Din acest motiv, orașul este rămas în urmă. Felician Bebe Pasere, actual viceprimar și candidat independent la Primăria Caransebeș, propune o schimbare de atitudine.
„Este nevoie de o rupere de ritm, de o ieșire din starea în care se află primăria în ultimii opt ani, nu pentru a deveni unul dintre cele mai performante orașe din România, ci pentru a le ajunge din urmă pe celelalte. Avem investiții absolut necesare pe care trebuie să le facem de urgență și pe care primăria nici nu le-a luat în calcul până acum. Și nu are nicio scuză pentru că a avut tot sprijinul politic în ultimii ani, dar l-a irosit”, a declarat acesta.
Un amplu program de investiții pe fonduri europene trebuie să înceapă și în Caransebeș pentru a crește nivelul de trai în acest oraș.
„Este clar că actuala administrație nu poate face față la un asemenea ritm și că nu înțelege cât de important este pentru oamenii acestui oraș să înceapă să lucreze susținut. Nu avem încă toate gospodăriile conectate la utilitățile esențiale, nu avem un loc de petrecere a timpului liber în fiecare cartier, nu avem toate străzile asfaltate și cu spații verzi adiacente, nu avem dotări moderne în școli, nu am început un amplu program de reabilitare termică a blocurilor de locuințe. Toate acestea se reflectă în nivelul de trai al oamenilor. Iar rolul primăriei este tocmai acela de a schimba în bine viața oamenilor. Ultimii opt ani sunt pentru noi toți o mare dezamăgire și trebuie să punem capăt acestei nepăsări. Pe 9 iunie putem spune cu toții că ne dorim mai mult. Iar eu pot să vă asigur că această stare de fapt va înceta și vom începe să facem tot ceea ce acest oraș și oamenii lui merită”, este de părere Felician Bebe Pasere.
P.E.