Un manual  în care citim un dialog halucinant, între o fetiță normală și un matur dus cu pluta. Dacă nu chiar mai rău.

– Cum te cheamă?

– Laura.

– De ce nu te cheamă Matei?

Ați auzit? De ce nu-l cheamă Matei.

– Pentru ca sunt fetiță!

Și prostul continuă:

– Și ce dacă ești fetiță? Te poate chema Matei.

Bă, tu ești tâmpit sau faci pe tâmpitul? Și asta nu e totul. Citiți și făceți-vă cruce:

– Ce vrei sa te faci tu când vei fi mare?

– Top-model.

– Aa…deci nu vrei să ai copii?

Bă, vită încălțată, ce are sula cu prefectura?

– Ba da! vine răspunsul sincer al fetiței.  Vreau sa fiu mamă!

– Pai de ce? Asta înseamnă să stai la cratiță și să faci cumpărături. Mai bine fă-te tată! O întreabă prostul care doar pare că e prost peste măsură. Și o să vedem de ce spun asta.

– Pai cum să mă fac tată, dacă sunt fetiță?

– Și ce dacă ești fetiță? Te poți face tată! Ce, ție  nu-ți place fotbalul?

Ba, îi place, ține cu FCSB, doar că pe ea Dumnezeu a făcut-o fată care va crește, va deveni mamă, lângă un bărbat, care va fi tatăl copilului lor.

Așa îi educă școala pe copiii din clasa a III-a, sperând ca într-un timp cât mai scurt să-i ajungem din urmă (măcar la acest capitol) pe olandezi, francezi. Îi educă, explicându-le cum e cu noua profesie de „expert în egalitatea de gen” din Legea promulgată de (încă) Dulapul de la Cotroceni. Mai încet cu idealismul desănțat privitor la familia tradițională compusă din mamă, tată și copil, cu mentalitatea conservatoare despre viață și trai pe vătrai. Iohann, cel mai de seamă reprezentant al „României Educate”, dă cu mucii-n fasole, în loc să medieze  conflictul: „Inițiativa de redefinire a Constituției inflamează spiritele în societate și încurajează intoleranța față de comunitatea LGBT”.

Iar ministerul Educației pune bomboana pe colivă: „Trebuie regândit sistemul de valori al familiei pentru ca noile ideologii promovate în domeniul protecției copilului întâlnesc acolo mentalități conservatoare. 7000 de educatori parentali ii vor educa pe părinți și copii să nu aibă mentalități conservatoare și să nu idealizeze familia tradițională.” Pam-pam!

Cum nu vii tu, Țepeș Doamne…

Cum spuneam, fată simplă de la țară, ce-i drept, trecută pe la PRO TV, ajunsă primăriță la Cîmpulung Muscel, un târg dintr-un județ roșu până în vârful degetelor, hotărâtă să ajungă numărul 1 în România. Și pentru că tot a plecat la drum, în precampanie, bănuiesc că se aștepta ca la Reșița să se întâlnească cu masa mare de useriști pe care să se sprijine în alegerile din decembrie. Să facă, dacă nu o baie de mulțime entuziasmată, măcar un mini slalom printre amatorii de autografe.

Pe dracu. Bă, nene, nici măcar la acest capitol Andrei Plujar n-a fosat în stare să ne arate de ce e președintele USR Caraș-Severin. Să fi vorbit doar cu neamurile, mămicile care ies cu kinderii la plimbare în centru și vecinii de la bloc, și tot s-ar fi adunat la un loc 50 de oameni care s-o fi făcut pe madam candidatul să exclame de fericire: „wow, ce de lume la întâlnirea cu mine. N-am făcut drumul degeaba la Reșița!”. Cei mai mulți erau veniți din județ, din respect pentru președintele partidului.  Pe ăia de la Reșița, i-ai fi putut număra pe degetele de la cele două mâine. Așa că, cu Plujar al ei, Nuți va strânge tot atâtea voturi câte a strâns Dan Barna când o candidat la președinție și când tot Plujar era președinte.

