În timp ce John se dădea de ceasul morții, că vorba aia, RMN-ul e un bun al poporului și, implicit, al nostru, Puiuc părea la ședința de Consiliu Județean mai calm ca niciodată. Chiar enervant de calm: „Au fost niște încurcături acolo”, a grăit Romi. Așa, și? După o clipă de cugetare, revine la explicație: „Spitalul nu putea să vândă RMN-ul, noi voiam să ne scăpăm de el, s-au încurcat lucrurile, o să le descâlcim.” Musiu Romi, ai dreptate, spitalul nu-l putea vine oricât de județean este el, pentru simplu motiv că nu era al lui, ci al Consiliului Județean și, vorba lu’ Ștefan cel Mare:, al urmașilor, urmașilor lui. El, spitalul, doar îl administra. Asta am înțeles, dar nu și chestia cu scăpatul. De ce să fi scăpat de el, cât timp nu era de casat?

Tocmai calmul ăsta, nefiresc, l-a scos din sărite pe John care a explicat de ce i se pare lui că situația creată este una nu cusută cu ață albă, ci de noaptea minții: „Cert este că RMN-ul a dispărut, toată lumea se ascunde de responsabilitate și noi constatăm că (hopa!) el funcționează pe undeva, prin Călărași, din câte am înțeles, iar celălalt RMN nu își face treaba. (Ba își face, dar nu așa cum ar trebui să se întâmple din punct de vedere al legislației). Cineva a semnat un contract pe 10.000 de euro și noi îl aveam în contabilitate la vreo 60.000 de euro.” Ca să înțelegeți corect ceea ce a vrut să spună Crina (oare, pentru a câta oară?) chiar dacă vechiul RMN a dispărut, el funcționează, totuși. Cineva, nici nu mai contează cine, i-au schimbat niște rezistențe, i-au montat o placă video de ultima generație, i-au mai adăugat două, trei șaibe, că ălea originale se tociseră, și l-a vândut cu 10.000 de euro. Chilipir curat, coane ar zice nenea Iancu, dacă pe vremea dânsului Spitalul Colțea ar fi avut în dotare un RMN.

La fel de calm (Doamne, ce-o fi cu el?) Romi  o ține pe-a lui. Cu încâlcitul lucrurilor, fapt consumat, cel mai probabil, într-o vineri când toată lumea aștepta weekendul cu sufletul la gură:  „Este o culpă. Va trebui să vedem cât din ea aparține CJ, cât managerului, cât biroului economic de acolo pentru că nu putea să fie vândut RMN-ul de către SJUR dacă există o factură semnată de directorul economic de acolo, el ar fi trebuit să știe, dacă nu cine a făcut factura.” Bănuiesc că știți povestea cu acarul Păun. Directorul economic trebuia să cunoască detaliile legate de proprietarul RMN-ului. Dacă nu le-a știut e bun de distribuit în rolul acarului. Să se învețe minte. Nu trebuia să-și pună semnătura pe factura aia de vânzare-cumpărare și cu asta basta, vorba lu’ Jiji Becali.

Așa ar trebui, numa’ că John Crina are informații că n-ar exista nicio factură. Ei, drăcia dracului. Și atunci, cine e acarul Păun. Până una, alta, pesedistul le-o spune de la obraz: „Dacă nu rezolvăm într-un mod cât de cât amiabil, lucrurile vor merge clar spre penal. Fiindcă ăsta este clar un furt. Adică,  iei RMN-ul de undeva și îl dai în altă parte, fără să fie al tău. Închei un contract în condițiile în care nu este al tău RMN-ul. Este al Consiliului Județean. Trebuie găsită o rezolvare. Fiindcă este o chestiune foarte gravă” Înțelegeți ce vreau să zic, vorba aceluiași Jiji Becali.

 Afabil și calm, cum nu l-am văzut în cei patru ani de mandat, Puiuc a explicat să înțelegem care cum ce vrem, băgându-ne de tot în ceață: „Oricum banii au venit în contul spitalului și au fost trimiși înapoi, s-a sesizat această greșeală și am fost informați și am cerut înființarea unei comisii care, din păcate, nu și-a făcut treaba așa cum ar fi trebuit.”

Pam! Pam!

