Sunt afectați consumatorii casnici și economici care au domiciliul și sediul pe Strada Traian Lalescu. Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC Aquacaraș SA.
„Ne cerem scuze consumatorilor noștri, afectați de această oprire. Pentru orice problemă apărută după reluarea furnizării apei utilizatorii pot apela Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643 sau 0766341274”, se arată într-un comunicat de presă.
Regenerarea naturală se instalează urmare a executării tratamentelor de regenerare.
În cazul Direcției Silvice Caraș-Severin sunt utilizate mai multe tratamente, respectiv tratamentul tăierilor progresive (în ochiuri), tratamentul tăierilor succesive, tratamentul tăierilor cvasigrădinarite, tratamentul tăierilor de transformare spre grădinărit și tratamentul tăierilor în crâng. Pe lângă aceste tratamente se aplică și tratamentul tăierilor rase pe parchete mici, până la 3 ha. Aceste tratamente se utilizează doar pentru substituirea unor arborete derivate care au în compoziție specii cu valoare ecologica și economica mică și în arborete pure de pin și molid ajunse la vârsta exploatabilității. Ca urmare a efectuării acestui tratament, se execută lucrări de împăduriri pe toată suprafața cu specii valoroase corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure.
Atât din punct de vedere ecologic, dar și economic, promovarea regenerării naturale constituie o prioritate pentru silvicultorii cărășeni, întrucât se asigură continuitatea arboretului în care se intervine cu tăieri, iar în compoziția acestuia se vor regăsi speciile existente, adaptate la condițiile staționale, ceea ce implică costuri reduse pentru instalarea vegetației și conducerea arboretelor tinere.
Situația regenerărilor executate în ultimii
ani de către Direcția Silvică Caraș-Severin este prezentata în tabelul următor
.
Nr.
crt.
Anul
Total regenerari-ha ,
din care
Regenerari
artificiale
ha
Refenerari
naturale
ha
1
2016
978
245
733
2
2017
1226
273
953
3
2018
733
203
530
4
2019
679
148
531
5
2020
536
93
443
6
2021
753
131
622
Total
4905
1093
3812
„Împăduririle se executa cu puieți de talie mică cu rădăcină nudă produși în cele 114 pepiniere silvice ale direcției. Anual Direcția silvica folosește peste 1.000.000 de puieți forestieri ,în funcție de suprafețele pe care urmează a executa lucrări. Speciile de puieți utilizați la lucrări sunt brad, molid, larice, fag, gorun, stejar pedunculat, paltin de munte, frasin, cireș ș.a si in mica măsură specii exotice nuc negru , castan comestibil si stejar roșu.
În anul 2021 la Direcția Silvică Caraș-Severin au fost realizate împăduriri integrale pe o suprafața de 131 ha, și completări pe 63 ha. Totodată au fost realizate regenerări naturale pe o suprafața de 622 ha .
Pentru executarea lucrărilor de împăduriri și completări au fost utilizați 979 mii puieți forestieri ,din care : brad-58 mii buc;molid-211 mii buc; larice -7 mii buc ;pin – 8 mii buc ;fag – 164 mii buc; frasin – 40 mii buc ;paltin de munte – 231 mii buc; nuc negru – 2 mii buc și cvercinee – 258 mii buc”, susține directorul DS Carașț-Severin, ing. Ion Tabugan.
Evoluția suprafețelor regenerate este în strânsă corelație cu evoluția suprafețelor pe care se execută lucrări de exploatare.
Pentru
realizarea împăduririlor sunt folosite specii forestiere valoroase atât din
punct de vedere ecologic, cât și economic.
Pentru
anul 2022 au fost stabilite, prin controlul anual al regenerărilor suprafețele,
pe care se vor executa lucrările de regenerare. În prezent, aceste suprafețe se
centralizează la nivelul subunităților și se întocmesc documentațiile tehnico –
economice pentru realizarea lucrărilor.
„Întrucât la această dată o parte din tăierile de substituire, a celor provocate de doborâturi de vânt și atacuri de dăunători, sunt încă in lucru, nu este definitivat întreg programul de împăduriri pentru anul următor, dar estimăm că suprafața va fi de aproximativ 240 ha .
