15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Politică
cu lucian

Ceremonia religioasă a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de mai mulți preoți și diaconi, a reprezentat un moment de profundă încărcătură spirituală.

„Acest eveniment a reunit numeroși credincioși într-un spirit de unitate, credință și respect pentru valorile creștine și tradițiile strămoșești. De asemenea, a fost marcată și binecuvântarea bustului preotului paroh Petru Dănescu, ctitor al bisericii, un gest de recunoștință față de contribuția sa la dezvoltarea vieții spirituale a comunei Berliște.

Transmit felicitări tuturor celor implicați în realizarea acestui moment de referință pentru comuna Berliște și îmi exprim aprecierea pentru păstrarea și promovarea valorilor care ne definesc identitatea.
Mulțumesc domnului Primar al comunei Berliște, Nicolae Oravicean pentru invitație și îl asigur de sprijinul meu necondiționat în dezvoltarea comunei.
”, a ținut să spună deputatul cărășean.

ziua internaţională a libertăţii presei

Deputatul PNL de Caraș-Severin, Ion Marcel Vela, a transmis cu această ocazie un mesaj tuturor jurnaliștilor din județ și nu numai.

„Ziua de 3 mai a fost declarată Ziua Mondială a Libertății Presei la 23 decembrie 1993 de către Adunarea Generală a ONU, în urma Rezoluției UNESCO privind «Promovarea libertății presei în lume», care preciza că: «O presă liberă, pluralistă și independentă este o componentă esențială a oricărei societăți democratice.»

Într-o eră a comunicaților începem ziua, indiferent de forma ei, cu o știre. O știre în spatele căreia se află muncă, efort, dăruire, creație și inspirație.

La mulți ani cu prețuire tuturor jurnaliștilor din județul Caraș-Severin și de pe toate meridianele lumii.”

aug1 copie

Adresându-se parlamentului, Oana Gheorghiu afirmase că moțiunea de cenzură împotriva guvernului este construită în jurul unei acuze pe cât de gravă, pe atât de falsă.

„Până acum, pentru doamna Gheorghiu și idolul domniei sale, Ilie Bolojan, parlamentarii erau inexistenți.

Astăzi, brusc, suntem «buni» și ni se adresează prietenește.

Greșit, doamnă Gheorghiu! Nu așa se construiește încrederea. Nu așa se caută sprijinul, prin încercări tardive, lipsite de credibilitate, apărute doar atunci când «v-a ajuns cuțitul la os». Și, mai grav, continuând să deformați realitatea și să justificați jaful reprezentat de vânzarea companiilor strategice ale statului.

Până acum unde ați fost?

Iar domnul Dragoș Pîslaru, asociază moțiunea PSD-AUR cu o «șobolăneală».

Înseamnă că USR PLUS (partidul dumneavoastră) prin Parlament «șobolănea». în septembrie 2021, când depunea moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu?

Sau când ați fost învestit ministru cu voturile PSD, în iunie 2025, era acest lucru tot «șobolăneală».?

Vă rog, nu vă obosiți să răspundeți. Nici să justificați folosirea, de la tribuna Guvernului, a unor invective nedemne pentru o persoană publică. Sau, cum le numește șeful dumneavoastră -« metafore».

Faceți, în schimb, ceva util în scurtul timp rămas: strângeți-vă lucrurile! Faceți-vă bagajul!

Marți, 5 mai 2026, veți pleca acasă. Cu toții!” este mesajul transmis pe Facebook Oanei Gheorghiu de către deputata Silvia Mihalcea.

aprilie 2026 23

Deputatul Marius Isac spune că PSD a considerat nedreaptă măsura prin care prima zi de concediu medical rămânea neplătită și a încercat să o corecteze încă de la început. Chiar dacă atunci soluția nu a fost adoptată prin OUG, împreună cu colegii să a continuat demersul în Parlament.

„În plenul Camerei Deputaților am susținut și votat modificările prin care prima zi de concediu medical este plătită pentru categoriile cele mai vulnerabile:

-pacienții cu boli cronice

-persoanele incluse în programele naționale de sănătate

-pacienții care necesită spitalizare de zi

Este firesc ca exact acolo unde riscul este mai mare și nevoia de protecție este urgentă, statul să intervină corect.

Nimeni nu ar trebui să fie pus în situația de a alege între sănătate și venitul necesar pentru traiul de zi cu zi. Un sistem responsabil nu penalizează boala, ci oferă sprijin atunci când oamenii au cea mai mare nevoie de el.

