Că ce ne propune Călin în tratatul ăsta este demn de năzuințele înaintașilor, începând cu Decebal, Burebista și terminând cu Ceaușescu, de a-i vedea pe nemți să vină în România în căutarea unui loc de muncă. Și nu așa, acceptând chiar să șteargă la cur moșii și babele care nu mai știu ce să facă cu așa pensii mari. „Cu 30 de milioane de români, vom fi motorul Europei. O să vină neamțul în România și o să ceară să lucreze. O să-i spunem: ne pare rău, dar s-au ocupat locurile. Acum, Germania este într-un prag groaznic economic”.  Că bine le zici, nea Căline. Să vadă și ei ce înseamnă dorul de casa părintească, de copiii lăsați în grija bunicilor și fraților mai mari. Să simtă și ei să trăiești într-o țară străină, suverană și demnă.

În fața unei astfel de profeții, cuvintele sunt fie prea sărace să exprimi ce sentiment de încearcă, fie lipsesc cu desăvârșire. Ștefan, Mircea, Mihai și toți ceilalți voievozi și baroni locali ai neamului se vor simți în sfârșit răzbunați văzându-l pe „neamț, neamț cotofleanț” stând la rând la AJOFM, să primească undă verde să ne culeagă prazul oltenesc.

Auzi la el, vom fi motorul Europei. Ce BMW, ce Opel, ce Mercedes! Motor de Dacia fabricată la Mioveni fără de care Europa nu va mai fi Europa, NATO se va duce dracu în cap, iar de UE se va alege praful. Eu nu zic că nu are dreptate Călin, că cu ăștia care trag păpucul după ei pe holurile spitalului și îl alintă cu cuțu-cuțu, nu-și prinzi mintea. Are dreptate, dar nu azi, nu mâine. O recunoaște și el, cu onestitatea care-l caracterizează: „Cu 30 de milioane de români vom fi motorul Europei.” Bre, când ajungem noi la 30 de milioane, că acu’ nu trecem de 20, cu tot cu ăia care te-au votat pe Tik Tok. De unde-i scoți, maitre să atingi pragul fabulaților lu’ tălică?

Nu știi? Dacă nu știi, vorba lu’ Ancuța: Marș, bă, de aici. Cântă la altă masă!

În iarna asta, Lăiță nu doar a primit colindători și a fost plecat cu sorcova, ci a și lucrat la proiectul pe care îl are pentru Oțelu Roșu. Deocamdată în cap, în schițe și în discuțiile cu prietenii din Malu, Cireșa, Baia, Colonie și Gai. Unul mare de tot, dar care în principiu e cam același. Adică, circulația mașinilor să se facă tot pe partea dreapta, culorile la semafoare să fie păstrate în aceeași ordine, trecerile de pietoni vor fi marcate cu o vopsea super lavabilă, ca alea de pe Tik Tok, clubul muncitoresc să rămână pe mai departe club muncitoresc, iar gazonul din fața primăriei să fie tuns tot la două zile și două ore.  

Simi-Împăratu vrea și el primar. Și tot la Oțelu Roșu, invocând trecutul: „Dacă prima dată am reușit să ajung  venind de la Primăria Glimboca, de ce n-aș putea și acum?” Așa e, cu precizarea că de data asta Împăratul vine din pensie. Pensie și din PMP, partid din care, în afară de el, mai fac parte  doi, trei gealați cu care joacă șeptic, „66” și Păcălici, povestind din tinerețea lui revoluționară, pe care vrea, cu ocazia alegerilor din mai de la Primăria Oțelu Roșu, să o resusciteze, revigoreze și s-o etaleze în prezența lu’ Băselu, prietenul lui de altădată. Așa e când te plictisești, vorbești singur pe drum și nimeni nu te mai sună să te întrebe dacă mai trăiești sau „Ce mai faci Împărate?

Din momentul în care i-am auzit pe Lăiță și Simi ce vor să facă, mă tot gândesc dacă nu ar fi bine să candidez și eu. Ce dacă locuiesc în Reșița? Îmi fac buletin de Oțelu și fac dovada, cu documente, că 20 de ani am copilărit și hoinărit acolo. Ar fi un motiv demn de luat în seamă, dacă legea îți permite ca în astfel de situații să te muți ca țiganul cu cortul.

