Dacă acum e așa,  ce-o fi când vom trece la săptămâna de lucru de patru zile? Că toți așteaptă să se organizeze un referendum să fie întrebat dacă este de acord cu trei zile libere și patru lucrătoare. Cred că va fi cel mai vesel și mai așteptat sondaj din câte au existat vreodată. Atunci să vezi birouri pustii, oameni (nu doar bugetari), fără chef de muncă și distracții fără număr. Gogu al meu dă din cap, când se gândește la ce vremuri a apucat el: „bă, înainte țara muncea și duminica, de Crăciun și de Paști și tot săracă era. Acum, nimeni nu mai vrea să muncească, dar avem de toate. Cum dracu vine asta, nu știu.”. Simplu, nene. Înainte munceai că nu aveai altceva de făcut, în afară de a te fi uitat la alea două ore de televiziune seara și de stat la rând la pâine, lapte, carne, ouă, pe când astăzi ai de toate, de la Facebook și Messenger, la Tik Tok și Instagram.

De mâine, românii (nu doar bugetarii) se întorc la locurile lor de muncă. Mai abătuți, mai fără poftă de lucru, mai nerăbdători să vină un nou weekend. La fel și dascălii, pentru a continua greva și protestele din în stradă. Nimic despre lucru, productivitate, cincinal în patru ani și jumătate.

Popor muncitor ce suntem noi!

Hopa, auzi la el, măi frate, cât tupeu și la profesorii ăștia! Să ia pielea de pe bieții guvernanți, să-i lase în curul gol și să afunde țara în inflație, insolvență și chiar sărăcie! Asta-i chiar nesimțire. Nesimțire și inconștiență. Ei, drăcia, dracului. Și de unde să le dea, bă, Ciucă bani cu troaca? Că ați văzut săracul cum și-a întors buzunarele pe dos. De unde? Din pensia lui specială? Din leafa de la Guvern? Și ce mai vreți, bă? Voi ați face una ca asta dacă ați fi în locul dânsului? Pai, vedeți…

Mutu, pe care nouă ani aproape că nu l-am auzit vorbind, răbufnește și sare în apărarea lu’ nenea Nicu Ciucă, căruia i-ar fi spus de la obraz, când a vorbit cu el între patru ochi: „Ce stai că blegu’, bre, bagă, domnule o Ordonanță cât mai urgentă și dă-le pentru început niște mărunțiș și o să vezi cum o să-i potolești. O să se bucure amărâții ăia c-o să-ți pupe și mâna. Ce dracu, trebuie să vin eu să te învăț ce să faci?”

Mizând pe elementul surpriză, premierul a așteptat să vină noaptea și a făcut ce l-a învățat mutu, semnând o ordonanță care nu mai suporta amânare până la o nouă discuție cu profesorii greviști. Le-a dat niște firfirici acolo, umplându-i de respect, apoi i-a sunat pe grevești: „ăăă… vedeți că v-am dat, și o să vă mai dea și Ciolacu că el vine în locul meu. Nu vă faceți griji, o să vorbesc eu personal cu el. Așa că… ăăă, marți dimineața să vă prezentați la școală. Că dacă nu, iar mă cheamă Mut… ăăă, președintele la Cotroceni și mă face ca pe dracu că nu sunt în stare de nimic.”

Dascălii au declinat propunerea indecentă, asigurându-l că vor continua protestele și greva. Gurile rele spun că, înainte de a trânti telefonul în furcă, nea Nicolae ar fi scos cuiul de la grenada de mână pregătindu-se să o arunce în bătătura sindicaliștilor: „Bine, jucați-vă voi cu focul, că o să vedeți pe dracu. De luni angajăm profesori din Nepal, India și Vietnam. Că n-o să stau toată ziua, bună ziua să mă rog de voi.”

Respectând tradiționala ospitalitate specifică spațiului carpato-dunăreano-pontic, femeile de acolo se vor trezi cu noaptea în cap, vor coace pită albă în cuptoarele lor de pământ, iar bărbații vor bate drumul până la Ocna Mureș, de unde vor aduce un pumn de sare, aflată în starea ei cea mai pură, pentru a-l primi așa cum se cuvine pe rege la coborârea acestuia din Loganul pus la dispoziție de prietenul său de la Cotroceni. Gospodinele o să-i pregătească și zamă pe carne de puicuță, sarmale, plăcinte ardelenești și gogoșele cu zahăr pudră, iar vecinii vor ciocni cu el un pahar de pălincuță.

