Plecând de la scenariul avansat de specialiști, legat de durata pandemiei, liderul PMP este de părere că artiștii trebuie apărați într-un fel sau altul, statul având obligația de a le oferi unele drepturi pentru a acoperi o parte din pierderile pe care aceștia le înregistrează lună de lună.
„Am mai adus în discuție situația artiștilor pe timp de pandemie, dar simt nevoia să reiau problema. Sunt perfect de acord că domeniul HoReCa este unul dintre cele mai afectate domenii și poate nu doar din România. Trebuie neapărat implementate măsuri care să salveze sutele de mii de oameni din acest sector.
Dar ce ne facem cu artiștii? S-au interzis concerte, spectacole, nunți și botezuri. Oamenii care asta fac, ne bucură prin muzica lor, din ce au trăit în ultimele luni? Din păcate, nicio măsură nu a fost gândită de guvernul care spune că a luat cele mai bune decizii.
Scenariul sumbru anunțat de specialiști arată că nu vom scăpa de această pandemie prea curând. Așa că este absolut necesar ca artiștii noștri, fie că vorbim despre artiști vocali, instrumentiști sau dansatori, să fie și ei apărați într-un fel, să creăm spectrul legal astfel încât, dacă le interzicem unele drepturi, să le oferim altele“, este de părere fostul vicepreședinte al Consiliului Județean.
În opinia sa, sprijinul financiar poate fi acordat doar pe baza unei documentații care să demonstreze calitatea de artist, să probeze faptul că o persoană anume se întreține pe sine și își întreține familia din venitul obținut în schimbul prestării unui serviciu. Acest lucru presupune atestarea calității artiștilor printr-o comisie specială, iar această procedură trebuie începută cât mai curând.
Candidatul PMP sare și în apărarea actorilor, aflați într-o situație asemănătoare.
„Un alt strigăt de ajutor care parcă nu este auzit vine dintr-un alt sector la fel de afectat: cel al actorilor. Din păcate, alți oameni care au menirea de a ne face să zâmbim, să ne emoționăm, oameni care ne ating o latură sensibilă, sunt ignorați și vitregiți de măsuri care să-i ajute. Cum mai poate performa un actor, dacă sălile de spectacole se închid? Cum poate repeta piesele dragi nouă tuturor dacă îi obligăm să respecte distanțarea socială? Se discuta chiar despre obligarea actorilor să joace cu mască. Nu e nevoie de prea mult cuget pentru a ne da seama cât de aberantă este o astfel de măsură. Ce mai poate exprima un actor care are fața acoperită de mască?
Sunt mulți oameni care, în viața noastră lipsită de pandemie, ne-au bucurat în cele mai importante momente sau ne-au relaxat după o zi tensionată la serviciu. Pentru ei ce facem?“, se întreabă Ionuț Popovici.
Liderul PMP are și un mesaj pentru electorat: „Dacă și tu îți dorești ca artiștii noștri să revină în fața noastră atunci când lucrurile vor reveni la normal, atunci hai la vot. Vom reuși dacă suntem cu toții pentru Caraș-Severin!“
( P. E. )