Călin (File din poveste) a încercat s-o scalde. Să-l aburească, așa cum o face cu noi.  „Dragă Donald, cu mare plăcere aș fi venit, dacă aș fi valid fizic și mental, ca să zic așa. Că de câteva zile mă dor toate oasele și capul, de zici că-mi plesnește, nu alta. Mă încearcă o gripă urâtă de tot. S-ar putea să fie vorba de gripa aia care face ravagii la chinezi. Dacă e așa, atunci sigur am luat-o de pe Tik Tok, în timp ce citeam mesajele suveraniste.”

Îngrijorat, Trump i-ar fi răspuns: „Îmi pare rău ce aud, dragul meu prieten de la răsărit. Stai în casă, bea ceaiuri de mentă, mușețel și tei. Fac minuni, nu alta. Sună-mă dacă nu te pui pe picioare, și o să-ți recomand cel mai bun doctor care vindecă toate bolile posibile, inclusiv boala lu’ Calache.”

Ciolo și cu Bolo, dar și Huno, au făcut bășcălie de el: „Cum, să te cheme, dom’ le, Trump la Casa Albă? Că altă treabă n-a avut decât să-l sune pe Călin”

Seara, la televiziunea poporului, i-a povestit moderatoarei, adevărul. Nu că ar fi fost bolnav și nici că ar avea ceva de împărțit cu Trump și poporul american, ci pur și simplu el peste principiile sale suveraniste, moștenite de la Decebal, Burebista, Deceneu și Ilie de la Sculărie nu poate trece: „Am primit invitație și am refuzat. Nu am de ce să mă duc. Mă duc ca om demn să reprezint poporul român cu demnitate și onoare. Nu te duci altcumva. Eu va spun care este poziția mea. Poziția mea este că a venit momentul să nu mai stăm în genunchi în față nimănui. Nu putem sta în genunchi decât în fața lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu este părintele națiunii române, nu Rotschild și nici Soros. Să ne înțelegem foarte bine. Este problema fiecăruia ce crede. Eu spun doar ce trebuie făcut și în ceea ce cred cu toată ființa mea, și ceea ce crede și poporul român, drept dovadă zecile de mii de oameni în stradă.”.

Că bine zici, frate Călin. Se merită să te duci până la Washington pentru un pahar cu șampanie și o burtă de mâncare? Că burgeri și hot-dog-uri sunt și la București. Să-l vezi pe Macron și alții ca el gudurându-se pe lângă Trump, în timp ce tu stai în picioare, pierdut în mulțime? Să fim serioși. La valoarea pe care o ai în spațiul carpato-danubiano-pontic ai procedat ca un adevărat voievod ce ești. Bravo, ne-ai dat o lecție pe care, cu siguranță, Trump nu o va uita cât o trăi el.

Am văzut-o ieri în piețele din București. Nu, nu la Matache sau Obor, venită să cumpere varză acră pentru sarmale, morcovi și pătrunjel pentru ciorbe, ci acolo unde se adunaseră suveraniștii lu’ Călin (File din povești) și hauriștii lu’ Jorjelu. În mijlocul mulțimii care se călca în picioare s-o atingă, să-i vorbească, să-i pupe mânușițele, să-i simtă răsuflarea. La un moment dat, Anca Alexandrescu, a înșfăcat un tricolor și l-a fluturat deasupra mulțimii, chemând la luptă pe toți cei rămași acasă, din varii motive lângă neveste, copii, nepoți: „Turul 2, înapoi” , a scandat dânsa cu vădită mândrie naționalistă, în timp ce poporul din piață a acompaniat-o ca-n corul robilor din Traviata: „Turul 2, înapoi”.

Imagine demnă de un film neorealist: Televiziunea poporului, în mijlocul poporului. Ana Ipătescu și Ecaterina Teodoroiu par pistol cu apă pe lângă Anca lor. Și ca totul să pară ca la teatru, aceasta s-a întors către jandarmul care o filma: „De ce mă filmezi? Spune, de ce?” Bine, nu l-a făcut javră ca pe Iohannis și Ponta și nici nu i-a zis: „Marș, bă, de aici!”