Și după o primire ca asta, să vedem ce surprize le face regele localnicilor. Că așa e frumos, să nu vină cu mâna goală de la Londra. Că pe la noi așa s-a încetățenit: când îți vine cineva în vizită, mai ales din străinătate: Spania, Anglia, Italia, să nu vină cu mâna în jeb. Că, vorba căprarului de la diribau, riști să rămâi fără unghii. Măcar cu o sticlă de ulei acolo în plasa de un leu și 50 de bani, un kil de zahăr sau de orez, o pungă cu macaroane, un pachet de biscuiți pentru ăia mici, niște bombonele colorate. Orice.  Nu contează valoarea, important e să-ți aducă.

Nu-l mai plângeți că n-ar avea cum să aducă la toți prietenii pe care îi are făcut la Viscri. Aș fi înțeles asta înainte de a ajunge rege, când se ruga de mă-sa și ta-su să-i dea bani de buzunar să-i cumpere lu’ Camelia un burger sau o înghețată la cornet, dar acum, nu. E om în toată firea. Chiar dacă are 74 de ani, a înțeles până la urmă trebuie să și muncești în viață, dacă vrei să ai și tu ce pune ca tot omul pe masă la nepoți. Și știți bine că joburile lor sunt mai bine plătite, iar dacă mai faci și ore suplimentare, te umpli de bani. Așa că, Charles are cu ce să cumpere mizilicurile alea. Sau dacă are rate la bănci, așa cum se aude, măcar să le aducă ecusoanele alea rămase neîmpărțite la încoronare, și tot e ceva.

Deci, să-i urăm un bun-venit lui Charles și să ne bucurăm de prezența regelui pe pământ românesc, la fel cum se bucură și supușii Măriei Sale când îi văd pe ai noștri cântând la țambal și ocarină ori pe gurista din Clejani fredonând pe note povestea lui Bălălău din Scornicești care, în vremurile lui bune, se plimba cu șareta în Londra alături de Elisabeta, muma lui Charles.

Guvernul a găsit soluția pentru a-i convinge pe profesori să lase protestul și să se apuce de încheiat mediile elevilor. Nu prin majorarea salariilor cu 25 de procente, că n-o fi prost să accepte una ca asta după ce atâta timp s-a dat cocoș în fața protestatarilor, și nici prin semnarea unui angajament ferm în privința luării unor măsuri de ordin salarial. Că le-a zis nea Nicu Ciucă miniștrilor săi, într-o seară caldă de mai la un șpriț: „bă, fraților, ăștia se dau…. ăăăă, mai deștepți ca noi, hai să le arătăm că… ăăăă, nici noi suntem proști. Că la noi e… ăăăă, cum îi zice, bă, Lucică la vorba aia? Așa, pâinea și cuțitul. Hă, hă, hă!”

Și din hăhăitul profund al lu’ premieru’ Ciucă, în noaptea ce a urmat  a rezultat o Ordonanță Urgență (urgență tare, tare de tot) pentru modificarea Legii Dialogului Social: toți dascălii aflați din grevă riscă să fie afectați la Revisal în privința vechimii și continuității. „Așa, să să învață minte să să mai pună cu noi, hă, hă, hă.”. Că bine le-ai făcut domnule … „ăăă”.  Bagă-le sula-n coaste. Să să învață minte, ca altădată să nu mai facă. Păi ei cu viitorul președinte de țară și popor se pun? Ei, drăcia dracului.  

Bă, ești prost? „De ce mă faci, bă, prost? Că nu vă dau vouă salarii mari, de asta sunt prost? De unde să vă dau, bă, nene, de unde? Crezi că noi altă treabă nu avem decât să ne scremem mintea cum să căcăm banii să vă mulțumim pe voi? Să ziceți mersi că-i primiți și pe ăștia. Tu vorbești, bă, că n-ai din ce trăi, tu care lună de lună pleci acasă cu șapte salarii de-ale lor?” Posibil dialog purtat între negociatori: pe de-o parte nea Nicu Ciucă, pe de altă parte, oricare dintre liderii de sindicat.

Ce este cert, profesorii rămân în grevă, protestează în continuare în stradă, cerându-și drepturile salariile. Ca idee, le-aș sugera să mai facă un drum până la reședința președintelui, unde să scandeze celebrul hit al anilor ’90, variantă nouă și adaptată vremurilor noastre: La Palatul Cotroceni, cântă cucuveaua// Klaus-Werner și ai lui și-au găsit beleaua!