Concediul medical nu este un privilegiu, ci o garanție minimă de siguranță și respect pentru fiecare pacient.”, a ținur să precizeze deputatul Marius Isac.

aprilie 21 2026

Deputatul PSD consideră că întâlnirea reprezintă încă o dovadă a relațiilor solide dintre România și Republica Cehă, și demonstrează importanța colaborării parlamentare constante.

„Dialogul cu reprezentanții Parlamentului ceh a vizat subiecte de maximă relevanță pentru dezvoltarea comunităților noastre: modernizarea administrației publice, dezvoltarea teritorială echilibrată și protejarea mediului prin politici sustenabile. Prin dialog și parteneriate solide, putem construi soluții eficiente și proiecte durabile în beneficiul cetățenilor din ambele țări”, a ținut să ne precizeze parlamentarul cărășean.

Printre principalele teme abordate s-au numărat:

– identificarea și schimbul de bune practici în domeniul protecției mediului;

– strategii privind dezvoltarea durabilă și consolidarea administrației publice locale;

– cooperarea bilaterală în elaborarea și armonizarea legislației de mediu;

– prioritățile legislative la nivel național și european.

grup psd aprilie 2026

În opinia vorbitorilor, România are nevoie de stabilitate, siguranță și dezvoltarea economică, pentru că nu își mai permitem stagnare!

„Traversăm o perioadă dificilă: economia încetinește, puterea de cumpărare scade, iar încrederea oamenilor în direcția țării este tot mai fragilă. Aceste realități se resimt zi de zi în viața fiecăruia.

PSD nu a generat această situație. Dimpotrivă, am venit constant cu avertismente, soluții și propuneri concrete pentru a corecta direcția. Din păcate, acestea au fost ignorate. a mărturisit vicepreședintele PSD, deputata Silvia Mihalcea.

Parlamentara cărășeană a dat ca exemplu clar că lucrurile nu mai funcționează în coaliție, modul în care se iau deciziile economice majore. Fără consultare și fără transparență, a apărut o listă de companii propuse de către vicepremierul Oana Gheorghiu pentru listare la bursă. O decizie despre care nu s-a discutat anterior.

„Listarea unor companii strategice într-un context economic și energetic nefavorabil ridică semne serioase de întrebare. În timp ce alte state europene își protejează sectoarele esențiale, România riscă să piardă controlul asupra unor resurse importante.

Lipsa consultării reale în coaliție și graba cu care sunt promovate astfel de măsuri indică faptul că există direcții care nu servesc interesului românilor.

Luni, 20 aprilie, împreună cu colegii mei, vom lua o decizie esențială pentru viitorul țării. Pentru că situația actuală nu mai poate continua.

România are nevoie de un guvern responsabil, capabil să redreseze situația și să redea încrederea oamenilor.

Este momentul să alegem responsabil. România merită mai mult!”, a mai spus deputata Silvia Mihalcea.

aug1 copie

În opinia Silviei Mihalcea, PSD a avertizat, dar Ilie Bolojan nu a ascultat, ci a ignorat, a refuzat sau a blocat soluțiile PSD. Iar acum vedem clar rezultatele dezastruoase:

– Consumul este în prăbușire de 7 luni

– ⁠Investițiile publice au fost tăiate drastic

– ⁠Taxele au crescut, dar deficitul nu a scăzut

FMI și INS confirmă realitatea:

– inflație mai mare

– ⁠creștere economică aproape inexistentă

– ⁠șomaj în creștere.

„Nu putem vorbi despre stabilitate când economia scade. Nu putem continua în același mod. Este nevoie acum de o schimbare în ceea ce privește funcționarea guvernului.

România are nevoie de un guvern care să stabilizeze economia, nu să o frâneze!”, a ținut să precizeze vicepreședintele PSD, Silvia Mihalcea.

nov 2025

Proiectul, Pl-x nr. 27/2026, prevede acordarea de servicii gratuite de consiliere psihologică pentru părinți și tutori, costurile urmând să fie decontate prin sistemul de asigurări de sănătate.

„Pl-x nr. 27/2026 nu este doar un proiect de lege trecut pe o listă legislativă. Este un răspuns concret la o nevoie reală, resimțită de mii de familii din România. Prin această inițiativă, părinții și tutorii copiilor cu sindrom Down sau tulburări din spectrul autist vor beneficia de servicii gratuite de consiliere psihologică, decontate prin sistemul de asigurări de sănătate. Un sprijin esențial, care până acum a lipsit sau a fost greu accesibil pentru mulți dintre cei care aveau cea mai mare nevoie de el. A fi părinte în astfel de situații înseamnă mult mai mult decât grijă și responsabilitate. Înseamnă rezistență zilnică, adaptare continuă și, de multe ori, o luptă dusă în tăcere. Tocmai de aceea, această lege aduce un echilibru necesar: sprijin pentru cei care, la rândul lor, oferă sprijin necondiționat”, aținut să precizeze Marius Isac.