În rest, o prestație subțire, un discurs plat din care am înțeles că în seara de 10 august 2018, a ieșit cu prietenii la o înghețată și, din curiozitate, a mers unde se protesta în piața mare din București împotriva lu’ Dragnea, Veorica Dăncilă și Carmen Dan și OUG 13. După care a mai mâncat o înghețată care, combinată cu scandările anti PSD, a făcut roșu în gât. De ciudă, și-a zis:  gata cu cratița, mătura, mopul și înghețata cu fistic, de astăzi intru în politică. Și asta a fost.

Dacă la primăria din Cîmpulung a făcut lucruri extraordinare, Nuți are convingerea că se va descurca la fel de bine și la Cotroceni, mai ales că îi place plivească buruienile din grădina palatului, să ude florile, să le vorbească, să tundă gazonul și să țină curate aleile grădinii.

Istoria noastră a tăcut ca porcul în cucuruz. Nimic despre faptul că Ștefan cel Mare a fost mare gagicar, că pe unde ajungea rămânea un plod în urma sa. Norocul lui că pe vremea aia nu se plăteau pensii alimentare că ar fi rămas sărac lipit pământului, cât era el de domnitor. Că la fel de mult îi plăceau și petrecerile, mai cu seamă cele din cluburile, pardon, cârciumile de noapte unde se adunau cele mai frumoase femei venite de la Țarigrad, Kiev și Soroca. Vă dați seama, domnitor fiind, controla fiecare știre despre escapadele nocturne, prin boierii și hatmanii pe care îi avea la curtea cetății de scaun, Suceava. Presa era controlată de stat, cronicarii vremii îi ridicau osanale. E drept, se găsea câte unul, așa-zis „independent” care mai scria despre relațiile amoroase, bețiile de la hanurile la care se caza în weekend, dar imediat era pus la zid, i se interzicea publicația iar el era exilat în Țara Românească sau Rusia.

La fel au stat lucrurile în cazul lui Ioan Vodă cel Cumplit. Numele lui rămas în istorie spune totul despre cine a fost nea Ion. Pe cât a fost de vodă, pe atât de sadic. De crud cu boierii moldoveni pe care nu numai că făcea mișto de ei, ci îi și căsăpea la cea mai mică greșeală.. Să nu mai vorbim de Vlad Țepeș. O fi fost și el viteaz, animat de sentimente  patriotice, ceva în genul celor de la 1848, Plevna și Smârdan, și o fi avut și ceva galbeni puși de-o parte să-și fi cumpărat scaunul domnesc. Dar, priceput, la ce? La tras oamenii în țeapă? Ăsta este motiv să te mândrești? Pentru asta intri în istorie? Să fim serioși, maitre! Și exemplele pot continua cu Cuza, afemeiat și el, Carol al II-lea, care a renunțat la tron și la familie, tot pentru o femeie.

Și ca să vedeți că așchia nu sare departe de copacul tăiat cu securea, lucrurile stau la fel și astăzi. Ciucă al nostru este erou interstelar, Jorjelu e cel mai bun agent imobiliar din câți are țara asta, Geoană, a fost prostănac, dar și-a revenit între timp, iar Marcelu… Marcelu are cele mai gustoase rețete tradiționale de covrigi cu susan.

Păcat că toți aceștia, doar pe unul trebuie să-l alegem președinte…

Nimic din ce a fost cândva nu mai este astăzi. De la ghiozdan, uniformă (care aproape lipsește cu desăvârșire) și până la penarul de lemn și numărătoarea cu bile înșirate pe sârmă. Nici măcar florile nu mai sunt culese din grădina bunicii, ci sunt aduse de la dracu’n praznic, din Ungaria, Ucraina (da, Ucraina aflată în război) și Olanda. Să nu mai vorbim de școala care, ca un făcut, niciodată nu este gata la timp cu lucrările de reparații de peste vară. Ca să nu mai spun cum scoate ea la foc automat analfabeții funcționali ai României de mâine. În sfârșit, și peste 50 de ani, în era inteligenței artificiale, se va vorbi la fel, că așa suntem noi, românii, cârcotași, însă va fi puțin probabil ca cineva să-și mai amintească de Domnu Trandafir ori de Smărăndița, fata popii din Humuleștii lui Creangă.