Când te numești Romi, sau Romeo pentru prieteni, nici nu este nevoie să-l vezi la față ori să fi auzit de el până atunci. E suficient să vorbești câteva minute la telefon și în final să-l întrebi: vrei să fii manager și erou la noi, la Reșița? Simplu ca bună ziua. Celălalt ce ar trebui să zică? Nu, nu vreau, că pe mine mă cheamă nu știu cum. Să nu vă imaginați că ideea cu viitorul erou al Reșiței și, implicit, al spitalului, s-a născut în capul lui Romi. Dar oare mai contează cine i-a servit pe tavă pontul? Să fim serioși! La urma-urmei, e bine ca din când în când să apară câte un personaj de poveste, gen: eroul de la Termopile, eroul de la Smârdan și cu permisiunea lu’ Romi, eroul de la Reșița.

La rândul său, „eroul” sau viitorul „erou”, că nici Romi nu a explicat cum trebuie, recunoaște cu nonșalanța eroilor din cărțile cu povești pentru copii: „Nu știu nimic despre situația acestui spital, voi afla după semnarea numirii mele. Nu știu nimic despre contractul cu Casa de Asigurări, nu știu nimic despre datorii și nu cunosc concluziile raportului de audit!”. A semnat cu drag de președintele care i-a telefonat, precum un primar. A mers pe mâna lu’ Romi. La urma-urmei, nici nu trebuia să știi, maitre! La ce să-ți fi încărcat memoria cu datoriile spitalului, cu situația lui financiară? Ai tot timpul din lume să o faci, până revine Alina Stancovici pe funcție.

A, era să uit, viitorul nostru erou. O angajată din corpul asistentelor medicale întreabă dacă înregistrarea cu matale și cu multe beep-uri, din cauze ce țin strict de CNA, dată pe post de ăia de la Observator în 2020, este adevărată sau nu? Altfel spus, vorbele alea au fost rostite de tălică? Nu? A, știam eu, dom’ le, și fără să te cunosc, că n-ai fi fost în stare de o exprimare atât de vulgară, nedemnă de calitatea ce o aveai pe atunci, cea de manager al Spitalului Județean de Urgență Ilfov. Eroii, chiar și ăia din cărțile cu povești, nu se țin de prostii de astea.   

Și că tot vorbeam de realizările mărețe ale firmei, care între noi fie vorba, este peste tot când vine vorba de renovat și zugrăvit școli, blocuri, grădinițe și alte imobile de acest gen, de parcă toate firmele din municipiu au damblagit în mod subit, mi-aș permite să-l întreb pe domnul patron Sami Barbu cam pe când preconizează să finalizeze lucrările la fântâna cinetică din Piața Prefecturii? Nu am pretenții să spună o lună exactă, o zi sau o oră, ci doar dacă le termină în vara asta sau le lasă pentru sezonul toamnă-iarnă? Că la cum și la cât de mult  lucrează meșterii mari, calfe și zidari, mi-e teamă că nu vom vedea nici anul ăsta apa țâșnind din instalațiile maestrului Lucaci. Am observat că cineva a șters de pe panoul ăla prins cu sârmă de gardul șantierului în lucru, data de 25 mai, cea a finalizării lucrărilor, și a păstrat doar anul, 2023, semn că socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu aia din centrul Reșiței.

Așa e, don Sami? Sau la câte ai pe cap, nici nu mai știi cum să te împarți să mulțumești pe toată lumea. Între noi fie vorba, nu le poți face pe toate la timp, că om ești, nu robot. Că au trecut vremurile alea cu cincinalul în patru ani și jumătate. Acum e langsam, vorba neamțului, nu te zorește nimeni de la spate. Încet, încetișor și tot pi loc! De ce te-ai grăbi? Fântâna aia rămâne tot acolo, nu o ia nimeni s-o ducă la el acasă ca să zici că rămâi fără obiectul muncii. Așa că, langsam, nu te stresa să-ți crească tensiunea, nu te obosi prea tare, să faci bătături în palme, că e timp pentru toate pe pământul ăsta.  Important e că le faci, încasezi banu’ și le dai peste nas cârcotașilor. Nu-i lua în seamă, că nu știu săracii ce vorbesc. Ei sunt invidioși că tălică poți să ridici schele peste schele și deasupra alte schele, și ei nu. Da, dar ei n-au avut norocul matale don Sami căci n-au lăsat loc de bună ziua pe unde au trecut, vorba lu’ Nicu Novac: Cine-i om de omenie// Se cunoaște dintr-o mie// Dă la toți și face bine// Că nu-i orișicine// Și nicicând nu se gândește// Cine îl mai mulțumește!