Ziaristul este și el om. Face și lucruri bune, are și păcate. Spune și adevărul, iar uneori mai și greșește. Mai închide un ochi, mai sare și calul, de dragul senzaționalului. Are și prieteni, are și dușmani, chiar din rândul politicienilor. Fără să fie ipocrit, câteodată e cu unii, alteori se dă cu alții, în funcție de cum cântă cucuveaua la Palatul Cotroceni și de cine stă în capul mesei la Palatul Victoria.

Anca Alexandrescu e altceva. Până nu de mult, o anonimă în ale meseriei pe care o practică cu atâta abnegație și grijă față de popor. Alegerile prezidențiale au făcut din dânsa cel mai cunoscut, cel mai incisiv, cel mai patriot, cel mai drept, cel mai naționalist,  cel mai competent, cel mai curajos, cel mai suveranist, cel mai uimitor ziarist. Da, cel mai ce.  Mai sunt ziariști din categoria „cel mai ce”, dar ca ea nu. Și totul peste noapte. Din momentul în care l-a întâlnit pe Călin (File din poveste), când a simțit că omul ăsta e o pâine bună de mâncat. Și a început să-i ia cu sictir pe javrele politice din jurul său. Cu subiect și predicat. De unde atâta bun simț? Ce atâta deontologie profesională? Cui mu-i place, să schimbe canalul. Javre, pe față. Și câte și mai câte vorbe slobozite în spațiul public. Din acel moment, Anca Alexandrescu a devenit stindardul luptei de clasă pentru toți cei care sunt amăgiți cu sloganul „Nu ne vindem țară.”

Repet, ziaristul este și el om, motiv pentru care poate aș înțelege-o pe Anca Alexandrescu doar că, în timp ce aceasta îl întreabă pe jandarm cum de-și permite să o filmeze și flutură tricolorul în piața publică, chemând mulțimea la lupta cea mare, (aia, cu „rob cu rob să ne unim”) la doi pași mai încolo, colegii dumneaei de la alte televiziuni, sunt înjurați, scuipați, agresați fizic, li se distrug aparatura de emisie.

Cam asta e genul de democrație pe care ni-l propune și îl promovează „cel mai cel” dintre ziariștii momentului din România!

Și ce-i cu asta? Vremurile astea au fost cândva. Până când o venit unul cu nume de sfânt care a făcut ochii roată, iar mintea i-a fătat pe loc o maximă rămasă celebră: „industria românească este un morman de fiare vechi.” A spus sau  nu a spus? Și dacă da, de ce vă mirați că am ajuns să nu mai producem nici măcar ace, brice și carice? Nu l-ați crezut pe cel pentru care, în acei ani, de tristă amintire, croitoresele de la APACA se călcau în picioare doar să-i atingă celebrul pulover de la revoluție, scandând cât le țineau gura: „Nu vrem bani, nu vrem valută, vrem ca Petre să ne…”, dar ați dat urechea la cei care o spun întruna că turismul este salvarea județului. Care turism? Ăla cu obiectivele care doar printr-o minune nu au avut soarta furnalelor, turbinelor și locomotivelor cu abur?  Pe bune? Stați așa că nu e timpul pierdut. Unii încă se mai gândesc să pună de câte-o ispravă, marcă înregistrată. Cine? Cineva care nu iubește, de pildă, Semmeringul bănățean.

Periodic, mai ales pe timp de iarnă, cei de la Regionala din Timișoara, vor să tragă locomotiva și trenul în depou și timp de trei, patru luni să agațe într-un par cartonul ăla pe care stă scris: CLOSED. Adică să facă economie. Cică sunt prea puțini călători și cheltuiala prea mare se bate cap în cap cu Ordonanța Trenulețu. În aceste condiții, calea asta ferată construită în urmă cu 160 și ceva de ani în urmă (vă dați seama cât războaie, revoluții și atentate politice au trecut de atunci?) a devenit o pacoste pentru CFR Călători. Ca atare, CFR Călători emite și trimite în data de 8 ianuarie o Dispoziție către Divizia Trafic, Birou Mers Tren, în care cere să dispună modificări în circulația trenurilor de călători pe relația Oravița-Anina și Anina Oravița. Mai pe înțelesul tuturor, începând cu data de 13 ianuarie și până în data de 17 aprilie, se anulează circulația Semeringului în zilele de luni, marți, miercuri și joi.