Cu o zi înainte de 1 aprilie 2021, spitalul avea aproape 15 milioane de lei datorii la furnizori și la bugetul de stat. La trei ani și trei luni distanță, la același spital datoriile sunt de 1,5 milioane de lei, reprezentând facturi mai mici de 60 de zile. Mai mult de atât, are de încasat de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate peste 2,4 milioane de lei, pentru serviciile asigurate în iunie. Una peste alta, un excedent de aproape un milion de lei. Și tot atunci, cu o zi înainte  de ziua păcălelilor, pacienții erau pe punctul de a nu mai primi hrană (aia, bună, rea, nu mai contează) din cauza datoriilor de 3,5 milioane de lei. Astăzi, furnizorul de hrană mai are de încasat doar un sfert de milion de lei. La toate acestea se adaugă lucrările de reparații ale acoperișului, de reabilitare a unor secții, de achiziție de aparatură medicală atât din bugetul propriu, cât și din cel al Primăriei Caransebeș. Nu mai punem la socoteală implicarea sa în viața culturală și spirituală a urbei, pe banii săi, și din dragoste pentru gugulanii lângă care a crescut.

Cam acesta este raportul, pe scurt, al unui manager care ieri, 1 iulie 2024, a pus punct mandatului de manager al spitalului, cu un an înainte de încheierea acestuia. Nu i-a cerut nimeni să demisioneze și nici nu s-a simțit presat de vreun mahăr înregimentat politic. Adrian Dumbravă, căci despre el este vorba, a confirmat încă o dată valabilitatea zicalei cu „omul sfințește locul.” Singurul regret, și neîmplinire totodată, e că nu a reușit să pună pe picioare proiectul cu construcția spitalului cel nou, proiect pentru care se întorsese acasă de pe unde plecase cândva.

Nota bene: „Las spitalul pe un trend foarte bun, avem un contract bun negociat cu Casa de Sănătate, tot ceea ce trebuie să facă cel care vine după mine este să continue ceea ce am început, cu seriozitate, determinare și dorință de reușită”, mărturisea fostul manager.

Și încă ceva: la ultima întâlnire cu presa, Adrian Dumbravă a spus un lucru mare: „Municipiul Caransebeș și județul Caraș-Severin au o șansă mare pentru a se dezvolta în următorii ani, cu deschiderile pe care le au la București, cu Silviu Hurduzeu, președinte al CJ și Sorin Grindeanu în Guvernul României. Dacă nici acum nu profităm de aceste oportunități…”

Noroc cu flotanții care, din patru în patru ani (nu știu de unde îi adună Dumnezeu) se prăvălesc în satele patriei capitaliste, precum torenții repezi de primăvară care se scurg de pe versanți. Preț de o duminică, poate nici atât, e zarvă la căminul cultural, la școală sau mai știu eu în ce loc sunt amenajate secțiile de votare.  Oameni străini, care nu s-au văzut în viața lor  (deși mulți au locuit, fără să știe unii de alții, la aceeași adresă de casă părăsită, de grajd ori de sălaș, sic!), se adună la un loc, ca la la pomană. Toți mânați de același lucru: să pună ștampila pe un candidat sau altul (ce dacă nu-l cunosc la față sau ce-i poartă capul?), să-și încaseze mălaiu’ ca apoi să dispară ca măgarul în ceață. Pa și pu, vorba lu’ Gogu.

Cu acești flotanți, candidații speră să câștige alegerile la primărie. Și nu de puține ori le și câștigă. Câteva zeci sau sute de flotanți aduși din toată țara, pot face diferența la urne. Hoție pe față? Da de unde. Legea permite ca persoana care și-a făcut viză de flotant cu cel puțin două luni înainte de alegeri să poată vota.  Mulți s-au trezit în al 12-lea ceas și au sărit de cur în sus că s-au umplut satele și orașele de flotanți. Să vină poliția să cerceteze, să-i întrebe de sănătate și să le facă dosare penale.  Acum pe ultima sută de metri? Să fim serioși! De ce nu s-au făcut reclamații în urmă cu o lună, două sau trei? Că Poliția nu se sesizează din oficiu. Ea vine la sesizare. Iar dacă tu ai sesizat că e ceva în neregulă cu o săptămână înainte de alegeri, rămâi cu sesizarea, că mai mult de atât, nici Cel de Sus nu poate face.

Acum e prea târziu să se rezolve cazul. Până se dă o hotărâre judecătorească, trec alegerile, trece și baba cu colacul. Cum să rezolvi mii de cazuri într-o săptămână? De la începutul anului și până în data de 10 aprilie, în Caraș-Severin numărul flotanților a ajuns la 6.100. De vreo zece ori mai mult decât în aceeași perioadă a anului.