Așa că, n-au de ce să fie invidioși dacă și anul acesta vei câștiga mult râvnitul Trofeu „Mistria și canciocul de plastic”, bineînțeles, cu „Magna cum ma laud(e)”.

Nu același lucru se poate spune despre ceilalți camarazi și tovarăși din cele două partide. Un bun exemplu de dat: Ziua Eroilor. Acolo unde au fost prezenți doar unii, au lipsit ceilalți și invers. Vorbesc de depuneri de coroane de flori, de cuvântări, de treceri în reviste ale faptelor de vitejie de după ’90. Asta se întâmplă nu de azi, nu de ieri, ci de când a apărut prima dată la televizor nea Ion Iliescu și ceilalți. Niciodată nu i-am văzut pe cei de la putere stând alături de cei din opoziție, de parcă sărbătoarea era doar pentru unii.

Deci, de Înălțarea Domnului, la Reșița au fost depuse coroane la monumentul Eroilor din Govândari, același care în urmă cu un an fusese acoperit, până la asfixiere, cu saci umpluți cu nisip, simbol al rezistenței culturii în fața războiului. Joi, însă, au lipsit cu desăvârșire sacii, în schimb au fost prezenți politicienii: bățoși, gravi, plini de importanță, rezonând în ton cu momentul respectiv și, bineînțeles, nelipsitul sobor de preoți. Cu excepția prefectului Dragomir, niciun pesedist, doar liberali în frunte cu neobositul, oratorul și asfaltatorul Romeo Dunca. La Caransebeș, capitala economică a Banatului de Munte, aceeași sărbătoare, același tipic, o gardă militară, politicieni și vajnicul sobor de preoți. În locul liberalilor, pesediști după chipul și asemănarea primarului Felix. Felix Borcean. Bag sama, și într-un caz și într-altul, dacă ar fi stat unii lângă alții, s-ar fi împuns, că altfel nu înțeleg de ce nu au fost împreună.

În schimb, nici crac de parlamentari. Pesediști sau liberali. Explicații pot fi cu nemiluita, dar ce rost ar mai avea, că și la anu’ va mai fi o zi a eroilor și atunci o să vezi ce înghesuială, ce coadă la monumentele eroilor, ce zâmbete, cuvântări, ce…

Nu te-ai lăsat și ai revocat-o din nou pe Alina Stancovici din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Reșița. Pentru a patra oară în mai puțin doi ani. Asta da realizare. O demitere cât un buchet de flori (nu neaparat de trandafiri), mai ales că ieri a fost ziua ei de naștere. Nu tu drumuri asfaltate, nu tu spital modular, nu tu tren pe baterii. Nimic sau aproape nimic din ce ai promis în campania electorală. Știu, tu ai vrut să faci multe, dar n-a fost să fie. Că odată a fost atenționare de cod portocaliu, de furtună, altădată a plouat o săptămână întreagă, mai nu știu când a nins, ba ăia din guvern te-au trimis la plimbare ori de câte ori le-ai bătut la ușă. Și uite așa a trecut timpul. Ai dreptate, cum să-ți faci treaba în condițiile astea, când nici măcar liberalii tăi de la Capitală nu te-au băgat în seamă?

În schimb, la scandaluri  stai bine. Nu te întrece nimeni. La capitolul ăsta ești lider incontestabil. Odată cu demiterea Alinei Stancovici intri definitiv în istoria post-decembristă din România. Niciun alt președinte de consiliu județean nu a dus o luptă atât de încrâncenată și aberantă cu un subordonat cum ai făcut-o tu. Mai ales cu o femeie. S-o dai afară de trei ori pe Alina Stancovici și de tot atâtea ori instanța să o repună pe funcție, asta înseamnă să te numești Romeo Dunca. Să ai sânge în instalație și să te doară la baston când fosta și, de ce nu? viitoarea manageră îți transmite de la obraz: „Femeile și pisicile vor face întotdeauna ce vor și vor câștiga mereu, în timp ce bărbații proști și patrupezii maidanezi, ar trebui fie să accepte situația, să-și înăbușe lătratul și să aibă grijă să ridice piciorul din spate fără să se murdarească ori să își stropească pantofii de firmă deja înnoroiți în mlaștina caracterului!”