Bă, voi sunteți sănătoși la cap? În loc să găsiți soluții profitabile pentru bijuteria coroanei Curții Imperiale de la Viena a acelor ani, să atrageți călători și sponsori, să promovați o campanie națională tu, Regională, manager, Consiliu director sau cum mama dracului ți se mai spune, semnezi ordinul de închidere. Că așa vi se pare vouă că e mai simplu să scăpați de probleme. Când alții cu scaun la cap ar da orice să aibă o astfel de comoară, voi puneți lacăt pe acest traseu turistic, fără nicio remușcare. De ce? Pentru că și tu Regională, manager, Consiliu director ați primit dispoziție la alții, la fel de habarniști și de neputincioși? Sau numirea voastră pe criterii politice în aceste funcții nu are nimic în comun cu istoria și turismul Banatului de Munte?

Parafrazându-l pe Nicușor, prințișorul ceaușist, realizez că voi nu sunteți în stare nici măcar să păstrați ceea ce ați moștenit de la alții, darămite să construiți ori să promovați ceva. Or, cel care nu iubește Semmeringul, cu siguranță, nu este bănățean!

Gogo, așa cum era cunoscut de toată lumea, a fost răpus de o boală căreia nu i se găsește leac. O boală scurtă și plină de suferință, care l-a răpit dintre noi la doar 50 de ani.

Profesional, o perioadă de timp a ocupat funcția de director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate. Dincolo de meseria sa de medic stomatolog, Gogo era la al doilea mandat de consilier județean, implicându-se activ în viața comunității pe care o reprezenta în forumul județean: Teregova. În plus, Gogo Stoichescu a fost un participant constant la activitățiile culturale, sprijinind financiar acțiuni de acest gen.

În urma sa, rămân un copil, care peste o lună va împlini 5 ani, o soție și o famile îndurerate, colegi de breaslă, de partid, prieteni și cunoscuți, care îi vor păstra veșnic amintirea.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace.

UPDATE: Cel mai probabil, înmormântarea va avea loc luni, 13 ianuarie, în Teregova, locul în care s-a născut și a ales să trăiască pentru tot restul vieții.

FOTO: Radio Reșița

Prietenia celor doi a început să scârțîie după un an plin cu alegeri. Azi un pic, mâine un pic până s-a dus dracu rulmentul care susținea mecanismul de funcționare a jucăriei. Dacă ar fi uns la timp rulmentul cu vaselină, poate că lucrurile ar mai fi mers un dărab de vreme, dar așa… Claudiu (Târziu, pe numele din buletin) i-a reproșat lu’ Jorjelu că în ultimul timp a lăsat-o mai moale cu munca de partid, cu agitația în rândul maselor, iar rezultatele s-au văzut la alegerile prezidențiale. La fel și la alegerile locale din vara anului trecut. „Ori te-ai lăsat pe tânjală ori nu îți mai este gândul la partidul ăsta care ți-a dat un nume, te-a scos în lume și te-a făcut om.”, i-ar fi strigat într-un târziu, Caudiu Târziu, exasperat de ineficiența președintelui.