Cei mai mulți la Brebu-470, Zorlențu Mare-412, Păltiniș-320, Fârliug-224, Lăpușncu Mare-217, Brebu Nou-158 (aici sunt mai mulți flotanți decât localnici). Stau și mă întreb, ce-or fi căutând cei 163 de flotanți în Goruia, că n-am auzit să se fi creat vreun loc de muncă în comună, sau cei 146, respectiv 107 la Mehadia și Domașnea? Și Teregova are 105 flotanți, și Târnova 103, și Sasca Montană 118. Până și Vărădia s-a pricopsit cu 85, iar Ramna cu 91. Iar exemplele pot continua. Am dat exemple de comune conduse și de primari ai PSD, și de edili liberali. Asta ca să nu se creadă că doar unii „fură.” Că unii „fură” mai mult decât alții, nu are nicio relevanță. „Hoțul” e „hoț” și într-un caz, și în altul.

Ce pățesc acești flotanți? Nimic. Li se fâlfâie de ce spun unii sau alții. La fel și primarii. Se fac anchete, toți vor tăcea, campania se duce, uităm ce-a fost și uite așa ne furăm singuri căciula, spunând că e bine în România.

Și cu atât mai mult mi-e dor de cărările bătute cu piciorul, cu cât mă bate gândul să mă întorc acasă. Că am muncit destul prin ale străinătățuri. Că de murit de foame nu vom muri. Ceva bani puși de-o parte avem, pensioara e pensioară. Ș-apoi observ că românii nu m-au uitat, ba mai mult, ei văd în mine un fel de Greuceanu, în stare să se lupte cu zmeii care au furat uzinele, fabricile, feciorii, fecioarele, tradițiile…  Dar ce n-au furat?

Și mă bucură faptul că își amintesc de mine. Că vezi tu, Mihaela, dragostea mea, dacă bine faci, bine găsești. Acum nu-mi mai amintesc ce bine am făcut, că e mult de atunci, de la noaptea aia blestemată în care m-am și văzut președinte, dar oamenii știu, că altfel nu m-ar vrea să le fiu președinte. Bine, nu unul ca nea Milică, care la final de mandat recunoștea că l-a învins fosta Securitate, și nici ca hahalera de Băsescu pe care n-am să-l uit toată viața cum a făcut mișto de mine după noaptea aia de pomină, de-mi venea să intru în pământ de rușine. Ca să nu mai vorbim de Dulapu’ de Iohann. Ceva în genul lu’ nea Nelu aș vrea. Că bătrânul n-a făcut umbră degeaba pământului.

Cu siguranță, dintre toți candidații de acu’ eu aș fi cel mai grozav. N-o spun eu, Mihaela, dragostea mea, că știi cât de modest sunt, ci sondajele pe care le tot fac ăștia de vreun an încoace. Uite, pe ultimul dintre ele îl am în față. Sunt precum FCSB-ul lu’ Becali. Am vreo cinci procente în fața lu’ Marcelu și 15 față de Jorjelu. Nea Ciucă? E și el în sondaj, dar e în urmă rău. Condiția fizică își spune cuvântul. N-are suflu, săracul. Nu știu ce armată o condus, dar e varză. Până și tanti Șoșo e înaintea lui.

Mai stau câteva zile, vorbesc și cu Bombonel, să văd ce zice și el, și mai cu vreo doi consultanți, după care mă hotărăsc dacă candidez sau nu. Trebuie să fiu sigur. Să nu mai fac ca data trecută, Mihaela, dragostea mea, când m-am culcar președinte și, vorba lu’ Băselu, m-am trezit „Prostănac.”

Vorba lu’ Gogu, s-o fi săturat și el săracul să frece menta cât e ziua de mare. E adevărat, din când în când semnează un decret, se mai întâlnește cu un diplomat străin, mai vorbește la telefon cu alde Ciucă, mai completează o integramă, mai scrie o poezie, dar e prea puțin pentru potențialul său intelectual . Într-o zi chiar i-o mărturisit lu’ prima Doamnă: „Frau, mi-e atât de bine aici, la Cotroceni, de parcă aș fi la pension că peste tot florile înfloresc, păsările ciripesc, zarzării înverzesc exact ca pe vremea lui Ienăchiță Văcărescu. Cu toate astea, vreau altceva. Al’ceva care nu mă plictisească la pensie.”