În totalul suprafeței de împădurit în anul 2022 intră și suprafața de 25,3 ha preluată în vederea împăduririi ca urmare a scoaterii din fond forestier a suprafeței destinate construirii domeniului schiabil Semenic, dar și importante suprafețe afectate de incendiile de pădure în ultimii ani”, mai spune Ion Tabugan.
Pentru
execuția acestor lucrări, dar și a lucrărilor de îngrijire a regenerărilor
rămase în control din anii anteriori, vor fi
luate din timp măsurile organizatorice necesare, prin întocmirea la
fiecare subunitate a unui plan de măsuri tehnico-organizatorice și desemnarea
persoanele responsabile pentru fiecare șantier de împăduriri.
Ideea de la care se pleacă e că, prin comunicatul emis de Gardă se încearcă inducerea în eroare a opiniei publice.
„Direcția Silvică
Caraș-Severin, ca unitate a Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA,
administrează cea mai mare suprafață de fond forestier proprietate publică a
statului din România, având în subordine și coordonând activitatea a 17 ocoale
silvice, iar controlul efectuat de Garda Forestieră Timișoara la una dintre
aceste subunități, în speță Ocolul Silvic Nera, vine în sprijinul nostru și
întregește eforturile comune de a reduce hoția
din pădure și cele de identificare a punctelor vulnerabile în activitatea
pază a pădurilor proprietate publică a statului din județul Caraș-Severin, ceea
ce ne va permite luarea măsurilor necesare pentru îmbunătățirea actului de
administrare.
Totuși, faptul că acest control s-a derulat pe o perioadă de 8 luni din cursul anului 2021 (aprilie – noiembrie), prin angrenarea /blocare personalului silvic în activitatea de control, a cântărit extrem de greu în activitatea curentă a Ocolului Silvic Nera și implicit a Direcției Silvice Caraș-Severin, producând întârzieri majore în actul de administrare și generând nerealizări ale indicatorilor fizici și economici pentru anul în curs”, se arată într-un comunicat de presă al DS Caraș-Severin, semnat de directorul Ion Tabugan.
Tabugan spune că,
în mod inexplicabil, Garda Forestieră Timișoara nu face referiri corecte la realitatea
din teren, inducând în eroare opinia publică.
„Din volumul
tăierilor ilegale de 1.194 mc, o mare parte, mai precis 552 mc, a fost
identificat de către personalul Ocolului Silvic Nera, în decursul anului
curent. La fel este și în cazul tăierilor de îngrijire – degajări, unde din
cele 117,8 ha prezentate de garda forestieră, pentru 74,43 ha lucrări
neexecutate și constatate de direcția silvică în urma verificărilor proprii
deja sunt înaintate plângeri penale.
Verificările au
fost axate, în cea mai mare parte, pe activitățile derulate în perioada anilor
anteriori, 2018-2020, multe dinte pagubele constatate din tăieri ilegale
nefiind asumate de către personalul silvice de teren întrucât presupusele
cioate provenite din tăieri ilegale erau într-un stadiu avansat de degradare,
fiind vechi de cca. 4-5 ani.
Dintre pagubele
semnalate în comunicat mare parte sunt constatate de Direcția Silvică
Caraș-Severin și au fost deja luate măsuri administrative și pecuniare asupra
personalului vinovat și au fost înaintate plângeri penale către parchetul de pe
lângă judecătoria competentă teritorial.
Toate acestea
denotă faptul că garda forestieră nu recunoaște, deși nu cunoaștem motivul,
aportul direcției silvice și efortul depus pentru identificarea și soluționarea
problemelor de la acest ocol silvic.
Mai mult decât
atât, ne manifestăm indignarea asupra faptului că, deși suntem în luna
noiembrie a anului în curs, raportul de control al Gărzii Forestiere Timișoara
întocmit la încheierea verificărilor nu a fost înaintat Direcției Silvice
Caraș-Severin sau a ocolului silvic controlat, dar au fost date publicității
rezultatele verificărilor”, este de părere directorul Tabugan.
Acesta este convins
că Direcția Silvică va lua cele mai drastice măsuri împotriva personalului
angajat care nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu și/sau au produs cu/fără
bună știință prejudicii pădurii, la această dată fiind deja în desfășurare demersurile
de cercetare prealabilă în vederea sancționării și/ sau desfacerii contractelor
de muncă pentru 8 salariați de la acest ocol, în completarea sancțiunilor
aplicate deja pentru personalul angajat al acestui ocol după controlul efectuat
de către RNP Romsilva în primăvara anului în curs.