Pe surse, de la ăștia care le știu pe toate, totul ar fi plecat de la cașcaval. De la oferta super generoasă ca preț și calitate din galantarele altor partide. Cașcaval obținut din lapte suveranist, provenind de la Bălțata românească și Bruna de Maramureș. Adică din patrimoniul genetic autohton, să nu existe discuții de combinații cu laptele de la vacile pro Europa. Mai pe la începutul prieteniei lor se vorbea de faptul că va veni și vremea cașcavalului, că de aia intri în politică, nu ca să ieși cu mâna goală. Ei, nu și nu. „Noi nu ne vindem pe o roată de cașcaval, fie el și afumat, că singurul lucru ce ne caracterizează este cinstea, corectitudinea și zicala aia «sărac, dar cinstit»

Și uite că a venit și vremea aia. Că lupta ce se prefigurează între cei doi co-fondatori pleacă tocmai de la cașcaval. Că vorba lu’ nu știu cine, nu intri în politică de dragul de a face bine ălora care te votează. Astea sunt povești pe care le-am tot auzit la Băselu, Dragnea, Cîțu ori Bombonel. Nu poți să stai o veșnicie în opoziție, să-ți curgă balele ca în experimentul lui Pavlov, uitându-te la ăia de la putere care au ajuns la cașcaval, iar tu să latri ca un câine la lună, că ar însemna să fii prea prost pentru lumea în care trăim. Și că tot este super-mercato, nu doar la fotbal, ar fi păcat să zici „pas” la o asemenea ofertă care începe și se termină, invariabil, cu cașcaval!

Un exemplu la îndemână: Klaus Iohannis, fost, actual și viitor președinte al României. Prost, tâmpit sau papă-lapte, sursa noastră de miștocării și bancuri, a condus țara cu frâna de mână, trasă. Nu un an, nu doi sau trei, nici cinci, ci zece. Zece ani în care ne-a exasperat cu excursiile lui africane, cu vacanțele bengaleze, cu recepțiile oficiale în care nimeni nu-l lua în seamă. Zece ani în care doar a trândăvit (vai, ce urât sună!), fără să bată un cui în poarta de la intrare în palatul Cotroceni, fără să înlocuiască gresia spartă din holul principal al palatului, să schimbe și el pământul din ghivecele cu mușcate primite moștenire de la fostul președinte, Băsescu. Că, vorba aia, nu-ți trebuie multă școală să faci de astea prin curte sau în locuință. Dar el, nu și nu, toată ziua cu burta la soare, pe terenul de golf, la skiat, la paparude în Africa.

În tot acest timp, noi nu îl scoteam din Mutu, Plăvanu, Dulapu și toată gama de metafore la care apelăm ori de câte ori ne vin dracii. Și el tăcea (cu un rânjet tâmp în colțul gurii), enervându-ne și mai mult. „Uite, bă, cum stă ca proasta în potecă”, auzeai pe câte unul sătul de prostiile debitate de neamț. Prostii sau nu, Mutu și-a văzut de-ale lui, ignorându-ne, iar acum ne râde în nas. I-a expirat mandatul în decembrie anul trecut, dar el continuă să ne fie președinte. Și nu pentru o lună, două, ci până prin aprilie, dacă nu cumva dincolo de Paști. Jorjelu de la AUR mărturisea că va încerca să-l suspende cu ajutorul Parlamentului. Numai gura de el. „Ghinion!”, explică Werner, cu zâmbetul pe buze, celor ce nu au loc de dânsul. „Iar dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau, că așa stă scris în cărțile voastre de istorie.”

Mut, mut, dar dă din el ca dintr-un om bătrân, vorba lu’ Gogu.

Între noi fie vorba, pe Fred Flinstone, pardon, Ciolacu, zis Cholo, alias Marcelu, îl înțeleg. De când cu alegerile alea din noiembrie parcă e alt om. Nu știu cum să spun ca să mă înțelegeți corect și nici el să nu se simtă jignit, însă eu cred că o programare la un cabinet medical, fie și la ORL, ar fi bine venită. Că una spune și promite și alta face, nu mai apare la televizor atât de des, dar îi face concurență lu’ conu Călin (File din poveste) pe platforma aia chinezească. Și când se uită la tine, parcă nu e privirea caldă de altădată, ochii care emanau strălucire și bunătate și prosperitate. Pe undeva e normal să fie așa căci, săracul a suferit un adevărat șoc după ce a ratat intrarea în turul doi al alegerilor. De fier să fii și tot cedezi sub imperiul imprevizibilului. Noi toți l-am plâns și l-am încurajat. Cine se aștepta la una ca asta? Cu atât mai puțin el. Dovadă că vorbise cu tâmplar dintr-un sat de lângă Buzău să-i facă mobilă la comandă pentru biroul de la Cotroceni. Că mai avea de gând să construiască o anexă la palat. O bucătărie de vară, ca alea de la țară lipite de pătul, și o mică terasă cu câteva scaune și două-trei umbreluțe, care să-i amintească de Buzăul lui drag.