Începând cu acest an, școala  vine cu o sumedenie de noutăți. Nu se știe pentru cât timp, că la noi ce e astăzi nu mai e valabil mâine, important este că există aceste măsuri care, cel puțin în teorie (dacă nu cumva, doar aici) vor da o altă perspectivă actului educațional. Pedeapsa pentru școlarii indisciplinați o reprezintă așa-zisa „cameră de detenție.” Gata cu invective de genul: „măgarule”, „boule”, „tâmpitule”, „nesimțitule”, sau mesajele alea din tinerețea noastră: „Să vii cu mă-ta și tac-tu la școală” și „Vezi că te dau cu capul de tablă până îți intră teorema lu’ Pitagora în scăfârlie.” De luni, zdup cu ei la camera de detenție. Să vezi atunci ce o să crească numărul chiulangiilor, ce bătaie pe un loc, ce aglomerație va fi acolo unde vor fi trimiși copiii din toată școala. Nota la purtare se stabilește după fiecare modul, nu doar la sfârșitul anului ca până acum. Și sunt cinci la număr.

„Pentru toți elevii din învățământul gimnazial și liceal, la fiecare 20 de absențe nemotivate pe an școlar din totalul orelor de studiu sau la 20% absențe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu/un modul de specialitate va fi scăzută media anuală la purtare cu câte un punct. Elevii care au media la purtare mai mică decât 8 în anul școlar anterior nu pot fi admiși în unitățile de învățământ cu profil militar, teologic și pedagogic”, se arată în statutul elevului. Măsurile astea sunt valabile și pentru elevul de la oraș, dar și pentru școlerul care folosește latrina turcească din fundul grădinii.

Asta cu statul pe vine la closet mi se pare o cârcoteală ordinară, să ne facă pe noi românii să ne simțim prost când avem crampe în burtă. Și aici citez din puțul gândirii al fostului ministru traseist al Educației, Sorin Cîmpeanu, care spunea în mandatul său: „Trebuie să înțelegem că nu are legătură toaleta în curte cu calitatea educației, din moment ce mulți dintre noi am făcut performanță învățând în aceste școli.”. De noaptea minții într-o Românie educată căreia i se potrivește de minune expresia: „Vai de curu’ nostru.”

Adevărul e că pe doamna de la USR o prinde bine ținuta asta de la țară. Și chiar îi place să o îmbrace, mai ales acum în pre-campania electorală. Dar asta nu-i de acum, că la fel a făcut și la nuntă când, în loc de rochie de mireasă, voal, trenă sau jartieră pentru partenerul de viață, a îmbrăcat o rochiță simplă, ca pentru o copilă de la țară, cusută manual, cu mărgele colorate, iar pe cap a purtat o cununiță din flori de pe imaș și spice de grâu. Adevărul e că oamenii s-au cam săturat de candidați scorțoși, îmbrăcați în negru din cap și până în picioare, cu cravată și jiletcă pe dedesubt, la 40 de grade la umbră. Nuți de la Cîmpulung a prins șpilu și toată vara s-a îmbrăcat ca o invitată la Nunta Zanfirei.

Mai greu a fost și este pentru contracandidații săi să-i calce pe urmă, căci, oricât de mult s-ar strădui să-și mulțumească electoratul cu ținuta lor vestimentară mai de la Plenița și Buzău, nu vor reuși sub nicio formă. Cum le-ar sta lu’ Marcelu și Bunelu îmbrăcați în cămașa de in, ițari și încălțați cu opinci? Ori în alte ținute mai sofisticate. Hai, lu’ Marcelu i-ar mai sta cumva în blugi, cămașă înflorată și pantofi casual, deși s-a cam îngrășat de când are iubită tinerică, dar ce se face Bunelu, că pe el l-ar prinde doar uniforma de camuflaj pe care a purtat-o în bătălia de la Nassiriya, din Irak. Și n-are decât una singură, că pe aia de schimb a uitat-o sub perină când a plecat din Irak. Așa că, la acest capitol, Lenuța noastră are avantaj clar.