Și de când a spus vorbele astea, s-a pus să caute un job. Unul antrenant, captivant și remunerat în moneda europeană. Unii l-au sfătuit să meargă deghizat (pentru a nu fi recunoscut) la bursele locurilor de muncă organizate de AJOFM. Alții și-au dat cu părerea că ar fi bine să-și caute ceva de lucru prin Publitim sau Publi24.ro. El ar fi vrut la NATO. Cineva de pe la Bruxelles, nici eu nu știu cine, că nu vrea să spună, i-a băgat în cap că ar fi persoana cea mai potrivită pentru funcția de șef. Că înalt ca bradul, e, că vorbește bine nemțește, că a făcut armata, că n-a uitat să tragă cu kalașnikovul, iar el, ca un fraier, că altfel nu am cum să spun, a pus botu’ și de atunci o ține pe-a lui că, dacă „Prostănacul” de Geoană a ajuns la NATO, el de ce n-ar putea? Că n-o fi mai deștept Mircea decât el.

Cu toate relațiile și pilele cu care se laudă că le are peste tot în Europa, se pare că nu-i ține figura. Aia de la NATO au lăsat să se înțeleagă că nu-l vor. Că-i prea dulap, prea mutălău, prea de la țară. Dar el nu se lasă. Dacă nu la NATO, măcar ceva pe la Bruxelles, pe la vreo bancă mondială sau  măcar spicher într-un aeroport, neaparat din Paris, Londra sau Bruxelles. Spicher, nu? Aveți dreptate, până ar deschide el gura și ar însăila anunțul de îmbarcare, avionul ar decola fără călători la bord.

Amintiți-vă de pesedistul Florin Iordache, alias „Altă întrebare”, care într-un moment de înaltă trăire patriotică, a coborât de la tribuna parlamentului cu degetul mijlociu în poziție de eracție, fâlfâit în direcția opoziției de atunci. Ce mai, m..ie la toată suflarea liberalo-useristă, să se învețe minte pentru când o mai fi să le mai vorbească gurița fără rost. Dar și cu ce circ ne delectează Diana lu’ Șoșoacă ori de câte ori vine la serviciu. De la intrarea pe poarta parlamentului, până la discursul de la tribuna Senatului, numa’ spurcăciuni e la gura dumneaei. Pe holuri, la bufet sau la weceul Casei Poporului, peste tot se rostogolesc vorbele lu’ Diana, precum bolovanii pe DN 57, din Clisura Dunării. Un delir continuu pe care doar cămașa de forță îl poate potoli.

Să ne amintim de scârboșenile vocale ale disputei dinte Jorjelu Simion și Fredy Simonis. Fredy pretinde că fostul șef de galerie și-ar fi amintit de scandarea peluzei, cea cu: „Pe ei, pe ei, pe ei, pe mama lor” și i-ar fi strecurat printre dinți: „Am s-o violez pe mă-ta!” Jorjelu, un tip educat, umblat în cercuri intelectuale, culturale și de artă modernă, s-a apărat: „Eu să vorbesc așa? Pardon, sunt un tip gentil, nu ca el care mă înjură toată ziua de morți și de mamă!”

Ieșiri din astea, ca la ușa cortului, au fost și vor mai fi. De dragul și de grija electoratului ce i-a trimis în parlament, se vor mai certa, se vor mai înjura și vor mai scuipa din ei tot felul de invective. Că așa este în politică. Azi se înjură, mâine se pupă, dar niciodată nu am crezut că derapajul va merge atât de departe, încât unii ar putea să rămână fără o ureche, nas, bucă și alte organe aflate de vedere. Așa cum era să rămână fără nas deputatul liberal Florin Roman. Într-un moment de tandrețe fără margini, ce nu ține cont nici de sex, fostul său coleg, Dan Vâlceanu, a sărit la trompa lui, gata, gata să-și înfigă caninii în ea. Noroc că liberalul și-a tras capul la timp, că altfel nu știu ce sfârșit ar fi avut  gestul său.

Parafrazându-l pe Dinu Săraru, nu poți decât să exclami: Niște parlamentari. Ce așteptări poți avea de la ei?

De pe acum, campania electorală din acest an se anunță una cu scântei, cu Nelu Popa Tăiețelu, în colțul galben al ringului, și Ionuț Popovici, zis Comisarul, în colțul roșu.