„Suntem încrezători
că, având susținerea Gărzii Forestiere Timișoara, vom reuși să impunem
disciplina în actul de administrare, iar pădurile proprietate publică a
statului din Caraș-Severin vor fi păzite așa cum trebuie”, mai spune Ion
Tabugan.
Ele au fost depuse pe Programul
Național de Investiții „Anghel Saligny”, valoarea lor cifrându-se la peste 100
de milioane de lei.
Referindu-se la
aceste proiecte, Remus Rof a ținut să precizeze: „Un prim proiect vizează extinderea rețelei de canalizare menajeră și
branșamente, în valoare de 9,3 milioane de lei, cel de-al doilea l-am depus
pentru introducerea alimentării cu apă în comună, și însumează 13,7 milioane de
lei, iar cel de-al treilea este pentru modernizarea DC 78 Dognecea – Calina, un
tronson de 3,8 kilometri, cu o valoare de 19 milioane de lei. Alte trei
proiecte, în valoare de 13,6 milioane de lei, au fost depuse pentru
modernizarea străzilor: Pătru Pau, Lacul cu Nuferi, Domnilor, Bolta Rece,
Ogașul cu Peri și Rozelor”.
Mai există un
proiect depus spre finanțare pe „Anghel Saligny”, care are și cea mai mare
valoare dintre toate, de aproape 41 de milioane de lei, a fost gândit pentru
modernizarea celorlalte străzi rămase, dar și pentru pavarea și amenajarea de
trotuare și alei pietonale în centrul comunei.
În această situație se găsește și Primăria Măureni unde continuă să se deruleze proiectele legate de asfaltarea a unui număr de nouă străzi, precum și de modernizarea drumului ce leagă Măureni de satul Șoșdea. Deoarece existau speranțe mici ca ele să fie finanțate de Compania Națională de Investiții, primarul Brian Filimon le-a transferat pe Programul Național „Anghel Saligny”.
Primarul comunei, Brian Filimon,
speră ca noul program național, recent lansat, să-i aducă banii necesari pentru
derularea a două investiții importante pentru comunitatea sa. Este vorba despre
asfaltarea a nouă kilometri de străzi comunale și de modernizarea drumului
comunal Măureni -Șoșdea.
„Sunt investiții mari și importante, extrem de necesare nouă, iar în momentul de față nu ne încadrăm în altă parte. Nu știm încă măsurile Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și nici dacă acestea ne cuprind cumva. Am făcut deja toate demersurile în acest sens, am dat hotărârea de Consiliu Local, am actualizat indicatorii tehnico-economici. Suntem pregătiți ca să depunem proiectele, online, până la sfârșitul lunii”, ne-a mărturisit primarul Brian Filimon.
Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC Aquacaraș SA.
Conducerea operatorului județean de apă și canal își cere scuze consumatorilor noștri, afectați de această oprire. Pentru orice problemă apărută după reluarea furnizării apei utilizatorii pot apela Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643 sau 0766341274
Nea Ioane, ce fac ăștia cu dumneata, nea Ioane? N-au pic de jenă, de rușine și de respect pentru funcția publică pe care ți-a dat-o instanța. Se trag de șireturi cu prim-gospodarul urbei, de parcă ați cinat din același blid. Auzi la el: „sunteți primar sau doar…..degeaba!?” Dacă nu ești primar, atunci ce-or crede ei că ai putea să fii? Pădurar? Navetist pe ruta Timișoara-Moldova9? Sau, că nu te văd în oraș. Păi, cum să te vadă, domnule, pe frigul ăsta? Nu-i băga în seamă, stai până la primăvară la căldurică în birou, să te ferești de răceală, să nu mai vorbesc de virus. Bea ceai fierbinte, puneți perina electrică la spate și lasă-i să vorbească până s-or plictisi. Că, vorba aia, nu trebuie să ieși pe faleză, să te vadă ei, ca să rezolvi ce ai de rezolvat în oraș.