Numai că, din păcate, când să zică „Doamne ajută”, în timp ce urcă în pas alert spre înalta societate, madame Nuți e pusă la zid în privința unui slogan, chipurile, copiat ad litteram de la unii de afară. Cică, „Pentru cei mulți, nu pentru puțini” ar fi traducerea din englezescul: „For the many not for the few.”, folosit de laburiști în nu știu ce campanie de-a lor. Măcar dacă ar fi un slogan de dreapta… Bine, nu a copiat la fel de mult ca Bunelu în teza de doctorat, dar tot plagiat s-ar numi. Șacalii ăștia atât au așteptat, să facă un pas greșit, să aibă de ce să se lege. Că ce ar zice electoratul, și așa puțin, pe care s-ar baza? „Uită-te, bă, dacă și Nuți userista plagiază, România nu mai poate fi salvată de la pieirea morală”

Zău, mă? Că altă treabă nu are electoratul decât să se întrebe de unde a luat Nuți sloganul…

De vreo treizeci de ani, lucrurile s-au schimbat, satul s-a emancipat și ulița a devenit… stradă deși, în multe cătune ea arată tot ca pe vremea lu’ Ștefan cel Mare, când nu existau nici programe și nici accesări de fonduri europene pentru lucrări de reabilitare ori asflatare. Noroc că schimbarea titulaturii nu s-a făcut acum un veac și ceva căci, cum ar fi sunat titlul poeziei scrisă de George Coșbuc „Iarna pe uliță? ” Cum? „Iarna pe stradă?” Sună ca dracu, nu-i așa? Sau, cântecul ăla lu’ Ion Cristoreanu: „La mândra pe ulicioară?” Cum să-i fi zis la ăsta? „La mândra pe străduță?” Cum ar fi să schimbăm versurile la cântarea lu’ Lele Crăciunescu unde, în loc de ulicioară, să-i spunem „De pe străduța asta, mi-o plecat și mie fata.” Bă, ești prost? Bă, ești nebun?

A, era să uit de un cuvânt care mă amuză teribil pe care îl folosesc tot mai mult politicienii.  Mai ales în campaniile electorale, când toți sunt numai lapte și miere. Zilele trecute, de exemplu, și Bunelu Ciucă, și Conu’ Marcelu, se jurau și promiteau că vor face ce le stă în putință ca seniorilor să le meargă din ce în ce mai bine, după clasica expresie: „Clientul nostru, stăpânul nostru.” Ați priceput, după Ciucă și Ciolacu, dar nu doar pentru dânșii, seniorii sunt persoanele trecute de o anumită vârstă. Cică, e o rușine în ziua de azi să le spui bătrâni. Ce e aia bătrân? E ca și în cazul țiganilor care de sute de ani au fost țigani, și nu s-a supărat că li se spunea așa, până a venit unul să ne explice că ei, de fapt, sunt rromi. Și dacă nu ne băgăm mințile în cap, am pus-o…

Un moș, un moșneag, un… Să fim serioși, trăim într-o Europă a respectului față de… seniori care, după DEX, sunt sportivi în toată firea, alții decât juniorii, proprietari de feude etc. Dar noi aici nu ținem seama de DEX, ci de ce spune UE, în fața căreia ne închinăm ca la Icoana Făcătoare de Minuni. Și iar mă întorc la Coșbuc și Nunta Zamfirei, încercând să-mi imaginez cum ar suna strofa aia în care în loc de „bătrâni” poetul ar fi scris: „Sunt greu seniorii de pornit. Dar de-i pornești, sunt greu de-oprit.” Sau cum ar arăta o compunere a unui copil ce și-a petrecut vacanța la bunici, la țară. La tata-bătrân și muma: „Eu în vacanță am fost la tata-senior și la muma-senioară de la Cucuieții din dos?” Ca să nu mai vorbesc de metafora versului izvorât din tocul cu peniță a lui Minulescu: „Un senior și o senioară, două jucării stricate.”