Deputatul PSD spune că următorul pas vizează îmbunătățirea acestui proiect, prin introducerea unor mecanisme concrete de sprijin direct pentru copii, în sensul alocării unui buget dedicat și acordării unor vouchere, cu o valoare estimativă de 3.000 lei/an, pentru fiecare copil cu sindrom Down sau din spectrul autist.

„Aceste vouchere ar putea fi folosite pentru activități care contribuie la dezvoltarea și integrarea copiilor: sporturi precum înotul sau schiul, cursuri educaționale, meditații la matematică sau alte domenii, terapii complementare ori orice activitate care le poate aduce progres, încredere și bucurie”, a adăugat deputatul cărășean.

cu cai

Deputatul PNL de Caraș-Severin, Marcel Vela, inițiatorul și promotorul legii care a stat la baza înființării Poliției Animalelor, spune că înainte de toate, această zi reprezintă un semnal de alarmă și un apel la compasiune, lansat la nivel mondial, față de situația în care se află sute de milioane de animale fără stăpân din întreaga lume.

Data de 4 aprilie nu a fost aleasă întâmplător, ci la exact o jumătate de an de la aniversarea Zilei Mondiale a Animalelor, din 4 octombrie.

cu catel

„Din păcate, 600 de milioane de animale fără stăpân din întreaga lume nu au făcut această alegere. Au fost aruncate în stradă de stăpânii lor, născute în stradă sau pierdute. Animalele acestea nu au creat această situaţie, doar trăiesc în ea sau după caz, mor.

Ca iubitor de animale, am înființat Poliția Animalelor în România în anul 2020, în timpul mandatului de Ministru al Afacerilor Interne. Această structură funcționează în cadrul Poliției Române și are ca scop principal protejarea animalelor aflate în situații de pericol și sancționarea actelor de cruzime.

Vă îndemn să adoptați și să respectați aceste suflete nevinovate lăsate de Bunul Dumnezeu pentru a ne bucura viața și a ne învăța ce înseamnă loialitatea!”, este mesajul deputatul liberal.

cu pisici
sept 2024 2

În cadrul ședinței Subcomisiei pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților, deputatul PNL Marcel Vela a analizat împreună cu László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României, strategiile și măsurile dorite la nivel național.

În opinia liderului PNL de Caraș-Severin, este foarte important pentru România ca implementarea lor la nivel local si regional să fie cât mai bine realizată.

„Dezvoltarea durabilă pe termen lung este un domeniu foarte complex şi extrem de vital pentru viitorul națiunii.

Politicile care cuprind aproape toate sferele din administrație publică, trebuie armonizate cu tot ce înseamnă viziunile europene și internaționale, astfel încât măsurile să poată fi sustenabile la nivelul tuturor ministerelor.

Și aici, pe lânga Guvern, un rol esențial îl are Parlamentul României și tot ce înseamnă procesul legislativ.

L-am asigurat pe domnul consilier de stat de tot suportul comisiei noastre în promovarea și susținerea actelor normative necesare unei bune guvernări.”, a ținut să precizeze deputatul Marcel Vela.

silvia m martie 2026

Deputata PSD de Caraș-Severin, Silvia Mihalcea, a fost una din inițiatoarele proiectului, susținând cu tărie promovarea acestuia în forma votată astăzi.

„Am scris istorie în Parlamentul României unde a fost adoptată, cu o majoritate covârșitoare, Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care îl preced!

Această lege, pe care am inițiat-o împreună cu colegele din PSD și alături de alte colege parlamentar-și care s-a bucurat de cea mai mare susținere prin semnături-prevede:

Introducerea în legislația românească a conceptului de femicid, definirea și măsurarea acestuia;

Colectarea de date pentru o evaluare corectă a fenomenului;

Instrumente de evaluare a riscului pentru instituțiile statului;

Măsuri de prevenție și mecanisme de protecție pentru victime;

Agresorul nu mai poate veni la moștenirea victimei.

Așa cum am spus și în intervenția de la tribuna Camerei Deputaților, astăzi am votat pentru viață!”, a mărturisit deputata Silvia Mihalcea.