„Nimic nu este mai onorabil în politică decât o candidatură și, mai mult decât atât, obținerea funcției de primar al comunității în care te-ai născut. Îi voi da posibilitatea primarului agresor și ilegitim să se bucure de terenul pe care și l-a cumpărat în Zanzibar. Cred că am ajuns la maturitatea politică și administrativă pentru a ocupa funcția de primar al Municipiului Reșița.

În altă ordine de idei, am fost și voi fi lângă fostul și viitorul președinte al Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu și împreună sunt convins că vom avea izbândă.”, a mărturisit la „ședința de cântar” reprezentantul PSD.

„Sparring partner-ul” candidatului echipat în roșu, Silviu Hurduzeu, a declarat: „Am încredere că, pe 9 iunie 2024, după 8 ani de conducere sterilă a Reşiţei de către PNL, candidatul nostru va deveni primar al municipiului reşedinţă de judeţ. Încă 4 ani cu Nelu Popa ar însemna o pierdere de timp.

Mizez pe tinereţea, energia şi determinarea lui Ionuţ, pe care l-am asigurat de tot sprijinul politic al Partidului Social Democrat. Vom face tandem şi sunt convins că vom reuşi împreună să ne atingem obiectivul(…)

Dacă se va concentra pe proiecte, va duce o campanie pozitivă, la firul ierbii, are şansa de a câştiga.”, au fost primele declarații ale lui Silviu Hurduzeu.

 Au acaparat puterea și nu mai lasă ciolanul din mână. Cu toții au făcut abonament la borcanul cu miere și la cutia cu rahat. Cei tineri  sunt doar lăsați  să viseze că într-o bună zi vor lua locul lui x sau lui y. Deșertăciune, cum ar spune unul mai școlit sau, vorba lu’ Gogu, om simplu de la țară: „speri mata, dar speri degeaba.”.

Ce-i caracterizează pe cei mai mulți dintre ei? Discursuri insipide, fără conținut, fără nicio frază de Doamne Ajută, ci doar atacuri la adversar. Am văzut zilele acestea câteva mostre de cum nu ar trebui să se exprime un candidat în alegerile locale, urmărind emisiunile „Live” de la Express de Banat. Bebe Pasere, Marius Damian, chiar și Marius Isac, au pus tunurile pe  primarul în funcție, lovind în el din toate pozițiile. Și nu pentru că ar fi candidatul PNL la alegerile locale din luna iunie, ci tocmai pentru că e pesedist ca și ei.

E ca în povestea cu Cain și Abel, ca să înțelegeți mai bine. Că Felix nu e om de echipă. că Felix n-a făcut nimic ca primar, că Felix e așa și pe dincolo Bine, nici Felix Borcean nu a stat cu mâinile în sân. Miștocăreala și sarcasmul fiindu-i armele cele mai la îndemână în disputele cu adversarii săi. Aceasta fiind situația, mă întreb când dracului îi va veni mintea la cap politicianului de pe la noi?

Aproape că mă hotărâsem să nu mă mai uit la astfel de candidați care, culmea, se războiesc în interiorul propriului partid,, când, în aceeași emisiune a lui Dani Stanciu, a fost invitat managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, Adrian Dumbravă. Altă abordare, altă atitudine, alt discurs. Nu atac la persoană, nu vorbe aruncate în vânt, nu insinuări de tot felul. Liniștit și conectat la miezul discuției, fără să sară de la o idee la alta, fără să-și înghită cuvintele, fără să murdărească gramatica limbii române. Un studiu de caz pentru deputatul Marius Damian. Damian deputatul care, săptămâna trecută, dădea ca disperatul din mâini, uitându-se după numărul de like-uri și vizualizări pe care, zic gurile rele, le-ar fi cumpărat, doar  să dea bine la partid. În schimb, managerul spitalului municipal i-a predat o adevărată lecție celui care se tot laudă că face politică de peste 20 de ani.

Adrian Dumbravă recunoaște că nu e politician ca alții care se bat cu cărămida în piept. Și nici că va candida la Primăria Caransebeș (eventual la cea din Turnu Ruieni, locul natal), dar dacă Dan Puric va fi candidatul AUR la prezidențiale, l-ar bate gândul să se înscrie în AUR și în cursa pentru CJ, împotriva lui Romeo Dunca și Silviu Hurduzeu, susținând că îi poate bate. Dincolo de ce va fi, rămâne discursul care nu este unul despre bătutul apei în piuă, luatul pe arătură sau cine mi-s eu (…) E unul despre bun simț, despre realizări, dar mai ales, despre ce va fi.