Bă, mă lași?

Sincer să fiu, nu am trăit o astfel de emoție, văzându-l în poză pe Bunelu Ciucă cu Frau Ursula von der Leyen de la golul înscris de Gică Hagi în meciul cu Argentina la CM din America. Ea, impresionată de-a dreptul de teoria lui lansată în spațiul public despre cum poate modela și îmblânzi omul apa, el, fericit că meritele nu sunt doar ale sale, ci și ale soției care l-a susținut toată viața.  „Nicolas, i-ar fi zis Frau Ursula, auzisem multe despre tine însă, sincer, pe cuvântul meu de nemțoaică, niciodată nu m-aș fi gândit că ești în stare de un astfel de enunț care, după mine, revoluționează orice enunț în privința apei:  Nu doar că este rece, dar când poţi să o domini, să fii deasupra ei, te răcoreşte.” Sincer, e fascinantă teoria ta despre apă și ciruitul ei în natură.”

Ursulețu’, numele de scenă ales pentru campania electorală, i-a mulțumit în numele său personal, dar și al poporului din care s-a ridicat, pentru cuvintele spuse: „Îți admir modestia cu care vorbești despre soția ta. Îți tremură vocea și ți se aburesc lentilele ochelarilor, lucru rar la bărbații din ziua de astăzi. Apropos de Frau Ciucă, de ce nu ai adus-o și pe dânsa la forum? Că tare mi-ar fi plăcut să o cunosc și eu.”

Încântat de cuvintele măgulitoare la adresa soției, Bunelu’ a prins curaj și a explicat ce și cum: „Soția a rămas acasă să facă zacuscă și bulion. Nu știu cum e pe la dumneavoastră, dar la noi în casă doar femeia face zacusca.” Frau l-a privit lung și mirată: „Zacusca? Was ist das?” Surprins de neștiința lu’ Frau Ursula, Ursuleț i-a explicat, dând din mâini: „Ăăă, zacusca, ist, cum să vă spun eu dumneavoastră ca să mă înțelegeți, ceva cu vinete, ăăă, gogoșari și ceapă. Ceva gut. Sehr gut!” Atunci, Frau a exclamat: „Ich verstehe!” „Ja, ja, a completat-o Bunelu. Pui și piper și sare, după gust, foi de dafin și câta verstehe de-al dumneavoastră.”

În concluzie, forumul Globsec a reprezentat un succes pentru cei doi, Frau Ursula încântată de rețeta despre zacusca românească, Bunelu întorcându-se acasă, nerăbdător să adauge condimentul nemțesc sugerat de Frau într-o nouă porție de zacuscă, promițându-și să-și dea o nouă întâlnire după ce soția va pune gogonelele și gogoșarii la borcan.

Cum să-l supere Il Luce pe Hagi, să-l lase pe fi-su în afara lotului? Păi se poate una ca asta? Ce dracu, oameni suntem. E vorba de cherestea că, vorba aia, câte n-a făcut Hagi pentru fotbalul nostru, pe când tata lui Mitriță nici nu știu dacă o fi dat vreodată cu piciorul într-o minge. Măcar așa să-i întoarcem recunoștința noastră, aducându-l pe Ianis la națională. Să simtă și kinderul că i se dă importanță măcar acasă la el, dacă afară nu s-a putut din cauza oamenilor răi care nu iubesc Constanța, Marea Neagră și, bineînțeles, driblingurile lu’ ăsta micu’. Pe de altă parte, asta i-ar mai lipsi lu’ nea Mircea la început de drum: să și-l pună pe Gică în cap.

Apoi, ce mare lucru că-l lasă acasă pe Mitriță și-i mai dă o șansă lu’ fi-su? Ce dacă Ianis a frecat tușa de când a plecat de ta-su, de la echipă? Fie că a jucat la Fiorentina, Genk, Rangers și Alaves, el tot rezervă a fost. Din acest punct de vedere, Ianis se poate considera un norocos și ar putea să scrie o carte, despre cum se vede jocul de pe tușă, cum reacționează fotbaliștii la schimbare, cum trăiește un antrenor fiecare fază.