De asta zic, pe Fred, pardon, Cholo îl înțeleg, dar nu pot să spun același lucru despre prietenul său Barney pardon, Simonis. Nu pot nici dacă m-ai picura cu ceară. Că ăsta a câștigat alegerile la Timiș, e jupân și peste liberali, și peste useriști, nu e un pierzător ca și Cholo și totuși se ține de cioace. Ce-o căutat, dom’le, el în postarea lu’ Cholo de pe Tik Tok? Să recunoască în fața poporului că ei, pesediștii, au dat voturile în campania prezidențiale lu’ Simion? Pe bune? Și asta e de laudă sau de dat cu brifta între picioare. Eu zic că e de mucles și de rușine la obraz, bă, Cholo, bă, Simonis. Că în timp ce ne împuiați capul cu Tik Tok, cu rușii,  cu mafia de peste mări și țări, cu descinderi cu noaptea-n cap la nu știu ce legionari, voi îi dădeați voturile lui Simion, iar liberalii îi plăteau facturile lui Călin (File din poveste), acest extraterestru ce se visează de mic să ajungă măcar președinte de CAP, de scară la bloc sau de asociație de pensionari.

Bă, chiar vă bateți joc de cei care au crezut ofertele voastre electorale și și-au pus obrazul, cinstea și corectitudinea când v-au votat, de au ajuns să nu mai vorbească cu frații, neamurile, amantele, vecinii și prietenii? Dacă, da, luați-vă, bă, jucăriile și plecați unde vedeți cu ochii și lăsa-ți pe adevărații Fred și Barney să facă politică.

De vreo lună și ceva, „Țara mea de glorii, țara mea de dor” s-a împărțit în două. Bine, și până atunci fusese împărțită. Și nu în două, ci în nouă, însă, așa împărțiți cum erau, românii tot își vorbeau, se salutau pe stradă, își mai dădeau like-uri pe Facebook ori se încuscreau  de dragul copiilor. De data asta, nici gând de (re)conciliere națională căci, vorba lu’ nu știu ce sculă de politician: „Bă, nu poate un suveranist să stea la masă cu un pro-european, că ne-ar bate Dumnezeu pe toți”.

Așadar, de când cu alegerile prezidențiale, țara asta atât de mult lăudată, ridicat-n slăvi, în vers și cântec, pe scenă, la televizor, Youtube și Tik Tok de Eminescu, Otilia Cazimir, Beniuc, Zaharia Stancu, Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriș, nu mai e „Țara mea de glorii, țara me de dor.” O parte din ea a ajuns țara celor care și-au dorit UE, Schengen, Dubai, Creta, Bayern Munchen și Manchester City, iar cealaltă parte e a celor ce simt cu adevărat românește, începând cu râul, ramul, sondele de pe Valea Prahovei, ocnele de sare, Canalul Dunăre-Marea Neagră, și terminând cu oițele lu’ Becali, și vizitele oficiale a lu’ Ștefan cel Mare în Găgăuzia și Transnistria, în calitate de sponsor principal al echipei de fotbal Sheriff Tiraspol. Acum, nu se știe exact câți sunt dintre ăia care au mers de Anul Nou cu capra și buhaiul, și câți au ales distracțiile din Alpii austrieci ori plajele dominicane.

Cert este că, după acest model, până și mass-media a procedat la fel. Totul a devenit ca o competiție sportivă. În colțul albastru (după culoarea UE) Mihai Gâdea, de la Antena 3, iar în colțul roșu, Anca Alexandrescu, de la Realitatea Plus (zisă și televiziunea poporului suveran). Restul televiziunilor și-au trimis angajații în concediu de Crăciun și Anul Nou. Bine, dânsele emit, dar nu se mai uită nimeni la ele. Nu mai contează.

