ce te altoia. Nici nu aveai curajul să te duci acasă să le povestești ălor tăi ce-ai pățit, că te cafteau și ei. Așa erau vremurile: tăceai și înghițeai. Iar dacă aveai simțul umorului, ba te și lăudai la puștoaicele din clasele mai mici așa, de amorul artei!
Nu știu dacă a fost bine sau nu, atunci. Nu știu dacă s-a învățat de frica bătăii ori dacă nu aveam alternativă la ceea ce ni se repeta până la enervare: ai carte, ai parte! Pe atunci, diploma era sfântă. O aveai, erai șef până la pensionare. Bine, nu toți care terminau o facultate erau și deștepți, dar asta nu mai conta.
Astăzi, școala e cum e. Fără nuia, rigle, jigniri, vorbe aruncate aiurea, dar cu profesori timorați, care refuză să mai predea la ore, cu clase monitorizate cu camere de supraveghere. Așa cum s-a întâmplat acum vreo doi ani într-un colegiu din Satu Mare unde, jigniți în permanență, unii profesorii au fost aduși în pragul disperării, până au făcut plângeri penale împotriva elevilor (care susțin că li se încălcau intimitatea cu prezența acelor camere de supraveghere) în timp ce alți dascăli, au apelat la polițiști pentru a-și ține orele. Cei din comitetul director au dat de înțeles că au făcut tot ce le-a stat în putere să aducă liniștea în școală, dar degeaba.
Cu siguranță, cazul nu este unul izolat. Cu atâta democrație și atâtea drepturi ale copiilor, stai și te întrebi: o fi bine, o fi rău?
