Ceremonia religioasă a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de mai mulți preoți și diaconi, a reprezentat un moment de profundă încărcătură spirituală.
„Acest eveniment a reunit numeroși credincioși într-un spirit de unitate, credință și respect pentru valorile creștine și tradițiile strămoșești. De asemenea, a fost marcată și binecuvântarea bustului preotului paroh Petru Dănescu, ctitor al bisericii, un gest de recunoștință față de contribuția sa la dezvoltarea vieții spirituale a comunei Berliște.
Transmit felicitări tuturor celor implicați în realizarea acestui moment de referință pentru comuna Berliște și îmi exprim aprecierea pentru păstrarea și promovarea valorilor care ne definesc identitatea.
Mulțumesc domnului Primar al comunei Berliște, Nicolae Oravicean pentru invitație și îl asigur de sprijinul meu necondiționat în dezvoltarea comunei.”, a ținut să spună deputatul cărășean.