Copilu’ lu’ tata Gică, tot copil rămâne. Chit că are 26 de ani, e om însurat, are casa lui, mâine, poimâine devine tată. El e un exemplu de bune practici în lumea asta parșivă a fotbalului în care unii se nasc talente și mor speranțe. Și i se potrivește de minune vorba bătrânească, cea cu: „De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.” Asta nu înțelege Hagi seniorul. Oricât s-ar zbate fi-su și s-ar da peste cap nu va ajunge nici măcar la degetul său mic. Nu poți să faci din rahat bici și pe deasupra să pocnească. La valoarea pe care o are, Ianis e bun pentru Rapid, Viitorul, Gloria Buzău. Iar pentru națională, doar atunci când o fi să se accidenteze vreunul dintre colegii care n-a avut noroc să-l aibă la fel de celebru ca Hagi.

De asta zic, să-l aduci pe ăsta micu’ a lu’ Hagi care n-a mai jucat un meci oficial la o echipă de club din primăvară și să-l ignori pe Mitriță în afara lotului, chiar că e de râsul curcilor.

Sfios, ca o fată mare, Făt Frumos a îngenuncheat și a pupat mâna lu’ Roșu Împărat, mărturisindu-i că are de gând să plece în lume, că s-a săturat de dezmățul și destrăbălarea care au dus împărăția în procedura de insolvență.

– Bă, tătică, m-am hotărât să-mi încerc norocul în SUE (Statele Uniunii Europene, după modelul cărora a luat naștere UE). Îți place sau nu, eu mâine dimineața pornesc la drum. Am încălțat calul cu cele mai rezistente potcoave, de la Ociko am cumpărat o șa ca-n poveștile lui Ispirescu, după-amiază bag în el o tavă cu jăratic și mâine dimineața plec.

’Geaba s-a rugat împăratul și împărăteasa să rămână, să aibă grijă la bătrânețe de ei, să-i ducă la doctori, la băi, la tratament, el nu și nu. A promis că se va întoarce atunci când va ajunge om mare și realizat, pentru că se săturase de atâta lâncezeală la palatul în care se născuse. Nici măcar Ileana Cosânzeana, cu care se iubea platonic, prin bilețele și like-uri pe rețelele de socializare, nu l-a putut întoarce din drum.

Și cum ziceam, dis-de-dimineața a purces la drum, doar el cu roibul lui și două sandviciuri puse de măsa-mare în tașcă. În trei luni a vizitat toate țările din SUE, s-a întâlnit și cu Ursula von der Leyen, și cu Roberta Metsola și a observat că peste tot nemții, franțujii și italienii munceau de le săreau capacele. Munceau, dar și aveau de toate. În schimb, ce nu i-a plăcut a fost bucătăria occidentală aliniată la noile reglementări UE: mai puțină făină de grâu și mai multă de greier, lăcuste și alte lighioane. Și nici faptul că bărbații se iubeau între ei, ca și femeile de altfel. Drept pentru care a venit în România, unde a auzit că trăiesc oameni cu frică de Dumnezeu.

Aici surpriză. Țara lu’ Iohann Dulapu’ părea pustie. Fiind vară, cei mai mulți erau plecați în vacanță, la munte, la mare sau peste mări și țări. Cei care nu optaseră pentru vacanță, chefuiau la „Serbările Cetății”, „Zilele Orașului”, „Ruga Satului” și alte petreceri populare care se țin lanț, iar cei care nu erau nici în vacanță, și nici la chefurile astea, se aflau în campanie electorală, ba pentru primării și consilii județene, ba pentru alegerile parlamentare și prezidențiale. Ar fi vrut să vorbească cu careva din împărăție, dar n-a avut cu cine: Ciuca făcea corectura la cartea sa cocoțat pe stâlpii de pe marginea drumului, Ciolacu era plecat la inaugurarea unei noi covrigării, Șoșoacă plecase cu sorcova la Bălăceanca, Lasconi ocupată cu curățenia și igienizarea în PNL, vorba lu’ Rareș Bodan,, Băsescu era la cules de prune, Hagi se certa cu ăia de la Glasgow Rangers pentru fi-su Ianis care mai mult freacă banca de rezervă decât joacă, iar Jorjelu era plecat cu capra la păscut.