Fac și mișto, de dumneata, cică ai trecut la religia hinduistă. Ei, și? Asta e grija lor la cine te închini matale? Păi, ce, vaca aia care păștea în parc nu e și ea suflet? Și dacă e, nu are voie să se plimbe ca noi toți în oraș? Unde sunt drepturile și libertățile animalelor, unde? Ei, drăcia dracului! Că bietul animal nu face rău, doar paște și se balegă. Nu totdeauna, ci doar atunci când îi vine și lui. În funcție de tranzitul intestinal, de iarba și de nutrețul pe care îl bagă în burdihan. Auzi la ei, că umblă prin oraș ca vodă prin lobodă în parcurile amenajate de Torma pe când era primar. Care e problema? Și, ce ar vrea, să zboare ca bribeții și ciorile? Și, la urma-urmei, cine l-o pus, domnule, pe Torma ăsta să dichisească între blocuri? Să fi lăsat, dracu ca pe islaz, pârloagă. Că era mai bine, nu e așa?
Hai să lăsăm gluma la o parte, nea Ioane și te întreb foarte serios: ce-ai de gând să faci cu marhăle astea care umblă slobode prin oraș ca în Calcutta și Bombay? Că s-a umplut Facebookul cu comentarii despre ele. Văd că una a intrat în curtea școlii, de parcă ar avea cursuri de dimineață, că nu văd crac de polițist să le mâne de acolo. Dacă le dai nas, mâine, poimâine te trezești cu ciurda la primărie, la cafea cu matale. Asta îți mai lipsește, să intre vacile în curtea primăriei, că a doua zi te trezești cu Nationl Geographic în oraș.
Te mai întreb o dată, ce faci, nea Ioane, cu ele? Te apuci de zootehnie sau treci în religia hinduistă? Hotărăște-te, oamenii ăia de pe Facebook așteaptă un răspuns de la matale. Gândește-te bine și dă-le peste nas ălora care se întreabă: „bă, Moldova Nouă are primar?”
Vor fi afectați consumatorii de pe străzile: 1 Decembrie 1918, Eftimie Murgu, Andrei Șaguna, Vasile Alecsandri, Victoriei, Răcășdiei, Grădinilor, Livezilor, Spitalului, Răcășdiei, Cantonului, Horia, Cloșca, Crișan, Avram Iancu și Zorilor
Lucrarea va fi
executată în intervalul orar specificat de către personalul SC Aquacaraș SA
–Punctul de Lucru Oravița.
Pentru orice problemă apărută ulterior ,abonații sunt rugați să contacteze SC Aquacaraș SA – Dispecerat Central la numărul de telefon 0255-215643 sau 0766341274
Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC Aquacaraș SA.
„Ne cerem scuze consumatorilor noștri, afectați de această oprire. Pentru orice problemă apărută după reluarea furnizării apei utilizatorii pot apela Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643 sau 0766341274”, se arată într-un comunicat de presă al operatorului județean de apă și canal.
Conducerea companiei mulţumește cetăţenilor pentru înţelegere.
Contractul CS-SC-05 “Asistență tehnică pentru supravegherea lucrărilor din cadrul proiectului „Fazarea Proiectului Modernizarea Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Județul Caraș-Severin””, din cadrul Proiectului „Fazarea Proiectului Modernizarea Infrastructurii de apă și apă uzată în județul Caraș-Severin” cod SMIS 105956, a fost semnat la data de 21.10.2021 cu S.C. TADECO CONSULTING S.R.L. Valoarea contractului de lucrări este de 6.855.563 lei fara TVA.
Principalele obiective sunt:
Supervizarea execuției lucrărilor din
cadrul proiectului
Asigurarea implementării lucrărilor
propuse prin proiect
Îndeplinirea rolului de
Supervizor/Subinginer
Asigurarea urmăririi și înregistrării
adecvate a progresului lucrărilor
Monitorizarea continuă a ritmului de
lucru din șantiere
Verificarea, aprobarea și semnarea
situțiilor de lucrări și a cererilor de plată ale Constructorului
Verificarea asigurării calității în
construcții conform Legii 10/1995
Durata de
execuție: 26 luni
Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune
prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Persoana de contact: Gheorghe Filipescu –
Director General – S.C. AQUACARAȘ S.A. Tel: 0255/212458; Fax:
0255/214420; e-mail:
office@aquacaras.ro
Utilizăm module cookie pe site-ul nostru pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență prin reținerea preferințelor dvs. și a vizitelor repetate. Făcând clic pe "Acceptă totul", sunteți de acord cu utilizarea TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți vizita "Setări cookie" pentru a oferi un consimțământ controlat.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.