Gurile rele spun că de fapt ar fi vorba de un grup de 25 de schiori, practicanți de heliski, împărțiți în mai multe grupe de munți din țară, inclusiv pe Țarcu și Muntele Mic, care ar fi avut contract cu firma ta. E adevărat sau sunt doar minciuni? Știi cum e lumea, uneori mai bălmăjește să se afle în treabă. Dar te mai întreb ceva, nu e adevărat nici că olandezii ar fi cazați în cabana aia ta care ar fi trebuit de mult demolată? Ho, ce sari așa? Întreb, doar, nu dau cu parul!

Pentru cei ce nu știu, ca să practici sportul ăsta trebuie să dispui de bani mulți. Helicopterul te duce la înălțimi, în zone exclusiviste, unde zăpada nu este atinsă de piciorul omului (deci, nu există nici pârtii amenajate), ca mai apoi să cobori cu schiurile pe trasee neomologate. O cursă ca asta, în funcție de mulți factori, costă vreo 600 de euro, iar ăia care vin pentru așa ceva, nu se limitează doar la o cursă.

Pe ăștia cine i-o dus, Romi, sus, pe Vârful Căleanu, acolo unde, la ora 11, s-a iscat avalanșa? Că de urcat pe picioarele lor, exclus. I-a dus helicopterul familiei cum vorbesc unii?  Și dacă da, cine a fost la manșă, sau i-a luat vreo pasăre în zbor? Că e posibil și asta. Să fi trecut pe acolo și neavând ceva mai bun de făcut, i-a dus până pe Țarcu. Glumesc că, vorba aia, ce altceva aș putea face. N-am dovadă că ai fost la manșă, dar nici că helicopterul s-a ridicat singur de la sol. Nu că ai avea vreo vină în producerea accidentului.

Totuși, te întreb puiucule, tu le spui la ce se expun? „Bă, fraților, aveți grijă pe unde călcați, să nu strănutați prea tare sau să fluierați că e pericol de avalanșă”. Adică, le faci instructajul sau nu? Că dacă le-faci și ei calcă aiurea, e treaba lor. Mă înțelegi ce zic? În situații de astea există vreun contract, vreun protocol sau ceva asemănător în privința răspunderii în caz de incidente de acest fel?

Unii se mai întreabă dacă ai avut autorizație de zbor pe Țarcu sau nu. Asta în cazul în care tu i-ai dus pe Căleanu. Și de ce s-a sunat la Poliție atât de târziu, abia la 11 și la 112 tocmai la ora 12, cu mult timp după ce trupul decedatului fusese adus la morga spitalului? De aia nu mai pot ei de ce s-a sunat așa de târziu?

După faza asta din vară, am crezut că Bistri, scuze, don Bistrian, va intra în pământ de rușine. Că își va turna cenușă în cap.  Că nu va mai scoate nasul în lume până nu va remedia situația. Că se va lăsa cu nasoale din partea primăriei. Începusem să-mi fac mustrări de conștiință, prin cap trecându-mi tot felul de regrete, de genul: „bă, ce tâmpit sunt, nu m-am putut abține. Dacă se pune Tăiețelu acuma și îi trage o sancțiune sau, Doamne ferește, îl schimbă din funcție? Și pentru ce? Pentru că nu are cetățeanul unde să se ușureze? Dar ce, pe malul Bârzavei nu e bine să-ți golești bășica ori sa să te…? Ei, drăcia, dracului, ne-am boierit, ne trebuie toillete în piață.”

Repet, nu mi-a fost totuna, gândind că îi fac rău omului, mai ales că auzisem că se intenționase să se organizeze un concurs pentru ocuparea postului de la WC-ul ăla, cu comisie, cu probă scrisă și practică. Ce ați găsit de râs? La liberali nu merge să te angajezi pe ochi frumoși, pile sau pe bază de carnet de partid. Cine e pregătit și știe e angajat, cine nu, „pa și pu!”.