Sătul de cele văzute în lumea asta, Făt Frumos, cel născut prin cezariană s-a întors acasă la tătâne-su cu coada între picioare, promițându-i că niciodată, dar niciodată nu-i va mai ieși acestuia din vorbă. Apoi s-a însurat cu Ileana Cosânzeana, s-a așezat la casa lui, au făcut o târnă de copii și a jurat că nu va face niciodată politică. Iar eu am încălecat pe o șa și v-am spus povestea așa…

Bine, Ștefan avea și unde să țină petrecerea, Suceava, cetatea de scaun a domnitorului mic la stat, caftangiu și iubăreț (chiar afemeiat), reprezenta o locație potrivită pentru trei zile și trei nopți de distracții. Cei care i-au susținut campania electorală din 1457, anul încoronării, i-au fost din nou alături, în calitate de sponsori. Fiecare cu ce a putut: ba cu un tăuraș la proțap și un purcel cu mărul în gură, ba cu o găină friptă sau coșuri cu pârjoale și poale în brâu, ba cu o oală cu borș dreasă cu ouă de la găinile de curte. Toată mâncarea era bio, sănătoasă și sățioasă, să nu fi existat reclamații din partea Oficiului pentru Protecția Consumatorului, DSV ori DSP.

Prietenii săi de la Galata și Fenerbache au trimis trupe de dansatoare din buric, iar cei de la Panciu și Odobești au scos din cramă cele mai vechi vinuri. S-a băut și tărie, dar aici Fane al nostru a spus-o răspicat: „Fără rachiu făcut din pufoaică, sfeclă și alte rădăcinoase, că ne facem dracului de râs în fața oaspeților veniți de la Tighina, Cetatea Albă și Dnepropetrovsk.” A fost singura derogare de la consumul produselor autohtone, în rest fiind permisă vodca rusească și țuica de prune de Pitești, cunoscută mai târziu ca „Ochii lui Dobrin.”

Mi-am adus aminte de vorbele cronicarului Grigore Ureche acum, înainte de „Serbările Cetății” de la Caransebeș. Că prin locurile astea n-au prea fost voievozi și nicio cetate la fel de vestită ca cea de la Suceava, e o altă poveste. Important că parangheliile se țin lanț, și nu trei zile, cum era pe vremea lu’ domnitorul Moldovei, ci patru. Și nu e singurul lucru la care Felix, se dovedește mai șmecher chiar și decât Ștefan cel Mare care, deși ar fi putut să aducă la Suceava Orchestra Simfonică de la Balșoi Theatre, s-a mulțumit cu moșii și strămoșii Lăutarilor din Chișinău, dirijați astăzi de nea Nicu Botgros.

În schimb, o face Felix melomanul „du Pipirig”, cum ar spune franțuzul, care, după câte se vorbește în cetate, și-a comandat un costum de epocă adecvat momentului. Adică, o „juste-au corpe”, în traducere; o jachetă lungă până la genunchi, croită pe corp, o jiletcă, din material auriu (să atragă atenția doamnelor, domnișoarelor și invidia domnilor), și pantaloni până la genunchi, să i se vadă ciorapii treisfert. Plus o peruque a Criniere, adică o perucă cu bucle blonde care să-i cadă în valuri pe umeri și o pălărie, gen tricon, accesorizată cu pene de struț.

În rest, manele, hamsii, mici de Deva și răchie de Rusca Teregova, sponsor, Pătru Banda, Dumnezeu să-i dea sănătate, și din nou manele căci de la o vremea încoace, cineva are ambiția de a transforma dulcele târg al gugulanilor, într-o veritabilă cetate a manelelor, lucru pe care Ștefan cel Mare (între timp ajuns și Sfânt) nu l-ar fi permis în ruptul capului.