La ăștia doi, ziua începe și se termină cu Călin Georgescu. Pentru unii, șarlatan, putinist, o hahaleră ajuns peste noapte un fel „Rică, fante de Obor”, pentru alții moștenitorul de drept și de facto al băncii de gene ale lu’ Prâslea cel Voinic și merele de aur, Țugulea Taichii, Greuceanu, Pintea Viteazu, generalul Magheru, (al cărui nume îl poartă unul sau mai multe bulevarde, străzi și alei) și alți eroi care au făcut istorie în teatrele de război de la Călugăreni, Cotul Donului, Nasssiriya, la ’48, dar și la Grivița, cea cu sirena lu’ Roaită, și Smârdan.

Și în timp ce cele două televiziuni și cei doi moderatori ne distrează exact ca în Păpușile Mupets și în cântarea aia cu „La moara la Niculai, cu toții am dat de bai” , Cholo, Bolo și Huno, acești „Take, Ianke și Kadâr” ai umorului românesc, se screm să scoată untul din noi și să dea milităria jos din pod, înghețând salarii și pensii, mărind taxele și impozitele pe case, mașini, triciclete, vile, pe stâlpul din drum, pe urma lăsată de copita mioriței și pe ce-o mai rămas din privatizările din ultimii 35 de ani.

Și să încheiem optimist, cu o sorcovă răspopită: Sorcova, șmechera// Ia mai stați și nu mânați//Ca în anul care este// Să ne fiți tot de poveste// Ca pe noi să ne distrați// Și pe Domnu’ să-l rugați// De cele bune și cele sfinte// La anul și la mai multă minte// Domnu’ să vă dea de acu’ înainte!

Să fim serioși, maître, tot ce ai auzit  despre taxe, pensii și salarii a fost în campania electorală, când politicienii mint de îngheață apele. Știu că te-ai bucurat ca un copil care primește o bomboană pe băț când i-ai auzit ce-ți vor da. Și ce ți-ai zis „Bă, ce oameni buni și de treabă sunt ăștia. Da-le-ar Dumnezeu sănătate și viață lungă, să ne mai conducă și de acum încolo”. Nu știu ce-o să spui de la anu’, dacă o să le mai urezi același lucru sau te rogi să aibă parte de anticipate.

Ce te uiți așa la mine? Nu ți-au spus că pensia medie o sa ajungă la peste 800 de euro/lună? Că taxele și impozitele nu se vor modifica în 2024? Că salariul minim va crește la 1.300 de euro/lună? Că o să plouă cu vouchere de vacanță și stimulente financiare pentru tinerii care vor să muncească acasă, în țară? Ți-au spus, nu? Și tu te-ai bucurat, și ți-ai făcut socoata în în gând: câți bani merg la consum, câți la investițiile familiei, câți la copii și nepoți.

I-ai crezut, matrîe? Bag seama că i-ai crezut din moment ce i-ai votat. Adevăru-i că știu să mintă frumos. Păcat că nu participă la „Românii au talent”, că nu le-ar sta nimeni în cale. Și unii, și alții. Cu zâmbetul pe buze, citind din programul de guvernare. Programul ăsta e un fel biblie: câini cu covrigi în coadă, pere mălăețe pentru toate gurile nătăflețe, posmegi moi pentru toți puturoșii, locuri de muncă chiar și pentru pakistanezi, sri-lankezi și alte neamuri d’ ale Indirei Gandhi.

Și după Ordonanța asta cu trenulețu”, care ne aduce făcălețu’, Nelu Tăiețelu abia așteaptă (statul îl obligă, chiar dacă el n-ar vrea) să mărească impozitele pe apartamente, casă la curte, garaj, autorizații de tot felul, locuri de parcare la domiciliu, pe mașini. Aici am noroc, eu nu am mașină și nici măcar trotinetă. Așa că, scap. Că, o fi primarul cum o fi, dar nu-l cred în stare să pună impozit până și pe tramvai și autobuzele electrice, deși, ăștia cu Ordonanța „Trenulețul și făcălețul” ar fi în stare și de așa ceva. Mama lor la toți, vorba lu’ cântecul cântat de regretatul Victor Socaciu.