M-am bucurat nespus când am aflat  că Bistri, pardon, don Bistrian, nu a pățit nimic, că a rămas tot în fotoliul de director, ia același salariu baban, de multe zeci de mii de lei, doar că, zilele trecute am vrut să văd cu ochii mei dacă situația s-a remediat  de astă vară și până acum. Și ce să vezi. Într-adevăr, lucrurile s-au schimbat mult, în sensul că, între timp pe ușa de termopan cineva a lipit un afiș cu următorul conținut: „Cheia se află la biroul pieței. Semnat: WC femei!” Același afiș și pe ușa de vizavi, unde semnează „WC bărbați”. Unde e biroul pieței? Dați căutare pe Goagăl vorba primarului care este, Vanghelie.

Dar până la aflarea răspunsului, Bistri, pardon, don Bistrian, am o întrebare pentru tălică: nu te superi dacă data viitoare rup afișul ăla ca să mă șterg cu el la fund în tufele de pe malul Bârzavei? Întreb, nu dau cu boata!

Primul punct de pe ordinea de zi a ședinței CJ de ieri se referea la înființarea SC Caraș Serv SRL și aprobarea actului constitutiv al acesteia. Firmă a CJ. Două ore au durat discuțiile pe marginea acestui subiect. Două ore sterile în care unii veneau cu amendamente, alții le respingeau. Fiecare părea convinși că dreptatea era de partea lui.

Tranșant, ca de obicei, social-democratul Ioan Crina, a vrut să lămurească lucrurile din start, cu câteva întrebări și constatări: „Facem o societate cu un capital social de 10 lei. De la început e nevoie de cheltuieli de tot felul. Cum se poate face asta cu un capital de doar 10 lei? Doi: Spuneți și sper că nu e adevărat, deși dumneavoastră, domnule președinte, așa v-ați exprimat, că societatea asta va avea pierderi de vreo 150.000 de lei pe lună. Mi se par niște aberații. Odată spuneți că  noua societate va continua activitatea de operare a bacului, apoi că aceasta nu se va ocupa doar de bac, ci și de alte lucrări, de deszăpeziri, toaletăride srbori de pe marginea drumului. Cum vine asta una zicem, alta facem? Ce să înțelegem de aici?”

Romeo Dunca a încercat să-i explice importanța înființării unei astfel de societăți care ar urma să funcționeze, cu deszăpeziri și toaletări cu tot, în folosul județului și a dat exemplu ceea ce văzuse în dimineața respectivă la intrare în Reșița când muncitorii primăriei se opinteau să îndepărteze copacii doborâți de furtună. „Eu vreau să rezolv toate problemele, printr-o singură societate, pentru că nu putem să facem licitații pentru fiecare groapă sau copac doborât pe marginea drumului.” Observația lui Crina a fost promptă: „Ne-ați lămurit, că ne-ați mințit.”. Drept pentru care a propus două amendamente:  obiectul de activitate să nu se modifice sub nicio formă pe toată durata de existență a societății, iar la capitalul social să se treacă o sumă minimă de 10.000 de lei.

Sigur, liberalii nu au fost de acord cu aceste amendamente și au rămas ca-n gară, cu ochii în soare, mai cu seamă că un alt consilier, Camelia Ene,îl anunțase pe președinte că votul ei va merge de azi înainte la PSD+PMP+PRO România. A fost momentul în care, din senin, Dunca și-a amintit de firma deszăpezire a lui Remus Rof, iar de aici totul a scăpat de sub controlul său (nu că ar fi o surpriză).

Ghiță Sporea a insinuat că Moldova Nouă și Clisura au ajuns un apendice al CJ, că nu mai contează în politica CJ și în discursurile consilierilor social-democrați, în timp ce același Crina a pus punctul pe „i”: „Nu am nimic cu Moldova Nouă, doar că se încearcă crearea unei firme de partid. A unei firme căreia să i se dea bani direct de la buget și ea la rândul ei să dea bani la alte firme de partid. Asta am vrut să spun, să știe oamenii despre ce este vorba. Acum nu poate decât în limita a 200.000 de euro, după aia, cine știe… Repet, nu avem nicio problemă cu Moldova Nouă și nici cu bacul. Am și spus, dacă rămâne singurul obiect de activitate suntem de acord să suportăm și pierderile, dar suntem împotriva unei firme care să devină un fel de sinecură de partid. Eu fac propuneri clare pe care nu le votați, ascunzându-vă în spatele cetățenilor. ”

A urmat replica lui Dunca, completată de o alta a aceluiași Crina, și tot așa până când totul s-a terminat cu rezultatul pe care toată lumea îl știa dinainte de începerea ședinței.