Vai, Romeo, ce-ți face Alina. Ce mesaje ți-a transmis chiar de ziua ta, care a fost tot ieri. Nu ți-a stat mâncarea în gât sau nu ți-a pierit zâmbetul când ai citit?: „Câte trenuri să piardă, amărâtul ăsta de Dunca și să rămână <<repetent>> și anul acesta sau…. și prost și….și cu parandărătul neluat și miștocărit de mentorul său și de prietenii…de conjunctură a vremelnicei sale funcții?” Eu în locul tău aș intra în pământ de rușine sau, vorba managerei, care te face albie de porci, aș chema consilierii personali la mine în cabinet și i-aș întreba, lăsând rușinea la o parte: „cine dracu e, bă, Niculae Filimon ăsta? Că auzi ce zice cucoana: <<cartea și cititul nu dăunează sănătății, indiferent de vremuri, se trage, pardon se filtrează prin neuroni, nu pe nas…>>. Bă, chiar așa?

Pentru că e un partid serios, democratic și responsabil, funcțiile au fost postate pe grupul de WhatsApp, prilej cu care Lăiță a luat foc în momentul în care a aflat că peste el în schema de conducere a partidului se află Dan Sîrbu, de la Oțelu Roșu (a nu se confunda cu celălalt Dan, țărănistul de la Reșița), responsabil cu Organizatoricul, și Sami Miclău, căruia va trebui, vrând, nevrând, să i se adreseze cu formula de: șefu’, dacă vrea să facă mulți purici în AUR. Chestia asta l-a înfuriat la maxim pe Lăiță. A explodat pur și simplu. Că o funcție ca asta ar fi sub demnitatea lui (de parcă până acum ar mai fi avut vreo funcție la partidele pe la care a trecut), dar, nah, ce să zică și el săracul când a simțit că i-a tras-o Georgel. Acum tace și înghite și se plânge la unii, la alții. Că așa ar fi zis într-un moment de sinceritate: „capul face, capul trage”, și, „cine o mai face ca mine, ca mine să pățească.” Așa te-ai exprimat, Lăiță?

Dar cel mai mult și mai mult îl roade faptul că Sami Miclău îi este șef. Că una s-a înțeles cu bossul de la București când a venit în județ, și cu alta s-a ales în final. De aici și supărarea fără margini: „eu nu primesc ordine de la nimeni. Să vă fie clar, eu dau ordine, nu primesc.” Că bine zici, Lăiță, te-o găsit mai fraier și ți-o dat și ție o funcție echivalent cu gradul de fruntaș în armată făcut la apelul bocancilor. Dă-le peste nas și arată-le cu cine s-au găsit să se pună: langa-danga, io-s Lăiță de la Marga!

Dat fiind faptul că tot astăzi este și Ziua Eroilor, Primăria și Consiliul Local au organizat o festivitate la Monumentul Eroilor, prilej cu care s-a oficiat și o slujbă religioasă.

A urmat un scurt program artistic susținut de elevii școlii gimnaziale din localitate.

„Pentru noi este o bucurie, să sărbătorim Praznicul Înălțarea Domnului, prilej pentru a le ura cetățenilor comunei sănătate, bucurii, liniște în suflet și credință în inimi. Pe de altă parte, îi comemorăm și pe eroii neamului care s-au jertfit pentru glia strămoșească, Lor le datorăm libertatea de care avem parte astăzi”, ne-a mărturisit primarul Remus Rof.

Ha, ha, ha! De două săptămâni, de când a apărut pe piață știrea asta, râd ca prostul de unul singur. Auzi, la el, roșii superchimizate care ne otrăvesc puțin câte puțin în fiecare zi. Bine, bă, nea Petre, sau care ai scos chestia asta, voi abia acum v-ați dat seama că mâncăm roșii pline cu steroizi sau cum mama dracului le spune la chimicalele care le grăbesc creșterea? Bă, chiar ne luați de fraieri? Să fim serioși și să nu mai băgăm spaima în oameni. Treaba asta cu pesticidele și codița roșiei e veche de când lumea. Din vremea lu’ Ceașcă și a lu’ Jivkov. Numai că noi și bulgarii am fost și suntem copii mici pe lângă turcaleții ale căror roșii le putem păstra în vitrine ca pe bebelourile chinezești, fără teama de a se strica. A, știți și voi asta? Atunci de ce vă mai mirați? De chichi, de michi? Dacă până acum ați tăcut mâlc, înseamnă că și voi sunteți responsabili pentru tot bulionul care a curs în valuri dinspre Turcia, vărsându-se în supermarketurile care nici măcar nu sunt ale noastre.

Mai bine recunoașteți că treaba asta cu roșiile nu e de la voi din cap, ci de la ăia de la Bruxelles. Numai că voi jucați după cum cum vi se cântă. Măcar dacă ați face-o românește, după fluier și torogoată…