– Na, poftim! exclamă intrigat, lovind cu dosul palmei singurul ziar tipărit pe care îl mai citește de la o vreme. Uite și dumneata, maitre, ce-mi face omul ăsta. La orice m-aș fi așteptat, numai la asta, nu!
L-am privit surprins, încercând să-i ghicesc supărarea.
– Care om, nene? Fii te rog mai explicit!
– Ăsta, domnule, ăsta în care mi-am pus toată nădejdea mea la bătrânețe, pentru care mă cert în fiecare seară cu nevastă-mea și cu fie-mea, nu mai vorbesc cu vecinii de la bloc…
Îmi întinde ziarul, văzându-mi mirarea de pe chip:
– Nea Ilie, frate. Nea Ilie Bolojan.
– Ce-i cu el? Ce ți-a mai făcut de-ți veniră dracii, așa, din senin?
– Ia și citește ce scrie acilea, sub poza asta.
Citesc murmurând:
„Ascensiune fulminantă a viceprimăriței lui Ilie Bolojan. Camera Deputaților și-a ales în noua sesiune vicepreședinții, secretarii și chestorii din Biroul Permanent. Printre cei aleși o găsim și pe Arina Moș, fosta viceprimăriță din Oradea, om de încredere al lui Ilie Bolojan…”
– Așa, și ce-i cu asta? Bolojan ăsta al tu, nu este și el om? Nu are și el suflet, slăbiciuni ori obligații?
– O avea, nu zic că nu, dar nu la nivelul ăsta. Că așa se zice despre el, că n-are mamă, n-are tată. Că nu-și pune obrazul pentru nimeni. Că nu atentează la conștiința nimănui nici măcar cu un apropos, darămite printr-un telefon. Și când încolo, uite și dumneata ce scrie gazeta:
Iau ziarul și ce să vezi:
„După ce a ajuns în funcția de conducere (la Primăria Oradea,) protejata lui Bolojan (i-a fost consilieră timp de 6 ani, înainte de a fi împlinit 30 de ani) a reușit să-și angajeze toată familia la stat. Și-a angajat soțul la evidența populației din cadrul primăriei Oradea, chiar dacă în 2013 Ilie Bolojan se lăuda cu disponibilizări operate în cadrul instituțiilor din subordine. Radu Moș a fost operator TV la o televiziune locală și a ajuns prin concurs la primăria Oradea. După soț, a urmat fiul.”
Senin și calm:
– Păi unde scrie că și-a pus obrazul? Că a intervenit la partid să o numească?
– Nu trebuie să scrie, că numai tâmpit să fii să nu înțelegi asta. Că așa a făcut și cu city managerul de la Oradea pe care l-a numit șef la Cancelaria Guvernului, și cu omul ăla de afaceri, tot de la Oradea, pe care l-a luat consilier la Cancelarie. Și câți or mai fi ca ei, dar noi nu-i știm, domnule! Sincer să fiu, m-a dezamăgit rău de tot nea Ilie ăsta.
L-am privit cum se necăjea, că el săracul chiar e convins de tot ce spune premierul, și ca să-l încurajez, i-am explicat, pentru liniștea lui.
– Gogule, nu te mai necăji atât că îți crește tensiunea, glicemia, colesterolul și încrederea în oameni. Ascultă la mine ce-ți spun: ceea ce fac liberalii, recte Ellie Beau Le Jean, se numește meritocrație, iar chestiile alea ale lu’ PSD, în frunte cu Paul Stănescu, sunt sinecuri curate. Ai înțeles?
Evrika! Gogu s-a luminat la chip, cu un zâmbet în colțul gurii.
– Ce noroc cu dumneata. Aproape că-mi pierdusem încrederea în dânsul. Noroc că te-am întâlnit și mi-ai luat o piatră de pe inimă, redându-mi speranța că, vorba lu’ tălică: Bolojan nu este și el om? Nu are și el suflet? Slăbiciuni ori obligații?
