Chiar dacă Veștea a spus în mai multe rânduri că se bazează pe voturile partidelor și formațiunilor cu convingeri occidentale, Nelu Popa îl contrazice, susținând că vor fi surprize mari chiar din partea celor în care „pucistul” de Veștea își pune atâtea speranțe.
„Despre ce vorbim? Despre un Guvern PSD plus o mână de trădători din PNL? Să fim serioși. Veți vedea că Veștea se îmbată cu apă rece. Și mă gândesc la faptul că UDMR rămâne lângă Ilie Bolojan, PNL și USR. Știu că nu credeți, dar veți vedea că în următoarele ore UDMR va ieși cu un comunicat de presă în care își va prezenta poziția despre care v-am spus.”
Popa, unul dintre apropiații lui Ilie Bolojan, este de acord că țara are nevoie de stabilitate și de o guvernare stabilă, dar nu în condițiile impuse de președintele Nicușor Dan.
„Să treacă mascarada asta, iar apoi președintele să cheme partidele la negocieri pentru desemnarea celui investit cu formarea guvernului.”, a precizat vicepreședintele PNL Caraș-Severin





