Și cu atât mai mult mi-e dor de cărările bătute cu piciorul, cu cât mă bate gândul să mă întorc acasă. Că am muncit destul prin ale străinătățuri. Că de murit de foame nu vom muri. Ceva bani puși de-o parte avem, pensioara e pensioară. Ș-apoi observ că românii nu m-au uitat, ba mai mult, ei văd în mine un fel de Greuceanu, în stare să se lupte cu zmeii care au furat uzinele, fabricile, feciorii, fecioarele, tradițiile… Dar ce n-au furat?
Și mă bucură faptul că își amintesc de mine. Că vezi tu, Mihaela, dragostea mea, dacă bine faci, bine găsești. Acum nu-mi mai amintesc ce bine am făcut, că e mult de atunci, de la noaptea aia blestemată în care m-am și văzut președinte, dar oamenii știu, că altfel nu m-ar vrea să le fiu președinte. Bine, nu unul ca nea Milică, care la final de mandat recunoștea că l-a învins fosta Securitate, și nici ca hahalera de Băsescu pe care n-am să-l uit toată viața cum a făcut mișto de mine după noaptea aia de pomină, de-mi venea să intru în pământ de rușine. Ca să nu mai vorbim de Dulapu’ de Iohann. Ceva în genul lu’ nea Nelu aș vrea. Că bătrânul n-a făcut umbră degeaba pământului.
Cu siguranță, dintre toți candidații de acu’ eu aș fi cel mai grozav. N-o spun eu, Mihaela, dragostea mea, că știi cât de modest sunt, ci sondajele pe care le tot fac ăștia de vreun an încoace. Uite, pe ultimul dintre ele îl am în față. Sunt precum FCSB-ul lu’ Becali. Am vreo cinci procente în fața lu’ Marcelu și 15 față de Jorjelu. Nea Ciucă? E și el în sondaj, dar e în urmă rău. Condiția fizică își spune cuvântul. N-are suflu, săracul. Nu știu ce armată o condus, dar e varză. Până și tanti Șoșo e înaintea lui.
Mai stau câteva zile, vorbesc și cu Bombonel, să văd ce zice și el, și mai cu vreo doi consultanți, după care mă hotărăsc dacă candidez sau nu. Trebuie să fiu sigur. Să nu mai fac ca data trecută, Mihaela, dragostea mea, când m-am culcar președinte și, vorba lu’ Băselu, m-am trezit „Prostănac.”
